Federația Rusă și epuizarea prin consumul de muniție clasică de infanterie
Conducerea de la Moscova a vrut să obțină spațiu vital, dar bucățile rupte din Ucraina erau mereu prea mici în raport cu interesele oligarhiei ruse valului nimicitor, cel ce acționa în conformitate cu regulile strategiei sovietice. S-a declanșat un Blitzkrieg la 24 februarie 2022 și se părea că trupele ucrainene nu vor rezista. Coloanele de tancuri, proiectate special pentru viteză mare, și infanteria motorizată au ajuns până spre periferiile Kievului.
Nu s-a făcut economie de muniție de toate calibrele, dar apărătorii au rezistat cu înverșunare și puteau să contraatace din moment ce detașamentele inamice erau puține și flancurile erau mereu expuse unor lovituri cu rachete ghidate de la distanță. Și terenul era mai bine cunoscut.
Armata rusă implicată în operațiunea militară specială a terminat rezervele de muniții, combustibil și alimente și a trebuit să se retragă în debandadă spre propriul teritoriu. Mult material a fost abandonat în stare de funcționare sau putând fi reparat prin efortul specialiștilor în mecanică. Cum tehnica sovietică era cunoscută muncitorilor, reparațiile n-au fost greu de făcut și piesele se găseau prin depozite. Mașinile avariate prea mult puteau să fie canibalizate din moment ce ambele părți folosesc tehnica motorizată dezvoltată în epoca Uniunii Sovietice. Nivelul de trai nu era prea ridicat, magazinele nu aveau mărfuri pe rafturi, dar armamentul era deosebit de mult, bun și ucigător.
Conducerea de la Kremlin a crezut că nu sunt necesare stocuri uriașe de cartușe, cele ce se aflau în depozitele strategice încă de prin perioada sovietică. Muniția de bază a infanteristului rus este cea de calibrul 5,45 mm și unitatea de foc ajunge la o masă de 3,15 kg. Teoretic, este neînsemnată o astfel de cantitate, dar statul rus trebuie să livreze un flux permanent de cartușe ușoare.
Mărunțișurile metalice au fost considerate lipsite de importanță din punct de vedere economic, dar au înghițit cantități mari de oțel, plumb, cupru și zinc. Industria chimică a tot livrat pulberi de propulsie, cele ce sunt concepute să asigure viteze inițiale mari fără să afecteze țeava. Cartușele mici nu asigură suficientă forță de penetrare împotriva vestelor de protecție dublate de plăci ceramice sau metalice. Generalii ruși vor cu orice preț eficiență ucigătoare și nu sunt mulțumiți de cartușele de calibru redus, cele ce au fost menite să sfârtece organe în epoca în care protecția lăsa de dorit sau se reducea doar la țesătura uniformelor.
Au fost folosite în paralel cartușele de calibrul 7,62 mm și trenurile au fost umplute cu lăzile necesare aprovizionării trupelor deplasate în prima linie. Planificatorii ruși au fost obligați să caute stocurile considerate de sacrificat și de trimis spre consum rapid. Munițiile proaspete sunt expediate spre depozitele situate spre posibilii inamici și spre cele situate în adâncimea teritoriului vastei federații. Mitralierele de tip PK sau PKM au nevoie de cel puțin 100 de lovituri în încărcător și militarii ruși nu fac economie când vor să obțină copleșirea pozițiilor inamice.
Forțele ucrainene dispun de capacități industriale care să producă tot muniție de tip sovietic și răspundă cu precizie invadatorilor. Cartușul de calibrul 7,62 mm a fost dezvoltat la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost perfecționat în timp și este oferit astăzi trupelor pe front. Cele utilizate în secolul al XIX-lea au miez din oțel special tratat, statul rus nefăcând economie atunci când vine vorba de calitatea produselor de ucis. Era prea puternic pentru utilizare în armele automate individuale și Mihail Kalașnikov a folosit alt tip de cartuș standardizat.
Modelul acceptat din 1943 a păstrat calibrul, dar a fost proiectat cu o masă intermediară între cel de pușcă și cel de pistol-mitralieră. A fost potrivit pentru arma de asalt de tip AK-47 și apoi a ajuns și în încărcătoare de AKM. Chiar dacă s-a trecut la 5,45 mm, glonțul greu a fost adorat pentru puterea de perforare, cea care permite chiar străpungerea unor blindaje subțiri. O unitate de foc ajunge însă la 4,89 kg, ceea ce duce la o obosire a personalului luptător în condiții de teren greu. Performanțele cartușului au fost sporite prin apariția puștii-mitralieră RPK, încărcătoare de 30, 40 sau 75 de focuri fiind disponibile pentru operatori. Este disponibilă și varianta RPK-74 la 5,45 mm.
