Interviu. Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt: După 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, tema principală în UE este cum ne păstrăm unitatea

Acum 30 de ani s-a auzit un strigăt pe străzile din Germania, începând de la Leipzig, „Noi suntem poporul” care a început să se rostogolească şi a dus la prăbuşirea Zidului Berlinului, ceea ce va permite şi unificarea Germaniei anul următor, pe 3 octombrie.

Ion M. Ioniţă: Ştiu că eraţi diplomat în 1989, nu eraţi atunci în Europa eraţi la post în Africa, dar cum aţi perceput ceea ce se întâmpla în Germania de Est?

Cord Meier-Klodt: Mi-aduc aminte foarte bine de acele momente. Din păcate, la vremea respectivă, în momentul poate cel mai important şi cel mai îmbucurător la nivel politic din viaţa mea, eram la mii de kilometri de Berlin. Regret faptul că nu mi-am luat concediu atunci să zbor la Berlin şi să trăiesc acele momente pe propria piele. Însă, la scurt timp după aceea, m-am întors la Berlin şi am putut lucra în Ministerul Federal de Externe pentru a rezolva problemele care existau la nivelul relaţiilor „bilaterale” , deja dinainte de unificare. 

 - Deci aţi trăit în Ministerul de Externe, lucrând acolo, momentele cruciale care au schimbat istoria Germaniei şi a Europei.

- Da. Erau probleme foarte diverse. Vorbeam de lucruri foarte mari precum introducerea mărcii (vest-germane în Germania de Est n.red.), dar şi despre alte lucruri concrete. La momentul respectiv eram responsabil pentru bursele de studiu şi imaginaţi-vă, Germania de Vest, Republica Federală Germania avea burse pentru tot restul lumii. Erau institutul DAAD şi fundaţia Humboldt, iar fosta RDG avea burse pentru Vietnam, Angola, pentru cu totul alte destinaţii decât noi, în Republica Federală. Şi întrebarea care se punea, la momentul respectiv, era ce facem acum cu aceşti stipendiaţi. Aceasta era sarcina mea de la vremea respectivă, să reunificăm, să corelăm bursele de studiu. Eu am dus negocieri între Bonn şi Berlin, negocieri germano-germane în domeniul educaţiei şi în cel cultural.

- Acum 30 de ani, Dumneavoastră eraţi dincolo de Cortina de Fier, noi eram aici, în lagărul socialist, era un Zid care ne despărţea de la Marea Baltică, la Marea Adriatică, aşa cum a spus Winston Churchill. Care era percepţia în societatea din Republica Federală Germania când oamenii au văzut că se întâmplă ceva dincolo de Zid, sperau că se va modifica ceva sau credeau că era ceva trecător, cum mai fusese în trecut, în 1953, sau 1956?

- O lecţie interesantă pe care o putem învăţa şi care este, de altfel, utilă pentru ziua de astăzi, este următoarea: cât de stabile sunt paradigmele mentale? Existau semne prevestitoare că fosta RDG avea probleme din punct de vedere economic, apoi la Moscova a ajuns la putere Gorbaciov, era o altă linie politică, oamenii ieşeau în stradă, se refugiau în ambasadele de la Praga şi Budapesta, se organizau marşuri şi totuşi, în vara anului 1989 dacă m-aţi fi întrebat pe mine „Vei trăi vreodată în viaţa ta reunificarea Germaniei şi căderea Zidului?” nu aş fi fost sigur. Nu aş fi putut răspunde cu un „Da” foarte sigur. Şi este surprinzător când ne uităm în trecut şi ne gândim, de pildă, la conferinţa de presă a lui Günter Schabowski care a spus o propoziţie puţin şovăitoare şi care a fost înţeleasă ca şi cum graniţele sunt deschise. A fost acel efect al fluturelui, foarte faimos, care a declanşat un cutremur. De altfel, un eveniment care pentru mine este important, un precursor al căderii Zidului, s-a întâmplat în data de 9 octombrie, aşadar, cu 30 de ani în urmă, şi anume Demonstraţia de Luni de la Leipzig. Atunci erau tancuri pe străzi - un scenariu precum cel din piaţa Tienanmen, din China, nu era prea departe. Această demonstraţie, însă, din Germania a fost paşnică şi asta pentru că personalităţile din fosta RDG s-au implicat pentru o revoluţie paşnică şi pentru că conducerea politică nu avea puterea necesară, pentru a contracara protestele. Acesta a fost momentul decisiv şi de aceea vom sărbători 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului cu o lună mai devreme, în preajma Zilei Unităţii Germane din 3 octombrie, împreună cu oraşul Leipzig şi timp de o săptămână avem la Bucureşti evenimente culturale împreună cu martori ai vremii respective, cu artişti de la Leipzig, cu istorici de acolo. Ceea ce înseamnă că le prezentăm bucureştenilor oraşul care în urmă cu 30 de ani, mai bine spus oamenii din oraş care în urmă cu 30 de ani au făcut Revoluţia Paşnică. De aceea doresc să-i invit cu mare drag pe toţi bucureştenii să participe la acest program cultural.

