⬆

Nava Belgica, ancorată în portul Boulogne din Franța (© Profimedia)

„Domnule Racoviță, guvernul belgian pregătește o expediție științifică în Antarctica și caută cei mai buni specialiști”

În anul 1896, belgianul Adrien Victor Joseph, baron de Gerlache de Gomery, locotenent al marinei belgiene și explorator polar, achiziționa ambarcațiunea norvegiană Patria, cu scopul de a organiza prima expediție spre Polul Sud pe timp de iarnă, un demers sprijinit de Casa Regală și de Academia Belgiană.

De Gerlache ar fi dorit, desigur, să aibă la dispoziție un vapor special, dar a trebuit să fie mulțumit cu această corabie de aproape 250 de tone, lungă de vreo 30 de metri şi lată de numai 6,5 m, folosită pentru vânarea animalelor polare, dar pe care a adaptat-o necesităţilor expediţiei și a botezat-o Belgica. Corabia și ai săi ocupanți nu urmăreau stabilirea de recorduri, ci doar să cerceteze ținuturile antarctice, dovadă fiind și faptul că pe vas se găseau câte un laborator de meteorologie, oceanografie, geologie și biologie, ultimul reprezentând „atelierul de lucru” al lui Racoviță, puțini fiind cei care anticipau că aveau de-a face cu prima expediție ce a consemnat iernarea în Antarctica.

Exact în acel an, mai precis în luna aprilie, Racoviță revenise în țară pentru a-și satisface stagiul militar. Nu mică i-a fost surpriza când a primit o scrisoare din partea liderului științific al expediției, polonezul Henryk Arctowski, omul care l-a recomandat pe român drept biolog al expediției. Ce dovadă mai bună despre renumele și aprecierea de care compatriotul nostru se bucura în Europa decât acest scurt, dar elocvent citat din misiva lui Arctowski, expediată de la Liège pe 22 mai 1896?

„Domnule Racoviță, guvernul belgian pregătește o expediție științifică în Antarctica și caută cei mai buni specialiști. Au nevoie de un biolog. Dumneavoastră aveți recomandări atât de bune, încât ar trebui să vă gândiți să participați la această expediție”. Ce-i drept, Arctowski mai sublinia că „un zoolog norvegian, domnul Reduckab, trebuia să ne însoțească pentru a face dragaje și pentru a studia faunele acestor ținuturi. Din păcate, Reduckab ne părăsește zilele acestea”, dar esențial era faptul că Racoviță intrase în elita științifică occidentală, o izbândă atât de greu de atins.

Racoviță a răspuns imediat pozitiv, pentru ca, la 9 iunie 1896, Adrien de Gerlache de Gomery să-i scrie din Bruxelles: „Dl Arctowski îmi scrie că ați fi dispus să faceți parte ca naturalist din expediția pe care o organizez pentru explorarea mărilor australe. Vă rog, dacă doriți într-adevăr să-mi faceți onoarea de a-mi oferi colaborarea dumneavoastră, să vă puneți cât mai curând cu putință în legătură cu domnii Van Beneden, directorul Institutului Zoologic din Liège, și Paul Pelseneer, domiciliat în Gand, Bulevardul Léopold nr. 53. Dl Van Beneden are bunăvoința să se intereseze de expediția mea și alegerea noilor colaboratori este subordonată părerii sale. În ceea ce-l privește pe dl Pelseneer, îl cunoașteți fără îndoială din reputația sa, așa cum, de altfel, vă cunoaște și el; se va ocupa, eventual împreună cu dumneavoastră, de procurarea materialului care vă va fi necesar. Dl Arctowski îmi spune că vă satisfaceți în prezent serviciul militar. Poate ați putea fi eliberat imediat, punând în lumină interesul științific pe care îl prezintă expediția. Expediția va pleca spre 1 septembrie”.

„O călătorie modestă a câtorva naturaliști”

Evenimentele se vor derula rapid. La 18 iunie 1896, Arctowski îi expediază lui Racoviță, de astă dată din Zürich, a doua scrisoare: „Domnule, sunt înclinat să cred că șeful expediției antarctice belgiene, dl Ad. De Gerlache, v-a propus deja să luați parte la această acțiune și nu-mi rămâne deci decât să vă furnizez cele câteva informații pe care doriți să le aveți. Durata expediției va fi de 2 ani – nu vom petrece iarna printre ghețuri – și trebuie să plecăm la 1 septembrie 1901 (de fapt, 1896) la bordul Patriei, care este o balenieră norvegiană. Vom face traversarea longitudinală a Atlanticului, vom mege în Țara lui Graham, apoi ne vom întoarce spre nord până la Cap (Capul Horn), vom petrece o iarnă în Pacific și ne vom îndrepta din nou spre sud, pentru a explora regiunea situată la vest de Țara lui Graham. Vom face deci înconjurul lumii în emisfera sudică.

