Drumul spre Marele Război: ce s-a întâmplat pe 2 august 1914

„Din 1892, ori de câte ori Franţa şi Rusia au intrat într-o alianţă militară, era clar că patru din cei cinci semnatari ai tratatului belgian (din 1839, ce garanta independenţa şi neutralitatea Belgiei) vor fi atraşi, automat – doi contra doi – într-un război pentru care Schlieffen avea să facă planificarea. Europa era o grămadă de săbii îngrămădite la fel de delicat ca nişte beţişoare Marocco;nu putea fi scos unul fără să se mişte toate celelalte.”, The Guns of August, Barbara Tuchman

Duminică, 2 august 1914

Austro-Ungaria se afla deja în război cu Serbia. Germania declarase război Rusiei cu o zi înainte şi intrase în Luxemburg ca măsură premergătoare unei posibile invazii a Belgiei şi a Franţei. Deşi Franţa şi Belgia începusă mobilizarea, nici ele, nici Marea Britanie nu erau implicate încă în conflict.

Ora 6.00:La puţin timp după ivirea zorilor, au venit raporte prin intermediul Reuters vestind un atac al Rusiei pe teritoriul Germaniei.

O oră şi jumătate mai târziu, ambasadorul german, Contele Pourtalès, şi echipa sa au părăsit St. Petersburg din gara Finlanda. În Londra, micul dejun al primului ministru Herbert Asquith a fost întrerupt de sosirea Prinţului Lichnowsky, ambasadorul german, care era foarte agitat. Lichnowsky, care interpretase greşit poziţia Marii Britanii din ziua anterioară, îi cerea lui Asquith să nu se alăture Franţei. Primul ministru i-a răspuns că comportamentul Germaniei schimba rapid opinia publică britanică. Până la acel moment, Germania deja ocupase gara principală din Luxemburg. Cancelarul german Bethmann Hollweg susţinea că nu există nicio intenţie agresivă în acţiunile germane şi că acestea abia dacă erau o măsură de precauţie pentru a securiza căile ferate împotriva unui posibil atac francez. Paul Cambon, ambasadorul francez la Londra, a cerut o întâlnire cu Sir Edward Grey, Secretarul pentru Afaceri Externe. Cambon i-a amintit lui Grey că Tratatul de la Londra din 1867, semnat de Marile Puteri, garanta neutralitatea Luxemburgului. Grey i-a răspuns că acest tratat era un „instrument colectiv” şi că dacă Germania l-a violat, atunci Marea Britanie nu trebuia să îl onoreze.

Ora 11.00:Cabinetul se reuneşte, în ciuda faptului că era duminică. Grey i-a informat pe colegii săi despre decizia Franţei de a începe mobilizarea în ziua precedentă. Consecinţă a unui pact secret rezultat din discuţiile navale ango-franceze din 1912, Franţa, continuă Grey, conta pe Marea Britanie în asigurarea pazei Canalului şi Mării Nordului, în timp marina proprie patrula în Mediterana. Cabinetul a fost divizat, Churchill, Primul Lord al Amiralităţii, fiind cel mai rezervat cu privire la viitor.

Ora 13.30:După discuţii intense, Cabinetul a căzut de acord, în ciuda opiniilor diametral opuse, să îi permită lui Sir Grey să le spună francezilor că Marea Britanie nu îi va permite Germaniei să folosească Canalul Mânecii pentru operaţiuni împotriva Franţei. John Burns, Preşedintele Consiliului de Comerţ, a ameninţat cu demisia, considerând decizia un act de ostilitate faţă de Germania (după întâlnire şi-a anunţat intenţia de a ieşi la pensie). La rândul său, Grey a spus:„Am făcut ca Franţa să se bazeze pe noi şi dacă nu o sprijinim în agonia ei, eu nu mai pot continua să lucrez în Ministerul Afacerilor Externe”. Cabinul a stabilit o nouă întâlnire la 18.30.