- Din 1949 când se înfiinţează Republica Federală Germană, liderii politici ai Germaniei de Vest au anticipat într-un fel că Germania va fi din nou unită, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat?

- În primul rând, responsabilitatea de a lucra în vederea reunificării era prevăzută în Constituţia provizorie. Iar Constituţia conţinea la articolul 23 şi reglementarea privind cazul unei reunificări. Însă faptul că ea va şi surveni nu era încă de prevăzut. În Vestul Germaniei totul a început cu doctrina Hallstein care avea ca obiectiv de a împiedica ca alte state terţe să recunoască RDG-ul ca stat. Deci, practic, era o mentalitate tipica a Războiului Rece, lucru care s-a schimbat, însă, foarte brusc prin coaliţia social-liberală a lui Willy Brandt şi a lui Egon Bahr cu celebra Ostpolitik, în mod mai realist şi pragmatic au fost recunoscute cele două state. În acea vreme a existat şi acel slogan al schimbării prin apropiere, astfel încât germanii din est şi din vest s-au apropiat unii de ceilalţi. Însă, după cum am menţionat anterior, când urma să vină acel moment de schimbarea a macazului şi de realizare a reunificării, nimeni nu putea să spună cu bună ştiinţă dinainte. Şi dacă aceste eforturi statornice au existat pentru a dărâma Zidul Berlinului şi a dărâma Cortina de Fier, e clar că şi acum vom putea să facem faţă tuturor problemelor cu care ne confruntăm în ziua astăzi.

- Din păcate în România nu a fost o revoluţie paşnică. A fost cu victime. În ce fel s-a perceput în Germania ce s-a întâmplat în decembrie 1989 în România?

- Este adevărat că au fost percepute cu bucurie, dar şi cu regret, pentru că nu a fost o revoluţie paşnică, ci, dimpotrivă una sângeroasă.

O paralelă interesantă pe care doresc s-o subliniez prin această săptămână culturală Leipzig: Capitalele noastre sunt Berlin şi Bucureşti, însă rolul pe care l-au jucat aceşti oameni dintr-un oraş de provincie, Leipzig, este în opinia mea similar cu rolul pe care l-au jucat oamenii aici, la Timişoara. Deci putem să zicem că a fost similar, dat fiind că totul nu a pornit de sus, ci de jos. Oamenii s-au implicat pentru drepturile lor. Şi astăzi vedem o paralelă interesantă. Atunci acesta era obiectivul: depăşirea comunismului, înfrângerea lui. Astăzi, oamenii trebuie să se implice pentru Europa noastră comună. Şi dacă ar trebui să menţionez cel mai frumos eveniment de anul acesta în Romania dupa mine, aş spune: alegerile pentru Parlamentul European. Oamenii tineri, societatea civilă care, iarăşi, de jos în sus au adus la suprafaţă ideea „Noi dorim să luptăm pentru Europa”, lucru care s-a reflectat şi în participarea la vot. Cu cifre record în întreaga Europă. Deci practic, iarăşi, din România s-a dat un semnal al oamenilor, de data aceasta, în favoarea Europei comune. Aceasta este responsabilitatea noastră actuală.

