Lista lui Schindler și fabrica de pe strada Lipova nr. 4
Cracovia, strada Lipova nr. 4, o clădire anostă care nu spune nimic deosebit, la fel ca imobilele înconjurătoare care, chiar dacă au fost văruite proaspăt, păstrează aerul cartierului industrial la periferia orașului dincolo de Vistula. E dimineață și totuși grupuri de oameni se adună în fața porții. E clar că sunt turiști, autocarele care i-au adus așteaptă pe marginea străzii.
Cracovia este o bijuterie arhitecturală, culturală, istorică, artistică, face parte din patrimoniul omenirii, drept urmare milioane de vizitatori vin aici în fiecare an. Dar orașul istoric este de partea cealaltă a râului, aici, între fabrici, ce poate stârni atâta interes?
În poloneză se cheamă „Fabryka Emalia Oskara Schindlera”. Fabrica de vase emailate Oskar Schindler. Fabrica unde s-a alcătuit cea mai cunoscută listă din lume, Lista lui Schindler. Fabrica unde s-a turnat filmul lui Steven Spielberg, care avea să facă povestea cunoscută întregii lumi.
După încheierea războiului, fabrica a continuat să funcționeze, profilată nu pe vase emailate, ci pe producția de echipamente de telecomunicații. Viitorul ei industrial după căderea comunismului nu s-a arătat luminos și autoritățile orașului au decis să-i dea o altă misiune.
Fabrica lui Schindler a devenit parte a Muzeului de Istorie al Orașului Cracovia, dedicată fiind perioadei în care Cracovia a fost sub ocupație nazistă. Este povestea locuitorilor orașului, polonezi și evrei, supuși unui regim de teroare și exterminare.
Creatorii muzeului și-au propus să producă vizitatorilor impresia că se scufundă în istorie. Retrăiești atmosfera de pace din lunile premergătoare războiului. Te plimbi pe străzi, vezi imagini stereoscopice într-o veche instalație pe care o găseai în ani ’30 în piețele orașului, participi la ultima întâlnire a veteranilor din Războiul cel Mare, unde primești și tichet ștampilat, dai o raită prin centru și te amesteci printre oamenii timpului surprinși pe străzi în imaginile de arhivă.
Mobilizarea generală te prinde în gară, trenul vine în stație, se aude zgomotul inconfundabil al locomotivei cu aburi, oamenii încearcă să se găsească în mulțime, soldații se îndreaptă spre unitățile lor, copiii se întorc din vacanță. Apoi sirenele bombardierelor germane care coboară în picaj.
Germanii au ocupat orașul pe 6 septembrie și au decis să-l transforme în capitala Guvernământului General. Străzile au căpătat denumiri germane, statuile amintind de momentele marcante ale istoriei poloneze au fost dărâmate, însemnele naziste au acoperit orașul.
Oskar Schindler își face apariția
Ocupația aduce în Cracovia un personaj straniu. Un german originar din zona Sudeților în Cehia. Se recomandă Oskar Schindler, om de afaceri. Este membru al Partidului Național Socialist. A venit să profite de ocupație și să facă bani. Trecutul său este mai puțin cunoscut. A spionat pentru Germania, ca agent Abwehr, motiv pentru care autoritățile din Cehoslovacia l-au ținut o vreme la închisoare.
Bețiv, afemeiat, escroc, Oskar Schindler venea la Cracovia să profite de vremurile glorioase ale Reich-ului invincibil. Ca german, obține ușor fabrica „Rekord” de pe Lipova nr. 4. Fabrica de produse metalice, înființată cu puțin înainte de război de trei antreprenori evrei, nu mersese deloc bine și se afla în faliment.
Oskar Schindler are însă o idee managerială pentru a pune fabrica pe profit:să folosească forța de muncă mult mai ieftină a lucrătorilor evrei. Ceea ce pune în aplicare. Noul patron este un om de lume. Protipendada nazistă petrece serile cu lăutari țigani, într-un cunoscut restaurant din centrul istoric al orașului. Acum, acolo este un magazin. Schindler profită de aceste ieşiri nocturne pentru a-și face relații și apoi a-i mitui pe cei mai puternici oameni ai regimului. Devine un star local, un privilegiat al sistemului. Obține contracte profitabile cu armata germană pentru care produce crătiți, ligheane și tot felul de alte vase.
Prin noroc, biroul său din clădirea administrativă a fabricii, acolo unde s-au realizat și scenele din film, s-a păstrat intact. La intrare, deasupra ușii, portretul lui Hitler. Biroul din lemn, cu câteva poze ale lui Schindler. Un radio care emite muzică germană din timpul războiului. În spate, o hartă pe tot peretele. Pe un alt perete, un tablou obscur cu un nud. În mijlocul camerei, unul dintre memorialele dedicate evreilor lui Schindler. O vitrină cilindrică în care sunt expuse produsele fabricii, vasele emailate. Înăuntrul acestei încăperi din încăperea prin care se trece sunt trecute numele celor 1.200 de evei angajați în fabrica Schindler.
„Cine salvează o viață salvează întreaga lume”
Placa de la intrarea în fabrica Schindler reproduce acest citat din Talmud. De ce au horărât cei care au ridicat monumentul, Consiliul Comunității Evreiești din Cracovia și studenții Colegiului Albion din Michigan, SUA, să folosească anume acest citat din Talmud? Schindler a salvat 1.200 de evrei, dar milioane au pierit în camerele de gazare din lagărele naziste, în special la Auschwitz...
