Frăsinei, ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica 160 ani de la sfințirea Bisericii mari (12 mai 1863)

Tradiția istorică ne spune că, într-o zi a anului de grație 1857, aflându-se în vizită canonică la schitul din satul Șuta-Andreești (com. Muereasca), Preasfinţitul Calinic, Episcopul Râmnicului (1850-1868), fiind impresionat de această priveliște pitorească dar mai ales de sfințenia locului a hotărât să zidească aici o biserică mai spațioasă, în apropierea celei vechi.

Maica Precistă l-a învrednicit pe sfântul ierarh să ducă la bun sfârșit acest gând bun. Lucrările au început în anul 1859 și au durat până în anul 1863. În această perioadă au fost înălțate Biserica mare, Clopotniţa şi chiilie dimprejur. Sfântul Calinic a închinat „Noul Schit Frăsinei“ Adormirii Maicii Domnului.

Biserica Mare cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită de meșterul Costache, după planul conceput de Sfântul Calinic, iar pictura, în ulei, în stilul renascentist al lui Gheorghe Tattarescu, a fost realizată de artistul braşovean Mişu Popp, cel care a participat la Revoluția din 1848. În pronaosul bisericii se află tablourile votive ale lui „Calinic Arhiepiscopul Râmnicu-Noului-Severin, Cernicanu, Românu, Pământeanu“ și al Mitropolitului Primat Nifon.

Târnosirea bisericii mari de a Frăsinei, un valoros obiectiv de patrimoniu cultural național, a avut loc la 12 mai 1863, așa cum arăta pisania din pridvor: „Întru mărirea Sfintei Treimi Unuia Dumnezeu şi întru cinstea Adormirii Maicii Domnului s-au zidit din temelie această Sfântă Biserică, cu clopotniţă şi chilii împrejur, de smeritul Episcop al Rm-Noului Severin. D.D. Calinic Cernicanu, spre a fi locuită de părinţi monahi cu viaţă de obşte; alăturându-se de dânsul şi Schitul Slătioarele, tot din acest district, prin actul Prea Sfinţiei Sale din anul 1860, legalizat de Prea Sfinția Sa Părintele Mitropolit D.D. Nifon Cernicanul, sub No. 2, acelaşi an, Martie 9, spre a se îngriji amândouă de singur stareţul Frăsineiului. Pentru o mai bună susţinere a lor din venitul propietăţii lor ce au nesupuse la un alt stabiliment public. S-au sfințit la 1863, Mai 12.“

Sfântul Calinic a înzestrat ctitoria sa cu toate odoarele necesare lăcașului, chiliilor și celorlalte anexe, cu câteva vite  şi cu tipografia „Kallinik Rîmnik“ pe care  a lăsat-o Primăriei Râmnicu Vâlcea, cu un an înainte de adormirea sa întru Domnul, cu obligaţia ca aceasta să dea Schitului jumătate din veniturile sale.

În altar, la proscomidie, este săpat în piatră pomelnicul lăcașului care începe cu ctitorul „Calinic arhiereu, cu toată sinodia sa, Antonie [tatăl Sf. Calinic], Filofteia monahia [mama episcopului]“, continuând cu „Acachie ieromonah, Ioan, Grigorie, Agathanghel arhimandrit, Orest ieromonah, Mitrofan ieromonah, Canon monah, Teodor ieromonah, Gheorghe, Lixandra; 1863, Mai 12.“

A înzestrat schitul cu Moaştele Sfinţilor Mucenici, Calinic şi Trifon, şi Pahomie cel Mare, așezate într-o cutie de argint, adusă de la Sfântul Munte Athos.  

Sfântul ierarh Calinic l-a numit stareț al Frăsineiului pe un ucenic al său, Schimonahul Policarp Nisipeanul, care era în Sfântul Munte Athos, care a venit și el cu doi ucenici ai săi, ieromonahii Silvestru şi Lavrentie. Schimonahul Policarp este numit stareţ în anul 1864, aşa cum reiese şi din zapisul de la 2 decembrie 1864: „Zapis. Prin care subsemnatul încredinţez prin aceasta pe sfinţia Sa Părintele Policarp stareţ al Sf. Schit Frăsinei“. Acesta a păstorit obștea schitului cel puțin zece ani, după cum vedem din documentele de arhivă.

Cum s-a ajuns la tipicul si regulile de la Muntele Athos

Sfântul Calinic i-a pus în vedere Stareţului Policarp să aşeze la Frăsinei tipicul şi regulile de obşte așa cum erau la Sfântul Munte Athos. Printre aceste reguli athonite, statuate de Sfântul Calinic, de atunci și până astăzi, se păstrează și aceea că la mănăstirea Frăsinei nu merg femei, aşa şi aici au aşezat şi hotărât, cu legătură de blestem, ca să nu calce picior de femeie, acest loc cât ţine al Mănăstirei, şi pentru a se păzi cu stricteţe acest Ordin al Prea Sfinţiei Sale, au pus la intrarea pe moşia Mănăstirei, la hotar în partea către comuna Muereasca, o icoană cu chipul Maicii Domnului şi o piatră, pe care este scris cu litere chirilice, un straşnic blestem, pentru ca să fie în viitor veşnic, spre îngrozirea şi pedepsirea femeilor fără frică de Dumnezeu care vor îndrăzni să nu păzească acest legământ sfânt: „Calinic, cu mila lui Dumnezeu, Episcop al Râmnicului, Noul Severin. Acest Sfânt locaş, s-au clădit din temelie, de noi, spre a fi chinovie de Părinţi Monahi. Şi fiindcă prin partea femeiască putea să aducă vreun scandal Monahilor vieţuitori, de acolo, de aceea, sub grea legătură, s-au oprit ca de la acest loc, să nu mai treacă înainte sub nici un chip parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece, să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbovia, şi tot felul de pedepse. Şi iarăşi, cele ce vor păzi această hotărâre, să aibă Blagoslovenia lui Dumnezeu, şi a smereniei noastre, şi vie asupra lor tot fericitul bine. Amin! Calinic Episcopul Râmnicului, Noul Severin, 1867, Ianuarie 17.“

