Mihai Viteazul... scriitor?!

Iubitorii de istorie cunosc faptele lui Mihai Viteazul, puse în slujba celor doua mari idealuri: independenta si unitatea tarilor române. Exista însa si o latura mai putin cunoscuta a acestuia: aceea de... scriitor. Au ramas posteritatii o serie de documente scrise de Mihai Viteazul, într-o epoca când putini domnitori români stiau sa scrie, ca sa nu ma refer si la restul populatiei care era nestiutoare de carte.

"Rogu-ma Mariei Tale..."

Primul document este o scrisoare din anul 1598. Se gaseste într-o stare perfecta de conservare si este scrisa pe hârtie. Are o lungime de 21 de cm si o înaltime de 14 cm. Se compune din numai trei rânduri si are urmatorul continut:"Rogu-ma Mariei Tale sa crezi pe omul nostru, pre Gligore Postelnicul de ce va grai". Sub aceste rânduri se afla sigiliul domnesc. Pe sigiliu se afla vulturul traditional cu corpul spre stânga, cu capul spre dreapta si cu crucea în cioc. Sigiliul dovedeste autenticitatea documentului. Pe verso, o mâna straina a trecut data (probabil un apropiat de-al sau). Se pare ca scrisoarea a fost adresata principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory (1581-1597;1598-1599).

Al doilea document a fost descoperit în anul 1885 de contele Kemeny din Transilvania în arhiva Ministerului de Razboi din Viena, care l-a publicat în "Magyar Tortemeni". Istoricul român Papiu Ilarian l-a tiparit în "Tezaur de monumente istorice", în limba latina, în care a fost redactat, si cu traducerea în româna. Ulterior a fost reluat de Nicolae Iorga în colectia "Hurmuzachi". Memoriul a fost scris în anul 1600 si adresat împaratului Imperiului habsburgic, Rudolf al II-lea. Voievodul pierduse domnia celor trei tari române, succesiv dupa lupta de la Miraslau din 18 septembrie 1600:Transilvania, Moldova si chiar tara Româneasca, unde Polonia l-a pus domnitor pe Simion Movila, fratele lui Ieremia Movila, care fusese pus în Moldova.

Despre acest episod, istoricul C.C. Giurescu afirma:"Parasit de boieri, parasit de noroc, cu familia zalog în Transilvania, viteazul domn lua calea pribegiei. Trecu împreuna cu putina ostire ce-i mai ramasese prin Deva unde din cetate se trase cu tunul asupra-i apoi prin Beius, prin Oradea, prin Debretin, Tokay unde dadu drumul ultimilor ostasi, prin Bratislava si ajunse în sfârsit la Viena".Primit bine aici, el a fost invitat apoi la Praga, unde se afla împaratul Rudolf. De aici i-a adresat acest memoriu în limba latina. În el sunt relatate luptele din Transilvania:cauzele, desfasurarea si pierderea regiunii unde Mihai Viteazul actionase pe  "pamânt împaratesc". În încheiere solicita împaratului ajutor pentru redobândirea domniei.

Memoriul catre Rudolf

Istoricul Angelo Permico, un prieten al poporului român, a descoperit în arhiva din Florenta un alt memoriu adresat ulterior aceluiasi împarat, evident tot din Praga, expediat pe 17 ianuarie 1601. În el sunt relatate luptele sale din 1593, când a devenit domnitor în tara Româneasca si pâna în anul 1600 când "s-au gramadit vecinii asupra lui", ducând la prabusirea sa.Memoriul a aparut în România în urma cu 80 de ani. A fost publicat de "Asociatiunea pentru literatura româna si cultura poporului român" în luna mai a anului 1926 în "Biblioteca populara a Asociatiunii", din orasul Sibiu. Organizatia, înfiintata în anul 1861, avea presedinte de onoare pe regele Ferdinand I si presedinte executiv pe Vasile Goldis.

Memoriul a fost publicat în limba româna si a aparut într-o brosura cartonata de mici dimensiuni, editie bibliofila. Are 42 de pagini. Titlul memoriului este "Preavestite si preacinstite doamne si Stapân al meu binevoitor, izvorul dreptatilor". Sub el se gaseste motivatia scrierii sale:"Dorind fierbinte sa aduc la cunostinta Voastra într-un fel oarecare muncile si ostenelile îndurate de mine cât am fost în tara Româneasca si aiurea fiind îndemnat de o râvna launtrica ....".

