Europa de mâine: întoarcerea la cultură

„Suntem continentul care găzduieşte jumătate din patrimoniul mondial UNESCO. Şi, de oriunde ai privi, Europa e sinonimă cu stilul, cunoaşterea, frumuseţea. Aceasta e forţa noastră, autoritatea de necontestat la nivel global – iar patrimoniul nostru, care nu poate fi delocalizat, trebuie să servească la renaşterea politică şi economică. Chiar mai mult decât economia, cultura e cea care ţine Europa împreună – şi cultura trebuie să fie punctul de plecare al eforturilor de a revitaliza Uniunea”. Acesta a fost – esenţializat de preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani – mesajul-cheie al unei conferinţe la nivel înalt, organizate la Bruxelles, pe 26 iunie, chiar în casa cetăţenilor europeni.

Denumită sugestiv „Patrimoniul cultural în Europa: legătura dintre trecut şi viitor”, conferinţa a dorit să atragă atenţia asupra moştenirii culturale europene, să etaleze valorile şi diversitatea europeană chiar în Anul European al Patrimoniului Cultural – dar şi să inventarieze provocările la adresa lui, din toate direcţiile.  

Voci puternice, cu mesaje clare, percutante, s-au auzit astfel în hemiciclul Parlamentului European – o adevărată „orchestră”, din care au făcut parte dirijorul şi pianistul Daniel Barenboim, muzicianul Jean-Michel Jarre, compozitorul şi dirijorul Ezio Bosso, cineastul Radu Mihăileanu, dar şi miniştri ai Culturii din mai multe ţări europene, directori de muzee, de universităţi, asociaţii, tineri muzicieni, parlamentari europeni; într-un cuvânt, numeroşi reprezentanţi de instituţii cu activitate în domeniul culturii.

A fost, dacă vreţi, „o sărbătoare, o reverenţă la adresa patrimoniului”, aşa cum va sublinia, de la prezidiu, Mircea Diaconu, vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură şi Educaţie a Parlamentului European (PE) şi raportor pentru Anul European al Patrimoniului Cultural. Dar o sărbătoare în care ameninţările la adresa patrimoniului n-au fost ascunse sub preş, ci evidenţiate sus şi tare, alături de bogăţia de oportunităţi pe care le oferă cultura pentru viitorul Europei.

„Nu trebuie să ne fie teamă de confruntările cu alte culturi” 

Evenimentul în sine – cu toate componentele sale: ce ne face europeni; conservarea şi promovarea patrimoniului; potenţialul economic al acestuia – a putut fi văzut şi ca un răspuns la temerile celor care cred că identitatea noastră europeană e în pericol, dat fiind afluxul impresionant de migranţi din ultimii ani. Fără sa trimită în mod direct la această chestiune, e sigur că preşedintele Parlamentului European a avut-o în minte atunci când a subliniat, în discursul de deschidere: „Noi, europenii, ştim cine suntem şi nu trebuie să ne fie teamă de confruntările cu alte culturi. Cu cât suntem mai puternici şi mai siguri de identitatea noastră, de cunoştinţele şi de istoria noastră, cu atât mai mult putem interacţiona cu alţii. Pentru că doar aceluia care nu-şi cunoaşte identitatea îi e teamă de ceilalţi”.

„Sper ca prin cultură şi educaţie, populismul să bată în retragere – şi, alături de el, toate fricile care câştigă astăzi teren în Europa”, va sublinia şi regizorul francez de origine română Radu Mihăileanu. Iar Daniel Barenboim – unul dintre cei mai apreciaţi dirijori la nivel mondial şi fondator al „West-Eastern Divan Orchestra”, care aduce împreună muzicieni israelieni şi arabi deopotrivă – va evidenţia mizele cu adevărat importante ale dialogului pe mai multe voci de la Bruxelles: „Această celebrare [a patrimoniului] nu putea veni la un moment mai potrivit, de vreme ce ne confruntăm cu mari ameninţări la adresa identităţii noastre europene comune. La aproape 75 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, periculoase mişcări naţionaliste şi populiste se află în creştere pe întreaga suprafaţă a Europei şi în restul lumii. Depăşirea acestor ameninţări şi întărirea, o dată în plus, a ideii unei Europe comune, deschise, pacifiste, este, probabil, cea mai mare provocare din toate timpurile – iar noi trebuie să acţionăm în această direcţie prin toate mijloacele de care dispunem... O Europă comună, deschisă, pacifistă, diversificată cultural, dar unită, este mai mult decât o idee frumoasă, este singura cale înainte. Cei care au trăit ororile celor două războaie mondiale ştiu asta prea bine”.

Pledoarie pentru cunoaştere – şi dublarea bugetului alocat programului Erasmus+ 

Anul European al Patrimoniului Cultural e, într-un fel, lecţia noastră de cunoaştere la scară europeană, va puncta Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. „E ocazia de a cunoaşte mai bine Uniunea noastră, în toată diversitatea ei, a ţărilor şi popoarelor ei – care, deşi profund ataşate de teritoriile, peisajele şi tradiţiile lor, au luat totuşi decizia de a se uni, concluzionând că împreună au mult mai mult de câştigat decât de pierdut. E şi ocazia de a medita asupra acestei performanţe unice a Uniunii Europene: instaurarea păcii asupra unui continent îndelung martirizat şi fragmentat de războaie şi conflicte”.

Şi tot Juncker va declara categoric în plenul Parlamentului European: „Refuz să fac parte din cortegiul celor care cred că Europa înseamnă bani, comerţ şi atât. Europa e, mai presus de toate, diversitatea forţelor şi talentelor. Sunt muzicienii pe care îi ascultăm aici [Juncker trimite la invitaţii de marcă, dar şi la Orchestra de Tineret a Uniunii Europene şi la componenţii grupului Europa in Canto, care vor cânta pe parcursul evenimentului], sunt toţi cei care, graţie programului Erasmus+, au posibilitatea de a descoperi o altă ţară. E, de fapt, un mare succes al Europei acest program Erasmus – milioane de tineri europeni au participat la el. Dar e şi cel mai bun răspuns la prostia, stupiditatea egoismelor naţionale”. În acest context anume vine şi anunţul, întâmpinat cu aplauze, că suma afectată programului Erasmus+ va cunoaşte aproape o dublare în cadrul următorului buget plurianual: „Creştem volumul financiar al programului la 30 miliarde de euro. Nu sunt bani pierduţi – e o investiţie în viitorul Europei”. 

„Europa are obligaţia de a nu pierde bătălia pentru conţinut” 

Dar chestiunea care aproape că a monopolizat dezbaterile în cadrul conferinţei dedicate patrimoniului a avut în centrul său creativitatea europeană – şi identificarea celor mai potrivite strategii de apărare în înfruntarea cu cei care au fost numiţi, în manieră foarte plastică, „giganţii internetului”.  

Semnalul l-au dat chiar înalţii oficiali europeni în debutul întâlnirii. Antonio Tajani a fost categoric: „Nu putem să mai tolerăm acest fapt: creativitatea europeană să fie folosită pentru a-i îmbogăţii pe giganţii internetului. Uniunea trebuie să se asigure de buna funcţionare a pieţei digitale, asigurând în acelaşi timp protejarea drepturilor de autor”. Jean-Claude Juncker a insistat: „Toţi creatorii ale căror opere sunt difuzate online trebuie remuneraţi în mod echitabil. Acesta e motivul pentru care am propus o modernizare a legislaţiei europene a drepturilor de autor”.

Această preocupare anume a legislatorilor europeni şi importanţa acordată ei în cadrul conferinţei au fost întărite chiar de calitatea invitaţilor: artişti europeni prestigioşi, afectaţi, desigur, de formele de protecţie învechite ale operelor lor. Mai mult: evenimentul le-a dat acestora prilejul să se pronunţe asupra problemei chiar cu câteva zile înainte de votul efectiv din Parlament (programat pentru 5 iulie).

Jean-Michel Jarre: „Vrem noi, în Europa, să devenim «colonizaţi digital»?  

Primul căruia i s-a dat cuvântul – şi cel a cărui voce şi ale cărui argumente s-au auzit cel mai puternic în plenul Parlamentului European – a fost muzicianul francez, compozitor şi producător deopotrivă, pionier al muzicii electronice, Jean-Michel Jarre. Şi nici că se putea un apărător mai convingător al creatorilor din Europa, din lume: cele 12 minute ale discursului său au condensat provocările, ameninţările, nevoia de ajutor – transformându-se într-un real şi foarte percutant apel la acţiune.

Şi pentru că pledoaria artistului francez s-a constituit într-unul dintre marile momente ale conferinţei, cu aplauze la scenă deschisă, dar şi pentru că înnoirea reglementărilor privind drepturile de autor va continua să facă valuri, să provoace discuţii, redăm ca atare câteva fragmente (şi argumente) din discursul lui Jean-Michel Jarre.