Zoologia nu este scopul principal al expediției. Cu toate acestea, veți putea lucra nestingherit, veți fi ajutat și veți face dragajele și capturile cu năvodul necesare pentru a obține recolte frumoase... căci vom rătăci prin regiuni total necunoscute din punctul de vedere al faunei lor.

Nu vom fi decât 3 oameni de știință la bord: un astronom, un zoolog și eu însumi pentru cercetările de oceanografie și de geologie. Este materialmente imposibil să plecăm în număr mai mare, deoarece fondurile minime de care dispunem (250.000 până la 300.000 de franci) și faptul că vasul nostru este relativ mic nu ne permit să luăm un echipaj numeros și un personal științific considerabil.

Nu vă faceți iluzii asupra amplorii acestei călătorii de explorare: nu este o acțiune grandioasă, ci, dimpotrivă, o călătorie modestă a câtorva naturaliști – astfel trebuie înțeleasă expediția noastră. Cu toate acestea, vom avea un material științific foarte bun, care ne va permite să aducem rezultate serioase. Personalul științific nu va primi remunerație, dar vom avea la bord absolut tot ceea ce este necesar.

Într-un cuvânt, vă sfătuiesc insistent să faceți tot ce vă stă în putință ca să amânați serviciul militar (lucru care vă va fi cu siguranță acceptat dacă faceți demersurile necesare) și ca să vă alăturați nouă pentru a ne ajuta să facem pregătirile și apoi pentru a vă îmbarca cu noi.

Încă o chestiune: suntem sprijiniți de guvernul belgian și Camera a votat de curând pentru noi o subvenție de 100.000 de franci”.

Cea mai scurtă dintre telegrame: „Da – Gerlache”

La 4 iulie 1896, Arctowski îl înștiințează că împrejurările îl silesc pe De Gerlache să amâne plecarea pentru mai 1897. Alte documente lipsesc, dar se pare că, la un moment dat, din motive necunoscute, Racoviță a ezitat să mai ia parte la expediție, probabil urmare a unor sfaturi pe care le-a cerut și pe care le-a primit.

Adrien de Gerlache, comandantul expediției (© Profimedia)

La 17 iulie 1896, tot de la Zürich, Arctowski îi scria: „Este cu adevărat regretabil că nu mai sunteți hotărât să plecați cu expediția noastră belgiană! În orice caz, vă rog să-mi comunicați sfatul lui Dalage [aproape sigur este vorba despre Yves Delage, profesorul de anatomie comparată, pe care Racoviță l-a avut la Sorbona ‒ n.a.]. Cu toate acestea, îmi permit la rândul meu să vă dau un sfat, care este confidențial: Van Beneden dorește să anunțe în revistele științifice că ne aflăm în căutarea unui zoolog și sunt înclinat să cred că se va găsi mai mult decât un candidat; or, scriind acum lui Van Beneden și dlui de Gerlache că doriți să faceți parte din expediție, veți avea întâietate, iar pe de altă parte, veți putea refuza eventual mai târziu. În fond, nu riscați nimic. Dacă vă dau acest sfat, este pentru că sunt înclinat să cred că vom ajunge fără mare greutate să transformăm expediția într-o expediție exclusiv științifică; or, în aceste condiții, vă va fi cu putință să lucrați după bunul dumneavoastră plac”.

În cele din urmă, nu se știe cum, Racoviță a fost convins să ia parte la expediție, astfel explicându-se că, la 5 august 1896, De Gerlache îi scria de la Sandefjord: „Am primit scrisoarea dumneavoastră și sunt fericit să aflu că veți face parte din expediție. Dl Arctowski vă va fi scris desigur că plecarea va avea loc de aici în jur de 15 iunie și din Anvers în jur de 15 iulie 1897. Veți avea deci tot timpul pentru a vă pregăti. Aștept dintr-o clipă în alta un cuvânt de la dl Van Beneden în legătură cu admiterea dumneavoastră ca membru al expediției. Dlui Van Beneden i se datorează în mare măsură acordarea de către guvernul belgian a unei subvenții de 100.000 fr. pentru expediție și s-a convenit că va avea un cuvânt de spus referitor la zoolog. În ceea ce-l privește pe dl Pelseneer, care este unul dintre prietenii mei, l-ați câștigat pe deplin. De îndată ce dl (Edouard) Van Beneden îmi va scrie, vă voi telegrafia”.

Pentru ca, la 20 august 1896, lui Racoviță să-i parvină cea mai scurtă posibilă dintre telegrame: „Da – Gerlache”.

