Henry al IV-lea al Angliei – Regele uzurpator
Henry al IV-lea este probabil foarte cunoscut pentru că a confiscat tronul de la vărul său, Richard II. Totuși, după cum mărturisește ultimul sau biograf, Chris Given-Wilson, cea mai mare realizare a regelui Henry nu era acapararea puterii, ci menținerea ei pe o durata cât mai îndelungată.
Pe 30 iunie 1399, Henry din Bolingbroke a poposit langa Castelul Ravenspur, pozitionat pe malul raului Humber, in nordul Marii Britanii. Tanarul Henry a sosit pe aceste meleaguri cu un singur scop:acela de a-si recupera prestigiosul titlu monarhic. A fost o miscare indrazneata, daca ne gandim ca in urma cu doar 9 luni, Henry a fost alungat din Anglia de catre varul sau Richard II. Apoi, in martie 1399, Richard a luat in stapanire Marele ducat Lancastrian, chiar sub nasul lui Henry, dupa moartea parintelui acestuia, John din Gaunt, duce de Lancaster. Cand Richard a navigat in chip necugetat spre Irlanda in luna mai, Henry a privit aceasta ocazie cu mare indrazneala.
Henry a pornit in expeditie cu o mana de slujitori si cativa tineri intorsi din exil. Nu avea nicidecum o trupa de ocupatie propriu-zisa. Nici n-a ajuns bine Henry, ca soldati lancastrieni si nobili cu probleme financiare, iritati peste masura sub domnia autoritara a lui Richard, s-au strans cu gramada sub stindardul acestuia, in timp ce regele ramanea in plin izolationism. Intorcandu-se din Irlanda, Richard se afla la Castelul Flint in nordul statului Wales, unde la data de 16 august cei doi veri s-au intalnit.
Jean Creton, un valet aflat in slujba lui Richard, le-a pus pe hartie conversatia:Astfel Henry a spus urmatoarele:“Maria Ta, am venit inaintea chemarii tale, si trebuie sa-ti marturisesc motivul:se vorbeste deja printre supusii Mariei tale, ca domnia ta din ultimii 22 de ani a fost foarte dura si apasatoare. Daca si Domnia Ta voieste, as putea sa-ti ofer o mana de ajutor, pentru a intoarce aceasta stare de fapte”. Totusi, orice ar fi spus Henry, acesta stia ca daca lui Richard I s-ar fi permis sa-si pastreze puterea, mai devreme sau mai tarziu s-ar fi razbunat aprig, pentru aceasta umilinta. Astfel, regele a fost escortat spre Londra ca un prizonier al lui Henry, in data de 30 septembrie cand a fost destituit. Pe 13 octombrie, Henry de Bolingbroke a fost incoronat, devenind din acest moment Henry al IV-lea.
Tradat si injunghiat
Lucrurile au mers bine pana aici pentru noul monarh, insa pastrarea coroanei s-a dovedit a fi mai dificila decat obtinerea ei. Pentru inceput, desi Richard nu a avut mostenitori, Henry nu era primul potential urmas la tron. Acest drept ii revenea lui Earl of March (titlu nobiliar scotian si englezesc), un baiat in varsta de 8 ani, stranepot al fratelui lui Gaunt. Avantajul lui Henry in cursa pentru tron era acela de a fi un descendent direct, prin linie masculina, a lui Gaunt. Cu toate acestea, erau destui oameni care considerau domnia celor din familia Lancaster ca fiind ilegitima, putand recurge la revolta fara ezitare.
Prima incercare de a-l detrona pe Henry, a avut loc la abia 3 luni de la incoronare, cand contii din Kent, au nascocit un plan de a-I ataca prin surprindere pe el si pe fii sai la Windsor. Desi complotul nu a functionat, un lucru era clar:Richard, fostul rege, reprezenta inca o adevarata amenintare la adresa lui Henry IV. Dupa o luna acesta a fost omorat din ordinul regelui.
Dintre toate atentatele indreptate catre Henry al IV-lea, cel mai de seama este cel din 1405. Protagonistii au fost contele de Northumberland si arhiepiscopul Richard Scrope. Arhiepiscopul a rostit o predica impotriva taxelor prea mari si a “consilierilor malefici”, iar aceasta l-a propulsat in fruntea unei “armate” formata din cateva sute de preoti, cetateni si oameni nemulumiti. Arestat si adus in fata regelui, arhiepiscopul a fost acuzat de tradare la adresa regelui, urmand sa fie decapitat in afara zidurilor orasului. A fost pentru prima data in istorie cand un monarh englez a dispus ca un episcop sa fie executat. Insa, prin acest act extrem, Henry al IV-lea a dorit sa arate ca trebuiau luate masuri pentru a stopa lantul evenimentelor ce tulburau echilibrul tarii. Regele a inregistrat un succes, deoarece revoltele s-au potolit pentru o vreme.
Bibliografie:
BBC History Magazine, February 2016, Henry IV – The usurper king