Grădinile plutitoare ale aztecilor

Imperiul Aztec înseamnă mai mult decât sacrificiu uman. Aztecii aveau propriile metode de trai şi agricultură, care i-au surprins pe europeni. În 1519, Cortez a descoperit frumoasele şi inovativele grădini plutitoare.

Chinampas, aşa erau numite de către locuitori vechile grădini plutitoare. Originile agriculturii din Valea Mexicului nu se ştiu cu exactitate, dar se crede că aceasta datează cu din Mesoamerica, cu multe secole înainte de ridicarea Imperiulului Aztec. Pentru a avea hrană pentru toată populaţia, aztecii s-au gândit cum ar putea să transforme pământurile mâloase din jurul lacului Texcoco, dar şi lacul în sine, în teren arabil. Fiecare astfel de grădină era lungă de aproximativ 300 de metri şi adâncă de 30. Pentru a construi o grădină, muncitorii împleteau mai multe beţe groase pentru a forma o plută gigantică, iar apoi strângeau noroi de pe fundul lacului pe partea superioară a plutei.

Grădinile dreptunghiulare erau ancorate cu ajutorul sălciilor. Fiecare grădină era înconjurată de câte un canal creat special pentru a putea intra cu bărcile. Toată această reţea de grădini acoperea 22, 000 de acri din suprafaţa lacului. Pe acest teren arabil plutitor se cultiva porumb, fasole, roşii, ardei şi flori, având chiar şi 7 recolte pe an. Europenii doreau aur şi pietre preţioase, şi nefiind impresionaţi de acest progres al ingineriei, au distrus toate grădinile plutitoare.