Garda lui Hitler, pe străzile din România

Pasionaţii istoriei militare contemporane deţin numeroase informaţii despre prezenţa structurilor militare aparținând Wehrmacht-ului în ţara noastră, însă puţini cunosc faptul că, pentru o scurtă perioadă de timp, în România s-a aflat unitatea de elită a Germaniei Național-Socialiste, Leibstandarte SS Adolf Hitler (LSSAH). 

Constituită la câteva săptămâni după incendierea Reichstag-ului, entitatea ce purta numele conducătorului NSDAP a avut misiunea de a asigura paza și protecția noului cancelar, ce fusese investit în funcție prin hotărârea președintelui Paul von Hindenburg la 30 ianuarie 1933(1). Ansamblul de servicii, logistică și tehnică, aferent recent înființatei formațiuni a fost acomodat în Lichterfelde, în partea de S-V a Berlinului, în fostul sediul al Academiei Militare Prusace. Cei 117 membri au fost atent selectați conform unor exigențe severe de SS-Gruppenführer-ul Josef Dietrich și urmau să îndeplinească funcția unei unități de gardă la sediul puterii executive, precum și cea de escortă în timpul deplasărilor Führer-ului pe întreg cuprinsul Reich-ului. Acest nucleu s-a extins în anii care au urmat, dezvoltarea treptată sincronizându-se cu etapele de consolidare ale noului regim politic (2). Loialitatea și meritocrația erau singurii vectori care contau în ascensiunea pe linie ierarhică, mulți dintre membrii inițiali fiind avansați ulterior în funcții de comandă în cadrul unității, care a fost extinsă prin crearea unor noi structuri.

Intrarea României în sfera de influență germană

Orientarea acțiunilor germane spre Răsărit era justificată la Berlin de pericolul încă latent, dar cât se poate de real, reprezentat de Uniunea Sovietică;și asigurarea securității aliatului român, cu poziția geografică și resursele sale naturale, se regăsea în centrul oricărei ecuații, indiferent dacă operațiunea matematică cu valențe geostrategice era făcută la Berlin, Moscova sau Londra. Intrarea României în sfera de influență germană a justificat trimiterea unor unități militare pe teritoriul național, cele mai bine înzestrate fiind concentrate în jurul orașului Ploiești (3). 

Anul care a urmat capitulării Franței avea să se dovedească unul decisiv atât pentru Reich-ul German, cât și pentru statul român, primele luni din 1941 anunțând în continuare o situație politico-militară tensionată, scânteile războiului mutându-se de pe cerul fumegând al Angliei în defileele și pe înălțimile Peninsulei Balcanice. Iugoslavia și Grecia reprezentau două potențiale capete de pod ale britanicilor în partea central-orientală a continentului, de unde avioanele puteau pleca în misiuni de bombardament pentru a distruge rafinăriile de pe Valea Prahovei. Doi factori majori au determinat declanșarea blitzkrieg-ului mediteraneean:criza dinastică iugoslavă, prin înlăturarea de pe tron a prințului regent progerman Paul, și insuccesul ofensivei italiene peste țărmurile Mării Tiraniene, oprită de temerarii apărători greci. 

O apropiere inițială a Iugoslaviei față de Reich s-a realizat prin semnarea, de guvernul Cvetković, la 25 martie 1941, a Pactului Tripartit, însă lovitura de stat organizată de generalul Dušan Simović a determinat abdicarea prințului regent Paul și instaurarea unui climat politic fragil, dată fiind şi vârsta noului rege minor Petru al II-lea. Crearea unui front balcanic format din Iugoslavia, Grecia și Turcia ar fi fost o realitate militară intolerabilă pentru Reich-ul German care, în virtutea ideologiei național-socialiste, avea misiunea de a înlătura pericolul bolșevic din Răsărit (4). 

