„Donatio Constantini”: „Donația lui Constantin” sau unul din cele mai mari falsuri trăite de Istorie
„Donatio Constantini” sau „Donația lui Constantin” reprezintă unul dintre cele mai mari falsuri din istorie. Este vorba de un decret imperial prin care împăratul Constantin cel Mare transferă autoritatea sa asupra Romei, papei Silvestru I, pe atunci episcop al Romei și a tuturor celor care se vor așeza pe Sfântul Scaun. Totodată papalitatea avea întâietate și asupra Bisericii de Răsărit.
Cu toții suntem de părere că orice studiu asupra Istorieiobligă cercetătorul să își fixeze ca prim obiectiv căutarea adevărului istoric.Lucian Boia spunea că‘’decând este istorie nu s-a mințit mai puțin în scris decât prin viu grai’’ iar ‘’Donația lui Constantin’’ îi sprijină afirmația. Edictul imperial semnat de Constantin constituie arma principală prin care papalitatea și-a consacrat poziția în perioada Evului Mediu. Iar puterea pe care a dobândit-o a atins cotele cele mai înalte. Toată această ascensiune a fost posibilă datorită faptului că timp de secole nimeni nu a pus sub semnul întrebării autenticitatea documentului. Era greu de negat în primă fază un edict imperial emis tocmai de Constantin cel Mare, primul Împărat al Imperiului Roman care s-a botezat și totodată un simbol puternic al creștinitații. Dar perioada Renașteriise apropia iar adevărul nu mai putea fi ascuns...
‘’Donatio Constantini’’sau ‘’Donația lui Constantin’’-textul documentului
Documentul cuprinde două părți, emise la o distanță de doi ani. Prima parte poartă denumirea de‘’Confessio ’’iar ultima parte a edictului este celebra donație; ‘’Donatio ’’.În prima parte documentul justifică ceea ce l-a determinat pe Constantin să transfere întreaga autoritate asupra Occidentuluiîn mâna papei Silvestru.Se arată în decret că împăratul, bolnav fiind de lepră a apelat la papa Silvestru, care cu ajutor divin l-a vindecat. Povestea poate fi catalogată ca legendă, nicio sursă istorică nu a menționat vreodată că cel mai important om al Imperiului Roman ar fi fost lovit de lepră.
Dar ceea ce a oferit papalității adevărata putere și ideologia care a consacrat-o în perioada Evului Mediu se regăsește în Donatio.Aici Constantin enumeră si ce privilegii urma să dețină Sfântul Scaun. Constantin a avut un vis în care doi apostoli ai Mântuitorului i s-au arătat. Acesta a urmat profeția lor și l-a chemat de îndată pe‘’ preabunul şi binecuvântatul Silvestru’’.Împăratul i-a povestit papei cum că doi zeii s-au arătat in vis. Papa Silvestru I l-a informat că aceștia nu erau zei, ci erau apostoli ai Domnului Iisus Hristos. Constantin cel Mare a solicitat o icoana a celor doi iar diaconul papei Silvestru I i-a oferit-o. Chipurile de pe icoană erau cele ale personajelor apărute în vis. Lui Constantin i se arătaseră sfinții apostoli Petru si Pavel.
‘’dar el a răspuns că ei nu erau zei, ci apostoli ai Mântuitorului, Domnul Dumnezeul nostru Isus Hristos. Şi l-am mai întrebat pe preafericitul papă dacă are o icoană clară a acestor apostoli, astfel încât să-mi dau seamă după chip dacă ei erau cei care mi s-au arătat în revelaţie.’’
Tot in Donatio, Constantin precizează că întreaga putere imperială va fi transferată în Orient (atenție, să nu cădem în capcana de a asocia Orientul cu islamul, ne aflăm într-o perioadă 313 d.Hr. – 317 d.Hr. în care islamul mai avea de așteptat vreo două secole până când Mohamed îi va pune baza). Așadar Împăratul Imperiului Roman, muta centrul de putere în Orient, in provincia numită Byzantium unde va da naștere Imperiului Biazntin și îi va ridica celebra capitală ce îi purta numele, Constantinopol – Istanbulul de azi.
Însă ce se va întâmpla cu Vestul si Occidentul? Ele sunt trecute sub dominația politică a papalității. Prin‘’Donația lui Constantin’’papa Silvestru I pe atunci, episcop al Romei și toți urmașii acestuia preiau controlul Occidentului. Mai mult, papalitatea avea întâietate asupra tuturor bisericilor creștine, inclusiv cele din Răsărit (viitorul tărâm ortodox). Sfântului Scaun îi era donat și palatul imperial de la Lateran și un lucru extrem de important, toate însemnele imperiale erau transferate papalității, legitimând astfel autoritatea politică a papei. Constantin își ceda la propriu imperiul, creștinității.
‘’[…]le dăruim prin această danie palatul nostru imperial de la Lateran, care este mai presus decât toate palatele din întreaga lume, apoi diadema, aşadar coroana de pe fruntea noastră, tiara, precum şi lorumul, adică eşarfa care se aşează de obicei în jurul gâtului împăratului, de asemenea şi hlamida de purpură[…]’’
Anul în care a fost redactat textul documentului rămân incert dar opinia generală a cercetătorilor îl plasează în perioada 750 d.Hr – 800 d.Hr, cel mai probabil a fost redactat cu acordul papei Ștefan al II-lea. Falsificarea edictului imperial poate fi explicată și de contextul politic al vremii. Nu trebuie să uităm că după căderea Imperiului Roman, peninsula Italică și vestul imperiului au devenit câmpul de luptă al regatelor germanice. Creștinismul era serios amenințat însă prin acțiunea Bisericii care a știut să își consolideze relații puternice cu regii barbari putem afirma că Biserica în aceea perioadă a fost cea care a salvat creștinismul. Cel mai elocvent exemplu este relația papalității cu regii franci din Dinastia Carolingiană. Prin‘’Donația lui Constantin’’Biserica Catolică se legitima ca autoritate supremă a creștinismului iar odată cu creștinarea regatelor barbare aceasta devenea un factor important de putere oferind prin ungerecaracterul de drept divin al regelui și mai apoi al împăratului.