„În fiecare familie europeană, în fiecare din familiile voastre, e un copil, un frate, o soră, o mamă, care visează să devină fotograf, grafician, scriitor, cineast, muzician. Şi care-şi va rata acest vis dacă nu identificăm un model economic just pentru secolul XXI şi pentru noua manieră în care consumăm şi distribuim cultura, prin intermediul internetului şi a noilor media mai ales. 

Dacă vrem ca patrimoniul cultural european de mâine să fie la nivelul celui de ieri, trebuie, pur şi simplu, să îi oferim mijloacele [de existenţă], aşa cum am făcut-o în trecut. Este motivul pentru care Directiva privind drepturile de autor, care va fi votată în zilele care vin, se află în inima subiectului. Ceea ce se joacă astăzi e viitorul creatorilor de pe continent, a culturii noastre, a strălucirii artiştilor noştri.

Evoluţia internetului a revoluţionat viaţa noastră – şi trebuie să ţinem pasul cu ea. Asta nu înseamnă stigmatizarea marilor actori ai internetului, nu înseamnă să îi tratăm ca pe nişte inamici, ci contrariul: ei trebuie să devină interlocutorii şi potenţialii noştri parteneri. Dintr-un anumit punct de vedere, să nu uităm că creatorii sunt acţionari virtuali ai acestor societăţi, care se dezvoltă, se îmbogăţesc graţie conţinutului nostru creativ.

Este, deci, indispensabil să definim un cadru legislativ pentru a putea intra în negocieri cu platforme precum Youtube, de exemplu, care se definesc ca platforme de stocare, de arhivă, şi nu ca platforme de conţinut. De ce? Pentru că legea le permite, pur şi simplu, să nu plătească drepturi pe conţinutul pe care se bazează de ani de zile.

Sunt deja 20 de ani de când nişte tineri, fani de muzică şi de cinema de ieri, au dezvoltat utilaje extraordinare, care au devenit, în timp, giganţi ai internetului, neţinând însă cont de pagubele colaterale pe care le puteau produce şi transformându-se astăzi într-o ameninţare, dacă nu facem ceva să reglementăm lucrurile. Cei care sunt astăzi împotriva reglementărilor pentru internet, în numele libertăţii de exprimare, sunt precum cei care refuzau codul rutier, în numele libertăţii circulaţiei, la începutul erei automobilelor.

Valoarea creaţiei a fost transferată în zilele noastre la cei care distribuie această creaţie, aceasta este problema! În mod paradoxal, industriile creative n-au fost niodată atât de prospere în termen de cifră de afaceri, dar creatorii, care reprezintă miezul acestor industrii, n-au primit niciodată atât de puţin. Trebuie să reechilibrăm acest efect de distorsiune.

Lumea priveşte astăzi la Europa. Creatorii de pe toată planeta privesc astăzi aici – iar directiva care va fi adoptată va crea, să sperăm, un efect de domino.

Foarte grav, se insistă pe ideea că noi, creatorii, am fi împotriva tehnologiei şi împotriva libertăţii de exprimare. E cu totul scandalos! Creatorii dintotdeauna sunt cei care imaginează viitorul şi se servesc de tehnici din prezentul lor pentru a fi creatori ai modernităţii – eu însumi sunt un foarte bun exemplu în acest sens. Iar ceea ce e încă şi mai inacceptabil e că a fi partizanul ideii de respectare a proprietăţii intelectuale ar fi un atentat la libertatea de exprimare, o formă de cenzură. Este tocmai invers: să nu dai creatorilor mijloacele minime pentru a se exprima e forma supremă de cenzură!

Dacă vorbim de libertate, vrem noi, în Europa, să devenim «colonizaţi digital»? Europa are obligaţia de a nu pierde bătălia pentru conţinut – această imensă creativitate care e esenţială pentru ADN-ul continentului nostru.   Un viitor pentru lumea digitală nu va exista decât dacă va exista un viitor pentru creatori. Şi cum s-ar putea imagina că plătind creatorii e o formă de cenzură?  