Imediat, Racoviță îi va scrie lui Henri de Lacaze-Duthiers, cerându-i permisiunea să se folosească de dotările laboratorului de la Roscoff pentru a-și completa documentarea și a-și desăvârși pregătirea necesară. La 29 august 1896, Lacaze îi va răspunde afirmativ, specificând totodată că „neavând nicio veste de la dumneata de când ai plecat de la laborator, nu am crezut necesar să te anunț că mi-au fost cerute din Belgia informații referitoare la alegerea zoologului pe care expediția ar dori să-l aibă cu ea. Sunt fericit să aflu că răspunsul meu, conceput în termeni asemănători celor din scrisorile pe care le-am trimis mai devreme în România la cererea dumitale, nu a rămas fără influență asupra hotărârii savanților belgieni”.

Cu o extremă sinceritate, Arctowski îi va răspunde unei scrisori de mulțumire pe 31 iulie 1896: „Îmi scrieți că vreți să-mi mulțumiți. Nu există niciun motiv să-mi mulțumiți, căci, după ce am căutat în van un zoolog polonez, am întrebat-o pe dna Motz; mi-a vorbit de un francez și de dumneavoastră, iar de la dșoara Szczawinska am primit informațiile complementare”.

Înalte „pile” regale

Numai că se ridica o problemă. Una mare și, aparent, de nesoluționat, căci, fiind soldat în termen, Emil Racoviță nu avea dreptul să părăsească nici garnizoana, darămite țara. „Nu e atât de ușor pe cât ai putea să-ți închipui. Trebuie să mă scol la 4 și jumătate dimineața în toate zilele. În afară de aceasta, trebuie să mă pregătesc cu strășnicie pentru examenul care se pare că e foarte sever în prezent. Mă culc seara la 9, frânt de oboseală și abrutizat de regulamentele militare. Situația mea prezentă nu e deloc de invidiat”, îi scria el lui Constantin Ghica.

Și totuși, ca întotdeauna, relațiile pot rezolva totul. Mai ales dacă sunt sus-puse. Iar dacă persoanele implicate sunt și capete auguste, cu atât mai mult. Totul a fost atât de simplu, în acțiune intrând rudeniile regale la nivelul continentului nostru: contesa de Flandra, Marie Louise, care era sora lui Carol I și cumnata Regelui Belgiei, Leopold II (fiind căsătorită cu fratele acestuia, Filip, cel care, în 1866, refuzase propunerea de a deveni Principe al Principatelor Unite, coroană oferită apoi lui... Carol I), a pus o vorbă bună la acesta, care, la rândul său, l-a convins pe regele României. Și astfel recrutul Emil George Racoviță, soldat în Regimentul 13 „Ștefan cel Mare” din cadrul Corpului IV Armată, va primi din partea „Ministerului de Resbel” acordul să se alăture marii expediții care înfierbântase deja imaginația întregii Europe, primind un „bilet de voie” din armată pe termen nelimitat.

La 14 august 1896, Racoviță obține de la comandantul regimentului un bilet de voie „valabil până la al doilea ordin” și emis „în virtutea ordinului telegrafic al Ministerului de Resbel”, în baza căruia părăsește după numai șase săptămâni unitatea în care își începuse stagiul militar. După trei zile va intra în posesia pașaportului, iar la 2 septembrie va părăsi țara pentru a reveni la Roscoff.

Nemulțumit de microscopul achiziționat

În ciuda bugetului restrâns, Racoviță a primit bani pentru achiziționarea de echipament, cumpărând, printre altele, un microscop de ultimă generație. Cu trei luni și jumătate înaintea plecării vasului, Racoviță le scria reprezentanților vienezi ai celebrei firme Carl Zeiss: „Microscopul procurat de la dumneavoastră are o optică perfectă, dar măsuța pe care glisează lama este defectuoasă. Aveți alăturat o schiță. Vă propun să urmați modelul alăturat”. După o lună și jumătate, de la Viena a sosit un colet special, cu un nou microscop, gravat „E. G. Racovitza”.

În acest timp, la Iaşi, părintele Gheorghe (Gheorghieș) Racoviţă, de felul lui om vesel, se perpelea muncit de gândurile negre ale lipsei de veşti despre expediţie şi fecior, care luase din nou drumul străinătății. Racoviţă-tatăl trăia şi durerea vânzării casei sale din strada Română (Lascăr Catargiu), colţ cu strada Palade, cumpărată în 1866, deoarece mai avea datorii ce se ridicau la vreo 47.000 de lei, bani împrumutaţi în 1877.

Acest text este un fragment din articolul „Emil Racoviţă, o carieră extraordinară”, publicat în numărul 45 al Revistei Historia Special (revista:special/45) este disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 18 decembrie 2023 - 25 martie 2024, și în format digital pe paydemic.com.