Ipoteză: Coronavirusul și filiera militară
Organismul ostășesc a fost conceput în teorie pentru apărarea societății prin ridicarea unui zid din oameni și armament de cea mai bună calitate în fața unei agresiuni. Luptătorul de profesie trebuie să fie antrenat bine și acum jocurile militare au luat locul confruntărilor războinice și sângeroase de odinioară. Poate niciodată nu s-au gândit că vor ajunge să fie mijlocul perfect de diseminare a unui germen patogen preluat dintr-o altă lume. Au sosit în orașul Wuhan sportivi din 110 țări și totul a fost normal, adică militarii chinezi au spulberat concurența pentru a se demonstra superioritatea statului ce vrea să devină model de forță politică și militară la nivel planetar sub flamura roșie a comunismului. Apoi participanții s-au risipit în cele patru vânturi cu ajutorul avioanelor de transport moderne.
Totul părea normal, dar, după o perioadă de incubație socială, un virus anonim a ajuns să facă prăpăd. Agentul patogen a fost drăguț cu cei 9.308 atleți și nici de oficiali nu s-a legat prea rău. Militarii s-au deplasat prin unități, au avut contacte cu familia și cu prietenii sau s-au dus să socializeze în locuri cât mai aglomerate. Contacții au mers și ei prin comunitate, fiecare având o viață absolut normală. Italia a fost cea mai sensibilă și cei 139 de militari au diseminat virusul în Lombardia, teritoriu cu o densă populație. Spania a avut 111 și a mai făcut și schimb fotbalistic cu italienii. Franța, având unele pretenții de mare putere, a trimis o echipă compusă din 273 de sportivi și se vede măcelul rezultat. SUA, nu tocmai în relații bune, a trimis numai 172 și a urmat potopul, virusul ajungând și la bordul portavioanelor nucleare. Germania, despre care se spune că a gestionat bine criza sanitară, a intrat în competiție cu 243 de concurenți.
Calamitatea cea mai mare a fost în Belgia, chiar dacă au fost numai 51 de participanți, dar populația densă a făcut ca virusul să găsească teren propice de acțiune. Raportat la numărul milioanelor de locuitori, micul stat european a ajuns la primul loc cu 806 victime pe unitatea demografică.
Suedia a trimis 72 de luptători și este fruntașă acum în clasamentul morților. Virusul a profitat din plin de ideea de imunizare socială și de faptul că nu s-a trecut la carantinare sub motiv că nu pot fi încălcate de către autorități drepturi fundamentale ale omului. S-a ajuns la un nedorit loc șase prin cele 384 de victime la milionul de persoane. Este interesant că aceeași idee a imunizării sociale a fost cultivată în Marea Britanie și Olanda, frenezia politică fiind plătită acum cu locurile al treilea și al șaptelea.
Turcia, țară în care ideea de democrație a cam dispărut de multă vreme, n-a luat măsuri de protecție pentru a demonstra că este o lume sigură și pentru a lăsa să se dezvolte turismul clasic și cel medical. Medicii turci s-au confruntat cu unele infecții pulmonare foarte severe încă din luna decembrie 2019. Antrenorul Marius Şumudică a ajuns la spital într-o stare gravă și mărturisește că n-a avut miros și gust, simptome ce sunt enumerate printre primele semne ale bolii. Nici jucătorii din echipa instruită de român, Gaziantepspor, n-au scăpat de infecția necunoscută încă, chiar dacă orașul este situat tocmai la granița cu Siria și este destul de izolat. Infecția s-a răspândit rapid, traficul aerian intens din Istanbul favorizând orice maladie. Autoritățile de la Ankara au stat tăcute și au favorizat apariția unor decese în județele Sibiu și Galați.
