În Sparta antică homosexualitatea era la ordinea zilei

Subiect tabu în cercurile academice pânã în secolul al XX-lea, homosexualitatea în lumea anticã este departe de a fi clarificatã. Nu se poate afirma cu certitudine dacã a fost o practicã curentã în antichitate sau dacã este vorba doar despre o interpretare greşitã a surselor.

Puţine aspecte ale societãţii antice au stârnit polemici la fel de virulente cum au fãcut-o pederastia greacã respectiv homosexualitatea în genere. Dupã apariţia studiului istoricului de epocã clasicã K.J. Dover, Homosexualitatea greacã, în 1978, s-a produs o avalanşã de noi studii, mergând în principiu pe douã direcţii:o abordare diacronicã, ce vizeazã relevarea unor rituri iniţiatice strãvechi care sã cuprindã ca etapã pederastia, dar sursele sunt sãrace, şi o abordare sincronicã, care se concentreazã asupra secolelor V-IV î.Hr., când era o parte integrantã a vieţii sociale din cetãţile greceşti. Practicile homosexuale sunt menţionate, lãudate sau condamnate în poezia liricã, inscripţii, reprezentãri ceramice, tragedie, comedie, tratate filozofice, discursuri, imprecaţii sau anecdote.

Termenul de “homosexual” a fost introdus de medicul maghiar Karoly Maria Bleckert în 1869.  În Grecia Anticã nu exista un concept asociat practicilor homosexuale, ele erau pur şi simplu parte din aphrodisia, din iubire, care se oferea tuturor indiferent de sex. Filozoful şi sociologul Michel Foucault se întreba dacã putem aplica un concept care presupune o anumitã calitate sau înclinaţie psihologicã pentru a descrie ce se întâmpla în Sparta sau Atena. El credea cã nu, pentru cã termenul lui Bleckert era vãdit peiorativ. Morala şi obsesiile creştine sau evreieşti n-au avut niciun rol în viaţa sexualã din Grecia anticã.

În concepţia lor, nu era deloc imoral ca un bãrbat însurat sã aibã relaţii cu alţi bãrbaţi, deşi atenienii se aşteptau ca acesta sã aibã urmaşi cu soţia legitimã. Exista şi o diferenţã destul de mare între comportamentul sexual din Atena şi cel din Sparta. Legile ateniene prevedeau cã orice cetãţean al Atenei care era surprins întreţinând relaţii homosexuale(etairese) nu mai avea dreptul de a deveni edil al cetãţii, de a intra în temple, de a pleda cauze în faţa judecãtorilor, de a se ocupa de negustorie sau de a participa la dezbaterile şi sacrificiile publice. În Sparta lucrurile erau puţin diferite…

Moravuri greceşti

În unele cetãţi un adolescent putea sã-şi aleagã un partener mai tânãr, în altele bãrbatul matur putea sã-şi curteze alesul mai tânãr, dar se pare cã în Sparta pederastia era obligatorie. Legãturile între cei doi se oficializau prin banchete, pãrinţii tânãrului suportau cheltuielile şi îl invitau pe învãţãtor sã petreacã o primã noapte în compania celui ce urma iniţiat în rãzboi…şi nu numai. Homosexualitatea spartanã era destul de comunã în rândurile armatei, deoarece se credea cã legãtura afectivã îmbunãţea performanţele militare. Normele cu privire la cãsãtoriile heterosexuale erau şi ele prezente, pentru cã trebuia asiguratã şi menţinerea natalitãţii.

Astfel, tinerele fete erau obligate sã execute exerciţii fiziceîn preajma rãzboinicilor, fãrã a purta vreun obiect vestimentar, cu scopul de a le reaprinde acestora instinctele normale. Dar vechile obiceiuri persistau. În noaptea nunţii, şi eventual şi în nopţile urmãtoare, miresele îmbracau tunica militarãdupã ce, în prealabil, le era tãiat pãrul, pentru a obţine cât mai multe trãsãturi masculine în vederea acceptãrii de cãtre soţii obişnuiţi cu altfel de realţii amoroase.

