Istoria cafelei în 10 cuvinte cheie jpeg

Istoria cafelei în 10 cuvinte cheie

Dintre cele mai populare băuturi fierbinți din lume, cafeaua este cea mai „tânără”, cu o istorie cu aproape o treime mai stufoasă decât a ciocolatei calde sau a ceaiului. Din momentul în care oamenii au fiert și au băut cafeaua pentru prima dată, acum în jur de 800 de ani, aceasta a făcut mai mult decât să recupereze timpul pierdut – a alimentat revoluțiile, a transformat practicile religioase, i-a făcut pe unii bogați, iar pe alții săraci și i-a ținut pe ceilalți trezi toată noaptea. Importanța sa poate fi urmărită de-a lungul secolelor prin prisma numelor pe care toți am ajuns să le cunoaștem.

1.Mocha

 Cu toate că era posibil să fie consumată ca mâncare sau băutură pe meleagurile native etiopiene, arbustul veșnic verde Coffea arabica a fost prima dată cultivat la scară largă în Yemen, în jurul secolului al XV-lea. Mulți dintre susținătorii timpurii erau misticii musulmani Sufi, care foloseau semințele prăjite ale plantei pentru a face un înlocuitor al vinului tradițional folosit într-unele dintre ceremoniile lor religioase. Sufii mergeau până la Mocha, portul la Marea Roșie al conducătorului Yemen-ului, și duceau boabele și rețeta fierberii prin toată lumea islamică. Băutura și-a câștigat adepți rapid, astfel provocând și controverse. În anul 1511, guvernatorului Meccai, a ordonat cafenelelor orașului să se închidă (aici se adunau uneori bărbații pentru a scrie satire despre regimul său). Edictul acestuia a fost repede anulat de Sultanul Cairo-ului care era un mare iubitor de cafea.

2.Java

Când otomanii au ocupat Yemen-ul în anul 1536, aceștia au încercat să păstreze monopolul asupra producției băuturii prin interzicerea exportului boabelor de cafea care nu erau mai întâi sterilizate. Boabele erau scoase fraudulos din țară de negustori îndrăzneți;mai întâi de pelegrinii musulmani care se îndreptau spre India de Sud și, mai târziu, în Java, Indonezia, iar apoi de către olandezi care o cultivau pentru export. Deoarece cafeaua este originară din Africa ecuatorială, ea crește foarte ușor la tropice, așa că interesele coloniale europene se indreptau spre producțiile în creștere din America Latină, Africa, Asia de sud-est și Oceania. În Brazilia, munca sclavilor era coloana vertebrală a industriei cafelei până la sfârșitul anilor 1800. În America  Centrală și Asia de Sud-est, guvernele coloniale au impus popoulației native să producă doar cafea, astfel existând riscul de a se ajunge la sărăcie și foamete.

3.Cafeneaua

Primele cafenele din Europa s-au deschis în secolul al XVII-lea. Până in 1663 existau 82 de cafenele în Londra;40 de  ani mai târziu existau peste 500 de cafenele. Pentru europeni cafenelele au devenit rapid locuri importante pentru a schimba vești și idei și pentru a face afaceri. Bursa de Valori din Londra și asiguratorul Lloyd și-au început activitatea în cafenelele secolului al XVIII-lea. În Franța, cafenelele erau esențiale pentru schimbul ideilor revoluționare. Camille Desmoulins le-a cerut compatrioților săi să iasă la arme în Cafeneaua de Foy din Paris, cu două zile înainte de atacul Bastiliei.

4.Filtrul

Sursa binecunoscutei cafele americane, filtrul – prin care cafeaua este fiartă la nesfârșit într-un recipient filtru – a fost inventat în anii 1780 de Benjamin Thompson, un savant american care a fugit în Europa în timpul Războiului Revoluționar. Perioada de prosperitate a filtrului american s-a întins de la 1870 (când a început să înlocuiască cafeaua fiartă) până în anul 1972, când Mr. Coffee a prezentat primul filtru de cafea automat.

5.Robusta

În anul 1861 exploratorii britanici au descoperit o ciupercă pătată mică pe frunzele unor plante de cafea sălbatice în apropierea Lacului Victoria din Kenya. În următoarele decenii, ciuperca, Hemelia vastatrix (rugina cafelei), s-a răspândit pe plantațiile din toată lumea, distrugând culturi întregi de Coffea arabica și, în locuri precum Ceylon, s-a făcut trecerea la producția în masă a ceaiului. În anul 1898, horticultorii din Congo Belgian au descoperit că o specie înrudită, Coffea canephora, era rezistentă la ciupercă și, în general, mai bună, creștea rapid și producția era mai mare  decât la  arabica. Denumită „robusta”, specia a fost destul de populară. Robusta avea niste dezavantaje, precum:boabele prăjite erau mai amare și cu mai puțină aromă, dar conțineau în mod considerabil, mai multă cafeină. Boabele de Robusta a fost folosite alături de boabe mai scumpe de arabica pentru a crea amestecuri mai ieftine.   

