Distrugerea agriculturii în perioada comunistă

Regimul comunist a venit ca o soluţie ideală de salvare a lumii de sub jugul capitalist şi era singura guvernare ce urma să fie perfectă, pe baze ştiinţifice. Anul 1949  a fost marcat de o ofensivă generală împotriva ţărănimii, fenomen cunoscut sub numele de colectivizare.

Proprietatea privată trebuia să dispară pentru totdeauna şi începea un adevărat război intern fără milă şi îndurare tocmai când ţara abia scăpase din nenorocirile conflagraţiei mondiale şi ale secetei. Populaţia trăia încă pe bază de cartelă, ca la asediu, în aşa-numitul grânar al Europei.

O şedinţă deosebit de importantă pe tema aprovizionării s-a desfăşurat la 7 octombrie 1950 şi Chivu Stoica, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, declara că autorităţile de la Bucureşti au rămas ultimele în ceea ce priveşte eliminarea restricţiilor la vânzarea de pâine. Mai recunoştea că în 1938 se vindea pâine la liber, adică în timpul odiosului regim burghezo-moşieresc. Acesta se dovedise mai eficient în ceea ce priveşte o problemă fundamentală pentru supravieţuirea unui popor. Noii guvernanţi distrugeau tot în speranţa ridicării unei societăţi ideale, dar practica demonstra că nu sunt în stare să se apropie de nevoile oamenilor.

          Chivu Stoica se văita că nu sunt cereale suficiente, dar recunoştea că importante cantităţi merg la export pentru plata importului de utilaje şi arme. Uimitoare sunt datele despre producţie. Demnitarul comunist era obligat să recunoască faptul că producţia era la mai puţin de jumătate în raport cu anul 1938. Se dovedea astfel că politica statului de distrugere a proprietăţii private n-a dat rezultate deosebite, ci putea să ducă la prăbuşirea economică.

Mai mult. Au fost aplicate unele teorii sovietice privind cultivarea cerealelor, false din punct de vedere ştiinţific. S-a demonstrat astfel că agricultura are alte legi decât politica şi guvernanţii trebuie să sprijine satul pentru a avea toate cele necesare alimentaţiei orăşenilor. România putea să dispună de imense cantităţi de produse agricole, dar exista o mare problemă în ceea ce priveşte colectare şi, mai ales, păstrarea în depozite special amenajate.  Industrializarea s-a făcut prin jefuirea sistematică a ţărănimii şi apoi prin înfometarea orăşenilor.

Bibliografie minimală

Anuarul statistic al Republicii Populare Romîne 1957, Bucureşti, 1957.