Deşi controversatã, politica spartanãa dat roade în nenumarate rãzboaie ale ostaşilor renumiţi pentru ferocitatea lor. Sã ne amintim de celebrul episod de laTermopile, în care regeleLeonidas, alãturi de 300 de luptãtori, reuşea sã reziste eroic imensei armate persane conduse de Xerxes. Spartanii aveau sã-şi gãseascã, însã, un adversar pe masurã în celebra Armata Sacrã a Tebei, grup militar format din 150 de perechi de luptãtori, antrenat în conformitate cu aceleaşi regului ca şi urmaşii lui Leonidas. În bãtãliade la Leuctra, din anul 371 î.Hr., rãzboinicii spartani sufereau o înfrangere zdrobitoare în faţa soldaţilor tebani, înfrangere in care chiar regele Spartei, Cleombotrus I, îşi pierdea viaţa.

Pederastia pedagogicã

Istoricii care adoptã o viziune diacronicã a problemei susţin cã practica îşi are originile în ritualurile de iniţiere doriene. Dorienii, ultimul trib care a migrat în Grecia, sunt adesea descrişi în termeni foarte masculini. Pederastia s-ar fi dezvoltat în Creta, unde bãrbaţii mai în vârstã ar fi rãpit tineri, obicei care s-a rãspândit şi pe continent. În cercurile aristocrate era ceva comun. Existã destule reprezentãri pe amfore ale amantului matur, erastes, care curteazã pe mai tânãrul eromenos. Se presupune cã erastesera cel care avea iniţiativa şi cã eromenosera pasiv, ba chiar cã i-ar fi displãcut relaţia, pentru cã în reprezentãri doar personajul cu barbã pare a se bucura de plãcerile sexuale.

Relaţia dura pânã când eromenosdevean la rândul sãu erastes. Era ruşinos ca un om ce purta barbã sã fie partenerul pasiv (pathikos), şi nu se cuvenea nici sã existe o relaţie între doi oameni la fel de maturi, numiţi kinadoişi satirizaţi de autori precum Aristofan, care îi înfãţişeazã îmbrãcaţi în femei, cu peruci şi mantii şi îi numeşte peiorativ euryproktoi(“fundurile mari”). În aceastã reconstrucţie a comportamentului sexual antic amantul mai în vârstã se interpreteazã ca un tatã-surogat:el are rolul de a-l asista şi îndruma pe tânãr pe calea maturitãţii şi bãrbãţiei. El îşi arãta afecţiunea prin diferite daruri:un animal de companie, o sticlã de ulei, o ghirlandã, o bucatã de carne sau bani. Relaţia ar fi fost bazatã pe reciprocitate sexualã.

Explicaţii mai recente

Între timp imaginea pederastiei pedagogice a fost contestatã în studii mai recente, de pildã teza lui Charles Hupperts, Eros Dikaios, din 2000. Ideea de bazã este cã pederastia nu era singura formã de homosexualitate acceptatã. Nu toţi erastespurtau barbã şi nu doar erastesera adus într-o stare de excitare. Sursele literare pomenesc sentimentele tinerilor. Poetul atenian de secol VI î.Hr., Theognis, se plângea de promiscuitatea şi nestartornicia iubitului sãu.

Mai multe amfore conţin reprezentãri de tineri cu falus erect, nestingheriţi de prezenţa iubitului care curteazã. În plus, nu sunt dovezi cã darurile ar fi avut vreun scop educaţional, putând avea doar rolul de mijloc de seducţie. Diferenţele de vârstã se pare cã contau mai puţin decât idealul de frumuseţe:umeri laţi, piept larg, muşchi, talie subţire, coapse groase, pulpe lungi, nas drept, frunte joasã, bãrbie rotunda, buzã inferioarã groasã, pãr leonin, ochi de şoim şi organ genital mic.

Nici caracterul aristocratic al practicii nu se susţine întrucât gama de vase nu se schimbã dupã evoluţia democraticã a Atenei, deci începând cu 507 î.Hr., ci dimpotrivã, cunoaşte o creştere a cantitãţii de reprezentãri homosexuale. Multe se referã la întâlnirile din şcolile de arte marţiale, unde se fãceau exerciţii fãrã vestimentaţie în jurul statuii zeului Eros. Altele sugereazã cã viaţa amoroasã era o chestiune cât se poate de publicã. Nu avem informaţii cum cã s-ar fi ridicat obiecţii împotriva sexului public. Nu doar în şcolile de lupte se nãşteau poveşti de amor, ci şi în bordeluri şi “cazinouri”, kybeia. Portul Pireu sau cimitirele din afara cetãţii se bucurau şi ele de popularitate, iar linia de demarcaţie între amor şi prostituţie era adesea arbitrarã.

