Marea Criză Economică, o consecință a politicilor de înarmare

Orice tratat de istorie scrie despre nenorocirea începută în octombrie 1929 și care a rămas sub denumirea de Marea Criză Economică, vinovată și de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Se știe că fabricile nu mergeau, că firmele dădeau faliment și șomerii erau peste tot și foarte nemulțumiți de modul în care politicienii conduc destinele țărilor. Oare chiar nu mergeau activitățile industriale?

Datele publicate de către istorici după 1989 arată că a fost o uriașă muncă de dezinformare și că uzinele produceau din plin. Numai piese de artilerie sovietice de calibrul 122 mm au fost construite sau modernizate până la 22 iunie 1941 într-un număr de 10.000. Dacă fiecare piesă folosea același tip de proiectil, o singură salvă era echivalentă cu 217.000 kg de metal și explozibil. Aruncătoarele de mine de calibrul 82 mm erau în număr și de 14.500 și puteau să arunce la o unică salvă 44.225 kg de muniție. N-au fost incluse în calcule încărcăturile necesare propulsării bombelor.

Armata franceză a primit 8.000 de arme asemănătoare până la începerea conflictului mondial, toate fiind produse după anul 1927. Erau capabile să lanseze și proiectile de 6,9 kg, dar se reducea bătaia armei. Modelul firmei franceze Brandt a făcut o adevărată revoluție în domeniu și toate arsenalele au produs copii în disperare. Se vede din cele trei exemple că industria funcționa din plin și avea și cerere de materii prime de calitate, chiar de foarte bună calitate, dar mărfurile rezultate nu ajutau la creșterea nivelului de trai. Dimpotrivă.

Recesiunea economică a fost o consecință a politicilor de înarmare

Este util de amintit un aspect. Fenomenul din anul 1929 a rămas în istorie și cu termenul de supraproducție. Dacă era lipsă de bani pentru populație și mărfurile nu mai ajungeau la oameni, înseamnă că supraproducția era în altă parte și acesta a fost domeniul militar. Guvernele se pregăteau de război la modul serios și nu mai erau fonduri și pentru sectorul civil.

Dezvoltarea gurilor de foc ale artileriei ridica o imensă problemă pentru militari: aprovizionarea cu muniții în prima linie, frontul devenind din ce în ce mai ucigător și mai distrugător. Industria a primit drept misiune conceperea de vehicule blindate care să reziste la focul armamentului de infanterie și la schijele obuzelor.

Artileria are o mare putere de foc, dar tunurile, obuzierele și mortierele au un consum important de muniții și acestea nu mai puteau fi transportate cu ajutorul căruțelor tradiționale. Mobilitatea trupelor scădea dramatic și nu mai satisfăcea planurile strategilor din cabinetele marilor puteri. Generalii au început să ceară din ce în ce mai multe camioane pentru a se asigura motorizarea armatelor și fabricile au început să producă din plin.

Gurile de foc folosesc pulberi puternice pentru a asigura azvârlirea proiectilelor la distanțe cât mai mari și se impune realizarea unei corp cât mai rezistent. Această necesitate vine în contradicție cu nevoia de mișcare rapidă în câmp tactic sau strategic și militarii au cerut mijloace speciale pentru tracțiune, ceea ce industria a început să ofere după 1927.

Artileria, chiar și cea motorizată, nu mai este pe gustul strategilor cu planuri continentale și chiar mondiale. Este prea lentă și inamicul se poate consolida în teren, ceea ce generează pierderi mari. Tancurile și avioanele formau binomul de vis al conducătorilor interbelici și s-a făcut totul pentru pregătirea instrumentelor necesare războiului fulger. Numai în primele două cincinale au fost asamblate în Uniunea Sovietică 24.708 avioane de diferite tipuri.

Este interesant de precizat că această cursă aeronautică a început în anul 1927 și a implicat ridicarea de noi fabrici, utilarea altora vechi, aducerea de motoare de la firme renumite și producerea lor sub licență, importul de materiale strategice scumpe și ridicarea unor uriașe centrale electrice pentru furnizarea de energie necesară producerii de aluminiu, un metal înaripat și mare consumator de electricitate. Este interesant de precizat că în aceeași perioadă a fost o foamete cumplită în Ucraina și în alte regiuni ale Uniunii Sovietice, mortalitatea crescută ducând la apariția unui adevărat genocid, denumit astăzi Holodomor.

Aviația impunea apariția de rafinării specializate în producția de combustibil de calitate, motoarele având nevoie de uleiuri superioare. Nimic nu este mai plăcut pentru generali ca o bombă de mare putere și fabricile metalurgice și chimice au primit ca misiune să asigure producerea corpurilor metalice și umplerea acestora cu cei mai puternici explozivi. Era imposibil să se conceapă bombardiere strategice de tip TB-3 și să nu existe oferta pentru încărcătura ofensivă.

Nici tancurile n-au fost uitate și după primul cincinal Uniunea Sovietică dispunea de 4.000 de mașini capabile să străbată orice teren de pe câmpurile de luptă. Prototipurile au fost aduse din Marea Britanie pentru T-26 și din SUA pentru seria BT. Nu se făcea rabat de la calitate și Iosif Stalin era extrem de generos cu furnizorii de armament. Afacerile duduiau în epocă și nu mai trebuie să se scrie că a fost criză economică.

Fabricile funcționau din plin, dar erau dirijate spre producția de tehnică militară, ceea ce nu implică și o creștere a nivelului de trai pentru majoritatea populației. Este interesant de observat că oamenii de afaceri din lumea capitalistă erau deosebit de încântați să încheie contracte cu liderul de la Kremlin, cel care nu se târguia prea mult atunci când sesiza că un produs occidental are o deosebită utilitate pentru cauza comunistă. Rar era cel ce sesiza în epocă pericolul reprezentat de aceste livrări de tehnologie către stăpânul lagărelor de exterminare.

Dacă se va aduna tot ce s-a produs din 1927 până în anul 1933, se va constata că Marea Criză Economică a fost generată de reorientarea producției multor uzine spre opera de distrugere. Al Doilea Război Mondial n-a fost o consecință a crizei economice, ci a fost cauza marasmului economic și social.

Este interesant de precizat că statele mai mereu n-au bani pentru școli și spitale, dar au făcut rost de cantități uriașe de metale și de combustibil pentru a pune pe picioare producția de război.

Trebuie să se termine cu repetarea la infinit a ideii că a fost criză economică. Dacă se laudă producția de armament, o să constatăm că a fost o înflorire a întregului sistem mondial și afacerile au devenit din ce în ce mai bănoase și mai rentabile. Banii n-au miros. O minciună mare acoperă o crimă odioasă.

_{Foto sus: Fabrică de avioane din SUA, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (© The Library of Congress)}