- Credeţi că au fost erori în ceea ce s-a întâmplat, în procesul acesta de readucere a Germaniei într-o singură ţară, legat de mentalităţi, de Germania de Est?

- Eu cred că dacă am spune că la un asemenea proiect mamut, de o asemenea anvergură politică nu au fost greşeli, am fi consideraţi naivi sau răutăcioşi. Sigur că şi atunci au existat critici, oameni care spuneau: „Dar cât o să ne coste?”, „Chiar vrem să facem aşa ceva?”. Eu mă bucur că au existat politicieni în vremea aceea cum ar fi, de exemplu, cancelarul federal Helmut Kohl, care au recunoscut semnele vremurilor şi care în mod intuitiv au ştiut că exista o fereastră de timp, cu o şansă istorică. Puteam, bineînţeles, să facem socoteli meschine cât ne va costa sau să profităm de această şansă şi ne implicăm pentru a uni aceste două state. Şi cred că aceşti politicieni au arătat că au recunoscut semnele vremurilor. Asta nu înseamnă că totul a fost fără de greşeală. Desigur că şi introducerea rapidă a mărcii vest-germane a fost ceva curajos, poate că ar fi trebuit să fi aşteptat. Însă gândiţi-vă la impactul politic, la semnalul politic. Agenţia Treuhand, care în mod rapid urma să asigure tranziţia economică şi corelarea economică a celor două state, poate că a distrus anumite sanse economice est-germane. Dar astăzi ar trebui să ne punem întrebarea: aşadar s-a întâmplat ceea ce a spus Willy Brandt cu fraza memorabilă „Acum se vor uni cele menite să fie împreună”? În opinia mea, el a avut dreptate. Willy Brandt a avut dreptate. Nu s-a întâmplat în procent de sută la sută, nu s-au unificat în procent de sută la sută, există şi astăzi anumite probleme. Salariile nu sunt nici astăzi complet la acelaşi nivel. Deci există şi astăzi probleme materiale care trebuie discutate. Însă, dacă ne gândim la puterea de cumpărare, nu mai există o diferenta clara Est şi Vest. Acum, de exemplu, mai mulţi oameni se mută din Vest în Est pentru că oportunităţile noi exista acolo. Însă, dacă îmi permiteţi să spun că eu sunt mândru de acest mare proiect de succes care a fost reunificarea. Astăzi vorbim foarte mult în politica internă despre, cum spuneaţi şi dumneavoastră, mentalitate. Este o tematică pe care o avem, desigur, şi în celelalte state. Preşedintele federal Frank-Walter Steinmeier a vorbit de faptul că poate aportul oamenilor din Est nu a fost luat în considerare în măsura cuvenită în Vest. Este bine că astăzi abordăm aceste problematici, dar trebuie să găsim răspunsurile adecvate şi corecte şi să nu le lăsăm la mâna populiştilor care vin cu răspunsuri greşite.

- După 1989, care a fost percepţia Germanie faţă de noua Românie, România care se năştea după comunism?

- În primul rând, foarte devreme în cariera mea, în Ministerul de Externe, încă din vremea când eram la Bonn, am lucrat la tratatele de vecinătate cu Polonia, Cehoslovacia, apoi am lucrat la tratatele de prietenie cu România, tratat pe care, de altfel, l-am sărbătorit în urmă cu doi ani. Am sărbătorit 25 de ani de la încheierea acestui tratat. Însă, referitor la evoluţia relaţiilor dintre cele două ţări, în ultimii 30 de ani, pentru mine relaţia româno-germană este o poveste a unei prietenii profunde. Poate este o vorbă mare, dar eu simt acest lucru. Prietenia se bazează pe origini istorice comune, este vorba despre această punte pe care o reprezintă şi comunitatea minorităţii germane care, din păcate acum este mai mică, dar este foarte important să vorbim despre germanii de aici, din ţară, din centrele economice, este important să vorbim de interesul pe care îl arată românii faţă de limba şi cultura germană. Este foarte clar acest interes. Apoi am scris o poveste de succes din punct de vedere economic. Germania este cel mai important partener comercial al României şi - un lucru important - balanta comerciala dintre noi este egala. Un sfert de milion de oameni lucrează în întreprinderile germane de aici din România şi, din punct de vedere politic, România a devenit un partener foarte apropiat în Uniunea Europeană, în NATO, lucru pe care eu îl apreciez şi mi se pare că există foarte mult potenţial pentru România în viitor. Pentru că România are în vedere cei doi piloni: relaţiile transatlantice şi Uniunea Europeană. Aş menţiona acum succesul preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene şi îmi doresc ca România să se implice mai mult în problemele de la nivel european. România poate deveni un mediator în foarte multe aspecte.

