Mărțișorul din a doua jumătate a secolului XX, în nordul județului Harghita
În nordul Harghitei, în secolul trecut, mărțișorul era încă simplu și se lucra în familie. Din câteva mărturii se poate concluziona că era alcătuit din firul alb-roșu realizat din bumbac sau mătase, care se termina în cănaci și la care se adăuga sau nu o amuletă, lucrată de asemenea manual.
Capetele alb-roșii, ce apar sub diferite forme (cănaci, pompon rotund sau aplatizat, pătrat simplu sau dublu, stea cu opt colțuri, din mătase sau cu mărgele) se făcea fie direct din prelungirea firelor, fie erau înfășurate pe bucățele de carton sau furnir, în formele amintite, ori li se adăugau mărgele mărunte, folosite în zonă pentru registrele decorative ale cămășilor femeiești, care se înșirau pe ață ori pe o sârmă subțire, ordonate apoi în forme florale. Amulete nu prea aveau oamenii de rând, ci numai cei mai instăriți, care includeau la mărțișor un bănuț de aur.
„Cum se făcea mărțișorul la sat mai demult?”
La întrebările “cum se făcea mărțișorul la sat mai demult (n.n. referindu-ne la intervalul 1950-1970), din ce materiale și cine le lucra?”, câteva dintre persoanele solicitate mi-au răspuns:
“În anii ‘50-’60, confecționam mărțișoarele împreună cu mama. Firul îl răsuceam din mătase albă și roșie. Se găseau papiote de mătase la mercerie. La capete legam cănaci, unul alb și unul roșu. Se făceau mărțișoare și cu pompoane sau cu pătrățele simple ori duble (steluțe cu opt colțuri). Purtam mărțișoarele fără amulete. Pot să ilustrez cu mărțișorul cu steluțe minuțios elaborat de Vasile Hurubă (Sirică) în anii 1960, păstrat ca amintire de sora lui, prof. Livia Panciuc-Hurubă. Livia era colega mea de clasă și avea cel mai frumos și delicat mărțișor.” - prof. Doinița Ana Dobrean (Subcetate)
“Îmi amintesc cu nostalgie de primii ani de școală când pentru prima dată, mica mea, m-a învățat să fac mărțișoare. Obiceiul de a dărui băieților mărțișoare de 1 martie era unul extrem de motivant pentru a te “specializa” în confecționarea lor. Firul delicat de mătase, alb și roșu, îl răsuceam cu răbdare, șnurul care rezulta din răsucirea celor două fire era tăiat la o dimensiune potrivită după care la ambele capete se prindea câte un cănăcel alb și roșu. Îmbracam în mătase, cartonașe sub forma de bănuți, sub forma de floare sau de cruciulița, dar și sub forme geometrice, romb sau pătrat, funcție de imaginația fiecărei mame care își iniția copila. Acestea erau atașate la mărțișoare și aveau rol de medalion.
Mărțișoarele le puneam într-un soi de pliculețe pe care tot noi le făceam, scriam pe el numele băiatului, iar în ziua de 1 martie, la prima oră ofeream mărțișoarele, băieților pe care îi plăceam, sau ne erau neamuri. Primul mărțișor îl dăruiam doamnei sau domnului învățător. În ziua de 8 martie primeam plata mărțișorului, fiecare baiat la care i-ai oferit mărțisor venea cu un dar care consta într-o batistuță, o ciocolată sau o mașinuță cu parfum, și nelipsitul sărut pe obrăjori. Cel mai frumos mărțisor îl păstra mica pentru mine, mi-l prindea de uniformă și îl purtam toată luna martie, apoi îl descosea și îmi spunea să merg să îl prind într-un măr sau un prun. Mai târziu am aflat că mărțișorul are rol protector și cu siguranță poartă în el o valoare sacră.” - Livia Harpa (Toplița)
“Despre mărțișor? Îl făcea mama din mătase albă și roșie. Șnur ca cel din zilele noastre, dar și cu niște bănuței în formă de pătrat, jumătate albi, jumătate roșii, împărțirea fiind pe diagonală. Foarte frumoși!” - Elena Mîndru (Sărmaș)
