Manifestul celor 2000 de cuvinte
Esența Primăverii de la Praga a fost surprinsă cel mai bine în „Manifestul celor 2000 de cuvinte”, document programatic al fenomenului cehoslovac din 1968. Elaborat de un intelectual, Manifestul reprezenta un îndemn adresat tuturor cetățenilor țării – „muncitori, fermieri, oficiali, oameni de știință, artiști și toată lumea”, după cum o spune și titlul – de a-și lua practic țara înapoi de la oficialii comuniști – corupți, slab pregătiți – care deturnaseră evoluția naturală a socialismului și aduseseră societatea la pragul cel mai de jos al declinului moral. Atenție însă:manifestul celor 2000 de cuvinte nu a fost un document anticomunist și nici nu cerea schimbarea regimului. A fost însă perceput ca atare și a servit drept pretext pentru acțiunea Uniunii Sovietice de înăbușire a Primăverii de la Praga.
Cehoslovacia reprezintă excepția în rândul țărilor sovietizate după război, fiind singura în care Partidul Comunist s-a bucurat, în primă fază, de o oarecare legitimitate. Această legitimitate s-a pierdut în anii '50, epoca sovietizării brutale, și a fost recâștigată de curentul reformist condus de Alexander Dubček.
Istoricii au remarcat că Partidul Comunist Cehoslovac, care fusese înainte de 1948 cel mai moderat dintre toate partidele comuniste est-europene, s-a transformat după lovitura de stat din februarie 1948 în cel mai dur dintre toate, când comuniștii cehoslovaci au ieșit în evidență prin „combinația lor de represivitate, rigiditate, xenofobie și ferocitate a epurărilor interne”.
PCCS începe să se schimbe abia după 1960, cedând în fața destalinizării dorite de Hrușciov. Cursul reformator din partid, încurajat inițial de Uniunea Sovietică, avea să ducă însă la una din marile crize ale comunismului. În ianuarie 1968, inflexibilul Antonín Novotný e înlocuit din funcția de Secretar General de slovacul Alexander Dubček, care promitea următoarele:„renovarea politicii țării și revitalizarea economiei acesteia, prin inițiativa partidului comunist;câștigarea încrederii publice în realitatea reformelor, instituționalizându-le sistematic și incluzând emanciparea operațională a statului și a instituțiilor sociale din cămașa de forță a înăbușitoarelor restricții de partid;și împiedicarea efervescenței rezultante de a depăși perimetrele sovietice de permisivitate post-1956.”
Socialismul cu față umană
Primul document programatic al Primăverii de la Praga a fost „Programul de Acțiune”, elaborat în interiorul PCCS, care punea problema inițierii unor schimbări în politica țării care să permită coexistența socialismului cu libertatea cetățenilor – așa-zisul „socialism cu față umană”. Documentul a fost dezbătutut în Prezidiul partidului în februarie 1968, iar în următoarele săptămâni relaxarea cenzurii a permis ca în spațiul public să apară informații cu privire la subiecte considerate până atunci tabu (problema pluripartidismului, rolul istoric al lui Thomas Masaryk etc.). Tot atunci s-a dezvoltat rapid și o puternică grupare de activiști, formată în mare parte din intelectuali, studenți și foste victime ale regimului, în care rolul fruntaș a revenit Uniunii Scriitorilor, profund implicată în procesul de democratizare.
Pentru că lucrurile evoluau foarte rapid în direcția democratizării, gruparea lui Dubček a fost asaltată de presiuni din partea sovieticilor, care îi cereau să țină sub controlul valul de reforme. În aceste condiții, au apărut în societatea cehoslovacă mișcări de susținere a grupării reformiste din partid, mai ales după începutul manifestațiilor de stradă (în luna mai), în paralel cu începutul unei sciziuni la nivelul conducerii de partid între aripa Dubček și aripa conservatoare, pro-sovietică.
Unmanifest cu o previziune sumbră:„Primăvara s-a terminat și nu se va mai întoarce.”
Acesta este contextul în care a apărut Manifestul celor 2000 de cuvinte, publicat în iunie 1968. El a fost elaborat de scriitorul Ludvik Vaculik la cererea pro-reformiștior din Academia Cehoslovacă de Științe. Documentul a fost semnat de câteva zeci de personalități din lumea literară, științifică și sportivă, care își exprimau astfel teama că democratizarea începută după ianuarie 1968 este pusă în pericol de conservatorii din PCCS.
Prin acest manifest, oamenii erau îndemnați să exercite presiuni asupra oficialilor de partid pentru a le fi respectate drepturile. Vaculik aducea în discuție declinul social și moral din timpul celor două decenii de comunism, declin cauzat de faptul că oamenii își pierduseră interesul pentru problemele comunitare și se preocupau numai de bunăstarea personală.
Manifestul celor 2000 de cuvinte nu îndemna la o revoluție anticomunistă, ci la schimbări în interiorul regimului care să recalibreze relațiile dintre cetățeni și relația dintre cetățean și Partidul-Stat. Cu toate acestea, el a fost perceput de sovietici drept o contestare a rolului Uniunii Sovietice și o instigare la contrarevoluție.
Manifestul a avut succesul scontat, în sensul că el a pus pe agenda dezbaterilor publice chestiuni importante. S-a transformat astfel într-un document esențial al fenomenului „Primăvara de la Praga”, dar totodată a devenit și unul dintre elementele care i-a alertat pe sovietici cu privire la situația din Cehoslovacia. URSS se temea că „socialismul cu față umană” pune în pericol întreg sistemul socialist și, mai ales, că îi poate afecta interesele strategice. De aceea, „Primăvara de la Praga” a ajuns să aibă aceeași soartă ca Revoluția Maghiară din 1956:în noaptea de 20-21 august 1968, o forță armată formată din trupe ale Organizației Tratatului de la Varșovia (Uniunea Sovietică, Bulgaria, Polonia și Ungaria) invadează Cehoslovacia și pune capăt procesului de liberalizare. Motivată prin doctrina Brejnev (sau doctrina suveranității limitate), invadarea Cehoslovaciei reprezintă momentul de răscruce al comunismului mondial, care a demonstrat încă o dată (după 4 noiembrie 1956) că independența țărilor socialiste este o utopie.
Represiunea ce a urmat invaziei sovietice din august 1968 nu a fost la fel de dură precum cea din Ungaria de după 1956. Dubček a fost înlocuit abia în aprilie 1969 cu Gustav Husák, un comunist conservator care aprecia că invazia sovietică fusese justificată și care avea să se asigure că idealurile Primăverii de la Praga vor fi reprimate. Spre deosebire de Ungaria însă, unde represiunea a fost dură, dar rapidă, în Cehoslovacia ea a avut o forță mai mică, dar nu a încetat decât în 1989, odată cu prăbușirea regimului.