- Pe de altă parte, în Uniunea Europeană se confruntă cu noi provocări, avem Brexit-ul, dar şi alte atâtea provocări. Ce ar putea face Germania şi România împreună, dacă au aceeaşi viziune despre viitorul Uniunii Europene?

- Willy Brandt a spus o dată că „Pacea nu este totul, însă fără pace totul este nimic”. Şi astăzi aş spune în ceea ce priveşte Europa că „Unitatea nu este totul, dar fără unitate totul este nimic”. Tema principală cu care avem de-a face în Europa este cum să ne păstrăm unitatea. În ceea ce priveşte Brexitul poate că nu s-a spus ultimul cuvânt, însă a avut deja un efect: ne-a arătat, cel puţin eu aşa sper, că nu dorim să mergem pe un astfel de drum. Le-a arătat celorlalte state membre că trebuie să fie unite. În primul rând, în ceea ce priveşte temele importante la nivel global – fie că vorbim de climă, fie că vorbim de migraţie sau economie – unica şansă de a proiecta interesele noastre cu succes la nivel global, este să rămânem uniţi. În ceea ce priveşte securitatea în faţa atacurilor suntem puternici doar împreună. Dar dacă la nivel politic există dezbinare între parteneri, adversarii noştri vor profita. Iată ce rol poate juca România, mai ales din punctul nostru de vedere Şi încă unul important! Astăzi nici măcar marile state nu pot rezolva problemele pe cont propriu. Avem nevoie de toti partenerii, iar România, mai ales România, poate să joace un rol important de mediator est-vest. Aş dori să dau un exemplu concret: şi anume „Iniţiativa celor trei mări”. România a deţinut anul trecut preşedinţia acestei iniţiative. Din perspectiva noastră, a Germaniei, a existat o temere că o astfel de iniţiativă ar dezbina ţările din Est şi Vest, însă România a folosit preşedinţia pentru a concretiza această iniţiativă, pentru a vorbi despre problemele care privesc toate statele şi a invitat şi Germania să participe la discuţii. Nu vreau să mă limitez la acest exemplu, pentru că România poate juca un astfel de rol în toate aspectele.

- Aţi menţionat ce înseamnă istoria şi ce înseamnă istoria comunităţii germane din România pentru a ne putea înţelege şi cunoaşte mai bune. Pe de altă parte este şi un fenomen nou, comunitatea românească în Germania, ceea ce n-a mai fost până acum. O comunitate mare, sute de mii de români trăiesc în Germania. Cum este privită această comunitate a românilor în Germania?

- Ce pot să vă spun este că am avut în vizită un ministru din Renania de Nord-Westfalia, unul dintre cele mai mari landuri federale, şi mai mulţi reprezentanţi din Germania, care ne-au spus mereu cât de mulţumiţi sunt de forţa de muncă românească din Germania. Acest lucru este bun pentru Germania. Bineînţeles că ne punem întrebarea dacă nu cumva România are de pierdut. Acest ministru a venit în România pentru a vedea cum putem oferi sprijin, ce fel de susţinere putem oferi României. Nu dorim să închidem din nou graniţele în Europa şi să împiedicăm libertatea de circulaţie şi libertatea forţei de muncă. Cred că aceasta este provocarea cea mai mare a României şi foarte mulţi vorbesc despre acest lucru, chiar şi mediul de afaceri de aici, din România. Tânăra generaţie, o generaţie excelentă care poate lucra oriunde în Germania, în Italia, oriunde în lume, trebuie să ajungă la concluzia că poate lucra şi aici, în România. Foarte mulţi, însă, iau o altă decizie, din diferite motive, dar eu cred că avem un interes comun şi anume să nu avem de-a face cu un sens unic în Europa. Să luăm următorul exemplu: avem un tânăr, care prin intermediul burselor Erasmus merge în străinătate şi apoi se întoarce cu această experienţă în ţara lui de origine. În Germania, la 30 de ani după căderea Zidului avem o mişcare a populaţiei dinspre Vest spre Est. Şi vorbim despre oameni care la momentul respectiv plecaseră din Est în fosta Republică Federală.

