Ion Iliescu: „Fericirea de a studia în Uniunea Sovietică“

La finalul primului an de studii la Moscova, Ion Iliescu a publicat în „Scînteia“ articolul intitulat „Fericirea de a studia în Uniunea Sovietică“.

Într-un limbaj specific vremurilor, Ion Iliescu aşternea pe hârtie un lung articol în care broda pe marginea ideii din titlul:

„Pentru orice student român este o cinste şi o fericire să studieze în Uniunea Sovietică. […] Avem de învăţat nespus de mult din felul de a trăi şi a gândi al omului sovietic, al acestui om de o mare înălţime morală, cult, modest, gata oricând să-ţi spună deschis ce gândeşte şi să te ajute. Cu toţii simţim prietenia, îndrumarea şi ajutorul tovarăşilor noştri sovietici, ne bucurăm împreună de succesele construcţiei noastre paşnice şi simţim aceeaşi revoltă contra canibalilor americani care săvârşesc bestialităţi de nedescris împotriva eroicului popor coreean şi care pregătesc un nou război mondial“.

Ion Iliescu, 60 de ani mai târziu: „La Moscova am început să am îndoieli“

În cartea autobiografică, „Fragmente de viaţă şi istorie trăită“, publicată în 2011, Iliescu spune că, de fapt, chiar în acei ani ai studenţiei la Moscova a început să-şi dea seama că e ceva putred în Uniunea Sovietică:

„Aveam 20 de ani când, în 1950, plecam să-mi continui studiile în hidroenergetică la Institutul Energetic din Moscova - o şcoală de prestigiu, recunoscută pe plan internaţional. De-abia acolo, în contact cu realităţile sovietice, pierzând, inevitabil, şi o anumită doză de naivitate adolescentină, am început să am unele îndoieli, nu cu privire la sistem, în general, ci strict legate de felul în care acesta era aplicat în URSS. Colegii mei de facultate veneau din toate colţurile Uniunii Sovietice; am cunoscut familiile unora dintre ei şi am putut să-mi dau seama că trăiau foarte greu - urmare a războiului, îmi spuneam, silit să recunosc că nivelul de trai al omului de rând era foarte departe de ceea ce-mi imaginasem, de ceea ce ni se spunea, de ceea ce ni se cerea să credem. Mai mult decât atât, cetăţeanul sovietic trăia cu spaima în suflet şi se arăta circumspect nu numai cu străinii, dar şi cu tot ce venea din străinătate - ceea ce nu putea să nu mi se pară şocant, chiar comunist fiind, şi chiar în anii aceia de după război. Veneam dintr-o ţară cu o mentalitate deschisă, din mijlocul unui popor dintotdeauna curios să ştie ce se întâmpla pe alte meleaguri. Am fost surprins să aflu că toţi cetăţenii Uniunii Sovietice aveau un paşaport interior şi că le era interzis să se deplaseze liber pe teritoriul propriei ţări. Ca să nu mai vorbesc de senzaţia pe care mi-o dădea omniprezenţa unei poliţii politice de care toată lumea se ferea, nimeni neîndrăznind să spună ce gândeşte, decât în şoaptă şi aluziv. Şi apoi, disperarea unanimă la moartea lui Stalin! Cultul personalităţii mi se părea ceva cu totul nefiresc. Ce fel de sistem politic era acesta, dacă el zămislea alţi zei?“

Coleg cu Mihail Gorbaciov şi cu Li Peng, viitorul premier al Chinei

Ion Iliescu a fost coleg, la Institutul din Moscova, cu Mihail Gorbaciov, ultimul Secretar General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, şi cu Li Peng, premierul Chinei timp de 10 ani, între 1988 şi 1998.

„E adevărat, în anii 1950-1954 o parte din studii le-am făcut la Moscova, la Hidroenergetică. Am făcut primul an la Politehnica din Bucureşti, apoi am continuat la Institutul Energetic din Moscova. În acea perioadă făcea studiile şi Gorbaciov. Dar nu ne-am cunoscut. Şi ce-ar fi fost dacă ne-am fi cunoscut? Ce motiv aveam să contest?“, a declarat Iliescu la un colocviu desfăşurat la Institutul Revoluţiei Române.

Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro