Eroi, minuni şi romanţe medievale

Carol cel Mare, Cidul, Regele Arthur, Roland, Papesa Ioana, Robin Hood, Melusina, vrăjitorul Merlin, vulpoiul şi licornul sunt eroii. Catedrala, cetatea şi claustrul sunt minunile. Jacques le Goff vorbeşte pe larg despre aceste figuri legendare şi despre aceste fenomene ale imaginarului medieval în cartea „Eroi şi minuni ale Evului Mediu“.„Arthur  îi reprezintă foarte bine pe acei eroi ai Evului Mediu care, între realitate şi imaginar, între ficţiune şi istorie, au devenit personaje mitice, la fel cum unele personaje istorice care au existat cu adevărat s-au îndepărtat de istorie, pentru a deveni şi ele mituri şi pentru a se alătura eroilor fictivi din lumea imaginarului“, spune Jacques le Goff, renumit specialist al Evului Mediu.Legenda arthurianăArthur a ajuns rege la vârsta de 15 ani. A obţinut numeroase victorii împotriva romanilor şi a popoarelor Europei Occidentale. Nepotul său, Mordred, i-a răpit soţia şi regatul când Arthur era la luptă. Întors din bătălie, acesta îl ucide pe Mordred, însă şi el este rănit de moarte. Este dus pe insula Avalon, în Ţara Galilor, unde fie îşi aşteaptă sfârşitul, fie aşteaptă să se vindece pentru a-şi recupera regatul. Aşa a luat naştere legenda arthuriană. Arthur este, „prin excelenţă, încarnarea mitică a capului societăţii politice medievale, a Regelui, mai mult decât a războinicului sau a cavalerului“.Carol cel Mare, un personaj miticIată cum îl caracterizează Le Goff pe Carol cel Mare (742-814):„Un personaj istoric, mare martor al istoriei şi al imaginarului medieval, transformat tot mai mult, şi încă din timpul vieţii sale, în personaj mitic“. Carol cel Mare a primit coroana imperială la Roma, chiar din mâinile papei Leon al III-lea, în anul 800, înainte de Crăciun. Rege al francilor, Carol a fost atât de mare, încât a prezentat un interes enorm pentru cercetători. Mormântul său a fost deschis de nenumărate ori:prima oară, se pare că s-a întâmplat în anul 1000, apoi în 1165, de mai multe ori în secolul al XX-lea, iar ultima oară, în 1998.„O eroină scandaloasă“„Papesa Ioana este o eroină scandaloasă şi, în acelaşi timp, o femeie miraculoasă, produs al imaginarului medieval“, notează Jacques le Goff. Autorul mai spune că, în realitate, această papesă nu a existat. Între anii 1250 şi 1550, ea a fost obiectivul unei „credinţe oficiale şi, totodată, populare şi s-a aflat la originea unui obiect cultural şi a unui rit din Biserica creştină din această perioadă“. De fapt, papesa Ioana a întruchipat teama de femeie, răspândită în Biserică, dar şi teama de o intruziune feminină în structura Bisericii.Într-un articol publicat în anul 1991, în „Dictionnaire des lettres françaises. Le Moyen Âge“, Jean-Marie Fritz a scris:„Împreună cu Graalul, legenda lui Tristan şi a Isoldei reprezintă cel mai mare mit pe care l-a conceput Occidentul medieval, mit al iubirii fatale care conduce la moarte“.Minuni medievaleDintre „minunile“ invocate de Le Goff, „catedrala“ face parte dintre „monumentele miraculoase“, ce au lăsat în imaginarul european o reprezentare mitică. Termenul „catedrală“ a apărut în Evul Mediu, mai întâi sub formă de epitet:biserica catedrală, devenind substantiv abia în secolul al XVII-lea. Un rol important în imaginarul medieval îl ocupă lumea animalelor, din care face parte şi licornul. Acesta este un animal extrem de feroce, care-l ucide cu cornul său pe orice vânător care se apropia de el. Însă, dacă se află în faţa unei fecioare, animalul sare la sânul ei, iar fata îl alăptează, pentru ca apoi să-l captureze. În Evul Mediu, licornul a suferit un proces de creştinare, căpătând o imagine a Mântuitorului, un corn al salvării, care poposeşte la sânul Fecioarei Maria. Jacques le Goff mai vorbeşte în cartea sa „Eroi şi minuni ale Evului Mediu“ şi despre Cidul, Jonglerul, Merlin, Jupânul Vulpoi, Robin Hood sau despre Walkiria.