Lupta dintre Revolu┼úia Francez─â ┼či Biseric─â: fenomenul decre┼čtin─ârii jpeg

Lupta dintre Revolu┼úia Francez─â ┼či Biseric─â: fenomenul decre┼čtin─ârii

Revolu┼úia francez─â a fost un moment hot─âr├ótor pentru istoria poporului francez ┼či chiar pentru istoria Europei. Ea a marcat decisiv momentul rupturii de Vechiul Regim, astfel ├«nc├ót domina┼úia monarhului ┼či a Bisericii asupra statului vor fi subminate de ideea de libertate, egalitate ┼či fraternitate.

├Än aceste condi╚Ťii, una din ┼úintele revolu┼úionarilor a fost Biserica. Fran┼úa de dup─â 1789 a fost supus─â unui fenomen amplu dezb─âtut ├«n istoriografia francez─â ┼či european─â, anume decre┼čtinarea. Decre┼čtinarea reprezint─â evolu┼úia parcurs─â de statul francez de la statul profund religios la unul laic ┼či apoi c─âtre unul anticlerical ┼či antireligios, av├ónd ca rezultat final adoptarea cultelor revolu┼úionare ale Ra┼úiunii, Fiin┼úei Supreme ┼či teofilantropia.

De la istoricii de dup─â Revolu┼úie p├ón─â la cei din perioada contemporan─â, fiecare a venit cu o perspectiv─â asupra fenomenului. Astfel, unii istorici, precum Albert Mathiez (├«n Theophilantropie et le culte decadaire), caracterizeaz─â fenomenul drept unul decadent. Aceea┼či p─ârere o ├«mp─ârt─â╚Öe╚Öte ┼či Aulard, care are o dubl─â pozi┼úie:ÔÇ×decre┼čtinarea fie a fost rezultatul g├óndirii unor politicieni corup┼úi, fie un sentiment anticlerical vag ┼či ad├ónc ├«nr─âd─âcinatÔÇŁ. Richard Cobs consider─â fenomenul ÔÇ×drept cel mai derutant ┼či mai de ne├«n┼úeles al Marii TeroriÔÇŁ.[1]De cealalt─â parte se afl─â istorici precum Jules Michelet sau Michel Vovelle, care au pus fenomenul pe seama corup┼úiei ┼či  dec─âderii Bisericii Catolice franceze din secolul al XVIII-lea.

Cauzele fenomenului sunt multiple ┼či complexe, ele fiind de natur─â politic─â, ideologic─â, economic─â ┼či social─â. ├Än primul r├ónd, fenomenul ├«┼či are r─âd─âcini ad├ónci de la ├«nceputul celei de-a doua jum─ât─â┼úi a secolului al XVIII-lea. Ele se leag─â de conflictul dintre dou─â puteri politice, cea laic─â ┼či cea ecleziastic─â;de ideea iluminist─â precum omul nu are nevoie de interven┼úia Bisericii ┼či chiar a lui Dumnezeu, el fiind l─âsat liber ┼či av├ónd ca arm─â ra┼úiunea;de nemul┼úumirea societ─â┼úii franceze fa┼ú─â de autoritarismul manifestat de Biseric─â, ├«n special de clericii de rang superior, ┼či de conflictul din interiorul Bisericii iscat ├«ntre clericii de rang inferior (vicari ┼či parohi) ┼či clericii de rang superior.

Situa┼úia confesional─â din Fran┼úa ├«nainte de 1789 arat─â o dominare clar─â a religiei catolice, care ├«nglobeaz─â peste 95% din popula┼úie. Astfel, la o popula┼úie de 27 milioane de locuitori, circa 25 milioane erau catolici. Urm─âtoarea confesiune ca num─âr de practican┼úi era cea calvin─â, cu aproximativ 500 000 de enoria┼či concentra┼úi ├«n mare parte ├«n zona Masivului Central francez;urmeaz─â confesiunea luteran─â, cu 200 000 de practican┼úi, concentra┼úi ├«n Alsacia ┼či Lorena. Ultima comunitate confesional─â de dimensiuni importante este cea evreiasc─â, care ├«nsumeaz─â aproximativ 50 000 de persoane, ├«mp─âr╚Ťit─â ├«n dou─â comunit─â┼úi, ├«n func╚Ťie de origine:cea askhenad─â, majoritar─â, care locuia ├«n zonele rurale din Alsacia ┼či Lorena ┼či comunitatea sefard─â, care popula zonele din sud-vestul Fran┼úei .[2]

├Än fapt, Biserica Catolic─â, care este ┼či religia de stat a Fran┼úei, controleaz─â autoritar toate celelate confesiuni, care nu au dreptul, dec├ót cu rare excep┼úii ┼či cu interven┼úii diplomatice, s─â-┼či practice cultul. Acest lucru determin─â un conflict ├«ntre Biserica Catolic─â Francez─â ┼či confesiunile minoritare, care se vor ralia rapid la Revolu┼úie.

