Holocaustul Kaiserului

Care au fost consecințele agresiunilor coloniale comise de Germania împotriva tribului Herero din Namibia? Aceasta e întrebarea la care încearcă să răspundă un articol intitulat Holocaustul Kaiseruluipublicat de AlJazeera.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, puterile coloniale europene s-au întrecut pentru a pune mâna pe cele mai bogate regiuni din continentul african. În 1884, convins că ar fi mai bine să formalizeze colonizarea Africii decât să existe constant certuri pentru teritorii, cancelarul Imperiului German,  Otto von Bismarck, a organizat la Berlin o conferință la care au participat 14 țări europene. Scopul era simplu:împărțirea continentului african. Ca rezultat al conferinței, Germania a „primit” Tanzania, Togo, Camerun și Namibia.

„Primii coloniști care au ajuns aici [în Namibia] au venit în speranța că vor face bani ușor. Dar asta nu era genul acela de colonie. Nu era precum Togo sau Camerun, acele zone foarte fertile”, a explicat istoricul Casper Erichsen.

În acea perioadă, majoritatea indigenilor Herero din Namibia se ocupa cu creșterea vitelor. Ei își măsurau bogăția în numărul de animale pe care îl dețineau. Pe măsură ce din ce mai mulți germani ajungeau în această zonă, indigenii au început să vadă cum bogăția lor dispare de la o zi la alta. Astfel, au început să apară primele tensiuni dintre africani și europeni.

Erichsen aprofundează problema:„Germanii au venit spunând «vrem să conducem această colonie», și nu doar pe hârtie. Vrem să preluăm administrația, vrem să fie un stat pentru coloniștii germani. Creând un asemenea stat, evident că aveau să apară conflicte cu africanii care stăpâneau pământul și vitele. Iar aceștia nu aveau să accepte totul... În alte colonii s-a văzut că aceste lupte anticoloniale au început mai devreme, dar pentru că aceasta era o colonie atât de tânără, lupta încă nu se conturase, problemele încă nu se rezolvaseră. Cine avea controlul? Și aici cred că intervin războaiele din 1903-1904, cred că asta e în spatele lor – cine e stăpânul?”

Între 1903 și 1908, armata Kaiserului Wilhelm al II-lea a suprimat brutal rebeliunea indigenilor Herero, omorând peste 65.000 de oameni în doar patru ani de zile. Acesta este primul genocid recunoscut al secolului XX și mulți spun că a servit drept model pentru ceea ce avea să facă Hitler câteva decenii mai târziu.

„Pe 12 ianuarie 1904, liderul Herero Samuel Maharero a dat ordinul pentru atacarea instalațiilor de infrastructură și a fermelor, a stațiilor de cale ferată și a unor localități precum Okahandia. Din păcate, și femei și copii au căzut victime acestui început de revoltă care avea să devină un război în toată regula”, a declarat Eberhard Hoffmann, director adjunct al publicației Allgemeine Zeitung, cotidianul german din Namibia.

Istoricul Erichsen spune că rebeliunea împotriva germanilor s-a născut din toate resentimentele ce se adunaseră în ultimii ani. De aceea, ea s-a răspândit foarte repede în rândul populației Herero. Muncitorii din ferme au început să ia armele în mâini și să lupte împotriva fermierilor germani, iar pe unii i-au și omorât. Germanii au fost cu totul luați prin surprindere de revolta indigenilor. De aceea, în primă fază, indigenii i-au învins pe europeni, dar ulterior Berlinul l-a trimis pe generalul Lothar von Trotha să înăbușe revolta.

„Pe 11 august 1904, el și-a început atacul. Și când a urmat contraatacul Herero, ei [germanii] i-au secerat practic cu mitralierele. Pentru că flancul de est a fost slăbit, populația Herero a reușit să-l străpungă și asta a dus la o fugă disperată, neplănuită, în deșertul Kalahari. Mii de oameni au murit de sete și de foamete în această fugă în deșert. ”

După ce revolta a fost înăbușită, indigenilor rămași în viață li s-a interzis să mai aibă pământ sau vite. De asemenea, ei au fost trimiși în lagăre de concentrare pentru a munci pentru coloniști. Germanii au folosit prizonierii la construirea de străzi, căi ferate și porturi. Mii de oameni au murit în aceste lagăre din cauza extenuării, foametei și bolilor.

„Aș estima că circa 25.000-35.000 de indigeni au murit în lagărele de concentrare în cei trei ani în care acestea au funcționat. Există o neînțelegere, în sensul că mulți cred că genocidul a avut loc atunci când von Trotha a atacat populația Herero [n.r. – e vorba de faimosul ordin de a-i împușca pe toți cei din tribul Herero]. În opinia mea, adevăratul genocid a constat în ceea ce a urmat în următorii trei ani”, a spus Erichsen.

Mulți descendenți ai supraviețuitorilor spun că violențele germanilor și anii de stăpânire colonială încă le influențează viețile:„Multe pot fi corelate cu războiul de atunci. Am devenit săraci. Înainte eram un popor cu multe vite. Populația Herero era cunoscută pentru vitele sale.”

În 2001, tribul Herero a lansat un proces împotriva Germaniei în America, devenind astfel primul grup etnic care caută reparații pentru atrocitățile comise în urmă cu un secol. „A fost un genocid comis împotriva poporului nostru și credem că e responsabilitatea și misiunea noastră să cerem despăgubiri. Vrem ca ei să recunoască că au comis un genocid. După această recunoaștere, vrem ca ei să își ceară scuze. Și după scuze, vrem să purtăm un dialog, apoi putem să vorbim”, a declarat Ushua, asistent social și liderul Comitetului pentru Genocidul Herero din Namibia.

În august 2004, Germania și-a cerut scuze pentru genocid. A respins ideea unor compensații financiare pentru familiile victimelor, dar a promis acordarea de ajutoare. „Fără prea multe îndoieli, perioada colonială germană și genocidul sau exterminarea sau oricum vreți să o numiți a avut un impact direct asupra modului în care populația Herero trăiește azi”, a mai declarat Erichsen.

Sursa:http://www.aljazeera.com