Cum se făceau bani din agricultură în perioada interbelică și care sunt lecțiile pe care ni le oferă istoria?

Bărăganul a fost dintotdeauna considerat grânarul ţării. Chiar dacă lucrau rudimentar pământul, şi acum 80 de ani, țăranii din această zonă reuşeau să obţină recolte bune la hectar. În monografia economică a lui Ioan I.Mihăilescu se regăsesc producţiile la hectar obţinute pe terenurile mănoase din sudul României, dar și despre afacerile agricole care aduceau într-adevăr sume importante.

“Cei mai buni agricoli au fost pentru grâu 1936 şi 1938, cu o recoltă de 1.534, respectiv 2.000 de kg la hectar, cu un preţ mediu de 4, 30 şi 3, 50 lei pentru un kilogram. Orzul le-a adus proprietarilor în 1933, 1.440 kg la hectar iar în 1936, 1.202 kg la hectar, preţul mediu fiind de 1, 20 şi, respectiv 2.40 lei pentru un kilogram. La celălalt pol, sărăcia a fost la ea acasă în 1934 când la grâu s-au recoltat puţin peste 500 de kilograme la hectar, iar la orz 427 kg la hectar. În 1937, nici porumbul nu a umplut hambarele. S-au recoltat doar 742 kg  la hectar” scrie bancherul Ioan I.Mihăilescu .

Inamicii fermierilor

O explicaţie a recoltelor bogate o dă bancherul Mihăilescu în lucrarea sa:“Micii proprietari lucrează rudimentar. În ultimii doi ani s-a observat însă că sătenii din jumătatea vestică a judeţului, care posedă vite mai viguroase, au cultivat grâul în condiţiuni foarte bune, aplicând toate sfaturile date de Camera Agricolă, făcând două ogoare şi semânând grâu selecţionat şi porzolat. De aceea, rezultatele recoltei grâului au întrecut în anul 1937 toate aşteptările. Pentru producţiile slabe de vină erau, acum 80 de ani, seceta din Bărăgan şi vântul puternic de primăvară.

“Pentru reuşita lor se recomandă facerea ogoarelor de toamna şi întrebuinţarea seminţelor selecţionate şi adaptate climei de stepă, din soiurile create de Staţiunea experimentală “Bărăganul”, se precizează în monografia întocmită de bancher. De asemenea, acesta spune că proprietarii de pământuri erau sfătuiţi în anii 30 să folosească gunoiul de graj drept îngrăşământ deoarece creşte producţia cu 10%. Cu toate acestea, probleme apăreau şi atunci în activitatea fermierilor. Ca şi astăzi, unii din cei mai de temut duşmani erau insectele. Cele mai stricătoarea erau gândacii roşii care atacau primăvara rapiţa verde şi o distrugeau în proporţie de 30% din suprafaţa semănată.

676 de persoane, cu peste 25 de hectare în proprietate

Recoltele au adus profit frumuşel proprietarilor de terenuri agricol. Mihăilescu notează că “în ultimii trei ani, cultura grâului a dat rezultate mulţumitoare, iar preţurile au fost destul de ridicate. Aceste împrejurări favorabile au permis marilor agricultori să-şi îmbunătăţească inventarul agricol, sporind numărul vitelor, al uneltelor şi al maşinilor agricole. Marii proprietari şi unii mecanici din judeţ posedă circa 50 de autotractoare pe care le întrebuinţează la arat, semănat, secerat şi treierat”. Astfel, în acea perioadă, conform serviciului Agricol al Judeţului Ialomiţa, se găseau 676 de proprietari care administrau peste 25 de hectare, iar restul suprafeţei agricole, adică 375.627 de hectare reprezintă proprietăţi de la unu la 25 de hectare.

Ziua de muncă, plătită cu 35 de lei, iar lucrătorii veneau din Basarabia

Cum suprafaţa de teren agricol din Bărăgan era consistentă, 493.555 de hectare, se simţia acut nevoia unor braţe de muncă. Pentru a uşura lucrările la câmp, marii proprietari îşi permiteau să aducă oameni din alte judeţe. Astfel, din monografia întocmită de Mihăilescu aflăm că „muncitorii erau aduşi din judeţul Prahova, de la Tighina şi Cetatea Albă, aproximativ 2.000 de persoane în două serii. „Unii stau de la 20 mai la 31 august şi sunt folosiţi la prăşitul porumbului şi la seceratul şi treieratul păioaselor, iar alţii sunt aduşi de la 15 septembrie la 15 octombrie pentru culesul porumbului”.

