Marea piaţă a măritişului
Prezentarea la Curte în epoca reginei Victoria şi nu numai era cu siguranţă una dintre cele mai importante experienţe din viaţa unei tinere care se lansa în societate. Rochia pe care o tânără de 17 sau 18 ani o purta cu acest prilej era foarte importantă şi multe debutante se căsătoreau în aceeaşi ţinută, uşor modificată. De altfel, debutul în înalta societate însemna, în fapt, că tânăra cu pricina devenea disponibilă pe piaţa măritişului, deschisă odată cu „sezonul londonez”.
Prezentarea la Curte era precedată de câteva săptămâni de practică, în care tânăra învăţa nu doar să-şi aleagă rochia, pantofii sau bijuteriile, dar şi cum să păşească graţios în faţa reginei sau a regelui, cum să facă o plecăciune fără a-şi pierde echilibrul şi fără ca tiara să alunece într-o parte a capului sau în celalaltă. Dawn Aiello notează în cartea Victorian Lacecă finalul prezentării la Curte trebuia şi el bine exersat;tânăra trebuia să se retragă din încăpere fără a întoarce spatele reginei, acest lucru fiind considerat împotriva regulilor şi a etichetei şi, prin urmare, un afront adus suveranului.
Dar cine putea fi prezentat la Curte? Potrivit The habits of good society, codul bunelor maniere aristocrate, puteau fi prezentate la Palat soţiile sau fiicele clericilor, ale militarilor şi ale ofiţerilor de marină, ale medicilor şi ale avocaţilor pledanţi, meserii considerate aristocrate. Soţiile şi fiicele comercianţilor, ale oamenilor de afaceri (cu excepţia bancherilor) nu erau pe lista scurtă. Femeile divorţate sau cele care trăiseră cu soţii lor sau cu oricine altcineva înainte de mariaj nu erau acceptate. În 1889, regina Victoria decide însă că o femeie divorţată putea depune cerere pentru a fi prezentată la Curte dacă desfacerea căsătoriei nu se produsese din vina ei, în fiecare caz de acest fel urmând a se decide în funcţie de meritele fiecărei femei în parte.
Rochii din tul, cu trenă şi voal
Termenul „debutantă” e francez la origine, dar a devenit familiar în Anglia în timpul domniei regelui George al III-lea (1760-1820) şi a reginei consoarte Charlotte. Astfel, după încheierea încheierea sezonului de vânătoare, nobilimea engleză se aduna în Capitală. Petrecerile puteau începe, după cum începea şi „sezonul” prezentării debutantelor, obicei care devine uzual la Curte din 1837. Lordul şambelan elaborează reguli stricte cu privire la codul vestimentar pe care fetele trebuiau să-l respecte. Astfel, rochia debutantelor trebuia să fie din tul, să aibă trenă, iar voalul să fie suficient de lung pentru a atinge trena.
Stilul rochiei era impus de Curte şi a prezentat diferenţe de la un monarh la altul. Pe vremea lui George al III-lea, ţinuta obligatorie a femeilor era rochia pe crinolină, chiar dacă moda vremii impunea ţinutele mai simple, cu talie înaltă. În timpul domniei lui George al IV-lea, codul vestimentar s-a simplificat, fiind preferate rochiile de seară în ton cu moda vremii. Dacă pentru femeile nemăritate era obligatorie rochia de culoare albă, pentru cele căsătorite erau admise şi culorile pastel, ivoiresau roz. Tinerele femei care erau în perioada de doliu puteau îmbrăca însă şi rochii negre.
Ziua prezentării la Curte, un adevărat tur de forţă pentru debutante
Vestimentaţia debutantei avea obligatoriu mâneci scurte, decolteu adânc şi neapărat pene. Regina Victoria ura, de pildă, penele mici, astfel că a ordonat purtarea celor mari, nu mai puţin de trei şi nu doar în recuzita vestimentară a femeilor. Tiarele erau şi ele nelipsite, cele mai multe aristocrate apelând la tezaurul de bijuterii al familiei pentru a face faţă evenimentului. Istoricii subliniază însă că era dificil să păstrezi tiara pe cap în timpul ceremoniei, şi mai ales în timpul reverenţei.
Ziua ceremoniei reprezenta un adevărat tur de forţă, atât pentru tinerele fete, cât şi pentru însoţitorii sau însoţitoarele lor. Eticheta cerea astfel ca fiecare tânără să fie acompaniată la Curte de un „sponsor” sau de o femeie mai în vârstă din familie, cu o respectabilitate impecabilă, de preferat mama debutantei. Istoricii notează că tinerele aristocrate aşteptau cu orele în trăsurile lor, în exteriorul Palatului St. James, pentru a fi prezentate. Urma o altă etapă de aşteptare pe holurile îngheţate ale reşedinţei regale până primeau invitaţia. Nu erau admise niciun fel de şaluri, cape sau robe, indiferent de vremea de afară. În momentul în care debutanta îşi făcea apariţia toate aceste acoperitoare trebuiau lăsate în trăsură. Debutantele stăteau la rând, în funcţie de importanţa socială a tatălui şi a titlului său nobiliar, pentru a ajunge în faţa suveranilor şi a face reverenţa cuvenită. Fetele înmânau cartea lor de vizită lordului şambelan care le anunţa numele, dar şi numele însoţitorului.