“Îmi amintesc vag că la Toplița, căci eu de-acolo sunt, ne făceau mamele acel şnur roş-alb, apoi când am mai crescut, le făceam noi din mătase, aşa cum sunt și acum, sau din bumbac, sub formă de canafi (cănaci), ciucuri rotunzi și cu amulete pătrate (se “îmbrăca” un cartonaș pătrat, cam de 1-2 cm cu mătase albă și roșie, într-un anumit mod).” - înv. Ileana Todor (Toplița/Subcetate)
“În anii ‘70 faceam marțisoare din placaj subțire sau furnir ori dintr-o cutie de chibrituri. Decupam pătrate sau romburi și le înveleam cu fire albe și roșii din bumbac, intercalate.” - Angelica Cotfas (Subcetate)
“Se făceau bănuți din mătase de cusut cu diametrul de 1 cm, se adunau în mănunchi, se legau la mijloc, se desfăceau și se călcau cu ticlăzăul (fierul de călcat cu jar) sau pe cartonul subțire de la cutia de chibrituri, cu latura de 1 cm sau cât era marginea îngustă a cutiei, cu fir de ață roșie și albă (ață de cusut), modelul se făcea pe diagonala pătratului.” - înv. Aurica Morar (Gălăuțaș)
“Îmi amintesc cu nostalgie cum făceam șnurul, din fire de mătase (aveam mătase fiindcă se cosea cu ea), bineînțeles alb și roșu, le răsuceam, iar la capete puneam cănăcei. Voiam să iasă cât mai frumos și diferit de a altor copii. Îl făceam după forma unui nasture, să fie rotund și-l puneam la presat între cărți. Mărțișorul, cum îi spuneam noi (n.n. amuleta), se făcea din mărgele mici, precum cele ce se coseau pe ie, înșirate pe o sârmuliță și inventam tot felul de floricele.” - Olimpia Croitor (Ciobotani, Stânceni)
Mărturii vizuale ale unor mărțișoare de mai demult s-au păstrat extrem de puține. De aceea ilustrez materialul cu un număr limitat de imagini, obținute de la prof. Doinița Ana Dobrean și înv. Aurica Morar, cărora le mulțumesc din nou pe această cale.
„Şnurul este mai important decât obiectul ataşat lui. Acesta este mărţişorul autentic“ -Dr. Virgil Niţulescu
Citatul aduce o clarificare importantă, pentru că în timp și chiar și azi, au fost și sunt persoane pentru care nu a fost / nu e clar dacă numim mărțișor firul alb-roșu ce leagă obiectul/amuleta sau amuleta în sine.
Mărţişorul, element de patrimoniu imaterial înscris în lista UNESCO, este o tradiţie de primăvară transmisă încă din Antichitate. Știm despre mărțișor că e prezent și în cultura altor popoare din sud-estul Europei, cum sunt bulgarii, sârbii și grecii, care îl contextualizează în mod similar poporului român. În satul tradițional din Transilvania, Banat, Maramureș, centrul Munteniei, vestul Olteniei și sudul Dobrogei, luna echinocțiului de primăvară și a Anului nou agrar se numea Mărțișor. Acesta era o reprezentat doar de șnurul bicolor, fără alte accesorii. Primele mărțișoare erau făcute din lână albă și neagră sau albă și albastră și se dădea în dar în ziua din martie în care apărea Luna Nouă. Firul tors înseamnă trecerea timpului și a vieții omului. Transilvănenii agățau mărțișorul la uși, la ferestre sau de coarnele animalelor pentru a speria duhurile rele. Păstrarea şi transmiterea obiceiului de a dărui acest simbol al primăverii este încurajată an de an și de instituțiile de cultură prin activități de învăţare nonformală.
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni organizează în fiecare primăvară, în cadrul proiectului Atelierele Primăverii, serii de ateliere tematice la sediul central și la sediile punctelor muzeale, în cadrul cărora școlarii și preșcolarii află povestea acestui element de patrimoniu și confecționează mărțișoare pe care le dăruiesc celor dragi.
Un material realizat de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Documentare: Cosmina Marcela Oltean
Foto sus (de la stânga la dreapta): 1. Mărțișor cu steluțe în opt colțuri (din fire pe carton), sursa prof. Doinița Ana Dobrean; 2. Mărțișor cu capete romboidale (din fire pe carton), sursa înv. Aurica Morar; 3. Mărțișor cu cănaci rotunzi, sursa înv. Aurica Morar.