- Dar de ce se mută în acum în Est?

- Este foarte simplu. Pentru că nu mai avem această diferenţă între Est şi Vest. Nu este Vestul mai bun decât Estul. Nu mai putem împărţi Germania în zone. Şi în acest fel trebuie să înţelegem şi Europa. Să ne uităm la nord-vestul României, avem un exemplu, oraşul Cluj... În orice caz, Europa este un spaţiu liber în care adunăm experienţă şi dacă recunoaştem că avem oportunităţi în locul din care am plecat trebuie să profităm de ele. Şi trebuie să lucrăm la acest lucru.

- Revenind la această problemă pentru România, şi anume că pleacă generaţiile cele mai bine pregătite şi chiar investitorii germani se confruntă cu aceeaşi problemă a locurilor de muncă, ce pot să facă ei pentru a păstra tineri în România?

- Aş spune următorul lucru: ceea ce fac firmele germane aici este să le ofere tinerilor o alternativă atrăgătoare, aici în România, comparativ cu locurile de muncă în străinătate. De curând am fost în regiunea Satu Mare, unde întreprinderile germane constată că tinerii români care lucrează într-o întreprindere germană spun „Avem condiţii bune, aşa că nu trebuie să mergem în altă parte”. Vestea cea bună este, din punctul meu de vedere, că dacă România va avea, în anii următori, o politică stabilă, previzibilă, transparentă, fiabilă şi va construi încredere în acest mediu economic, atunci ceea ce vedem astăzi ca pe o problemă, faptul că foarte mulţi tineri excelenţi pleacă în străinătate, ei bine, din această problemă putem crea o şansă, o oportunitate şi aceşti tineri se vor întoarce, pentru că se simt legaţi de România. Aceasta este viziunea mea şi anume că o problemă poate fi transformată într-o şansă şi cheia se află la noi.

- Pentru tinerii este un interes mare pentru limba germană. Ce anume motivează acest interes?

- Cred că răspunsul nu este că oamenilor le place, în primul rând, gramatica germană sau vocabularul german, nu. Copiii merg la şcolile cu predare în limba germană pentru că doresc să înveţe limba, dar pe de altă parte există şi o tradiţie, o cultură pe care o avem în şcolile cu limba germană ca limbă maternă şi anume, copii obţin astfel cheia succesului. Tinerii pot folosi acest lucru pentru a găsi locuri de muncă aici în ţară, pentru a pleca în Germania cu o bursă Erasmus, pentru a studia acolo. Aceasta este Europa. Nu mai putem hotărî că trebuie să faci numai un singur lucru. Nu. Trebuie să le oferim copiilor, tinerilor cât mai multe oportunităţi pentru ca ei să se mişte într-un spaţiu european comun. Bineînţeles că este vorba de concurenţă, însă cred că fiecare are o şansă pentru a-şi îmbunătăţi profilul într-un astfel de mediu concurenţial. Şi pe mine mă bucură acest interes faţă de limba germană, deşi avem şi noi o problemă. Există cerere pentru limba germană, dar nu avem suficienţi profesori şi atunci ajungem puţin la limită.

- După 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, avem numeroase probleme şi noi provocări, dar ştim ce înseamnă puterea oamenilor care pot schimba totul în momentul în care îşi doresc libertate, democraţie, o societate mai bună.

- Acest lucru îl vom aniversa în zilele acestea. Ne amintim de acel eveniment plin de bucurie. Astăzi avem multe probleme. Însă cred că tocmai această energie pe care am avut-o şi am simţit-o acum 30 de ani trebuie canalizată în acelaşi mod pentru a face faţă problemelor de astăzi.