Revolu╚Ťia ├«mpotriva Bisericii

484px Troisordres jpg jpeg

Majoritatea episcopilor catolici de┼úinea cele mai multe posturi ministeriale, av├ónd cea mai important─â putere politic─â p├ón─â la izbucnirea Revolu┼úiei Franceze. De aceea, ei vor intra ├«n conflict cu laicii ├«n ceea ce prive┼čte controlul politic ┼či administrativ al statului. De la cardinalul Richelieu p├ón─â la Fleury, puterea politic─â a apar┼úinut exclusiv clerului, care se baza pe sprijinul monarhului. Dup─â moartea lui Fleury, puterea revine pentru scurt timp laicilor p├ón─â la venirea lui Ludovic al XVI-lea, dar se formase deja o important─â clas─â politic─â burghez─â care nu mai voia s─â cedeze ┼či care a┼čtepta momentul s─â preia puterea. 

Clerul de┼úinea ┼či o putere economic─â ┼či social─â remarcabil─â. Spre exemplu, ├«ntre 20 ┼či 40% din domeniul funciar al Fran┼úei era ocupat de domeniile clericale. Se observ─â un conflict ├«ntre preo┼úii de rang superior ┼či cei inferiori pentru ob┼úinerea de p─âm├ónt. ├Än final, se decide ca preo┼úii de rang inferior (diaconi, vicari, parohi) s─â primeasc─â ├«n schimb salarii, lucru ce va duce la cre┼čterea infla┼úiei ├«n Fran┼úa .[3]

De departe cea mai mare lovitur─â dat─â Bisericii Catolice p├ón─â la 1789 este expulzarea Ordinului Iezuit din Fran┼úa ├«n 1764. Acest lucru determin─â o dec─âdere a influen┼úei catolicilor ├«n ceea ce prive┼čte educa┼úia ┼či cultura[4]. De acum poporul francez va fi influen┼úat de intelectualii ilumini┼čti ┼či vor lua ca modele pe Voltaire sau Rousseau, cel care a propus pentru prima dat─â crearea unei religii civile, ├«n opera sa ┬ź Contract social ┬╗.[5]

Cu alte cuvinte, ├«nainte de izbucnirea Revolu┼úiei, ├«n cadrul societ─â┼úii franceze se manifesta un larg sentiment anticlerical, o revolt─â la adresa corup┼úiei ┼či a autoritarismului Bisericii. Acest lucru a determinat manifestarea dorin┼úa cre─ârii unui stat laic francez ┼či chiar la decre┼čtinarea Fran┼úei, a┼ča cum a avut ea loc dup─â 1793.

Ini┼úial, preo┼úii vor avea un rol esen┼úial ├«n ceea ce prive┼čte r─âsp├óndirea ideilor revolu┼úiei. Este cazul celor 200 de parohi care, ├«n 1789, au decis s─â rup─â contactul cu episcopii lor ┼či s─â adere la Adunarea Constituant─â. Totu┼či, acest lucru nu a determinat sentimente mai bune ale revolu┼úionarilor fa┼ú─â de Biseric─â ┼či cler ├«n general. De la adoptarea celebrelor cahiers de doleancese observa c─â sentimentele anticlericale se vor transforma ├«n unele anticre┼čtine.

ÔÇ×Declara┼úia drepturilor omuluiÔÇŁ din 26 august 1789 acorda libertate de cult tuturor confesiunilor religioase. Biserica catolic─â ├«┼či pierde astfel statutul de autoritate religioas─â absolut─â, nemafiind religie de stat. Un alt act fundamental care va duce la izbucnirea conflictului dintre cler si stat este Constitu┼úia Civil─â a Clerului din 1790. Prin aceast─â reform─â se reorganizeaz─â clerul ┼či se introduce obligativitatea depunerii jur─âm├óntului de fidelitate c─âtre stat a clerului. Aproximativ 45% dintre clerici refuz─â s─â depun─â jur─âm├óntul ┼či asupra lor se vor rev─ârsa multe persecu┼úii.

