Mircea Eliade: „Imoralitatea clasei conducătoare românești nu este cea mai gravă crimă a ei”
La 19 septembrie 1937, Mircea Eliade a publicat în ziarul „Vremea” o critică necruțătoare la adresa elitei politice interbelice.
„Imoralitatea clasei conducătoare românești, care deține „puterea” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia națională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit țărănimea, că s-a introdus politicianismul în administrație și învățământ, că s-au deznaționalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranței Statului și toate aceste atentate contra ființei neamului nostru, ar putea – după marea victorie finală – să fie iertate. Memoria generațiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile și eroismul anilor cumpliți 1916-1918 – lăsând să se aștearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat Unirii tuturor românilor.
Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: acești aproape 20 de ani care s-au scurs de la Unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (și când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace, atât de îndelungată ?!) – dar i-am folosit cu satanică voluptate la surparea lentă a Statului românesc modern. Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică, în fața contemporanilor și în fața istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de corupție, bacșișuri, demagogie și șantaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăși existența istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus și ne conduc încă nu mai văd. Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase și mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă – luntrea statului nostru e condusă de niște piloți orbi. Acum, când se pregătește marea luptă, după care se va ști cine merită să supraviețuiască și cine își merită soarta de rob – elita noastră conducătoare își continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte. Nici nu mai găsești cuvinte de revoltă. Critica, insulta, amenințarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceștia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice – instinctul statal – s-a stins”, scria Mircea Eliade, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.
În 1937, deși avea numai 30 de ani, Mircea Eliade era deja un nume consacrat în cultura română. Din noiembrie 1934 era titularul cursului universitar de “Istoria religiilor orientale”. În 1936, la Paris, i se publica teza de doctorat “Yoga - essai sur les origines de la mystique i ndienne”. În țară văzuseră deja lumina tiparului volumele de filozofie orientală și literatură fantastică “Maitreyi” (1933), “Întoarcerea din rai” (1934), “Lumina ce se stinge” (1934), “Alchimia asiatică” (1934), “India” (1934), “Oceanografie” (1934), “Domnișoara Christina” (1936), “Cosmologie și alchimie babiloniană” (1937).
Foto sus: Discursul regelui Carol al II-lea la deschiderea lucrărilor Parlamentului (© Facebook / Institutul de Studii Sud-Est Europene)
Mai multe pentru tine...