Sportivii din întreaga lume au participat la această competiție și nici cei din America de Sud n-au lipsit. Inițial a fost lovit Ecuadorul și oamenii picau pe străzi sau erau găsiți morți prin case. Din dorința de prestigiu fuseseră trimiși 74 de reprezentanți în epicentrul din Wuhan și 3.056 de suflete au pierit, ceea ce înseamnă 178 de oameni la un milion. Unica medalie de argint a fost scump plătită. Brazilia, care se vede ca un fel de putere dominantă în regiune, a trimis o delegație consistentă, din 329 de competitori, dar spațiile vaste ale țării, ce este echivalentă cu un continent, au împiedicat în prima fază ca virusul să facă ravagii. A fost nevoie de ceva timp pentru amorsarea biologică și epidemia a început în forță abia în luna mai și se consideră că încă n-a ajuns în cartierele sărace numite favele.
Cum sistemul medical din țară este scump și subdimensionat, un adevărat prăpăd este posibil. Datele oficiale arată numai 21.048 de victime până la 23 mai 2020, dar ziariștii scriu că nu mai fac față cimitirele la numărul de decese. Președintele țării sud-americane n-a îndrăznit să ia măsuri de izolare socială într-o lume care nu prea este obișnuită cu respectarea legilor și nici să renunțe la domeniul economic prețios al turismului. Pofta de arginți costă întotdeauna foarte scump, dar viața merge înainte. Între timp, simpla răceală l-a atins pe președintele Bolsonaro, dar a făcut prăpăd în comunitățile sărace, mai ales în cele de băștinași. S-a ajuns în luna iulie la peste 74.000 de decese.
Autoritățile militare nu vor să recunoască această diseminare care a făcut ravagii în funcție de concentrarea populației urbane și numărul de victime prin țările sărace nu se va cunoaște niciodată pentru că mortul este acoperit cu pământ și totul devine istorie. Élodie Clouvel, sportivă din Franța, a mărturisit că a avut probleme medicale în timpul competiției. La fel a pățit și colegul de echipă Valentin Belaud. Autoritățile militare din Franța și Suedia au negat contribuția sportivilor la transportarea virusului. Şi oficialii americani au luat în calcul această posibilitate de sosire a agentului patogen, dar este greu să se recunoască faptul că tocmai armatele au fost sursa contaminării. Un aspect interesant în legătură cu răspândirea prin intermediul cadrelor în uniformă îl aduce apariția bolii în cele mai izolate locuri de pe planetă: portavioanele.
Cum lumea circulă acum cu disperare cu ajutorul avioanelor cu autonomie ridicată, bolnavii asimptomatici au contribuit la propagarea măcelului. Este interesant că masele de manifestanți din țările occidentale se dovedesc a fi cele mai utile instrumente ale propagării virusului chinezesc, cel ce nu are cunoștințe economice, sociale sau politice. Are numai nevoie de cât mai multe trupuri pentru înmulțire și propagare, pentru spațiu vital. Masele demonstrează că nu gândesc și că sunt foarte periculoase prin comportamentul adoptat. Din păcate, politicienii iau decizii astfel încât să satisfacă prin toate mijloacele mulțimile de votanți.
Se poate pune întrebarea absolut logică dacă victimele înregistrate sunt ale coronavirusului sau ale guvernanților de pe planetă. Au avut un mare examen și l-au picat toți. Noroc ca minciuna poate să fie foarte utilă și să acopere deciziile proaste și victimele oricum sunt ascunse sub un strat gros de pământ. Spre deosebire de gripa spaniolă, care a avut nevoie de ani pentru a ajunge în cele mai îndepărtate regiuni ale planetei, virusul nou din arsenalul morții a circulat rapid împreună cu militarii. Este greu să înțelegem mecanismele de transmitere din moment ce state precum China, Iran, Turcia și Rusia au ascuns sub un preș de minciuni ravagiile bolii.
Unele studii indică faptul că unele probleme medicale ar fi fost detectate încă din vara anului 2019 în regiunea Wuhan, traficul din preajma spitalelor fiind în creștere într-un sezon în care oamenii se duc în concedii. Accesările paginilor web indică o preocupare a localnicilor pentru o nouă infecție, dar autoritățile au mers înainte cu pregătirile pentru jocurile militare. Regimul de la Beijing nu putea să renunțe la o competiție care putea să indice forța comunismului în lume și i-a dus pe oaspeți în focarul unde se dezvolta coronavirusul. A fost o adevărată crimă la nivel planetar pentru obținerea unei glorii iluzorii.
Foto sus: rawpixel.com