Preo┼úii jura┼úi, cei care depun jur─âm├óntul, vor ├«ncerca s─â creeze o Biseric─â constituant─â supus─â ┼či controlat─â de c─âtre stat. Aceasta va fi abolit─â ├«n 1793 c├ónd toate cultele cre┼čtine vor fi interzise. Evenimente precum r─âzboiul civil de la Vandeea ┼či Bretagne, prin care s-a dovedit implicarea clericilor de partea contrarevolu┼úionarilor, ad├ónce┼čte conflictul dintre stat ┼či cler. La 26 august 1792 li se ordon─â tuturor preo┼úilor refractari sub 60 de ani s─â p─âr─âseasc─â Franta, cei ├«n v├órst─â fiind pu┼či ├«n deten┼úie.

Vor exista biserici disidente ┼či preo┼úii refractari care se vor al─âtura ÔÇťContrarevolu┼úieiÔÇŁ. Se estimeaz─â c─â ├«n timpul Revolu┼úiei au murit cel pu┼úin 3000 de preo┼úi, din cauza proceselor intentate de Tribunalul Revolu┼úionar ┼či a execu┼úiilor spontane, majoritatea din ei fiind preo┼úi refractari.[6]

 La ├«nceputul lui septembrie 1792, Adunarea Legislativ─â legalizeaz─â divor┼úul, concept contrar doctrinei catolice. Adunarea Legislativ─â preia ┼či controlul asupra registrelor na┼čterii, deceselor ┼či c─âs─âtoriei.

O rumoare contrarevolu┼úionar─â cuprinde poporul care se ├«narmeaz─â ┼či masacreaz─â mai mult de o mie de regali┼čti, preo┼úi refractari ┼či de┼úinu┼úi de drept comun din ├«nchisorile din Paris ┼či alte ora┼če de provincie. ├Än Paris, pe o perioada de 48 de ore, ├«ncep├ónd cu ziua de 2 septembrie 1792, ├«n timp ce Adunarea Revolu┼úionar─â se dizolva ├«n haos, trei episcopi ┼či mai mult de 200 de episcopi erau masacra┼úi de mul┼úimea furioas─â. Execu┼úii au mai avut loc la Lyon sau portul Rochefort.

Revolu┼úionarii atei vor avea c├ó┼čtig de cauz─â ├«n fa┼úa celor cre┼čtini. La conducerea Fran┼úei ajung girondinii lui Danton, un ateu convins, ┼či iacobinii lui Robesppiere. Din octombrie 1793, sunt trimise ÔÇ×bande revolu┼úionareÔÇŁ ajutate de liderii locali, care au scopul de a promova regimul ÔÇ×TeroriiÔÇŁ┼či al decre┼čtin─ârii. Unele regiuni au fost mai receptive dec├ót altele ├«n ceea ce prive┼čte renun┼úarea la religia cre┼čtin─â. Parisul ┼či zona central─â a Fran┼úei vor ├«mbr─â┼úi┼ča rapid cultele revolu┼úionare ale Ra┼úiunii ┼či Fiin┼úei Supreme. Iar altele, precum vestul ┼či nord-vestul Fran┼úei, unde catolicismul de┼úinea o putere stabil─â, vor manifesta o ├«nver┼čunat─â opozi┼úie politicilor anticre┼čtine de la Paris. Majoritatea provinciilor vor revenii la cre┼čtinism dup─â c─âderea regimului Terorii.

Dup─â cum am men┼úionat anterior, au existat numeroase legi date de guvernarea ateist─â, care urm─ârea abolirea religiei cre┼čtine ┼či distrugerea simbolurilor acesteia, c├ót ┼či ├«ncurajarea religiei revolu┼úioanare, numit─â ┼či Religia Virtu┼úii.

Noile culte ale statului laic

1 255 jpg jpeg

├Än octombrie 1793 calendarul revolu┼úionar ├«l ├«nlocuie┼čte pe cel cre┼čtin. S─âpt─âm├óna era de 10 zile, f─âr─â referin┼úe biblico-religioase, marc├ónd astfel na┼čterea unei noi ere, cea a Revolu┼úiei Franceze, ┼či sf├ór╚Öitul erei religioase ├«ncepute la na┼čterea lui Iisus Hristos. Totodat─â, sunt eliminate s─ârb─âtorile religioase (calendarul catolic francez existau atunci 183 de s─ârb─âtori) ┼či ├«nlocuite cu s─ârb─âtori laice care celebrau natura, ra┼úiunea sau omul. Sunt ├«nlocuite ┼či numele de str─âzi care purtau denumirea unor sfin┼úi, regi sau aristocra┼úi. Se iau o serie de m─âsuri ┼či contra obiectelor fizice religioase. Astfel, se interzice folosirea clopotelor, care sunt topite ┼či folosite pentru crearea de tunuri ├«n slujba na┼úiunii.

