Hitler și subminarea armatei germane în anul 1943

Al Doilea Război Mondial a început din dorința lui Iosif Stalin de cucerire a întregii planete în numele ideologiei comuniste, dar s-a ajuns în situația ca aliatul german să întoarcă armele în vara anului 1941 și să treacă frontiera în ziua de 22 iunie. Diviziile de tancuri au pătruns adânc în teritoriul lagărului comunist și au ajuns în 1942 în interiorul orașului de pe Volga ce purta numele dictatorului de la Kremlin.

Wehrmachtul a suferit pierderi grele în oameni și armament în timpul luptelor de la Stalingrad, întregul Front de Est fiind deosebit de ucigător și distrugător. Era nevoie de noi cantități de arme pentru refacerea trupelor implicate în prima linie și aceste acumulări au fost realizate în vederea declanșării ofensivei de la Kursk.

Operațiunea militară a început în iulie 1943, dar s-a soldat cu o înfrângere legendară și apoi Armata Roșie a trecut la ofensivă spre vest, bilanțul pierderilor în rândurile proprii fiind lipsit de importanță. A fost un adevărat prăpăd demografic, dar acesta era un mic detaliu pentru Iosif Stalin.

Istoricii militari au tot căutat cauzele înfrângerii forțelor germane și au fost identificate drept cauze inferioritatea numerică în oameni și tehnică de luptă, succesele spionajului comunist și antrenarea superioară a noilor unități pregătite de comandamentul Armatei Roșii.

În realitate, Aliații aveau un prieten foarte bun la Berlin și acesta se numea Adolf Hitler. Obsedat să dețină puterea absolută, liderul nazist avea impresia că știe tot și a luat decizii după cum îl tăia capul. Considerând că Bulgaria este un aliat de importanță strategică, a decis că trebuie să fie efectuate livrări de tehnică militară și atașatul militar român raporta că, până-n martie 1943, au sosit 24 de obuziere de calibrul 105 mm, tocmai guri de foc utile pentru pregătirea înaintării trupelor germane.

Au mai fost livrate 42 de tunuri antitanc și antiaeriene de calibrul 88 mm, cele care au fost declarate arme – minune. Dispuse în poziții bine alese, erau un dușman de moarte al tancurilor sovietice de orice dimensiune. Apărarea antitanc bulgară a mai fost consolidată cu 60 de tunuri de calibrul 37 mm și 27 de calibrul 50 mm, primele fiind mai mult utile în confruntările cu infanteria.

Au mai fost identificate 560 de mitraliere antiaeriene drept livrate Sofiei. Mitraliere de calibrul 12 mm au fost identificate pe 120 de camioane, mașinile de transport fiind insuficiente pe front și multe divizii germane erau statice din cauza lipsei de mijloace motorizate. Mitralierele de tip MG 131 puteau să lanseze două tipuri de muniție: perforant – incendiară și explozivă. Ambele erau deosebit de periculoase în ciuda dimensiunilor mici în raport cu munițiile folosite de tunuri.

Militarul Hans Roth a scris încă din 1942 că artileria antiaeriană era insuficientă pe linia frontului, dar Adolf Hitler și cei mai apropiați colaboratori politici aveau propriile calcule. Eșaloanele feroviare soseau pline cu munițiile necesare armelor livrate. Apărarea antiaeriană este redutabilă prin puterea proiectilelor, dar nu avea mobilitate. În plus, precizia scădea pe timp de noapte.

Au fost trimise 20 de avioane de vânătoare de tip Me-110 pentru anihilarea bombardierelor strategice ale aliaților occidentali, fiind formată un fel de apărare avansată a rafinăriilor din zona Prahova. Puteau să fie un inamic mortal în condițiile în care aparatele de vânătoare nu aveau rază lungă de acținne. Mai fuseseră trimise și avioane monomotoare de tip Me-109 încă din 1940, în martie 1941 fiind disponibile 19 exemplare.

Conducerea de la Berlin era deosebit de serioasă atunci când semna vreo înțelegere cu aliații și atașatul român a aflat că au fost livrate 10 tunuri navale de calibrul 210 mm pentru apărarea coastelor expuse unei debarcări inamice. Gestul era frumos din punct de vedere diplomatic, dar mai târziu s-a văzut că apărarea din cadrul Zidului Atlanticului a suferit din cauza lipsei de tehnică militară grea și plajele din Normandia n-au fost protejate de astfel de guri de foc. Nici măcar cele de calibrul 150 mm n-au fost suficiente.

Sunt numai câteva exemple din ceea ce a reușit să identifice diplomatul român, dar erau suficiente pentru a realiza slăbirea frontului în anumite sectoare și astfel Armata Roșie să profite din plin pentru a face breșe.

_{Foto sus: Adolf Hitler, fotografiat de Heinrich Hoffmann (© Bundesarchiv Bild 146-1990-048-29A)}