Cum au fost evreii la un pas de a-l găsi de Mesia – cazul Şabbetai Ţevi
Pentru evrei, istoria şi religia reprezintă elemente ce poartă pecetea unor relaţii imposibil de definit, decât probabil în linii mari. Istoria a dus la crearea unor forme religioase aparte, în acelaşi timp, religia a modelat cursul istoriei. Deci, orice aspect al existenţei poporului evreu este ancorat în religie, iar nucleul acesteia este reprezentat de mesianism. Astfel, încă din perioada antică a Vechiului Testament se prefigura apariţia lui Mesia, ca destinaţie şi scop a credinţei în Dumnezeu şi încheierea unui ciclu al istoriei Poporului Ales. Desigur, de-a lungul timpului, au existat mulţi pretendenţi, mai mult sau mai puţin demni de acest rol, dar acest articol se va concentra pe un caz special, anume personajul Shabbetay Şevi.
Şabbetai Ţevi (שַׁבְּתַי צְבִי) a trăit între anii 1626 – 1676 şi a provenit dintr-o familie bogată de negustori din Smyrna(Izmirde astăzi), Turcia. A primit numele de Şabbetaidatorită faptului că a fost născut într-o sâmbătă, ziua Şabatului, fiind, din acest punct de vedere, predestinat pentru a fi considerat Mesia. De asemenea, în ebraică, acest nume înseamnă Saturn.
Desigur, nu este nici pe departe singurul motiv. A primit o educaţie rabinică şi s-a remarcat prin spiritul pătrunzător şi printr-o înţelegere remarcabilă a textelor. Încă din perioada adolescenţei, acesta a arătat un interes deosebit pentru Cabala, în special pentru textul anonim Sefer ha-peli’acare a fost scris în Turcia undeva între secolele al XIV-lea şi al XV-lea. În acest tratat se remarcă pasaje din Abraham Abulafia şi Yosef Ashkenazi care puneau în legătură mesianismul cu influenţa planetei Saturn. Această lucrare anonimă era o compilaţie ce consta în sursele cabalistice care discutau relaţia dintre Saturn şi mesianism, astfel, un student precum Şabbetai Ţevi a dispus foarte uşor de tot materialul de care avea nevoie.
Relaţia dintre planeta Saturn şi mesianism este una complicată, important pentru articolul de faţă este faptul că studiile lui Şabbetai l-au condus pe acesta la concepţia conform căreia este o legătură strânsă între figura mesianică şi propria persoană.
De asemenea, contextul social a creat o predispoziţie pentru poporul evreu de a căuta figura mesianică ce avea să-i reunească. Influenţa milenarianismului britanic din prima jumătate a secolului al XVII-lea care a emis, printre altele, şi întoarcerea în 1666 a poporului evreu pe tărâmul făgăduinţei, a fost însemnată.
Articolul va avea în vedere evoluţia întâmplărilor care au dus la conturarea acestui personaj, cu punerea în evidenţă mai apoi a modului de recristalizare a unei mişcări mesianice într-una mistică.
Deja din 1648, la vârsta de 22 de ani, Şabbetai devenise cunoscut în comunitatea din Smzrna din care făcea parte. Acesta începuse să pronunţe Tetragrama, un lucru extrem de controversat, în condiţiile în care aceasta se spunea numai de către Marele Preot în Templul din Ierusalim.
Fiind încă prea tânăr pentru a fi o autoritate, iar mişcarea lui încă neînsemnată, el a fost exilat în 1651 alături de adepţii lui.
Acesta a fost punctul de cotitură, întrucât a ajuns în Constantinopol, acolo unde, din anul 1658, a început să crească în popularitate, găsind adepţi chiar şi în rândul rabinilor, care îi confirmau misiunea mesianică.
Din acest punct, traseul devine neclar pentru cercetători, lucrul cert este că după 1658 a plecat în Salonica, pe atunci un centru important pentru misticii evrei. Din cauza pretenţiilor sale a fost exuplzat în 1660.
Ajuns în Cairo, a reuşit să formeze un număr însemnat de adepţi, printre care şi oameni înstăriţi şi influenţi. În acea vreme, Cairofăcea parte din Imperiul Otoman, iar taxele mari au sărăcit populaţia. Şabbetai, ca parte din misiunea sa mesianică, îşi folosea averea donând-o celor săraci, lucru care desigur i-a adus popularitate şi în rândul păturii sociale mai sărace.