Evident, că pentru munca prestată, oamenii era plătiţi, primind mai mult bărbaţii care putea presta, spre deosebire de femei, muncile cele mai grele. Ziua de muncă se plătea astfel:între 25 şi 35 de lei, bărbaţii, între 20 şi 35 de lei, femeile, iar copiii primeau între 15 şi 25 de lei. La aceasta se adăuga mâncarea şi, eventual, transportul. În lunile februarie şi martie, munca era mai ieftină cu 5 lei pe zi pentru muncile efectuate. Ziua de muncă cu carul(pentru toate muncile) se plătea cu 70 de lei, iar cu două vite, fără car, la diferite munci, fără car, cu 60 de lei. „Ţăranii din judeţul Ialomiţa nu se duc în alte judeţe pentru muncile agricole, deoarece găsesc suficiente angajamente în satele lor, pământul arabil fiind foarte întins, iar populaţiunea rară”, precizează Ioan I.Mihăilescu.

Activitatea Camerei Agricole

Camera Agricolă, împreună cu serviciul Agricol al Judeţului Ialomiţa şi cu Staţiunea Experimentală Agricolă Bărăganul au desfăşurat o activitate intensă pentru promovarea agriculturii. Rezultatele obţinute sunt dintre cele mai îmbucurătoare, chiar pentru mica proprietate. „Ca un strălucit exemplu arătăm că producţiunea grâului a atins în 1938, cifra record de 16.900 vagoane, în comparaţie cu recolta de 9.015 vagoane a anului 1936 care a fost excepţional”, se precizează în monografia bancherului Mihăilescu.Experienţele reperate au arătat cî în Bărăgan reuşesc mai bine culturile de toamnă, pentru că apa din zăpezi pătrunde mai adânc în pământul arat toamna, iar grăpatul sau tăvălugitul din primăvară opresc evaporarea apei, provocată de vânturile puternice. În anul 1937/1938, Camera Agricolă a încasat 4.487.015 lei şi a cheltuit 3.982.677 lei.

Legumele, o afacere profitabilă 

Chiar dacă se făceau bani și din producția de cereale sau alte plante ce necesitau terenuri extinse, sume importante se obțineau din cultivarea legumelor. În perioada interbelică, grădinile ocupau o mie de hectare în judeţul Ialomiţa. Ele erau cultivate, de obicei, cu ceapă, usturoi, cartofi, varză, dovlecei, castraveţi, ardei, pătlăgele vinete şi roşii, morcovi, pătrunjel, păstârnac, ridichi, gulii şi praz. Cu toate acestea, preţurile legumelor erau piperate.

Bancherul Ioan C. Mihăilescu face câteva observaţii în lucrarea sa“Monografia economică a judeţului Ialomiţa 1933 -1938” . După datele centralizate de Serviciul Agricol al judeţului Ialomiţa, între 1933 şi 1937, ceapa a fost cultivată pe o suprafaţă cuprinsă între 151 şi 274 hectare, cartofii între 201 şi 439 de hectare, varza între 191-218 hectare.

Suprafeţe întinse au fost ocupate de alte legume:între 250 şi 417 hectare cultivate. În total, cel mai bun an fost 1936 când 1.200 de hectare au fost pline cu zarzavat. Evident, că şi recoltele au fost pe măsura muncii depuse. Mihăilescu notează că producţia medie la hectar a fost la ceapă una excelentă în 1933:9.954 kg. În acelaşi an, şi cartofii au făcut „o figură” bună, peste 10.300 kg la hectar. În 1938, varza a fost vedeta anului:12.581 kg la hectar

Majoritatea producătorilor erau bulgari

Evoluţia preţului, de-a lungul celor 5 ani, a cunoscut, la fel ca zi, urcuşuri şi coborâşuri. De la 6 lei kg de ceapă în 1933, a scăzut la un leu în 1936, pentru ca anul următor să ajungă din nou la valoarea din 1937. Cartofii sau mâncarea săracului, au rămas aproape la acelaşi nivel:un leu kg în 1933, 2 lei în 1934, un leu în 1935, 2 lei în 1936 pentru ca anul următor să „sară” la 3 lei. Varza, făcută din belşug în mai toţi anii, nu a depăşit 1, 50 -2 lei kg.

Pentru că la acea dată în judeţul Ialomiţa nu exista nicio fabrică de prelucrare a zarzavaturilor,  marfa era vândută de producător în magazinele pe care le deţineau în pieţe ori direct din căruţă de către ţărani. Producţia era valorificată direct de producători, care în majoritate sunt bulgari. Între 1937, unul dintre cei mai buni ani pentru grădinari, valoarea totală a zarzavaturilor cultivate a fost de 94.650 lei.