Jurnalul și fotografiile lui Marcel Fontaine, donate României jpeg

Jurnalul și fotografiile lui Marcel Fontaine, donate României

De la sfârșitul lunii martie, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” și-a îmbogațit patrimoniul cu o colecție impresionantă de fotografii și memorii aparținând lui Marcel Fontaine, ofițer ce a luptat în Primul Război Mondial și pe frontul din România, în perioada 1916-1918.

Marcel Fontaine a fost înrolat în luna august a anului 1914 în armata franceză. Avea atunci 25 de ani și era profesor la Școala Normală de Institutori din Foix, din munții Pirinei. Participă la bătăliile din Belgia, de pe Marna, în Champagne, în Artoix și la Verdun. Pasionat de scris, ține un jurnal în care consemnează ororile războiului. La 17 septembrie 1916 este anunțat că a fost desemnat să facă parte din Misiunea Militară Franceză (MMF) în România, aflată sub conducerea generalului Henri Berthelot. Misiunea avea drept obiectiv să instruiască și să consolideze forțele române pentru a atenua presiunea germană de pe frontul de Vest. În următoarele 16 luni, Marcel Fontaine participă activ la reorganizarea armatei române, dar și la operațiunile de pe front alături de soldații români.  

Marcel Fontaine și românii 

Fontaine pleacă spre România fără a cunoaște prea multe despre „această țară și despre oamenii ce o locuiau”. Nici operațiunile militare din zonă nu îi sunt prea cunoscute, însă perioada petrecută aici avea să îi schimbe decisiv întreaga viață. Contactul cu armata română îl șochează: „...primul soldat român pe care îl văd e o biată fiinţă, mai mult o rămăşiţă a groznicei retrageri, a cărui îmbrăcăminte, alcătuită din trenţe fără nume, nu mai are nimic ostăşesc; neclintit, păzeşte podul, cu o puşcă veche, a cărei vechime o face ridicolă... Este oare posibil să se fi trimis asemenea zdrențe omenești să înfrunte în luptă formidabilele trupe germane”.

fon jpg jpeg

În Jurnal consemnează și prăpastia imensă dintre soldații români și ofițerii care îi conduc: primii „nu aveau nimic”, în schimb, ceilalți „aveau totul”. Mai mult, dezaprobă vehement brutalitatea de care dau dovadă ofițerii români: corecțiile fizice încasate de soldați erau fapte banale pentru armata romană în acea perioadă. „Pe frontul românesc, dezvoltă o anume afinitate – care-și va pune amprenta pe destinul său ulterior – pentru camarazii alături de care trebuie să lupte, precum și pentru țăranii alături de care viețuiește. Este martorul mizeriei în care se zbat cei refugiați într-o Moldovă suprapopulată și înfometată, plină de trupe rusești. Depune mari eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor igienice, dar se lovește de o teribilă inerție. Și atunci își dă seama că nu poate avea autoritate asupra subordonaţilor decât fiindu-le el însuși un model”, consideră istoricul Daniel Cain. Toate aceste îl vor apropia pe Fontaine tot mai mult de poporul român – ofiţerul va ajunge ușor, ușor să se îndrăgostească de România.

În august 1919 este demobilizat din armata franceză, după cinci ani sub arme. Pentru meritele deosebite din timpul primei conflagrații mondiale, ofițerul Marcel Fontaine a fost decorat cu Crucea de război a Franței, cu Legiunea de onoare, dar și cu Steaua României și Crucea de război a României. Este bucuros să vadă că țara pe care venise s-o ajute își înfăptuiește unitatea, „formând în fine România Mare”.

După demobilizare revine în România, în 1919, în cadrul Misiunii Universitare Franceze, ca profesor la licee din Turnu Severin, Craiova și București. În 1930 se căsătorește la Turnu Severin cu o tânără profesoară, Alexandra Zaharia.

fontaine jpg jpeg

Fontaine a rămas în România până în 1948, când activitățile și cursurile lui au fost interzise, iar el a fost expulzat împreună cu ceilalți profesori francezi ai Misiunii. Se stinge din viață la 16 iulie 1970, la 82 de ani. Ceremonia funerară este oficiată la biserica română de pe strada Jean de Beauvais, din Paris, condusă în acea vreme de o mare figură a României din exil, Vasile Boldeanu.

Fotografiile și Jurnalul lui Marcel Fontaine au fost donate Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”de către legatarul testamentar, Alain Legoux. În România, fragmente din Jurnalul său au fost publicate de Editura Humanitas sub titlul Marcel Fontaine Jurnal de război. Misiune în România. Noiembrie 1916-Aprilie 1918.