La mijlocul lunii februarie, LSSAH, staționată încă din toamna precedentă la Metz, a primit ordinul de transfer spre Bulgaria, distanța fiind parcursă pe cale feroviară până în România, unde au fost primiți cu bucurie de comunitățile săsești din Sibiu, Brașov și celelalte localitățile germane prin care au trecut în decursul relocării. În momentul sosirii la Câmpulung Muscel, LSSAH avea dimensiunea unei brigăzi de infanterie mecanizată și dispunea de o înzestrare tehnică care să corespundă unui conflict purtat într-o continuă mișcare (5). 

Trupele germane și române defilează împreună

Orașul situat în depresiunea subcarpatică omonimă, cunoscut pentru poziția sa strategică și luptele purtate în timpul Marelui Război, își păstrase importanța militară prin cazarma Regimentul 30 Dorobanți, o unitate de elită aflată în subordinea Diviziei 3 infanterie care își avea garnizoana la Pitești (6). Defilarea comună s-a desfășurat cu puțin timp înainte de plecarea unității germane din centrul urban, în ziua de duminică, 16 martie, dată când era onorată memoria eroilor poporului german (Tag Des Helden). 

Dispozitivul format pentru defilare a pornit din apropierea mănăstirii Negru Vodă, mărșăluind pe strada eponimă, trecând prin fața a două dintre clădirile emblematice ale urbei, Casa Iorgulescu și Casa Paul, prin Piața Regală, continuând mai departe pe lângă turnul clopotniță al Bisericii Catolice Sfântul Iacob spre centrul orașului. Fanfara unității a deschis calea pentru coloana condusă de SS-Sturmbannführer-ul Fritz Witt, comandantul Batalionul 1 infanterie mecanizată SS, secondat de aghiotantul său SS-Obersturmführer-ul Heinrich Springer. Oficialitățile, majoritatea ofițeri de rang superior, români și germani, alături de Josef Dietrich au așteptat sosirea formațiunii de paradă pe trotuarul din fața bisericii Sfântul Nicolae Popa Savu. Ajungând în fața farmaciei Sever Armășescu, ansamblul muzical militar a cotit spre stânga și a luat poziție în fața Primăriei, pentru a aștepta în acordurile compozițiilor cazone sosirea contingentelor care soseau în pas de marș. Onorul a fost dat de Fritz Witt cu brațul drept ridicat pentru executarea salutului politic, căruia i s-au succedat purtătorul Führerstandarte și membrii brigăzii grupați pe unități principale. La rândul lor, militarii unității gazdă au sosit în scurt timp, ofițerul dând gradelor superioare onorul, cu sabia.

Asemenea unui trup bine articulat, coloana s-a angajat pe strada Principele Carol, artera de circulație paralelă cu strada Negru Vodă, pentru a reveni în Piața Regală. În parcursul lor urban, membrii LSSAH au trecut pe lângă numeroasele și cochetele prăvălii, inclusiv prin fața magazinului universal „La Staicu”, renumit în epocă pentru calitatea și diversitatea produselor sale. Cu inocența caracteristică vârstei, copiii aflați pe trotuare imitau prin gesturi hazlii, ducând brațele înainte și palmele desfăcute la tâmplă, mișcările cazone ale celor care alcătuiau garda pretoriană a Führer-ului (7). Privilegiul de a închide defilarea le-a revenit militarilor români, care au intrat în dispozitiv pe latura nordică, având în spate clădirea Halei Comerciale, închizând astfel spațiul unde urma să aibă loc ceremonia. 

Discursul lui Josef Dietrich, publicat în ziarul „Unirea”

În fața Hotelului Regal, în mijlocul unui scuar triunghiular se afla monumentul eroilor, o construcție arhitectonică ce fusese dezvelită în amintirea ostașilor care au căzut la datorie în luptele din zonele Albești, Mateiaș, Nămăiești și Pravăț, la trecerea unui deceniu de la încheierea Primului Război Mondial. Combatanții LSSAH au fost dispuși pe trei rânduri pe un segment al străzii Negru Vodă și de-a lungul clădirii Hotelului Grădișteanu, având în față opera sculptorului muscelean Dimitrie Mățăoanu (8). Venind pe artera de circulație ce purta numele întâiului descălecător al Țării Românești, Josef Dietrich, însoțit de Max Wunsche, Fritz Witt și Heinrich Springer, a trecut în revistă garda unității sale, primind de asemenea onorul militarilor români și complimentele oficialităților strânse în fața prăvăliilor de la parterul Hotelului Regal. 

