La erupţia lui Vezuviu, romanii au încercat să salveze…uleiul de peşte

Când vulcanul Vezuviu a erupt în 79, îngropând oraşul Pompeii sub lavă şi cenuşă, patru adolescenţi au încercat să se salveze din calea urgiei ieşind pe poarta nordică a oraşului.

Catastrofa însă i-a ajuns din urmă chiar în momentul în care traversau o periferie în care se gâseau predominant morminte şi ateliere. Când au trecut pe lângă o turnătorie, o ploaie de lavă s-a revărsat asupra lor şi au căutat adăpost în spatele clădirii. În curând însă şi-au pierdut viaţa. Arheologii fac acum excavări pe sit şi o descoperire surprinzătoare ridică întrebări despre ce anume conta pentru romani în primul secol al erei noastre.

În ultimele săptămâni au excavat turnătoria de bronz şi au scos la iveală rămăşiţele umane ale celor patru adolescenţi. Ce au luat cu ei? Inventarul cuprinde: trei monede de aur, un colier aurit în forma unei flori, trei ulcioare cu vin, două capace pentru vase de gătit şi nu în ultimul rând vas cu ulei de peşte.

Alegerea nu este însă surprinzătoare, dată fiind marea pasiune a romanilor pentru garum, un sos sărat, cu aromă puternică, făcut din măruntaie de peşte şi nelipsit de la nicio masă. Este posibil să mai fi existat şi alte bunuri pe care le-au cărat copiii. Modul haotic în care sunt aranjate oasele, îngrămădite în perete, indică prezenţa anterioară a unor jefuitori de morminte.

Pentru a produce garum, se alegeau intestine sau alte părţi, se macerau în sare şi se lăsau la soare vreme de 1-3 luni. Amestecul fermenta şi se lichefia, dar sarea împiedica agenţii de descompunere. Garum era lichidul format la suprafaţă, strecurat, la care se adăugau ierburi aromatice. Produsul final era foarte bogat în vitamine, proteine şi minerale.

Producţia şi exportul de garum asigurau prosperitatea coloniilor greceşti de pe coasta ligurică până în Hispania Baetica, poate din această cauză au şi constituit o atracţie pentru romani. Fiecare port avea propria retetă tradiţională, dar pe timpul lui Augustus se pare că garum din Cartagina si Gades era cel mai apreciat. Se exporta masiv şi din Hispania şi Lusitania către Roma, iar din sudul Galiei garum ajungea în toată Europa de vest.

Sosul avea o dimensiune socială comparabilă cu cea a usturoiului în unele societăţi occidentale, sau cu sosul de peşte vietnamez. Rolul lui nu se limita insă la bucătarie, pentru că era folosit şi ca tratament împotriva ulcerului sau dizenteriei, ba chiar şi ca ingredient în produse cosmetice.