Statuetele religioase au fost distruse ┼či ve┼čmintele clericale au fost ├«nlocuite cu unele laice. Bisericile cre┼čtine fie au fost ├«nchise, fie au fost folosite drept temple pentru noua religie revolu┼úionar─â. De departe, cel mai atacat simbol a fost cel al preo┼úiei. Zeci de mii de preo┼úi au fost obliga┼úi s─â demisioneze ┼či s─â duc─â o via┼ú─â laic─â, fiind amenin┼úati cu ├«nchisoarea dac─â refuzau[7]. Evolu╚Ťia situa╚Ťiei a f─âcut ca mul┼úi dintre preo┼úi care sus┼úinuser─â idealul revolu┼úionar s─â fie acum deziluziona┼úi de acesta.

├Än timp ce religia cre┼čtin─â era persecutat─â, autoritatea central─â impune noi culte care s─â o ├«nlocuiasc─â. Primul dintre acestea a fost cultul Ra┼úiunii, proclamat ├«n urma evenimentelor din 17-19 brumar (noiembrie 1793). Momentul culminant ├«l constituie depunerea pe altarul bisericii din Notre Dame a unei prostituate care reprezenta pe zei┼úa Ra┼úiunii.

Cultul este celebrat prin combinarea elementelor religioase cu cele păgâne. Iniţiativa unor astfel de festivaluri intervine fie datorită iniţiativei autorităţilor centrale (victorii, celebrarea unor momente importante din istoria Republicii sau a unor personaje importante pentru aceasta), fie unor iniţiative locale (celebrarea unor eroi locali).

Proclamarea cultului Ra┼úiunii s-a f─âcut ├«n iarna anului 1794, c├ónd or─â┼čenii parizieni ┼či al┼úi cet─â┼úeni din preajma comunelor pariziene au anun┼úat noua ÔÇ×revela┼úieÔÇŁ ├«n fa┼úa Conven┼úiei:

ÔÇ×Eroarea care ne-a condus ani de ani a disp─ârut, prejudiciul adus de fanatism a disp─ârut, nu avem alt cult dec├ót Libertatea ┼či Ra┼úiuneaÔÇŁ(Villemoble, 4 Frimaire)[8]

Forma de exprimare a cultului era organizarea unor festivaluri marcate de manifesta┼úii antireligioase:purtarea ├«n procesiuni ale unor elemente religioase, precum statuete sau obiecte liturgice;procesiunea m─âgarilor care purtau mitre ┼či erau ├«mbr─âca┼úi ├«n vestimenta┼úie clerical─â[9], arderea efigiilor cape┼úiene[10];purtarea prizonierilor contra-revolu┼úionari al─âturi de m─âgarii care purtau mitre[11]┼či prin bacheturi civice, o form─â de redescoperire a comuniunii. Festivalurile ├«n cinstea zei┼úei Ra┼úiunii aveau loc, de obicei, ├«n ora┼čele mai importante, de dou─â ori:la ├«nceputul iarnii, ├«n Brumar, ┼či apoi la ├«nceputul verii, ├«n Pluviose. ├Än ceea ce prive┼čte personificarea zei┼úei, oamenii se foloseau de propria imagina┼úie desemn├ónd femei ├«n v├órst─â sau femei tinere.

Cultul Fiin╚Ťei Supreme

Venirea la putere a lui Robesspierre ┼či instaurarea Marii Terori duce la dec─âderea cultului Ra┼úiunii ┼či promovarea unui nou cult, cel al Fiin┼úei Supreme. Acesta a fost proclamat la 18 floreal anul II (7 mai 1794) ┼či a reprezentat manifestarea unei forme de deism care recuno┼čtea existen┼úa unei divinit─â┼úi superioare ┼či a imortalit─â┼úii sufletului, neg├ónd ├«ns─â implicarea divinit─â┼úii pe p─âm├ónt, omul fiind liber ┼či demn s─â decid─â asupra ac┼úiunilor sale. Ca ┼či cel─âlalt cult, principala form─â de manifestare a sa era festivalul:├«n cinstea Fiin┼úei Supreme (la 20 prairial), a naturii, a fiin┼úei umane, a poporului francez, martirilor liber─â┼úii, libert─â┼úii, egalit─â┼úii ┼či fraternit─â┼úii, Republicii, stoicismului etc.[12]