Pentru că aceia salvați au putut să-și continue viața, au avut copii și copiii lor au avut copii. Destinul acestor oameni nu s-a terminat la Auschwitz, așa cum plănuiau germanii. Oskar Schindler a reușit prin relațiile sale să-i convingă pe germani că fabrica sa este absolut necesară efortului de război al Reich-ului și că forța sa de muncă este absolut indispensabilă. Drumul lor către camerele de gazare a fost oprit. Între cei salvați, Poldek Pfefferberg, care și-a continuat viața în America, la Los Angeles. Și-a deschis un magazin în Beverly Hills. Și a considerat că este de datoria lui să spună întregii lumi povestea lui Schindler și a evreilor lui. Nu a avut prea mult succes. Până într-o zi, când în magazinul său a intrat un australian, Thomas Keneally, scriitor căruia i-a povestit întreaga istorie. Keneally a fost interesat și cei doi au pornit la Cracovia pe urmele lui Schindler. Keneally a scris cartea Arca lui Schindler în 1982 și a câștigat Premiul Booker din acel an. Lui Poldek Pfefferberg îi vor mai trebui 11 ani să-l convingă pe Steven Spielberg să facă filmul. Și, în acest fel, să-și plătească datoria pe care el considera că o are față de salvatorul său, Oskar Schindler. Ceea ce arată încă o dată adevărul citatului din Talmud:„Cine salvează o viață salvează întreaga lume”. Și pe el însuși, s-ar putea adăuga. Pentru că memoria dubiosului afacerist Oskar Schindler a fost salvată pentru totdeauna de unul dintre oamenii pe care Schindler la rândul lui îl salvase de la moarte.
Oskkar Schindler, în mai 1963, prezentând ziariştilor de la United Press International fotografii din timpul ocupaţiei naziste a Cracoviei
„Lista lui Schindler” a luat șapte premii Oscar. Este considerat unul dintre cele mai bune filme din istorie. Biblioteca Congresului SUA l-a ales să fie conservat pentru posteritate trecându-l pe lista Registrului Național al Filmului.
Notă la Lista lui Schindler
Ghizii muzeului din fabrica lui Schindler au o poveste la finalul vizitei. Oskar Schindler și-a cheltuit toată averea obținută din activitatea fabricii ca să-și salveze evreii. A mituit cât a putut autoritățile germane și în special pe comandantul lagărului Plaszow-Cracovia, Amon Goeth. De o cruzime extremă, Amon Goeth a rămas în istorie ca unul dintre cei mai mari criminali. După război a fost judecat la Cracovia și spânzurat nu departe de lagărul pe care l-a condus și în care au pierit mii de evrei. Actorul Ralph Fiennes l-a întruchipat în film, iar în timpul pregătirii unei scene o supraviețuitoare a lagărului aflată pe platoul de filmare a avut un atac de panică văzându-l pe actor echipat în uniforma SS.
Amon Goeth a rămas pentru supraviețuitori imaginea morții. Dar în timpul în care a condus lagărul a avut o relație în urma căreia s-a născut o fată, Monika. Ea va afla mai târziu cine a fost cu adevărat tatăl ei, mai ales că mama ei nu a încetat să-l glorifice pe fostul iubit. Monika și-a asumat ascendența și a venit la Cracovia să vadă cu ochii ei ce s-a întâmplat în timpul războiului. S-a întâlnit cu una dintre supraviețuitoare, pe atunci tânără menajeră în casa lui Goeth. O întâlnire traumatică, dar care a fost dedicată memoriei victimelor.
Oamenii vorbesc pentru oameni
De obicei, muzeele nu insistă pe perioadele de ocupație, ci vorbesc despre momentele de glorie din istoria unei națiuni. Muzeul Cracoviei sub ocupația nazistă, găzduit de Fabrica lui Schindler, de pe Strada Lipova nr. 4, arată că se poate și altfel. Imersiunea într-o astfel de realitate nu este confortabilă. Sunt recreate străzile de atunci și zidurile care au închis ghetoul, ziduri construite sub forma pietrelor de mormânt evreiești. Dar poveștile oamenilor sunt cele mai importante. Și ele sunt spuse.
Cum este şi povestea farmacistului polonez Tadeusz Pankiewicz, proprietarul farmaciei „Vulturul”, singura autorizată să funcționeze în ghetoul din Cracovia. Pankiewicz și angajații săi au fost martorii oculari ai lichidării ghetoului și nu au rămas indiferenți. Au ajutat cât au putut cu riscul propriei vieți. Pankiewicz a supraviețuit războiului, și-a publicat memoriile și a fost recunoscut de Yad Vashem ca „Drept Între Popoare” pentru viețile salvate. Farmacia a fost renovată și se poate vizita la adresa inițială din timpul războiului.
De fapt, povestea spune că în cele mai negre momente ale istoriei umanității există oameni care și-au păstrat umanitatea. Și speranța, chiar dacă vremurile s-au întors împotrivă. Pentru că sfârșitul războiului a adus pentru Europa de Est o altă dictatură și mulți dintre cei care au luptat pentru libertate își vor găsi sfârșitul în lagărele sovietice.
Spunem mereu că asemenea lucruri nu trebuie să se mai repete. Dar pentru asta este de nevoie de preocupare și de salvarea memoriei.
Facem noi asta în România?