Despre obtinerea domniei arata:"Sultanul trimise cu mine pe un emir de-al lor caruia i s-ar putea zice Vladica, om sfânt la ei si cu acesta puse Sultanul sa ma întovaraseasca în tara Româneasca multi spahii si ieniceri si alti turci foarte însemnati. Cu acestia sosii în tara Româneasca si luai stapânirea si bagând de seama ca poarta gând rau crestinatatii, ma socotii sa rup cu orice pret învoiala si sa ma alatur la Crestinatate în pofida lor, pentru asta ma rugai lui Dumnezeu sa-mi dea buna inspiratie ceea ce se si întâmpla". În privinta pretentiilor Imperiului Otoman fata de Transilvania, arata:"Dupa ce a plecat Sinan Pasa sa ocupe Giovarino si dupa ce l-a ocupat, Sultanul îi dadu ordin ca împreuna cu tatarii sa intre în Ardeal si s-o ia orice s-ar întâmpla, în acelasi timp trimise porunca la mine si Aron Voda astfel zicând: "Mihaile Voevod, afla ca îti poruncesc sa te gândesti cu totii oamenii din tara ta cu mari si mici si înca cu toti turcii ce se afla acum în tara ta si sa dai porunca Sangeacilor din Vidin si de Nicopole sa se uneasca si ei cu mine spre a merge în Ardeal sa-l cucerim.(...) Si Aron din Moldova sa intre din partea lui ca sa nimiceasca acea provincie asa încât sa nu mai ramâna piatra pe piatrať".

În continuare, Mihai Viteazul scrie: "Totodata dadui de stire ardelenilor. N-am voit sa ascult poruncile turcilor ci prinsei armele contra turcilor, omorând pe toti turcii care se gaseau în tara Româneasca. Si erau multi la numar de n-a scapat nici unul". Relatarea se refera la pedepsirea creditorilor turci din anul 1594, începutul luptei împotriva Imperiului Otoman. În continuare se spune: "Degraba asezându-mi oamenii am plecat împotriva-i si întâlnindu-l ma lovii cu el si-l hartuii atâta ca putini mai scapasera...". Sultanul riposteaza: "În vremea aceea Împaratul turcilor trimise pe unul Hassan-Pasa, cu un altul Mustafa-Pasa, cu o mare multime de spahii si ieniceri cu Aga lor. Cu ei era si Bogdan Voda, fiul lui Iancu Voda. Venind cu totii în tara Româneasca spre a-l aseza în locul meu pe Bogdan Voda". Mihai Viteazul a trecut Dunarea dupa înfrângerea acestora, atacând Imperiul: "Si deoarece Dunarea era înghetata m-apucai sa o trec pe gheata cu toata oastea mea, cu tunurile si cu celelalte lucruri, iar când ajunsesem la Rusciuk aflai ca s-au înmultit si ca ne asteptau cu vitejie ... i-am învins si am ramas biruitor... Dupa batalie dadui foc Rusciukului jefuind totul, încât soldatii mei se alesesera cu o prada pe care nu o vor uita niciodata".

Calugareni si Giurgiu

Despre lupta din anul 1595, de la Calugareni arata: "În acea lupta au fost omorâte patru pasale si sapte sangeaci si am câstigat 15 tunuri si un steag verde de-al prorocului lor Mahomed, foarte pretuit de dânsii si foarte respectat, pe care l-am trimis Mariei Sale Împaratului. Si dupa ce Sinan a suferit o asa rusine de la noi, se mânie foarte tare si se hotarî sa vie cu toti ai sai asupra noastra, iar eu vazând ca nu voi rezista am venit la Târgoviste iar Sinan se duse la Bucuresti unde facu o cetatuie de lemn. În acelasi timp îl încunostintai pe Sigismund rugându-l sa-mi vie în ajutor. Fiindca ne era primejduita ramânerea la Târgoviste, m-am retras la hotarele tarii mele. Iar Sinan veni dupa mine la Târgoviste, unde ridica o palanca, însa nu pentru multa vreme, fiindca veni Sigismund cu armata sa, împreuna cu ajutorul trimis de Maria Ta Împaratul". Relateaza apoi, cucerirea Giurgiului: "Aici se aduse o mare paguba si un mare omor turcilor si fu cucerita si cetatea Giurgiului. Aici a actionat si Baba Novac acela pe care l-au ars de viu ardelenii zilele trecute".

Dupa atâtea reusite, în anul 1598, sultanul i-a recunoscut domnia: "Si vazând Turcul câta paguba îi facusem îmi trimise un steag pentru ca dorea sa ma poata vedea sub ascultarea lui". Trimitând pe urma unele scrisori lui Rudolf consemneaza despre ele: "Nu stiu daca n-au ajuns altele la Maria Ta, dar s-ar putea vedea cu câta sinceritate mi-am dat silinta sa închei o învoiala asa de însemnata si cât serviciu am adus crestinatatii închinându-i un Tiran si un pagân pe hanul cel prea mare si prea puternic din tara tatareasca necrutând nici cheltuieli nici bani nadajduind ca voi fi bine platit de crestinatate si ca mi se vor întoarce toate cheltuielile mai mult decât îndoit... Si în aceasta lupta am primit de la Turc o lovitura de sulita în piept pe care am scos-o si am rupt-o cu mâinile, ... voiu fi cu crestinii pâna la moarte si ca nu se poate sa fac pace cu turcii".

