Cum rescrie biologia înțelegerea Noului Testament: Cazul dispariției „Fiului lui Dumnezeu”
În pustietatea izolată a peninsulei Sinai din Egipt, o cameră uitată a dezvăluit una dintre cele mai importante descoperiri de manuscrise biblice din secolul XX. Astăzi, datorită biologiei evoluționiste, cercetătorii rescriu capitole ascunse din istoria Noului Testament.
În 1975, în interiorul zidurilor străvechi ale Mănăstirii Sfânta Ecaterina — care adăpostește cea mai veche bibliotecă funcțională din lume — cercetătorii au descoperit un depozit cu manuscrise pierdute, în greacă, siriacă și arabă. Printre ele, o descoperire remarcabilă: o traducere arabă a Evangheliilor care omite o expresie-cheie din chiar primul verset al Evangheliei după Marcu — „Fiul lui Dumnezeu”.
La prima vedere, ar putea părea o omisiune minoră. Însă această variantă face parte dintr-o poveste mult mai amplă — una care implică peste 500.000 de variante textuale cunoscute ale manuscriselor Noului Testament. Astăzi, un aliat neașteptat ajută cercetătorii să le înțeleagă mai bine: filogenetica — o metodă dezvoltată inițial pentru a urmări evoluția organismelor vii.
Ce dezvăluie biologia despre textele biblice
Dr. Robert Turnbull, cercetător la Universitatea din Melbourne și autorul lucrării Codex Sinaiticus Arabicus and Its Family, se află în avangarda acestei abordări interdisciplinare. „Așa cum genele suferă mutații de-a lungul generațiilor”, explică el, „manuscrisele acumulează modificări — unele accidentale, altele deliberate.”
Metodele tradiționale de analiză textuală se bazau pe reconstrucția manuală a „arborelui genealogic” al manuscriselor — un proces anevoios, care putea dura ani. Însă, în timpul pandemiei de COVID-19, savanții au realizat că aceleași instrumente utilizate pentru a urmări mutațiile virusului pot fi aplicate și asupra manuscriselor. Folosind analiza filogenetică, cercetătorii compară acum variantele textuale precum biologii compară secvențele ADN, dezvăluind modul în care scribii au introdus modificări de-a lungul secolelor.
Evanghelia arabă și „Fiul lui Dumnezeu” dispărut
Una dintre cele mai frapante descoperiri provine din manuscrisul arab găsit în Sinai. În Marcu 1:1, acolo unde majoritatea manuscriselor spun: „Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”, traducerea arabă omite expresia „Fiul lui Dumnezeu”.
Această lectură nu este unică. Alte surse vechi, inclusiv Codex Koridethi din secolul V, prezintă aceeași omisiune. „Nu dovedește că textul original nu avea expresia”, precizează Turnbull, „dar sugerează existența unor comunități creștine timpurii în care accentul teologic era diferit.”
Pentru a înțelege mai bine poziția acestui manuscris arab în tradiția textuală mai largă, Turnbull a compilat un set de date cu variantele sale și le-a analizat cu ajutorul unui supercomputer, comparându-le cu sute de manuscrise grecești, latine și siriace. Rezultatul? Evanghelia arabă pare să aparțină textului cezarean, un grup controversat de manuscrise care ar fi circulat în Orientul Apropiat în primul mileniu.
O nouă eră în studiul manuscriselor
Textul cezarean a fost multă vreme subiect de dezbateri între specialiști, alături de tipurile textuale mai cunoscute — alexandrin, occidental și bizantin. Însă analiza lui Turnbull aduce dovezi puternice că acest grup constituie, într-adevăr, o familie distinctă de texte — iar traducerea arabă din Mănăstirea Sfânta Ecaterina(foto sus) este o piesă lipsă de o importanță crucială.
Mai larg, folosirea filogeneticii transformă modul în care sunt studiate toate textele vechi. „Aceste metode depășesc sfera Bibliei”, spune Turnbull. Cercetătorii le aplică acum literaturii medievale, precum Poveștile din Canterbury ale lui Chaucer, dar și manuscriselor istoricilor romani, precum Liviu.
Cheia constă în modelarea frecvenței diferitelor tipuri de modificări. Schimbările minore de ortografie sunt frecvente; în schimb, modificările majore — precum inserarea sau omisiunea unor fraze întregi — sunt mult mai rare. Recunoscând aceste tipare, modelele filogenetice pot distinge între „zgomot” și transformări semnificative.
Fiecare manuscris are o poveste
Această abordare nu oferă doar un arbore genealogic digital, ci o fereastră mai clară către modul în care textele antice au evoluat — nu ca artefacte imuabile, ci ca documente vii, modelate de comunități, ideologii și mâini umane.
Evanghelia arabă din Sinai nu este doar o curiozitate lingvistică. Este o dovadă a faptului că identitatea lui Isus a fost înțeleasă și transmisă diferit în funcție de timp, spațiu și tradiții culturale. Teologia, cultura și chiar geografia au influențat profund modul în care scripturile au fost copiate și receptate.
Așa cum afirmă Turnbull: „Cu cât putem cartografia mai precis modul în care textele au fost copiate și modificate, cu atât putem auzi mai clar vocile lumii antice.”
