Demascările politice din 1959: Un adevărat program vizând intimidarea intelectualilor

În cartea sa de amintiri mai aparte, pentru că sînt ale unui om obișnuit care s-a specializat în Istorie, și, prin, urmare proiectează viața sa individuală, de om obișnuit, pe un uriaș fundal istoric, Ioan Scurtu abordează demascările politice din 1959.

Potrivit procedurilor, cărora li se supune întreaga carte, autorul scrie în finalul paginilor despre demascările din domeniul intelectualilor:

„După 1989 aveam să aflu și să înţeleg că «demascările» din 1959 se înscriau într-un adevărat program vizînd intimidarea intelectualilor care nu aderaseră la regim. Au fost intentate procese unor personalități marcante la ani grei de închisoare. Dintre «epavele jalnice ale fostelor clase exploatatoare» – cum fuseseră numite de Gheorghiu-Dej în discursul său din 25 iulie 1958.

În 1958-1959 spiritul antinaţional fusese reîntronat în societatea românească, deşi Stalin murise de şase ani, iar Hruşciov demascase crimele acestuia la Congresul al XX-lea al PCUS din februarie 1956. Am rămas uimit să constat că în Parcul Libertăţii nu mai era Mormîntul Eroului Necunoscut [peste ani aveam să aflu că a fost mutat în faţa Mausoleului de la Mărășești] și că impozanta statuie a lui Take Ionescu, pe care o văzusem în apropierea Pieţii Romane din Bucureşti, a dispărut. Au fost desfiinţate mai multe mănăstiri şi s-a intensificat propaganda ateistă.

În Facultatea de Istorie devenise o sperietoare «chemarea la Birou» (UTM sau PMR), deoarece era urmată de sancțiuni (cea mai drastică fiind ridicarea bursei). Simțeam tensiunile dintre cadrele didactice, mai ales între profesorii care erau membri de partid şi ceilalți. La cursuri profesorii erau foarte preocupaţi să nu facă «greşeli ideologice şi politice» şi ca urmare aveau în faţă cursul scris.”

_{Foto sus: Moscova, ianuarie 1959. Delegația PCR la lucrările celui de al XXI-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 4/1959)}