Unirea

Intrarea lui Mihai Viteazul în anul 1599 în Transilvania când a preluat-o sub conducerea sa este motivata prin faptul ca Andrei Bathory i-a cerut sa paraseasca Scaunul de la Bucuresti deoarece "nici eu, nici turcii, nici moldovenii, nu erau multumiti si nu voiau sa mai ramân eu în tara Româneasca". Acesta îl înlocuise pe varul sau Sigismund Bathory si dorea sa închine provincia turcilor dupa sfatul Poloniei, cu care era în strânse legaturi. Din acest motiv si cu acordul lui Rudolf, Mihai a intrat sa-l înlature pe cardinalul Andrei Bathory. Desi stabilise cu generalul Basta, subordonatul împaratului, ca acesta sa atace Transilvania dinspre apus, generalul n-a onorat întelegerea, si de aceea "va da seama lui Dumnezeu, fiindca m-a parasit, fara a ma sprijini, lasându-ma în primejdie de a ma pierde pe mine si a-mi pierde familia".Atunci în fata unui corp de oaste, domnitorul a trecut de unul singur Carpatii prin pasul Buzaului pe 5 octombrie 1599. Pe 18 octombrie 1599, a repurtat victoria de la Selimbar, despre care scrie: "Începând batalia la 5 dimineata, am biruit pâna noaptea. În mod sângeros ma batui si învingându-i îi împrastiai dupa cum se cunoaste prea bine. Si asa am luat Ardealul în numele lui Dumnezeu si al Mariei Tale Împaratul. Pe urma ma dusei la Alba Iulia, convocai Sfaturile si le facui sa jure credinta Mariei Tale".Luptele din primavara anului 1600 din Moldova sunt relatate de asemenea în amanunt, fiind concluzionate în felul urmator: "Înstapânindu-ma în Moldova am adunat poporul si l-am facut sa jure în numele Mariei Sale Împaratul". Însa peste patru luni de zile, în luna septembrie 1600, nobilii unguri, aliati cu generalul Basta, s-au rasculat si l-au învins pe Mihai la Miraslau, un sat între Turda si Alba-Iulia. Polonia a intrat în Moldova la scurt timp si l-a repus pe Scaun pe Ieremia Movila. Oastea poloneza a patruns si-n tara Româneasca unde îl pune domn pe Simion Movila. Despre lupta de la Miraslau, Mihai Viteazul scrie urmatoarele: "A treia zi se napustira pe mine ardelenii, nemtii, ungurii si Basta pe care eu îi asteptam într-ajutor contra vrajmasilor marie sale Împaratul. Dupa ce ma alungara, vreo 900 de secui ascunsi fura taiati în bucati cu totii fara a lasa pe vreunul în viata".

În încheierea memoriului se spune: "Acuma oricine poate vedea câta munca si osteneala am îndurat sapte ani de-a rândul si câta slujba am facut crestinatatii caci am luat de la turci 100 de tunuri si am cârmuit în trei tari:tara Româneasca, Transilvania si Moldova si le-am supus Mariei Sale Împaratul, 200 de mii de oameni de lupta pedestri sau calari cu cari am fost totdeauna gata sa-i slujesc Marie Sale. Acuma am ajuns la acest sfârsit pierzând tot ce câstigasem din zilele tineretii pâna la batrânete, si tari si averi si copii si daca le-asi fi pierdut din contra dusmanilor sau daca mi-ar fi fost luate de dusman, nu m-ar durea atâta cât ma doare fiindca au fost faptuite de aceeia care nadajduiam si asteptam ajutor si razim dar Dumnezeu le vede... spre a capata si un loc si un nume în crestinatate am parasit toate prieteniile ce le avusesem.

Astfel rog toata crestinatatea sa-mi stea în ajutor caci am pierdut si tari si averi si sotie si copilasi si am sfârsit tot ce avusesem pe lume. Împaratului german de la Praga".Îi mai ramasese doar viata. Si pe aceasta avea s-o piarda sapte luni mai târziu, pe 9 august 1601, dupa victoria de la Guruslau, pe valea Zalaului, fiind ucis cu aprobarea tacita a destinatarului acestui memoriu, împaratul Rudolf al II-lea!

Initial, împaratul i-a dat lui Mihai Viteazul mijloacele materiale necesare redobândirii Transilvaniei si înlaturarii lui Sigismund Bathory. Oastea sa, aliata cu a generalului Basta, l-a învins pe principe la Guruslau pe 8 august 1601. Numai ca Basta dorea însa sa pastreze provincia pentru el, având desigur si aprobarea împaratului. În zorii zilei urmatoare, pe 9 august 1601, gene- ralul Basta a trimis un detasament de 300 de germani si valoni sa-l aresteze pe Mihai Viteazul. C.C. Giurescu descrie acest tragic episod: "Intrând în cortul domnului, comandantul detasamentului îi spuse Ťesti prinsť. Mihai rosti un singur cuvânt! Ba si dadu sa puna mâna pe sabie. În aceeasi clipa însa un valon îl împusca, un la doilea îi strapunse pieptul, altii îl lovira cu halebardele".Aceasta a fost ultima lupta a voievodului român, pe care n-a mai avut însa cum s-o relateze...Daca Mihai Viteazul dorea sa ocupe "un loc în crestinatate" dupa cum i-a scris lui Rudolf, a ocupat un loc în inimile tuturor românilor. Dorea sa capete un nume în crestinatate. Numele sau este înscris cu litere de aur în cartea de istorie a Neamului Românesc!