Ora 13.45:După întâlnire, Sir Edward Grey s-a plimbat prin Grădina Zoologică din Londra. Asquith şi soţia sa, Margot, s-au întâlnit cu ambasadorul german, Prinţul Lichnowsky şi soţia sa, Mechtilde. Prinţul, cu viziuni anglofile, care, la începutul verii, primise un titlu onorific la Oxford, era, în mod evident, îngrijorat cu privire la modul în care se desfăşurau evenimentele.

Să crezi că noi am aduce asemenea necazuri unui popor nevinovat, fericit! Dintotdeauna l-am urât şi l-am detestat pe Kaiserul nostru – nu am spus eu asta de o mie de ori, dragă Margot. El şi prietenii lui sunt toţi brute!, Prinţesa Mechtilde Lichnowsky către Margot Asquith, în „Margot Asquith’s Great War Diary 1914-191”

În ciuda gravităţii situaţiei, gândurile lui Asquith zburau către tânăra Venetia Stanley pentru care dezvoltase o pasiune. Sperase să petreacă sfârşitul de săptămână alături de ea, dar soarta le-a fost potrivnică.

Nu am primit nicio scrisoare de la tine în dimineaţa asta, care este cel mai trist gol al zilei mele., Asquith, într-o scrisoare către Venetia Stanley, 2 august

După ce reuniunea Cabinetului s-a încheiat în jurul prâzului, Churchill a mers să îl vadă pe Arthur Balfour, fostul prim-ministru conservator şi lider al opoziţiei, încă o personalitate importantă a partidului său. Churchill i-a spus că jumătate din Cabinetul liberal şi-ar depune demisia dacă s-ar declara război. Balfour a spus că el ar fi pregătit să se alăture coaliţiei dacă acest lucru s-ar întâmpla.

Ora 14.30:Ambasadorii francez şi german la Londra au primit o notă prin care se explica că guvernul britanic nu va permite trecerea navelor germane prin Canalul Mânecii sau Marea Nordului pentru a ataca coasta sau navele franceze. Grey i-a oferit lui Cambon un gaj:„Dacă flota germană intră în Canal sau prin Marea Nordului pentru a conduce operaţiuni ostile împotriva navelor sau coastei Franţei, Flota Britanică va oferi întreaga protecţie de care este capabilă.” Publicul britanic ar fi fost şocat să audă asemenea cuvinte:nu exista niciun angajament public şi, în acest moment, Cabinetul nu ştia despre ultimatumul dat de Germania Belgiei. Cambon a trimis veştile la Paris, unde telegrama a ajuns la ora 20.30.

Îmi pare rău să spun că de când ţi-am scris (pe 1 august) am aflat, oficial, că Germania a declarat război Rusiei. Nu cred că ruptura cu Franţa mai poate fi amânată mult. Iar cursul evenimentelor pare să fie foarte grav în ceea ce priveşte Belgia., Winston Churchill, într-o scrisoare către Lordul Robert Cecil

Asquith a recunoscut că Antanta Cordială din 1904 lega Marea Britanie şi Franţa (deşi mult mai slab în ochii majorităţii britanicilor, decât în ochii francezilor) şi că Marea Britanie avea o obligaţie faţă de Belgia – dar la acest nivel nu putea prevedea intrarea Angliei într-un conflict continental:

Trimiterea Forţei Expediţionare în ajutorul Franţei în acest moment este în afara oricărei discuţii şi nu ar avea niciun sens., Asquith, într-o scrisoare către Venetia Stanley

Ora 15.00:Vice-consulul belgian în Cologne soseşte la Ministerul de Externe din Bruxelles pentru a raporta că a văzut soldaţi părăsind gara din Cologne, îndreptându-se către graniţa cu Belgia, încă de la 6 dimineaţa în acea zi. În Paris, rapoarte neconfirmate ajungeau la urechile lui Joseph Joffre, comandantul suprem al armatei, rapoarte ce spuneau că trupele germane treceau frontiera cu Franţa. A susţinut ca zona tampon de 10 km care fusese stabilită să fie ridicată, iar Cabinetul a fost de acord.

De la St. Petersburh, Ţarul Nicolae II a trimis o telegramă la Londra, vărului său George V:Am încredere că ţara ta nu va eşua în sprijinirea Franţei şi Rusiei în lupta pentru menţinerea balanţei de putere în Europa. Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te protejeze.