În proximitatea monumentului, în partea stângă au fost dispuși stegarii germani cu drapelele, și comandantul unității, privind spre corpul ofițeresc, și-a rostit discursul despre sacrificiul generațiilor de militari care au căzut la datorie pentru apărarea idealurilor naționale și a patriilor de care aparțin, aducând totodată și un elogiu eroilor Armatei Române. Încheindu-și cuvântarea, Josef Dietrich s-a întors și a salutat cu brațul drept ridicat Führerstandarte și steagurile batalioanelor care au fost coborâte în onor. Ridicând frunțile acoperite de căștile de oțel, combatanții SS puteau privi statuia infanteristului român ce ridica falnic drapelul de luptă, cufundată în lumina soarelui primăvăratic. Un exponent al armatei care în 1916, ca și 25 de ani mai târziu, era alcătuită în majoritate de pătura socială cea mai reprezentativă a poporului român.

În numărul ziarului „Unirea”, apărut două zile mai târziu, a fost publicat discursul conducătorului german ce fusese rostit la Arsenalul Wehrmacht-ului prin Berlin cu prilejul solemnității organizate pentru omagierea eroilor de război. „Alături de morţii marelui război, se înşirue acum victimele luptei ce avea să urmeze. Şi odată mai mult se văd fii poporului nostru zăcând împrăştiaţi pe întinderi şi mări ca valoroşi luptători ai Marei Germanii, patria lor. Este acelaşi fiu german care îşi riscă viaţa şi şi-o sacrifică, pentru a asigura poporului din care face parte un viitor strălucit şi o pace care va însemna o mai bună organizare a comunităţii omeneşti, decât accea pe care dictatorii de la Versailles o au pe conştiinţa lor (sic!)” (9). Portretizarea realizată de Führer accentuează trăsăturile definitorii ale militarului german și evidențiază sacrificiul pe care este dispus să îl facă pentru gloria și supraviețuirea poporului german.

„Soldatul român este în marea lui majoritate ţăran”

Pentru o înțelegere mai bună a originii militarului român și a componenței Armatei Române, relevantă este caracterizarea făcută de generalul Iosif Iacobici, ministrul Apărării Naționale, începând cu data de 27 ianuarie 1941, în expunerea oferită soldaților germani, publicată în același periodic:, , Soldatul român este în marea lui majoritate ţăran. Masa armatei noastre este recrutată deci din acea pătură, care – după părerea generală – oferă cele mai bun elemente pentru armată, atât ca sănătate trupească, cât şi morală. Mijlociu de statură şi iscăţiv, în majoritatea cazurilor sărac, soldatul noastru este desprins cu greutăţile, ba chiar şi cu suferinţele. De aceea este rezistent, are putere de combativitate şi puţin pretenţios. El poate face marşuri lungi, chiar şi în cele mai grele condiţiuni...” (10). Această descriere realistă accentua calitatea și capacitatea aliatului pe al cărui sprijin contra Reich-ul German cu puțin timp înaintea declanșării operațiunii Barbarossa. 

