Deciziile catastrofale ale politicienilor de la Bucureşti

 Ignoranţa înseamnă menţinerea la putere a falselor valori, dar parcă românii vor să rămână pe vecie neinformaţi asupra trecutului naţional şi se lasă manipulaţi de ideile lansate de diferite centre de putere şi acum par ca fiind teorii elaborate în propriile creiere. Multe persoane mature sau în vârstă repetă mecanic teoria că mult bine a mai făcut comunismul şi unii adolescenţi cred astfel de afirmaţii. Nemulţumirile pornesc de la polarizarea socială ce se realizează în lipsa unui sistem eficient de control al averilor.  

 Oare aceste păreri să fie corecte din punct de vedere istoric sau asistăm la coacerea roadelor muncii aparatului de propagandă? Un cercetător adevărat trebuie să meargă până la documentele de arhivă ce fuseseră tăinute cu mare pricepere de către autorităţile comuniste şi abia atunci încep să apară minunile unui regim ce avea grijă să ascundă gunoiul incompetenţei sub preşul minciunilor propagandistice. În zilele de 12 şi 13 decembrie 1950 s-a discutat în cadrul Plenarei C.C. a P.M.R. despre măsurile ce trebuie luate în anii următori pentru dezvoltarea statului popular pentru a ajunge din urmă ţările capitaliste şi chiar pentru a le devansa. Liderii partidului constatau că, la cinci ani de la sfârşitul conflictului mondial, ţara arată jalnic, mai rău ca pe vremea odiosului regim burghezo – moşieresc. În Bucureşti erau numai 116 autobuze faţă de cele 699 existente în 1939.

Tramvaiele, mai robuste, scăzuseră de la 480 la 427 după datele prezentate de tovarăşul Gheorghe Stoica. Populaţia capitalei sporise însă cu 400.000 de suflete. Acelaşi responsabil raporta că oraşul ce era capitala ţării avea 2.300 de străzi de pământ, transformate de prima ploaie în mocirle de netrecut. Erau vremuri grele, după război şi trebuia să se mai strângă cureaua până la punerea economiei pe picioare. Problema consta însă în faptul că guvernanţii de la Bucureşti, la ordinele celor de la Moscova, nu aveau nici cea mai mică legătură cu poporul român şi cu treburile cotidiene. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a arătat puţin interesat de lupta bucureştenilor cu noroiul şi a refuzat alocarea de fonduri pentru infrastructura rutieră. A dat indicaţii să se elaboreze planuri pentru scoaterea la muncă în stil revoluţionar şi stahanovist a locuitorilor şi aceste rezerve de forţă de muncă să realizeze drumuri splendide cu roaba şi lopata, cam ca în China de pe vremea temutului Shi Huangdi.

Tovarăşul Vasile Luca recomanda să se facă apel la modelul Moscovei şi să se folosească în construcţii resursele obţinute din vânzarea de limonadă. Exista o mică problemă: şi banii din sucuri erau luaţi tot de către ministere. Tovarăşul Gheorghe Florescu, un adevărat tigru stalinist, a găsit repede soluţia ideală pentru a completa rezerva de forţă de muncă: să fie arestaţi cei ce mai vând farfurii pictate şi bijuterii pe străzile oraşului. Artiştii independenţi erau calificaţi drept bandiţi şi ar fi urmat să ajungă la coada lopeţii. Orice urmă de geniu trebuia să dispară în masa amorfă a poporului de tip nou, croit după imaginaţia celor ce credeau că stăpânesc principiile unei ideologii complet străine de meleagurile carpato – dunărene.

 Era evident că modernizarea unei oraş de dimensiunile Bucureştiului nu se putea face cu mijloace de la nivelul Antichităţii şi ar fi fost nevoie de fonduri şi maşini. Banii nu prea se ajungeau şi se topeau în tot felul de proiecte de anvergură. Se discuta în această adunare despre amenajarea Deltei Dunării, despre Lunca Dunării şi, bineînţeles, despre Canalul Dunăre – Marea Neagră. Nu se preciza că acolo urmau să fie lichidaţi prin muncă zeci de mii de deţinuţi politic, dar că astfel de opere de artă inginerească sunt costisitoare şi nu aduc venituri pe termen scurt şi în vremurile de lipsuri. Să nu se uite că încă erau menţinute cartelele la pâine şi alte alimente, chiar dacă alte state renunţaseră la această soluţie extremă pentru a menţine în viaţă populaţia ţării cu cheltuieli minime. Grâul şi carnea plecau peste hotare pentru a compensa preţul armelor ce soseau în valuri pentru a începe masiv pregătirile pentru un nou război mondial, adică pentru începutul revoluţiei mondiale din ideologia de partid.

 Utopiile au continuat până în 1989 şi România era pe la coada clasamentelor economice la nivel european, dar organele de propagandă şi manualele şcolare au revărsat fluvii de laude asupra operei celor mai pricepuţi conducători din istoria poporului român şi acum mulţimile au început să creadă falsurile istoriografice. Nu este de mirare din moment ce s-a învăţat timp de decenii că numai datorită partidului au apărut fabrici uriaşe, blocuri impozante, şcoli în care învăţau mii de elevi, sisteme de irigaţii pe milioane de hectare şi sistemul energetic naţional.

  Mulţimile nu gândesc şi sunt obişnuite să-i admire pe liderii aparent puternici, decişi în acţiuni. Politicienii slabi nu sunt simpatizaţi, chiar dacă se trăieşte bine în epoca respectivă. Nu este de mirare că se găsesc adoratori ai erei Ceauşescu şi chiar ai erei Dej.

Bibliografie minimală

Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. vol. III, Bucureşti, 2004.

Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. vol. IV, partea a II-a, 1952, Bucureşti, 2007.

Banu, Florian, De la SSI la SIE O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948 – 1989), Corint Books, Bucureşti, 2016.

Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997.

Istoria României, vol. X, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2013.

Preda, Gavriil, Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia 1954 – 1969, vol. II, Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2009, p. 216 – 220.

Opriş, Petre, Bugetul partidului şi privilegiile membrilor nomenclaturii C.C. al P.C.R. (1961 – 1965), în Arhivele Totalitarismului, an XIV, nr. 1-2/2006, p. 221 – 225.

Pascu, Vasile, Regimul totalitar comunist în România (1945 – 1989), Editura Clio Nova, Bucureşti, 2007.