Totuşi nu se cãdea ca un cetãţean respectabil sã-şi vândã trupul, iar în 450 î.Hr., odatã cu monetarizarea economiei ateniene, se adoptã o lege care prevedea ca cei care se prostituaserã sã nu mai poatã candida la vreo funcţie. Dacã cineva s-a vândut, înseamnã cã era capabil sã vândã şi interesele comunitãţii. De acum nu se mai gãsesc vase pe care sã fie reprezentat erastesoferind compensaţii pecuniare lui eromenos, ceea ce ar putea valida acurateţea informaţiilor vizuale. Legea însã nu s-a mai aplicat din secolul al IV-lea, când doi iubiţi puteau împãrţi chiar şi acelaşi domiciliu. Se adâncea discrepanţa dintre morala oficialã şi practicile curente.

Platon

Dacã imaginea tradiţionalã a pederastiei pedagogice este eronatã, care sã fi fost originea ei? În filozofia lui Platon avem indicii. Când vorbeşte despre Socrate, Platon spune despre el cã se pierdea cu firea în prezenţa adolescenţilor. Îl poseda un fel de maniaşi nu putea sã reziste simţirilor sale. Se plângea de incapacitatea de a depãşi instinctul şi declara cã singurul mod de a face faţã problemei era sã-i înveţe filozofie. Îşi sublima deci pasiunile. Şi Xenofon, alt elev de-al sãu, coroboreazã informaţia despre maestru:Socrate se controla, dar îşi lua mãsuri de precauţie – nu permitea contactul fizic cu tinerii.

El credea cã relaţia dintr erastesşi eromenosnu se rezuma doar la sexualitate, ci tindea cãtre valorile înţelepciunii şi tãriei morale, cãtre idealul educaţional. Metafora introdusã de Platon este influentã. El face diferenţa între iubirea fizicã, exprimatã faţã de frumuseţea trupeascã, şi cea spiritual, aflatã pe un nivel superior. A doua poate fi descrisã ca o aspiraţie spre bine. Adevãratul erastespreferã iubirea spiritualã, care genereazã virtute şi cunoaştere. Înţelegerea unui eromenoscreşte pânã când acesta nu vede decât frumuseţea care depãşeşte standardele lumeşti. Cu alte cuvinte, iubind spiritual iubitul frumos, cel ce iubeşte atinge înţelegerea frumuseţii absolute. Filozofia este, deci, o îndeletnicire eroticã.

Din Symposiumşi Phaedrusreiese faptul cã pentru Platon singurul tip de iubire generator de educaţie şi cunoaştere este cel homoerotic. Totuşi, el este destul de inconsecvent asupra pãrerilor privind pederastia. Dacã unele pasaje din lucrãri dau de înţeles cã homosexualitatea poate fi privitã ca o virtute, o privire atentã va remarca şi o altã nuanţã. Platon nu numai cã a catalogat relaţiile sexuale între bãrbaţidrept nenaturale (para physin), dar ţine o veritabilã pledoarie şi în favoarea cãsãtoriilor heterosexuale pe care le considera naturale (kata physin) şi necesare. În 399 î.Hr., Socrate era acuzat de coruperea tinerilor atenieni. Dar nicio lege atenianã nu stipula ca cel ce învaţã idei greşite sã fie ucis.

Concetãţenii se poate sã fi interpretat literalmente, în termeni de corupere sexualã, metafora lui cum cã iubeşte adolescenţii, ceea ce era o încãlcare a legii împotriva prostituţiei din 450 î.Hr. Platon îi venea în apãrare subliniindu-I scopurile spirituale şi nobile. În Gorgias, Socrate se declarã împotriva actelor sexuale excesive, iar în Republicarespinge toate formele de contact fizic ca sclavie în faţa pasiunilor:cel ce iubeşte îşi trateazã iubitul aşa cum îşi trateazã un tatã fiul.

 Bibliografie:

Dover, Kenneth.Greek Homosexuality.Vintage Books, 1978;

Hupperts, Charles. Eros Dikaios. University of Amsterdam, 2000.