6.Espresso

Cu toate că este ascociat cu o tradiție europeană a cafelei, espresso este o invenție modernă. Folosindu-se o mașinărie inventată în Italia la cotitura secolului al XX-lea, procesul presupune fierberea cafelei la viteza „express” – aproximativ 30 de secunde pe ceașcă – forțând apa fierbinte să treacă prin cafeaua fin măcinată printr-o presiune ridicată. Rezultatul este o doză mică de cafea foarte tare care maschează defectele amestecurilor ieftine de robusta. Până în anii 1930, producătorii italieni construiau aparate care puteau face până la 1000 de cești pe oră. Un grup de băuturi bazate pe esspresso,  de la caffe latte la macchiato și cappucino au fost perfecționate în cafenelele europene, dar au fost introduse pe piața americană mai târziu.    

7.Joe

După Boston Tea Party și Războiul din 1812, cafeaua a devenit băutură națională, fiind consumată de oamenii de afacere de pe Wall Street, deținătorii magazinelor din orașele mici, soldații Războiului Civil în tabere și văcarii la câmp. Folosirea cafelei ca fiind un lucru important în rațiile soldaților a fost sursa unei povești repetate adesea, dar puțin probabilă:fraza „o ceașcă de Joe” poate proveni de la Josephus Daniels, Secretarul  US Naval, care a interzis băuturile mai tari decât cafeaua din meniul fiecărui ofițer. Cel mai probabil, „joe” provine de la prescurtarea lui jamoke, un amestec de cafea java și mocha.

8.Cafeaua decofeinizată

Cafeina, un compus alcaloid cristalin amar care era folosit ca un pesticid natural pentru plantele de cafea, arată aplombul și controversele cafelei. De când a fost prima data izolată, în anul 1820, cafeina a fost centrul speculațiilor și al experimentelor științifice în ceea ce privește primejdia posibilă pe care îl poate avea cafeaua asupra sănătății.  În anul 1906, Ludwig Roselius, un negustor german, a brevetat primul proces de extragere a cafeinei din boabele verzi de cafea. Acesta își vindea boabele decofeinizate sub o serie de diferite nume;în Germania ca „Kaffee hag”, în Statele Unite ca „Dekafa” și în Franța ca „Sanka” (din franțuzescul „sans caffeine”). „Decaf” a fost urmată rapid de cafelele instant, făcută prin uscarea industrială a cafelei fierte. Pudra și fulgii rezultați erau adăugați în recipiente cilindrice care au definit peisajul cafelei în America secolului al XX-lea cu branduri precum Nescafe, Folgers, Taster´s Choice și Maxwell House.

9.Comerțul pe bază de reciprocitate(Fair Trade)

Cafeaua, combinată cu politica internațională și comerțul mondial, a produs uneori un gust amar. Cartelurile, rezervele, cotele și prețul competitiv a modelat industria cafelei încă din secolul al XIX-lea. Națiuni precum Statele Unite au muncit pentru a asigura rezerve stabile și ieftine, în timp ce guvernele țărilor producătoare, cu Brazilia în frunte, au căutat să își maximizeze profitul. În America Centrală mulți producători de cafea au profitat de pe urma vastelor proprietăți de pământ, dar au creat condiții de muncă necorespunzătoare care au condus la activism revoluționar. Până la jumătatea anilor 1980, un număr de producători de cafea din Statele Unite și din Europa au început să cerceteze moduri de a crește boabele astfel încât muncitorilor să le fie mai ușor  a le culege.  În 1985, prăjitorii de cafea americani au format „Equal Exchange” prin care aveau ca sursă de cafea Partidul Sandanista al muncitorilor din Nicaragua.  Prima inițiativă de a se face un astfel de schimb pentru cafea a fost lansat în Olanda în anul 1988. Certificarea a devenit populară printre micii cumpărători și prăjitori, dar în 2009, Starbucks a devenit cel mai mare cumpărător de cafea din lume.

10.Frappucino

Cu toate că este asociat cu lanțul mondial de cafea Starbucks, frappucino-ul, un amestec asemănător cu milkshake-ul ce conține cafea, zahăr, lapte și gheață,  a fost inventat în anul 1992 la lanțul de cafenele Connection din Boston – care au folosit un termen local pentru milkshake. Doi ani mai târziu, lanțul de magazine a fost cumpărat de cafeneaua Starbucks care era în plină expansiune. Fondat în anul 1971 în Seattle, Starbucks era un magazin de condimente și de prăjit cafea când și-a deschis primul espresso bar în anul 1984. Trei ani mai târziu, Howard Schultz, un fost director de marketing pentru Starbucks, a cumpărat lanțul de cafenele și așa a început renașterea sa ca un lanț național espresso oferind cartierului un loc de adunare confortabil. În următorii 25 de ani, Starbucks s-a extins pe tot teritoriul SUA și în toată lumea.