O jumătate de oră mai târziu, la 15.30, Ţarul şi alaiul său au participat la o ceremonie în Sala Sf. Gheorghe – Marea Sală a Tronului – în Palatul de Iarnă din St. Petersburg. Reiterând câteva cuvinte rostite de Alexander I cu un secol în urmă, Ţarul a jurat că „nu va face pace atâta timp cât inamicul se află pe pământul patriei sale.”

Ora 16.00:În Germania, în ultimele zile, avuseseră loc demonstraţii pentru pace conduse de socialişti, dar fără rezultate prea mari.

Acum, o demonstraţie condusă de un sindicat, a adunat 10.000 de oameni în Trafalgar Square pentru a protesta împotriva războiului. Un grup cânta imnul naţional în loc de Internaţionala şi a început marşul către Buckingham Palace, unde Regele şi Regina i-au salutat de la balcon, după obicei.

Ora 18.30:În Londra, Cabinetul s-a întâlnit pentru a doua oară în aceeaşi zi. Se făceau eforturi de convingere a lui Lloyd George pentru a rezista în faţa Germaniei. Exista o majoritate acum care se pronunţa în favoarea acţiunii dacă erau violări grave ale neutralităţii Belgiei.

În gările Londrei ce mergeau către coasta sudică şi estică, The Daily Telegraph a găsit turişti nedumeriţi ce aflau cu stupoare că servicile înspre continent fuseseră reduseră aproape la zero. Pe Strada Liverpool, se vindeau numai bilete dus către Hook of Holland. Nu şi bilete întors. Călătorii venind din cealaltă direcţie relatau poveşti confuze, aşa cum arată şi Daily Telegraph.

Între timp, în Bruxelles, avea loc un alt eveniment fatidic. Walter von Below-Saleske, ministrul german în oraş, i-a dat Vicontelui Julien Davignon, ministrul belgian de externe, o scrisoare prin care se spunea că Germania are dovezi că Franţa se pregătea să treacă în teritoriul Belgiei pentru a ataca Germania. Pentru a se apăra, Germania ar trebui să intre pe teritoriul belgian – Germania trebuia, în virtutea „dictatului de autoapărare”, să „anticipeze acest atac ostil”.

Prima versiune a acestei scrisori fusese scrisă de Generalul Helmuth von Moltke, Şeful Statului Major General, pe 26 iulie. Belgia primea, acum, un ultimatum de 12 ore-trebuia să răspundă până la 7.00 dimineaţa, luni, 3 august.

Ora 21.00:Regele Albert s-a reunit cu Consiliul de Miniştri belgian. Au hotărât că nu pot accepta cererile Germaniei şi au întocmit un răspuns.

Răspunsul nostru trebuie să fie nu, indiferent de consecinţe. Datoria noastră este să ne apărăm integritatea teritorială. Şi în acest sens trebuie să nu eşuăm., Regele Albert I al Belgiei

La miezul nopţii, Consiliul de Miniştri al Belgiei a încheiat întâlnirea, iar premierul, ministrul de exerne şi ministrul justiţiei au mers la Ministerul Afacerilor Externe pentru a scrie răspunsul.

Ora 1.30:Ministrul german von Below a apărut, neaşteptat, la Ministerul de Externe al Belgiei. Germania era neliniştită în ceeace priveşte ultimatumul. Presupunând, de multă vreme, că Belgia nu va reacţiona agresiv, era acum îngrijorată că rezistenţa Belgiei va întârzia calendarul atent planificat al invaziei Franţei. Într-o încercare de a da un imbold belgienilor, von Below a sugerat că Franţa a realizat incursiuni pe teritoriul german şi, aşadar, nu putea fi de încredere în respectarea neutralităţii Belgiei.

Ora 2.30:Neclintiţi de tacticile lui von Below, miniştrii belgieni s-au reunit din nou pentru a aproba un răspuns. Belgia s-a declarat „ferm hotărâtă să respingă, prin toate mijloacele de care dispune, orice atac la adresa drepturilor sale”. Armata belgiană avea şase divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie. Germania intenţiona să intre în Belgia cu 34 de divizii.

www.telegraph.co.uk