Trupele speciale pot dispune de arme deosebite
Lunetiști folosesc arme de calibrul 7,62 mm cu cartușe concepute special pentru tir de precizie și la distanță. SVDM a început să intre în dotare din 2018 și folosesc cartușe de 21,9 grame. Dacă se duc lupte apropiate, un pistol-mitralieră PP-18 poate să fie mai util și gloanțele 7N31 pot străpunge vestele de protecție. Muniția este ușoară și are doar 8,1 grame.
Mult mai periculoase în luptele apropiate sunt grenadele și Iosif Stalin a apreciat modelul F1 de origine franceză. Având aproximativ 600 de grame, au fost considerate prea mari consumatoare de resurse și mai greu de aruncat la distanțe sporite. Proiectanții sovietici au făcut cercetări minuțioase și au descoperit arma care să îndeplinească toate cerințele. RGD-5 are numai 0,31 kg și poate să fie lansată la peste 35 m. Secretul cel mare a fost și este altul: posibilitatea de producere în serie.
Ambele tabere au apreciat realizarea sovietică și fabricile au lucrat intens în vederea completării stocurilor. Mult mai performantă este RGO de 520 grame și care folosește 90 de grame de RDX. Folosirea a două detonatoare face imposibil un rateu. Există și varianta RGN, mai ușoară și mai ușor de aruncat. Forța musculară nu este pe gustul ofițerilor și proiectanții au dezvoltat lansatoare de grenade ce pot executa un tir de șase focuri pe minut la 400 m. GP-25 a fost moștenit din epoca sovietică și există tipuri de grenade de 250 sau 278 g.
Un duel al hidrei comuniste se duce pe lungul front ucrainean, luptele durând deja de 1.418 zile în data de 11 ianuarie 2026. S-a reușit astfel depășirea celor 1.417 zile din timpul a aceea ce s-a numit Marele Război pentru Apărarea Patriei. Orice organism statal se resimte din plin după asalturile neîntrerupte asupra limesului ucrainean, dar liderul de la Kremlin se consideră făcut din alt aluat și vrea continuarea campaniei cu orice preț. Se simte exact un demn urmaș al lui Stalin, cel ce sacrifica totul pentru un ideal.
Războiul din Ucraina a fost, este și o să fie deosebit de util pentru a înțelege la ce erau folositoare uriașele combinate metalurgice și chimice. Funcționau pentru a livra materie primă uzinelor de armament în care lucrau mulți muncitori. Minerii erau stimulați să caute minereuri în adâncurile Pământului și, cum costurile erau prea ridicate, au fost trimiși să lucreze până la moarte deținuții politici din Gulag, renumite prin mortalitate fiind exploatările de la Norilsk, Vorkuta și Kolîma.
Armele clasice ale infanteristului rus absorb resursele economice și financiare ale Kremlinului într-un ritm neplăcut și numai stocurile uriașe strânse în timp permit ducerea unui conflict de durată fără să fie destabilizată economia rusă, cea care nu mai are resursele lagărului sovietic din moment ce liderul de la Kremlin nu îndrăznește să limiteze consumul intern. Moscova a făcut totul pentru a obține tehnică ucigătoare, dar n-a anticipat că uneltele morții se vor întoarce împotriva creatorilor. Partea ucraineană dispune de fabrici care să livreze cartușe de infanterie și grenade, dar nu sunt disprețuite nici cele descoperite asupra militarilor inamici sau în mașinile de luptă abandonate. Au fost descoperite depozite întregi de cartușe și obuze, cele care au fost ulterior oferite cu mare plăcere militarilor invadatori.
Autoritățile sovietice și ruse au fost întotdeauna interesate de mitralierele puternice de calibrele 12,7 și 14,5 mm ce pot trage de la mare distanță. Un singur foc înseamnă un consum de 200 de grame în cazul variantei grele și astfel de arme automate sunt peste tot în vederea acoperirii liniilor de front. Folosirea lunetei permite tirul de precizie la distanță. Mișcarea pe timp de zi a ajuns să fie sinucidere curată.
Cartușele de infanterie nu dau rezultate în fața blindatelor de orice fel și dobândesc importanță în astfel de condiții minele antitanc pe care ambele tabere le îngroapă din belșug pe direcțiile de atac ale inamicului. Numai o TM-62 are o masă de 9,7 kg, cea mai mare parte fiind reprezentată de explozibil. O încărcătură de 7,5 kg de trotil o transformă în cea mai puternică armă in raport cu masă proprie. Încărcătura le asigură o stabilitate în funcționare și sunt proiectate să aștepte prada timp îndelungat. Orice mașină poate să le cadă victimă.
