Înarmarea României în Epoca de Aur

Se spune astăzi prin popor că pe vremuri era mai bine și că dictatorul Nicolae Ceaușescu a făcut totul pentru plata datoriei externe și astfel statul comunist era liber cu adevărat. Se opunea Moscovei, nu avea datorii și industria era înfloritoare. Problema este că statele comuniste zise prietene n-au recurs la astfel de măsuri dure și astăzi se consideră că au un nivel de trai mai ridicat decât cel din România. Oare chiar s-a făcut ceva rațional și util pentru poporul român? Oare de ce nu se găsea nici măcar banala pâine?

Explicația este una foarte simplă, dar puțini sunt cei ce vor să creadă. Nicolae Ceaușescu a fost cel mai fanatic supus la Moscovei și se pregătea în mod voluntar pentru marele război cu lagărul capitalist în vederea realizării revoluției mondiale. Un astfel de obiectiv măreț implica un număr uriaș de arme grele și industria a fost obligată să producă astfel de mărfuri speciale, ceea ce implica niște costuri enorme la capitolele materiale strategice, energie electrică și forță de muncă de înaltă calificare.

Artileria era definită de către Stalin drept Dumnezeul războiului modern și Nicolae Ceaușescu a aplicat ideile liderului mort în anul 1953. S-a început cu un Tun antitanc de calibrul 100 mm și acesta putea să fie util în lupta cu infanteria și cu mașinile grele. Era suficient de puternic ca să fie montat pe nave și pe tancuri. Era parcă arma minune din al Doilea Război Mondial, renumitele tunuri de calibrele 85 și 88 mm. S-a trecut la asamblare în anul 1975 și a fost modernizat în 1977. Era o gură de foc cu o masă de 3.150 kg, ceea ce impunea existența unor mijloace puternice de tracțiune de tip tractor de artilerie sau camion cu motor diesel și transmisie integrală.

Mașinile militare erau scumpe prin construcția robustă și specializată și nu se comparau cu cele pentru economie, concepute totuși să fie folosite în război în caz de necesitate. Muniția clasică implica un proiectil exploziv de 15,6 kg, dar existau și lovituri speciale pentru neutralizarea blindatelor. Pulberile de propulsie sunt deosebit de puternice pentru îndeplinirea misiunilor.

Erau livrate în variantele cumulativ sau perforant și ambele erau deosebit de costisitoare, ca orice obiect destinat armatei. Cel puțin 208 exemplare au fost produse și se aflau în dotarea trupelor române, dar nu există date privind livrările pe ani în perioada 1975 – 1989. Atunci s-ar vedea că măcar renunțarea la câteva exemplare pe an ar fi dus la o diminuare a foametei rezultată din cauza politicilor de înarmare excesivă.

Există oameni conservatori prin gândire și vor spune imediat că niște biete tunuri antitanc nu puteau afecta economia înfloritoare a regimului comunist, cel adus de tancurile sovietice în 1944. Problema este că gura de foc din prima linie urma să fie sprijinită de piesele de artilerie ce aveau putere sporită. A apărut astfel Obuzierul calibrul 152 mm, model 1981, masa acestuia în poziție de marș fiind de 5,62 tone.

S-a considerat că are o bătaie prea mică și au fost făcute modificări care au dus la o creștere a masei până la 7,55 tone. Erau necesare proiectile de câte 43,5 kg pentru lovirea unor obiective aflate la 24 km. Industria chimică avea sarcini de partid să livreze pulberile necesare propulsării obiectelor explozive în timp ce populația nu găsea o coajă de pâine. Era exact ca-n Coreea de Nord.

Mai puternic era Tunul calibrul 130 mm, model 1982, cel ce trimitea un proiectil de 33 kg la 27 km. Gura de foc avea o masă de 6,3 tone pentru a se putea deplasa și a pentru a rezista presiunilor dezvoltate în timpul tragerilor. Sunt numai câteva exemple din ceea ce producea industria comunistă în acei ani de lipsuri și nu se făcea vreun pic de economie în sectorul construcțiilor de mașini speciale. Erau livrate armatei toate tipurile de tehnică de luptă de origine sovietică și fabricile primeau fonduri bugetare din belșug.

Nicolae Ceaușescu s-a pregătit în cel mai intens mod de declanșarea revoluției mondiale la ordinele Moscovei și ale Beijingului și a procedat la acumulări deosebite de armament și muniții din ce în ce mai scumpe. A fost normal să fie populația lipsită de bunuri alimentare, dar această politică a fost mascată prin motivarea achitării datoriei externe.

_{Foto sus: Întâlnirea lui Nicolae Ceauşescu, secretar general al PCR, preşedintele RSR, Comandantul Suprem al Forţelor Armate cu reprezentanţi ai Armatei şi ai Ministerului de Interne (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 358/1978)}