Micul Trianon de la Florești sau ce face omul când vrea să arate că are bani jpeg

Micul Trianon de la Florești sau ce face omul când vrea să arate că are bani

Pe lîngă neghioaba transmisie în direct a ambuteiajului de la Comarnic (vineri, pe la prînz, o fătucă ce la UM Digi 24 turuia în măciulia unui microfon, din marginea coloanei ceea ce nu mai e demult știre, dar care pentru un post finanțat din afacerile sub acoperire ale SRI, merită consumul de combustibil), DN1 oferă trecătorului cu mașina spre Munți și un panou, pe partea stîngă a șoselei, prin care curioșii sînt informați că făcînd la stînga (dacă scapă cu viață din du-te – vino aiuritor într-un sens și în altul) poate ajunge la Florești, unde e Micul Trianon.

De fiecare dată cînd am dat cu ochii de acest anunț mi-am zis că odată și odată trebuie să văd și eu ceea ce era publicitat drept Micul Trianon. Ca iscoditor al vieții și amorurilor Marucăi Cantacuzino (în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei se hîrjonea cu Nae Ionescu în timp ce amorezul oficial George Enescu le cînta la vioară) m-au interesat megalomaniile socrului Marucăi, liderul Conservator Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost de două ori premier al României, zis Nababul pentru averea sa nemăsurată. Ca toți îmbogățiții din Levant, Gheorghe Cantacuzino a ținut morțiș să se știe de toată lumea că el are bani, cum ar zice Săftica din suburbii, căcălău. Sub acest semn și-a ridicat trei palate, deși îi ajungea un apartament mai întîi și un coșciug mai apoi: unul la București, unde e azi Muzeul George Enescu, fără ca prea multă lume s-o știe, unul la Bușteni, și unul la Florești, poreclit Micul Trianon. I s-a spus Micul Trianon, deoarece Nababul a vrut să imite Palatul de la la Paris. 

De fiecare dată cînd am trecut spre Munți, n-am putut face un ocol pentru a ajunge la Florești din simplul motiv că aveam în mașină, transportat mai mult mort decît viu, pisoiul. Ori potrivit soției, cea care m-a alfabetizat în materie de cîini și mîțe, dacă vizitam Palatul ar fi însemnat să-l lăsăm singur în mașină. Și un pisoi lăsat singur în mașină e lovit de angoase mai ceva decît Hamlet al lui Shakespeare cînd află că maică-sa trăia cu unchiu-său. 

În mai anul ăsta am fost la Genova, pe urmele lui Giovanni Giustiniani, condotierul care a venit în 26 ianuarie 1453 în fruntea a 700 de luptători ca să apere Constantinopolul amenințat de Mehmet Cuceritorul. Grav rănit, Giovanni Giustiniani a plecat de pe Zid în dimineața marței negre, ziua de 29 mai 1453, în toiul celui de-al treilea asalt al turcilor, cel al ienicerilor. L-au urmat toți genovezii de pe Zid și prin urmare ienicerii au făcut un ultim efort și au spart apărarea. De atunci, plecarea lui Giovanni Giustiniani e considerată de istorici, alături de deschiderea enigmatică a Kerkeporta, principala cauză a căderii Constantinopolului. Am mers pe urmele lui Giovanni Giustiniani la Genova, deoarece eroul nostru a aparținut puternicei familii Giustiniani, fondatoarea Maona de Chios, prima societate pe acțiuni din istoria lumii (1362), proprietara insulei. La Genova familia Giustiniani are și azi Palatul Giustiniani, în Piața Giustiniani, pe strada Via dei Giustiniani. A fost construit în partea a doua secolului XV de cardinalul Vicenzo Giustiniani și a fost unul dintre cele 142 de palate genoveze înscrise pe Rolli – o listă a palatelor care aveau condițiile cerute de găzduirea unui înalt oaspete străin, listă de pe care se trăgea la sorți. 

Palatul Giustiniani din Piața Giustiniani – piață privată cum precizează o tăbliță- e și azi, în picioare, măreț, după aproape jumătate de mileniu. 

Palatul Micul Trianon de la Florești a fost construit la începutul secolului XX. Are așadar o sută de ani, nu cinci sute ca Palatul Giustiniani. Era de așteptat ca de data asta plecînd spre Munți vineri, 1 iunie 2018 – la BAR e închis pînă luni- să fac pe dracu în patru și să văd palatul Micul Trianon. Drept pentru care am lăsat pisoiul acasă, departe de orice stres hamletian, și, ajuns în dreptul panoului am făcut la stînga, spre Florești. 

Între 1 iunie – 3 iunie 2018 se desfășoară pe Domeniul Cantacuzino, unde se află Micul Trianon, manifestarea Karpatia Horse Show. Pentru că nici un alt indicator decît cel din Drumul european 1 nu te îndrumă cum și pe unde să intri, am rătăcit îndelung în jurul gardului zid doar voi da de un acces, contracost sau pe gratis. Aventura numită căutarea unui loc de acces la Micul Trianon n-o mai descriu. Face parte din aventurile gen Mi se întîmplă numai mie. Cu chiu cu vai, am înțeles că accesul era pe undeva la mama dracului, contra sumei de 30 de lei de persoană, deoarece pentru a vedea Micul Trianon trebuia să iei bilet la Karpatia Horse Show. Om cuminte, cu deosebitul respect față de tot ce se numește control de pe vremea copilăriei de la Găgești, am plătit 30 de lei (șaizeci, pentru că era și soția), am lăsat mașina în parcare și înainte de a ajunge la Palat, nu la întrecere, care oricum nu mă interesa, a trebuit să trec pe lîngă clădirea atît de jalnică a Spitalului de tuberculoși (găzduit din 1965 în anexele Palatului) încît mori de cum intri în spital, chiar dacă ai venit cu șanse de însănătoșire. Spre deosebire de Palatul Giustiniani, Palatul Micul Trianon e o ruină. 

Și cînd te gîndești că la Genova toate cele 142 de palate înscrise în Rolli sînt, asemenea Palatului Giustiniani în picioare, în toată splendoarea lor. 

S-a discutat și se discută posibilitatea ca Palatul Micul Trianon să fie reconstruit. 

După părerea mea e mult mai bine să rămînă așa.

Ca dovadă că, la fel ca omul, construcțiile sînt trecătoare. Mai ales cînd aceste construcții sînt expresia grandomaniei unuia care ținea morțiș să arate lumii că el are bani.

Un grandoman nu prea diferit de ghiorțanii postdecembriști care, ca să arate că au bani, își lasă nevestele și iau una care le-ar putea fi nepoată.