Problema vine din faptul că ne bizuim pe legi vechi, care datează de dinainte de internet. Pentru a crea patrimoniul de mâine, daţi-ne mijloacele pentru a ne aşeza la masa negocierilor. Cu cât creatorii europeni şi din lumea întreagă vor primi o parte echitabilă din distribuirea operelor lor, cu atât vom contribui toţi la a le fabrica în continuare. Căci, să nu uităm, într-un smartphone, partea smart suntem noi, creatorii”.

Daniel Barenboim: „Să facem tot ce putem să valorizăm cultura în mod just” 

În picioare, ca şi cum s-ar fi adresat unei orchestre, dirijorul legendar Daniel Barenboim a ales să se oprească mai întâi asupra avantajelor pe care le oferă internetul pentru muzicienii de toate vârstele, pentru a insista apoi asupra aceleaşi idei a unei protecţii juste a creaţiilor muzicale: „Înregistrarea artei e o altă modalitate de a lega trecutul cu viitorul nostru. Dacă-mi daţi voie să inserez un exemplu personal, eu am făcut prima mea înregistrare acum 64 de ani, în 1954”.

Din sală se aplaudă, iar Barenboim continuă râzând: „Nu, nu era atât de bună! Dar faptul că această înregistrare, alături de alte zeci de milioane de înregistrări, e astăzi accesibilă imediat e un progres extraordinar! În momentul în care un muzician face publică o înregistrare, ea devine globală. Internetul oferă avantaje uriaşe pentru toată lumea, pentru muzicieni tineri, dar şi pentru cei mai în vârstă, ca mine. Eu ascult atâtea înregistrări cu valoare istorică – am ascultat, nu cu multă vreme în urmă, înregistrarea lui «Falstaff» de Verdi de la Festivalul din Salzburg din 1936, dirijat de Arturo Toscanini. Una dintre cele mai extraordinare performanţe pe care le-am ascultat vreodată! Iar acest lucru nu era posibil înainte de era digitală. Şi tinerii muzicieni pot folosi platforme ca youtube ca să asculte maeştri de altădată sau ca să se prezinte pe sine şi arta lor – dar ei trebuie să primească o compensaţie corectă pentru asta. Trebuie să facem tot ce putem să valorizăm cultura în mod just, pentru ca ea să poate fi menţinută pentru generaţiile viitoare. E o sursă de uriaşă îngrijorare pentru creatorii de muzică de toate genurile faptul că anumite servicii de internet nu dau muzicii partea care i se cuvine. Noi, în comunitatea muzicală, ne uităm la voi, creatorii legilor Uniunii Europene, să ne asigurăm că muzicii i se oferă valoarea justă şi protecţia în aceste zile digitale”.

Radu Mihăileanu: „Noi, în Europa, am uitat să atacăm” 

Câteva ore mai târziu, în cadrul atelierului de discuţii privind inovarea şi potenţialul economic al patrimoniului, chestiunea drepturilor de autor va fi din nou ridicată, de astă dată de cineastul Radu Mihăileanu. Regizorul va atrage atenţia şi asupra unui fenomen prin care cultura (cinematografică) ar putea deveni inaccesibilă unei pături largi a populaţiei, mai ales a aceleia cu mijloace materiale reduse: „E un risc ca în viitor filmele lui Godard, de pildă, să fie doar pe Netflix, Orson Welles pe Amazon, Truffaut doar pe nu ştiu ce altă platformă. Şi un tânăr care nu poate avea abonament la toate acestea să nu poată acumula o cultură cât mai largă. Aici vă puteţi gândi la un cadru legislativ care să evite monopolizarea anumitor opere doar de anumite platforme”.

Iar perspectiva lui Mihăileanu – a omului care face film şi cunoaşte în detaliu mecanismul, pericolele, dar şi atuurile industriei cinematografice europene – s-a îmbogăţit cu soluţii, prezentate cu claritate: „Ştim că giganţii industriei digitale au nevoie de piaţă, de spectatori. Nu suntem închişi la ceea ce vine, piaţa noastră e deschisă, dar trebuie sa fie un schimb: puteţi avea acces la piaţa noastră, dar doar dacă contribuiţi la patrimoniul de azi şi de mâine. Nu puteţi veni ca nişte animale de pradă, să ne înghiţiţi pe toţi”, iar regizorul trimite astfel la Directiva SMA (Services de médias audiovisuels), care prevede existenţa unui minim de 30% opere europene în catalogul fiecărei platforme care oferă video la cerere pe teritoriul Europei.

