Hitler și reducerea la numitorul comun în lumea contemporană

Istoria a fost scrisă în funcție de evoluția mentalităților din diferite societăți și mulți autori au fost atrași de sumele generoase și de titlurile academice oferite de anumite centre de putere. Lupta pentru adevăr seamănă cu cea din tranșeele Primului Război Mondial, este de durată și crâncenă pentru a de putea elimina balastul de informații presupus științifice, acestea fiind diseminate în societate cu ajutorul prestigiului unor profesori universitari.

Dacă este urmărit un documentar istoric despre ultima conflagrație mondială, telespectatorul va avea parte de un adevărat bombardament cu informații despre dictatorul german și orice eveniment de pe planetă a fost cauzat de politica acestui lider cu origini în Austria. Computerele au avut devenit instrumente ideale în munca istoricilor și acum pot fi aduse la culorile originale filmele vechi. Pot fi prezentate hărți, grafice, statistici și tot felul de efecte speciale.

Studii savante prezintă faptele de arme din ultima conflagrație mondială și date interesante despre pregătirea Germaniei naziste pentru încleștarea supremă. O idee de bază este că numai la Berlin au fost elaborate planuri devastatoare pentru planetă și industria Reich-ului a pregătit armele necesare unei conflagrații de amploare. Adolf Hitler a pregătit un sistem totalitar și politicile de înarmare consumau resursele firave ale zisului imperiu din centrul Europei.

Datele cunoscute de către analiștii militari ai timpului arată că Adolf Hitler a fost un lider politic incapabil să emită judecăți corecte și a nenorocit un continent întreg pentru satisfacerea propriilor fantezii. Doi specialiști americani, R. Ernest Dupuy și G. Fielding Eliot, au publicat o carte despre situația militară a lumii la începutul anului 1938 și au acordat o importanță deosebită forțelor navale, știut fiind că stăpânirea rutelor comerciale permite sufocarea uscatului și blocada din prima conflagrație mondială a fost un bun exemplu în acest sens.

Visul maritim german exista și construcții de nave militare au existat în perioada interbelică. Un singur cuirasat era bun de acțiune și putea să fie sprijinit de trei crucișătoare grele. Aceasta era flota pe care putea să o folosească Berlinul pentru proiectarea forței la distanță.

Marea Britanie era considerată stăpâna mărilor pentru că dispunea de moderna Royal Navy și de baze navale risipite în puncte strategice de pe planetă. Londra era ca un păianjen uriaș ce putea să prindă în plasă tot ceea ce dorea. Cuirasatul era un vapor protejat cu o armură groasă din cel mai bun oțel și puterea de foc era asigurată de cel puțin opt tunuri de mare calibru.

Anglia dispunea de 15 unități și astfel se obține un raport de forțe de 15 la 1. Este mai mult decât zdrobitor. Calibrul tunurilor britanice era net superior celui prezentat de posibilul inamic continental și erau prezente chiar cele cu diametrul interior al țevii de 406 mm. Crucișătoarele grele erau în număr de 17 și aici raportul tindea la 6 la 1. Calibrul favoriza vapoarele germane, dar nu era avantaj suficient.

Situația se înrăutățea dacă se mai adăugau navele de luptă ale Franței. Nu era o zestre prea mare diferența sporea. Erau șapte cuirasate și tot atâtea crucișătoare grele. Doar Italia agresivă nu permitea ca toate resursele fostei Antante să fie dirijate spre mările nordice.

Şantierele navale lucrau intens și noi unități erau trimise la antrenamente îndelungate.

Dacă situația militară s-ar fi înrăutățit, SUA ar fi putut să trimită în ajutorul foștilor aliați din prima conflagrație mondială o parte din flotă. Avea la dispoziție 15 cuirasate și 19 crucișătoare grele. Prezența Japoniei în Oceanul Pacific ca o putere cu pretenții teritoriale ar fi limitat forța detașată peste ocean.

Totuși, puteau fi luate în calcul cinci cuirasate însoțite de grupul de protecție format din distrugătoare și crucișătoare ușoare. US Navy dispunea de trei cuirasate dotate cu piese de calibrul 406 mm, net superioare celor deținute de Japonia. Artileria de calibrele 356 și 203 mm ar fi copleșit orice escadră germană.

Dacă Adolf Hitler ar fi fost cu adevărat un Führer, ar fi interpretat aceste sumare informații publice și ar fi trebuit să ajungă la concluzia logică și simplă că nu există sorți de izbândă în ciocnirea specifică unui conflict industrial și de uzură. Economia Germaniei suferise mult din cauza blocadei și se încerca rezolvarea problemei aprovizionării cu materii prime prin obținerea de înlocuitori. Chimia poate să facă minuni, dar războiul este prea hulpav și vrea armament de calitate și în cantitate industrială. Flota de suprafață nu era un instrument capabil să spargă încercuirea britanică și submarinele aveau limitele lor în luptele navale.

Adolf Hitler a demonstrat doar că un om agresiv și vorbăreț poate să profite de democrație și să acapareze puterea politică în mod totalitar. N-a fost însă un experimentat om de stat și de arme. Având la dispoziție resursele Germaniei, a putut să obțină victorii și să obțină o admirație din partea unor savanți și documentariști, mai mult ca sigur atrași de ideea primitivă de forță brută.

Au intrat într-un fel de logică mistică și nu mai pot scăpa de teoriile privind existența sinistrului personaj drept motorul evenimentelor din perioada interbelică. Jocurile au fost făcute înainte de apariția pe scenă a dictatorului și nu aveau legătură cu ce se decidea la Berlin.

Liderii marilor puteri jucau dur și nu se uitau la fonduri atunci când venea vorba de investiții în domeniul naval. S-a prăbușit nivelul de trai, a ieșit Marea Criză Economică și onorabilii politicieni nu s-au potolit. Au avut grijă să-și ascundă adevărata față și omenirea a uitat că un conflict sângeros se pregătește din timp prin tactica pașilor mărunți. Sunt pregătite armele grele și sunt ocupate poziții ofensive cât mai avansate. Diplomația pune bazele unor alianțe prin care forțele inamicului să fie absorbite pe cât mai multe fronturi. Adolf Hitler a intrat în arena internațională și a jucat rolul taurului furios, care nu pricepe nimic din ceea ce se pregătește. A mai lovit ceva matadori, dar finalul era hotărât înainte de tragerea primului proiectil de tun.