2 124 jpg jpeg

C─âderea lui Robbespiere la 9 thermidor determin─â ┼či c─âderea cultul Fiin┼úei Supreme. ├Än timpul Directoratului, din 1795, la sugestia lui La Reveilli├ęre-L├ępeaux, guvernul promoveaz─â un nou cult, teofilantropia. Teofilantropia reprezint─â ├«ncercarea de a transforma deismul ├«ntr-o practic─â religioas─â. Crez├ónd ├«n existen┼úa unui singur Dumnezeu ┼či ├«n nemurirea sufletului, promotorii s─âi ├«ncearc─â ├«nlocuirea ritualurilor catolice ┼či promovarea unui spirit religios folosind ├«nv─â┼ú─âturi variate precum cele ale lui Confucius sau ale lui Jean Calvin.[13]├Äns─â nici acest cult nu-┼či c├ó┼čtig─â suficien┼úi adep┼úi, catolicismul revenind ├«ncet ├«n comunit─â┼úile rurale. Cultele revolu┼úionare se men┼úin ├«n continuare ├«n marile comunit─â┼úi urbane ┼či mai ales ├«n Paris ┼či ├«n jurul acestuia. Revenirea oficial─â la catolicism se realizeaz─â ├«n urma Concordatului din 1801 dintre Napoleon ┼či papa Pius al VII-lea.

Momentul ├«nlocuirii cultelor cre┼čtine cu unele revolu┼úionare nu este unul f─âr─â urm─âri pentru istoria poporului francez. De atunci, Biserica Catolic─â ├«┼či pierde complet puterea politic─â ┼či economic─â asupra statului, iar acest moment r─âm├óne ad├ónc ├«nr─âd─âcinat ├«ntr-un segment al burgheziei franceze care ┼či ├«n secolul al XIX-lea mai manifest─â ÔÇťo form─â deistic─â vag─â ┼či moralizatoare asemenea cultului Fiin┼úei Supreme a lui RobbesppiereÔÇŁ.[14]

Bibliografie

1.      Aulard Albert, Le culte de la raison et d l Etre Supreme, Elibron Classics, Paris, 1892

2.      Brown Stewart J. and Tackett Timothy, ÔÇ×Cambridge History of Christianity:volume 7, Enlightment, Reawakening and Revolution 1660-1815ÔÇŁ, Cambridge University Press, 2008

3.      Tallet Frank and Atkin Nikolas, Religion, Society and politics in  France since 1789, British Library Cataloguing in publication, London, 1991

4.      Vovelle Michele, II.Michel Vovelle, The Revolution against the Church. From the Reason to the Supreme Being, translated by Allan Fos├ę, Ohio University Press, Columbus, 1992

[1]Frank Tallet, Religion, society and politics in France since 1789ÔÇŁ, p. 9.

[2]James Brown ┼či Timothy Tackett, ÔÇ×Cambridge History of Christianity:volume 7, Enlightment, Reawakening and Revolution 1660-1815ÔÇŁ, pp. 536-538.

[3]Ibidem, pp. 538-540.

[4]Michele Vovelle, The Revolution against the Church. From the Reason to the Supreme Being, pp. 8-10

[5]James Brown ┼či Timothy Tackett, ÔÇ×Cambridge History of Christianity:volume 7, Enlightment, Reawakening and Revolution 1660-1815, p. 552.

[6]ibidem, p. 549

[7]Preo┼úii catolici erau obliga┼úi s─â se c─âs─âtoreasc─â ┼či s─â-┼či formeze o familie. A st├órnit opozi┼úia ├«nd├órjit─â a mulltor dintre ace┼čtia.

[8]Michele Vovelle, The Revolution against the Church. From the Reason to the Supreme Being, pp. 99-101.

[9]ibidem, p. 105

[10]op. cit, p 107

[11]op. cit, p. 108

[12]Albert Aulard, Le culte de la raison et le culte de l Etre Supreme (1793-1794), pp. 55-56

[13]ibidem, p.558

[14]Frank Tallet, Religion, society and politics in France since 1789, p.3.