„Greutăți de aur în lingouri”. Cum investeau anticii în metale prețioase?
„Tot ce îmi doresc este un venit de 20.000 de sesterți din investiții sigure”, proclamă un personaj dintr-un poem al poetului roman Juvenal (secolele I–II d.Hr.).
În prezent, 20.000 de sesterți ar echivala cu aproximativ 300.000 de dolari australieni (aproximativ 876.000 de lei – n.r.) sub formă de dobândă din investiții. Oricine ar fi foarte mulțumit de un asemenea venit anual pasiv.
La fel ca în prezent, oamenii din Antichitate înțelegeau că investirea banilor îi putea ajuta să își consolideze și să își crească averea.
După cum scria odinioară romancierul roman Petronius (secolul I d.Hr.):
„Cine are bani navighează cu vânt prielnic și își conduce soarta după bunul plac”.
Așadar, cum anume își investeau anticii banii?
O casă impunătoare cu argint ascuns
În Grecia și Roma antică nu exista o piață de valori unde să poți cumpăra și tranzacționa acțiuni ale unei companii.
Dacă voiai să îți investești banii lichizi, una dintre cele mai populare opțiuni era să obții aur sau argint.
Oamenii făceau acest lucru pentru a se proteja de fluctuațiile monetare și de inflație. De obicei, păstrau metalele fie sub formă de lingouri, fie sub formă de obiecte lucrate, precum bijuteriile. Depozitarea acestor bunuri putea fi riscantă și expusă furtului.
Poetul roman Vergiliu (70–19 î.Hr.) descrie domeniul unei persoane bogate, care includea „o casă impunătoare, unde talanți de argint zac adânc ascunși”, alături de „greutăți de aur în lingouri și în obiecte lucrate”.
Un talant era cea mai mare unitate de măsură monetară în Grecia și Roma antică, echivalentă cu aproximativ 25 kg de argint cântărit.
De obicei, metalele erau depozitate într-un seif special sau într-un dulap de siguranță.
Scriitorul roman Cicero (106–43 î.Hr.) își amintește cum o femeie bogată, pe nume Clodia, scotea aur (probabil sub formă de bare, lingouri sau plăci) dintr-un dulap de siguranță atunci când dorea să împrumute bani cuiva. Aurul putea fi apoi schimbat în monedă.
Creșteri și prăbușiri ale pieței
Prețul acestor metale putea însă, uneori, să fie supus unor fluctuații imprevizibile și unor prăbușiri de valoare, deși mai rar decât moneda.
Istoricul grec Polybius (cca. 200–118 î.Hr.) spune că, atunci când a fost descoperit un nou filon de aur la Aquileia, în Italia, la doar doi metri adâncime, acest lucru a provocat o adevărată goană după aur. Noul material a inundat piața prea rapid și „prețul aurului în toată Italia a scăzut imediat cu o treime” după numai două luni. Pentru a stabiliza prețul aurului, exploatarea minieră din zonă a fost rapid monopolizată și reglementată.
Când oamenii doreau să tranzacționeze metale prețioase, le vindeau la greutate. Dacă aurul, argintul sau bronzul fuseseră transformate în bijuterii sau alte obiecte, acestea puteau fi topite și transformate din nou în lingouri.
Oamenii trebuie să fi simțit o mare plăcere în a deține aceste metale prețioase.
Scriitorul atenian Xenofon (cca. 430–350 î.Hr.) oferă o perspectivă asupra mentalității investitorilor antici în argint:
„Argintul nu este ca mobilierul, din care un om nu mai cumpără odată ce are suficient pentru casa sa. Nimeni nu a avut vreodată atât de mult argint încât să nu mai dorească; dacă un om se trezește cu o cantitate uriașă, simte la fel de multă plăcere să îngroape surplusul pe cât simte să îl folosească”.
Numeroase testamente romane arată că oamenii le lăsau moștenitorilor argint și aur sub formă de bare, plăci sau lingouri.
Mărfuri care nu puteau fi „ruinate de Jupiter”
Pe lângă metale, mărfurile agricole erau și ele foarte populare, în special cerealele, uleiul de măsline și vinul.
Pentru a obține profit din mărfurile agricole, oamenii cumpărau terenuri și tranzacționau produsele pe piață.
Omul de stat roman Cato considera că investirea banilor în producția de bunuri esențiale era cea mai sigură investiție. Spunea că aceste lucruri „nu puteau fi ruinate de Jupiter” – cu alte cuvinte, erau rezistente la mișcările imprevizibile ale economiei.
În timp ce metalele prețioase reprezentau o rezervă de valoare, ele nu generau venit decât dacă erau vândute. Însă un portofoliu diversificat de mărfuri agricole garanta un venit permanent.
Oamenii investeau și tranzacționau, de asemenea, bunuri de lux, precum operele de artă.
Când romanii au jefuit orașul Corint în 146 î.Hr., au furat colecția de opere de artă celebre a orașului și au vândut ulterior capodoperele la licitație pentru sume uriașe, pentru a aduce profit statului roman.
La această licitație, regele Pergamului, Attalos al II-lea (220–138 î.Hr.), a cumpărat una dintre picturi, realizată de marele artist Aristeides din Teba (secolul IV î.Hr.), pentru suma incredibilă de 100 de talanți (aproximativ 2.500 kg de argint).
Împărați excentrici
Instabilitatea sau incertitudinea politică ridica uneori prețul acestor metale.
Istoricul grec Appian (secolul II d.Hr.) consemnează că, în timpul războiului civil roman din anii 32–30 î.Hr.:
„prețul tuturor mărfurilor crescuse, iar romanii atribuiau cauza acestui fapt certurilor dintre conducători, pe care îi blestemau”.
Împărații excentrici puteau, de asemenea, să impună noi taxe sau biruri asupra mărfurilor ori să încerce să manipuleze piața.
Istoricul roman Suetonius (cca. 69–122 d.Hr.) ne spune că împăratul Caligula (12–41 d.Hr.) „a impus taxe noi și nemaiauzite […] și nu a existat nicio categorie de mărfuri sau de oameni asupra căreia să nu fi impus vreo formă de tarif”.
Un alt împărat, Vespasian (17–79 d.Hr.), a mers până la a „cumpăra anumite mărfuri doar pentru a le distribui ulterior cu profit”, spune Suetonius.
Este clar că investițiile în mărfuri, acum 2.000 de ani, puteau contribui la construirea averii personale – dar implicau și un anumit risc, la fel ca în prezent.
---
Autor: Konstantine Panegyres, lector în Studii Clasice și Istorie Antică, la University of Western Australia din Perth
Articol publicat inițial pe site-ul The Conversation (engleză) sub licență Creative Commons.
Foto sus: Monedă de aur a lui Eucratides I (171–145 î.Hr.), unul dintre conducătorii anticului Ai-Khanoum (oraș elenistic din actualul Afganistan). Aceasta este cea mai mare monedă de aur bătută în antichitate (169,2 g; 58 mm), descoperită până în prezent (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