Mai mult decât atât, „că tot suntem în timpul Campionatului Mondial de Fotbal, noi, în Europa, ştim să ne apărăm, dar am uitat să atacăm. Şi americanii ştiu foarte bine să ne atace, şi sunt şi liniştiţi pentru că noi nu ne vom duce niciodată peste ei. Dar astăzi e foarte uşor, cu instrumentele noilor tehnologii, să constituim un motor de căutare în care să fie adunate toate operele europene. Acesta ar fi primul pas – apoi crearea unei platforme mondiale de «video la cerere», pentru a putea difuza filmele în toate teritoriile în care sunt dorite. Pentru că sunt, vă reamintesc, capodopere, mari filme europene care câştigă festivaluri – e păcat ca ele să nu fie puse la dispoziţia întregii lumi”.

Turismul cultural: găsirea unui echilibru între beneficii şi ameninţări 

Şi pentru că, potrivit estimărilor, numărul turiştilor internaţionali în Europa se va dubla în următorii zece ani, ajungând la 2 miliarde, dar şi pentru că patrimoniul cultural e un element-cheie al economiei şi atractivităţii oraşelor europene, „trebuie să găsim modalităţi de a spori această atractivitate”, a subliniat Antonio Tajani. „Să ne gândim la muzee digitalizate sau la călătorii în timp, cu ajutorul realităţii augmentate, în siturile noastre arheologice, la turismul industrial sau la călătoriile în cultura şi gastronomia locale. Revoluţia digitală poate contribui la revitalizarea moştenirii noastre – şi o face deja”, iar Tajani trimite la un proiect ambiţios, „Maşina timpului în Veneţia”, care urmăreşte să digitizeze zece secole de arhive ale oraşului. 

Dar e o linie subţire între beneficii şi ameninţări cât priveşte turismul, iar Karima Delli, preşedinta Comisiei de Transport şi Turism a Parlamentului European, a ţinut să evidenţieze pe parcursul conferinţei: „40% dintre europeni fac vizite turistice cu scop cultural, iar numărul vizitatorilor internaţionali în Europa creşte de asemenea. Dar turismul cultural poate să genereze şi o convieţuire foarte dificilă – există deja probleme de aglomerare, oraşe invadate de turişti, de pierdere a identităţii, sectoare în care nu există reglementări – dar şi probleme de deteriorare a patrimoniului din pricina turismului de masă. Dacă vreţi, turismul cultural e o provocare, un fenomen asemenea unei erupţii vulcanice. Important e să devenim mai respectuoşi cu locurile pe care le vizităm”.

Pentru o Reţea naţională de repere ale civilizaţiei spaţiului românesc 

Între proiectele europarlamentarului român Mircea Diaconu, unul anume priveşte organizarea şi promovarea artizanatului din Europa. Iniţiat alături de deputata italiană Silvia Costa, acest proiect-pilot cuprinde numeroase ramificaţii, pornind de la definirea principalelor categorii de activităţi artizanale până la elaborarea de modele de business specializate pentru domeniul artizanatului.  

De un proiect anume e însă foarte ataşat vicepreşedintele Comisiei de Cultură şi Educaţie a Parlamentului European, pentru că are România în centrul său, şi mai cu seamă România la Centenar. Concret, Mircea Diaconu militează pentru crearea unei „Reţele naţionale de repere ale civilizaţiei spaţiului românesc” – o reţea de centre culturale şi de cercetare, care să studieze, expună, dezbată, promoveze „descoperirile şi dovezile despre noi înşine, ca trăitori pe acest teritoriu”. Altfel spus, „să determinăm pe harta ţării vârfurile, luminile, reperele de patrimoniu existente – să organizăm ceea este şi să le luăm în stăpânire, căci acum sunt ale nimănui, împrăştiate, sparte”. Diaconu are, desigur, în vedere, printre altele, impresionanta clădire a Cazinoului din Constanţa, care ar putea deveni centru cultural pentru Dobrogea şi Marea Neagră.

Presupunând o colaborare permanentă cu mediul academic, care să garanteze calitatea demersului ştiinţific, Reţeaua e gândită să funcţioneze sub controlul Parlamentului/Guvernului, cu finanţare directă de la bugetul de stat, pe baza unui plan anual de activităţi, cu posibilitatea de a atrage fonduri europene complementare. Europarlamentarul şi-ar dori demararea proiectului chiar pe parcursul acestui an: „Încerc un exerciţiu de unificare cu acest proiect. Să ne comportăm, la 100 de ani, ca întreg şi nu ca părţi”.