Consecințele falsului și demascarea lui de către umanistul Lorenzo Valla
Așa cum am arătat decretul imperial a oferit o putere nemărginită papalității. După ce și-a consolidat puterea odată cu îngenuncherea Imperiului Roman de către barbari, Vaticanul a ajuns la un nivel atât de ridicat încât în Vest influența direct politica regatelor creștine. Urmașii Sfântului Petru erau cei ce ofereau oricărui suveran legitimitatea și tot aceștia ajungeau chiar în unele cazuri să îi excomunice. Papalitatea juca un rol esențial și direct în relațiile dintre ele, de cele mai multe ori beligerante în perioada Evului Mediu. În teorie cu toate că papii încoronau împărații, aceștia se supuneau celor autoritatri. Intențiile Sfântului Scaun de a deține controlul au dus la conflicte răsunătoare cu unii suverani.
Revenind la‘’Donatio Constantini’’este necesar să atingem câteva puncte esențiale ale situației în care se scălda secolul XV în momentul în care Lorenzo Valla (1407-1457)demonstrează falsul. În primul rând trebuie înțeleasă relația pe care Biserica o avea cu omul de rând, cu simplul creștin. Lăsând la o parte lupta pentru supremație cu mediul laic, Biserica reprezenta cel mai important factor al omului medieval singura prin care acesta avea acces la divinitate. Omul Evului Mediu era dependent de Biserică, fiind supus unei adevărate dictaturi spirituale. Acesta credea tot ce îi spunea Biserica și asta din pricina faptului că în aceea perioadă accesul la carte era limitat unui cerc extrem de restrâns căruia Biserica Catolică îi deținea controlul.
Situația se va schimba odată cu cu ascensiunea curentului umanist. Umaniștii urmăreau punerea în valoare a omului și a demnității lui în toate aspectele sociale. Acest principiu a fost îmbrățișat si de Lorenzo Valla. Ceea ce au susținut și au demonstrat acești învățați precum Lorenzo Valla, Giordano Bruno, Nicolas Copernic, Erasmus din Rotterdam sau Galileo Galilei au lovit atât de puternic dogmele Bisericii și au condus la un sângeros război între Biserică și știință, conflict a cărui ecouri se mai aud și astăzi.
Studiul amplu al lui Lorenzo Valla ce vizează autenticitatea edictului imperial‘’Donația lui Constantin’’ a fost scris în 1440. Cel mai vechi manuscris al operei sale datează din 1451 și poartă numele de ’’De falso credita et ementita Constantini Donatione’’, Valla referindu-se aici la această operă a sa și intitulând-o ’’Oratio’’.Unii contemporani învățați ai lui Lorenzo Valla, au înțeles în acea perioadă că prin decretul imperial Constantin a împărțit teritorial imperiul în mod ilegal. Valla s-a dus mai departe și a susținut că împăratul Constantin cel Mare nu ar fi putut diviza fie în mod legal sau ilegal imperiul și asta deoarece întregul document este un fals conceput de papalitate pentru a-și susține și legitima pretențiile pe care le avea asupra autorității peste jumătatea vestică a Imperiului Roman.
Dar cum a reușit acesta să dovedească falsa autenticitatea documentului? Lorenzo Valla a fost un reprezentant al umanismului filologic, curent ce apare datorită interesului intelectualilor vremii pentru antichitate, a cărei mai bună înțelegere presupunea cunoașterea operelor antice prin intermediul limbilor originare. Astfel Valla analizând textul decretului arată că latina în care a fost redactat‘’Donatio Constantini’’nu este identică cu cea utilizată în secolul IV. Existau formulări diferite iar mai mult în document apar și titluri imperiale care nu existau pe vremea lui Constantin. Nici Eusebiu din Caesarea un apropiat al împăratului și reprezentant al mediului cleric nu a menționat niciodată în scrierile sale despre un asemenea edict.
Așadar cu toate că l-a început Biserica a condamnat vehement orice susținător al teoriei care susținea falsitatea documentului, Inchiziția fiind mereu vigilentă să distrugă din fașă orice amenințare care îi lovea dogma, aceasta s-a văzut în cele din urmă nevoită să recunoască că întregul edict imperial nu este decât un fals. Astăzi‘’Donțaia lui Constantin’’ nu mai stârnește decât interesul cercetătorilordar este important de subliniat efectul și consecințele pe care le-a avut asupra Evului Mediu. Cu toate că așa cum am arătat este posibil ca ea să fi fost falsificată din dorința Bisericii Catolice de a salva creștinismul într-o perioadă tulbure este cert faptul că a fost folosită ca o veritabilă și abilă armă pentru legitimarea și consolidarea puterii papalității. Numai un exercițiu de imaginațiene poate oferi răspunsul încotro s-ar fi îndreptat istoria dacă ‘’Donatio Constantini’’sau ‘’Donația lui Constantin’’nu ar fi modelat secole din viața ei!
*****
surse:
Marian Coman, Dominium şi Ecclesia în Occidentul Medieval, Bcurești, Editura Universității din București)
Imre Boba, The Donatio Constantini and Valla's Oratio Confronted, University of Washington
Andreea Lupsorhttp://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dona-ia-lui-constantin