Sfântul Ierarh a pus acest blestem nu pentru vreo discriminare între bărbați și femei ci tocmai, pentru ca monahii care se roagă în această chinovie să se păstreze puri, să fie apărați de vreo sminteală sufletească și trupească ca să poată păstra calea mântuirii. Tradiția păstrează mai multe legende legate de femei care au nesocotit acest legământ, dar și exemple ale unor bineplăcute credincioase care au respectat cuvântul Sfântului Calinic.

Tot Sfântul Ierarh Calinic a făcut ca Frăsinei să fie singurul așezământ monastic din țară exceptat de la expropriere atunci când au fost secularizate averile mănăstireşti. Ca să fie ocrotită şi nesupusă Statului, sau sub altă instituţie, Preasfinţitul Episcop Calinic, a scris o cerere la Alexandru Vodă Cuza, cerând ca această mănăstire, cu tot cuprinsul ei, să fie de sine stăpânitoare. Domnitorul a aprobat cererea Sfântului Ierarh, scriindu-i astfel: „Prea Sfinte Părinte, am văzut cele ce-mi scrieţi despre Schitul Frăsineiul, pe care îl arătaţi, că într-un simţământ de religiozitate, după propriile Prea Sfinţiei Voastre mijloace le-aţi ridicat din lumina în care se afla. Eu lăudând o asemenea faptă de pietate, şi spre a exprima mulţămirea mea, am ordonat Ministrului meu de Culte, a lua cuvenitele măsuri pentru a vă satisface dorinţa ce îmi exprimaţi, în privinţa Schitului Frăsineiul. Asupra acestora rog pe Dumnezeu, Prea Sfinte Părinte, să vă ţineţi în Sfânta şi buna Sa pază. Bucureşti, 19 Decembrie. 1864. A. I. Cuza.“

Episcopul Safirin al Romanului (1910-1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, a zidit Paraclisul cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi“ (1904), zugrăvit de pictorul Belizarie și sfințit la anul 1905, și chiliile de la Sud şi Est. Aici s-a retras ierarhul care a adormit întru Domnul la anul 1922 și a fost înmormântat în fața vechiului schit.

La mijlocul drumului care unește biserica veche din cimitir de biserica nouă, se află o troiță care adăpostește un izvor care produce efecte miraculoase privind sănătatea pelerinilor care beau această apă și se spală cu ea. Monahii și oamenii locului vorbesc despre acele vremuri, pe când Sfântul Calinic păstorea obștea de la Frăsinei. În acest ținut muntos nu mai plouase cam de mult timp și seceta afectase mult oamenii și animalele. Se spune că, Sfântul Calinic a lovit cu toiagul în stânca muntelui și din acel loc a izvorât un șuvoi de apă rece și limpede. Izvorul Sfântului Calinic are proprietăți tămăduitoare fiind de mare ajutor bolnavilor care vin la el cu mare evlavie. Foarte mulți creștini și-au recăpătat vederea după ce s-au spălat pe față cu această apă dar s-au însănătoțit și cei care aveau afecțiunii reumatice.

Nu departe de biserica nouă, în mijlocul cimitirului, se mai păstrează vechea ctitorie, construită inițial din lemn, la anul 1710, de Ilarion şi Ştefan, refugiaţi de la sud de Dunăre. În perioada 1762-1763 Hagi Cârstea Iovipali şi Damian Râmniceanu au refăcut această biserică, din zid, cu binecuvântarea episcopului Filaret al Râmnicului. Pictura a fost realizată între anii 1763-1764 de zugravii Constantin Ieromonah, Constantin, Theodor şi Enache. În anul 1845 Schitul se afla „în pustiire”, de aceea călugărul Agachie o restaurează, cu acordul lui Gheorghe Iovipali, nepot al ctitorului. La această dată este închis şi zugrăvit pridvorul şi sunt refăcute chiliile.

Referindu-se la această nestemată a ortodoxismului românesc și a patrimoniului cultural național, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei spunea: „Sfânta Mănăstire Frăsinei reprezintă pentru mulți  credincioși din țara noastră și de peste hotare locul de comuniune a omului cu Dumnezeu. Retrasă între munţi şi străjuită de o parte şi de alta de păduri seculare, sihăstria monahală din Carpaţi a atras, încă din cele mai îndepărtate timpuri, sufletele însetate de linişte şi viaţă duhovnicească. Nenumăraţi râvnitori după împărăţia cerurilor şi-au aflat în aceste singurătăţi rostul vieţii lor pământeşti. De la ei s-au inspirat mulţimi de ucenici, dintre care unii au îmbrăţişat viaţa călugărească, iar alţii au dus în casele şi familiile lor Duhul de viaţă sfântă al iubitorilor de Dumnezeu din această sfântă aşezare.“ (Prof. univ. dr. Irineu Popa, „Sfânta Mănăstire Frăsinei“, 2002).