Obiectul militar nu prea se vede și este considerat ieftin în raport cu alte tipuri de arme, dar tot au fost consumați munți de materii prime pentru modelarea formelor perfecte, detonatoarele fiind partea cea mai sofisticată. Lista minelor antitanc este lungă și terenul a fost înțesat cu dispozitive explozive, ceea ce face ca un atac cu blindate să fie deosebit de costisitor. Nici infanteria nu se poate strecura ușor în câmp tactic din moment ce ne se știe ce se află în adâncuri.
Există în arsenalul rusesc mine de tip OZM, cele care țâșnesc din sol și aruncă radial schije OZM-72 are 5 kg, o carcasă metalică și 0,66 kg de explozibil. Minele mici din plastic pot fi ascunse peste tot și orice pas trebuie făcut cu grijă. Calea infanteriștilor este barată de dispozitive PFM-1, acestea putând fi lansate numai din mortiere sau elicoptere. Sunt concepute să rănească grav picioarele militarilor și să se autodistrugă. Ucraina dispunea în 2021 de 3,36 milioane de mine PFM-1, stocurile Rusiei fiind mult mai mari. Munca echipelor de deminare poate să fie întârziată și deosebit de periculoasă de exemplarele din seria PMN, cele ce sunt concepute să detoneze dacă sunt mișcate de echipele de curățare a terenurilor agricole.
Luptătorii mai pot ataca ținte blindate cu ajutorul grenadelor antitanc din seria RPG, cele ce sunt deosebit de periculoase în cazul loviturilor de la mică distanță și din flanc. O astfel de muniție clasică are o masă de cel puțin 2,2 kg, varianta optimizată are două kilograme, și poate să ajungă la 4,5 kg în variante antitanc și termobarică.
Orice mărunțiș militar costă deosebit de scump. Uniunea Sovietică a fost concepută pentru susținerea fabricilor de armament necesare realizării revoluției mondiale și efectele se văd astăzi pe noul Front de Est. Muniția infanteriei din prima linie nu este însă senzațională pentru cei de la putere, mereu dornici să vadă distrugerea absolută. Pare ușoară în raport cu proiectilele artileriei, dar trebuie să fie zilnic înmulțită cu sute de mii de militari.
Industria trebuie să livreze explozibili cât mai puternici și mai stabili și trinitrotoluenul a fost întotdeauna apreciat pentru puterea de distrugere. Trebuie să se facă rost de toluen, acid sulfuric și acid azotic, substanțe ce nu se găsesc ușor și procesul chimic generează produse toxice în mediu. Rusia este prea mare și poare să înghită orice.
Moscova va face totul pentru a asigura cât mai mult oțel si explozibil pe cap de militar ucrainean. Uzinele merg din plin, dar stocurile de muniție sunt concepute în primul rând pentru ducerea unui conflict mondial. Ucraina încasează ceea ce consideră planificatorii că se poate consuma pe un front definit drept secundar. Forțele armate ucrainene au fost obligate să inițieze acțiuni în adâncimea teritoriului inamic pentru lovirea surselor fluxului de produse cu destinație specială și combinatele chimice sunt ținte prioritare pentru dronele cu rază lungă de acțiune. Orice stoc de muniție reprezintă cea mai râvnită pradă pentru operatorii de UAV-uri prin frumusețea exploziilor. În plus, detonarea depozitelor asigură o liniștire a frontului sau chiar oprirea operațiunilor ofensive înainte de începere.
Chiar dacă tehnica de infanterie pare măruntă și ușoară, conflictul din Ucraina a provocat un consum ridicat de muniții și zilnic trebuie să fie asigurată aprovizionarea primelor linii sub permanenta amenințare a dronelor ce vizează camioanele sau transportoarele MT-LB. S-a ajuns în situația ca militarii ruși să ducă muniția spre prima linie cu măgari, cai și cămile. Țintele sunt mai puțin vizibile și mai silențioase în condițiile în care roboții ucigași nu se termină, dar nu mai există zonă sigură în spatele frontului.
Războiul a fost început în februarie 2022 pentru a se forma Rusia Mare în timp scurt, dar a început să fie Rusia Mică prin pierderea a cel puțin 163.052 de militari, identificați de analiștii de la Mediazona, și prin consumurile de muniție.
Rusia sovietică a fost concepută ca un adevărat templu al războiului și moștenitoarea principală nu putea să fie diferită. Trebuie să fie mortală până la sfârșit.
Foto sus: Muzeul Kalașnikov din Ijevsk (© Vyacheslav Bukharov / Wikimedia Commons)