Pe măsură ce se apropiau de tronul regal, tinerele fete se rugau să nu păşească strâmb şi să nu dea greş cu reverenţa. După ce erau prezentate, debutantele aveau grijă să se retragă pas cu pas, cu faţa către regină. Însoţitorul trebuia să-i pună fetei trena pe braţ, ca aceasta să nu constituie un obstacol suplimentar. Odată trecut acest eveniment, tânăra devenea un membru cu drepturi depline în aristocraţia britanică, putea avea funcţii la Curte şi putea participa la baluri şi petreceri fără nicio restricţie. Şi, mai ales, putea negocia un măritiş acceptabil în înalta societate.
Sezonul londonez
După unii istorici, sezonul londonez începea cam pe la mijlocul lunii noiembrie, odată ce vânătoarea de vulpi se încheia. Nobilimea engleză îşi părăsea reşedinţele de la ţară pentru cele de la oraş, unde începeau balurile şi evenimentele sociale la care era important să fii văzut. Mai ales că, din prima săptămână a lui februarie, erau reluate şi lucrările Parlamentului, iar politica putea fi foarte bine împletită cu sportul şi distracţia până la mijlocul lui august.
Sezonul londonez oferea tinerelor debutante şansa de a fi întâlnite de bărbatul potrivit, deschizând cea mai mare piaţă a măritişului cunoscută vreodată. Nu era însă un lucru uşor. Înainte de a ajunge la Londra, fetele din înalta societate făceau un popas la Paris, pentru a cumpăra garderoba potrivită de la Maison Worth;aici, o vestimentaţe completă putea ajunge şi la 20.000 de lire, echivalentul a o jumătate de milion de dolari astăzi.
Următorul punct pe agendă era ca debutanta să-şi stabilească reşedinţa într-unul dintre cartierele londoneze la modă, precum Mayfair sau Belgravia. De-abia apoi urma prezentarea la Curte. Circuitul clasic putea fi însă eludat, debutantele având încă o cale de a fi admise în înalta societate. Aceasta, dacă aveau şansa de a-l întâlni pe prinţul de Wales şi de a-i plăcea acestuia, caz în care erau admise fără discuţie la evenimentele mondene.
Tinerele aristocrate britanice:plimbări, curse de cai, cumpărături, vizite şi baluri
Programul unei debutante începea dimineaţa devreme cu o cursă călare în Hyde Park, pe nisipul aleii denumită „Ladies mile”, după care se întorcea pentru a lua micul dejun împreună cu invitaţii săi. Urmau câteva ore în care fata scria scrisori sau mergea la cumpărături pe Regent Street sau Bond. După-amiaza era dedicată meciurilor de cricket sau polo pe iarbă, promenadelor prin parc, lecturii, curselor de cai, tenisului, concertelor şi petrecerilor în grădină, picnicurilor, vizitelor la bazar, în cluburi şi cafenele. La ora cinci după-amiaza se lua ceaiul şi apoi urma pregătirea pentru cină. Ţinuta celor care luau cina era foarte elegantă. Rochiile erau, în mod obligatoriu, fără umeri, colierele nu lipseau, iar părul era ridicat în coafuri complicate. Era de aşteptat ca fata să poată susţine o conversaţie civilizată cu un gentleman îmbrăcat elegant. Pentru că erau timide şi nesigure pe ele multe dintre tinere găseau astfel de dineuri inconfortabile.
Cina era urmată de activităţi sociale:teatru, operă şi petreceri private, unde erau bârfiţi toţi cei care nu erau de faţă. În fapt, rolul acestor festivităţi era acela de a ieşi şi de a fi văzut de o audienţă proaspătă. Aceste evenimente constituau doar prima etapă a serii şi precedau fabuloasele baluri care începeau târziu în noapte şi se terminau dimineaţa, în jur de ora 3.00. Măritişul nu era însă unica raţiune a balurilor. Amuzamentul, flirtul, încântarea erau tot atâtea motive pentru care aristocraţia londoneză preţuia „sezonul”.
Pentru multe tinere varietatea activităţilor şi a vieţii sociale era încântătoare. În memoriile sale, lady Dorothy Neville nota că, pe când era debutantă, a participat la „50 de baluri, 60 de petreceri, 30 de dineuri şi 25 de mic-dejunuri”. Unele găseau însă tot acest efort prea mare şi chinuitor. Lady Violet Bonham-Carter descria participarea la primul ei dineu astfel:
„Dornică să cresc, am găsit acest lucru supărător şi dureros. Pentru prima oară în viaţa mea părul care îmi cădea despletit pe spate a fost ridicat... Am fost încorsetată într-o rochie decoltată din satin, lucru care mă lăsa înfrigurată şi fără suflare. Am coborât în salon pentru a da piept cu 40 de străini care veniseră la cină. Pe unii nu-i văzusem niciodată, iar 20 dintre ei, îmbrăcaţi precum chelnerii, doar că un pic mai bine, erau absolut banali...”
La cursele de cai, doar cu pălărie
„Sezonul londonez” includea şi cursele de cai de la Royal Ascot, care au loc şi astăzi, în luna mai a fiecărui an. Cu toate că eticheta impune doamnelor să poarte pălării ca şi în trecut, rochiile decoltate sunt astăzi interzise. Ţinuta obligatorie a domnilor include o haină de dimineaţă de culoare neagră sau gri, inclusiv redingotă. În timpul Regatei Henley, domnii trebuie să poarte jachetă şi cravată. Îmbrăcămintea feminină include fustă care să treacă dincolo de genunchi. La meciurile de polo băieţii îmbracă sacou şi pantaloni albi, iar fetele, încălţăminte fără tocuri.
Obiceiul prezentării la Curte a fost desfiinţat în Marea Britanie în 1957 de către regina Elisabeta a II-a. El a fost păstrat însă de aristocraţia engleză, care practică şi astăzi petrecerile în grădină.