Un alt punct important a fost mariajul cu Sara, o fostă prostituată. Acest lucru a accentuat ideea conform căreia Shabbatay este Mesia, făcând apel la întâmplarea profetului Osea din Vechiul Testament, care de asemenea se căsătorise cu o prostituată, ca simbol al distincţiei sale.
Având din ce în ce mai mulţi adepţi, acesta s-a întors în Palestina, acolo unde l-a întâlnit pe Nathan Benjamin Levi, cunoscut mai cu seamă sub numele de Nathan din Gaza. Acesta devenit mâna dreaptă a lui Shabbatay, proclamând, în 1665, că din anul următor va începe era mesianică.
Totuşi, rabinii din Ierusalim nu priveau cu ochi buni această mişcare, până la urmă Şabbetai fiind nevoit să plece. A ales să se întoarcă în oraşul natal, Smyrna, unde s-a declarat pentru prima dată Mesia. Faima sa a crescut în toată lumea, lucru explicabil şi prin prisma faptului că diaspora evreiască se afla într-o situaţie grea, iar aceste evenimente erau văzute ca fiind salvatoare.
În ciuda popularităţii sale, este izgonit de către autorităţile din Smyrna, mai mult ca urmare a tensiunilor şi modului de comportament care nu era în concordanţă cu dogma rabinică. Au fost abolite ritualurile şi zilele de post odată cu intrarea în “era mesianică”.
În 1666, a ajuns la Constantinopol, unde a fost arestat pe loc, întrucât sultanatul îl vedea ca pe o ameninţare la siguranţa Imperiului Otoman din cauza “profeţiei” lui Nathan din Gaza conform căreia Mesia va deveni împăratul Imperiului Otoman. Multe poveşti despre miracolele făcute în închisoare au început să circule, lucru ce a crescut şi mai mult popularitatea lui Şabbetai.
Mutarea din închisoarea din Constantinopol în cea din At Abydos a însemnat punctul culminant al misiunii sale “mesianice”. Modul regeşte în care acesta a fost tratat, alături de cooperarea autorităţilor turceşti au dus la pregătirea unui exod din diaspore al evreilor. Aproape fiecare sinagogă a introdus o rugăciune pentru “Mesia”.
De aici a urmat panta descendentă. Greşeala sa majoră a fost ambiţia de a deveni împărat. Mehmed al IV–lea, observând şi creşterea în popularitate, i-a oferit lui Şabbetai să aleagă dintre a fi executat, a se supune unui test care să confirme figura sa mesianică sau a se converti la islam.
Pentru a sa “eră mesianică” a ales ce este mai rău, anume să se convertească la islam. E uşor de înţeles dezamăgirea care a urmat în rândul comunităţilor evreieşti, contrastată de batjocurile creştinilor şi musulmanilor. Totuşi, 300 de familii, alături de soţia sa, Sara, s-au convertit la islam. După acest eveniment, notat de cronici în 16 septembrie 1666, personajul Şabbetai a intrat în obscuritate. O comunitate mică de adepepţi a rămas însă, dar fără vreo influenţă însemnată pentru a recrea mişcarea mesianică. Ţevi a murit la 17 septembrie 1676.
La începutul acestui articol am adus în discuţie legătura dintre planeta Saturn şi Mesia în concepţia iudaică. Singurul scop a fost să evidenţiez un element esenţial care îl propunea pe Şabbetai Ţevi ca fiind figura mesianică a poporului evreu. Dar planeta Saturn joacă un rol mult mai complex în mistica şi imaginarul iudaic, şi ar putea fi cel puţin subiectul unei teze de doctorat. Caracteristicile acestei planete se încadrează într-un spectru mult mai larg, plecând de la reprezentarea figurii mesianice, dezvoltată mai ales de Abraham Abulafia în secolul al XIII-lea;la devenirea unui simbol negativ, care explica soarta nefastă a poporului evreu, aşa cum apare la mistici precum Yosef ibn Tzayya sau Yitzchaq Caro în secolul al XVI-lea.
Una peste alta, istoria şi religia poporului evreu au reprezentat două părţi ce au gravitat una în jurul celeilalte formând întotdeauna un cadru complex şi greu de înţeles de cineva din afară.
Referinţe bibliografice
Sabbatai Zevi:Testimonies to a Fallen Messiah, David Joel Halperin
Sabbatai Sevi:The Mystical Messiah:1626-1676, Gershom Scholem
Evreii lui Saturn, Moshe Idel