Trecerea Dunării de către germani

Din Câmpulung Muscel, brigada a înaintat pe direcția S-V, parcugând drumurile județelor Muscel, Argeș și Teleorman până a ajuns în orașul-port Turnu-Măgurele, unde a trecut Dunărea pe un ponton construit de pionierii unității. SS-Sturmbannführer-ul Kurt „Panzer” Meyer a consemnat în cartea sa de memorii, Grenadiers, aspectul lumii rurale și al așezărilor întâlnite pe drumul parcurs de la munte la câmpie:, , Întinderi largi și pustii, unde cu greu puteau fi văzute o înălțime sau suprafețe împădurite pe oricare parte a drumului. Din când în când treceam prin sate sărăcăcioase, cu o fântână, câteva bordeie turtite adânc în pământ, câteva garduri bătute de vânt și nimic mai mult. Apoi într-o dimineață am văzut albia largă, pământiu-maronie a Dunării domol curgătoare” (11). 

Trecerea peste fluviul ce izvora din Munții Pădurea Neagră s-a efectuat pe 18 și 19 martie, pe durata a două zile, pentru a asigura transferul optim al numeroaselor autovehicule pe malul bulgăresc. Pentru următoarele două săptămâni forțele germane ajunse în Bulgaria s-au grupat pentru atacul asupra Greciei, conform planului operațional detaliat în directiva nr. 20 din data de 13 decembrie 1940, ce a fost actualizat prin directiva nr. 25 emisă în 27 martie 1941 pentru inițierea acțiunii Marița, „cu obiectivul limitat, provizoriu, de luare a bazinului Salonicului și instalarea noastră pe înălțimile de la Edessa” (12).

Epopeea balcanică a LSSAH a confirmat încă o dată eficiența blitzkrieg-ului și fanatismul combatanților SS, care au deschis calea Wehrmacht-ului în Peloponez. Forțarea trecătorilor Klidi și Klisura, precum și traversarea golfului Patras au conferit o aură legendară și o faimă notorie lui Kurt „Panzer” Meyer și camarazilor săi, pentru performanța extraordinară de a cuceri vârfurile și văile reliefului stâncos, deși se găseau într-o totală inferioritate numerică și tehnică. La sfârșitul lunii aprilie 1941, pe Acropole, deasupra anticului Partenon, a fost ridicat spre cer steagul cu svastică, anunțând parcă zeilor căderea definitivă a Eladei.

NOTE:

1.Anna von der Goltz, Hindenburg:Power, Myth and the Rise of the Nazis, Oxford, Oxford University Press, 2009, p. 168;

2.Gordon Williamson, Malcolm McGregor, German Commanders of World War II(2). Waffen-SS, Luftwaffe &Navy, Oxford, Osprey Publishing, 2006, p. 5;

3.Lucian Vasile, Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești, București, Gutenberg, 2014, pp. 59-60;

4.Misha Glenny, The Balkans. Nationalism, War and the Great Powers 1804-2011, New York, Penguin Books, 2012, pp. 472-475;

5.Rupert Buttler, SS-Leibstandarte. The history of the first SS division 1933-1945, London, Spellmount Staplehurst, 2001, p. 184;

6.Adrian Săvoiu, Gheorghe Chiță, Ioan Crăciun, Chipuri de odinioară din Muscel, București, ed. Ars Docendi, 2010, pp. 34-36;

7.Branislav Radovic, Martin Stiles, The 1st battalion LSSAH during Operation Marita, 1941 from Battalion Arhives, Atglen, Schiffer Publishing, 2013, pp. 28-30; 

8.Florian Tucă, Mircea Cociu, Monumente ale anilor de luptă și jertfă, București, ed. Militară, 1983, p. 140;

9.„Discursul Fuehrerului cu prilejul comemorării eroilor pe câmpul de onoare” în Unirea. Ziar de luptă națională, An I, nr. 31, 18 martie 1941, p. 7;

10.„Cuvântul d-lui general Iosif Iacobici Ministrul Apărării Naționale adresat soldaților germani”, Ibidem, p. 3;

11.Kurt Meyer, Grenadiers:The story of the Waffen-SS General Kurt „Panzer” Meyer, Mechanicsburg, Pensylvania, 2005, p. 36;

12.Adolf Hitler, Directive de război, [Ploiești], ed. Elit, [1999], pp. 145-146.