Cum au apărut lacuri de acumulare pentru a alimenta arme de luptă
Conducătorii marilor puteri au fost atinşi de o boală grea cunoscută sub numele de megalomanie. Lupta pentru dominaţie mondială a fost simptomul vizibil. Liderii comunişti se considerau revoluţionari, dintr-un alt aluat, dar au adus o idee şi mai măreaţă:cucerirea întregii planete în numele ideologiei elaborate de către Karl Marx.
Pentru punerea în practică a acestor teorii era nevoie de instrumente perfecţionate de distrugere. Cum epoca industrială nu permitea executarea loviturilor la distanţă cu precizie bună, se impunea trecerea la producţia de masă. Războiul are reguli proprii şi cere numai materiale de calitate şi multă energie. Lupta pentru energie a început practic imediat ce Ford a demonstrat eficienţa benzii de fabricaţie. Mijloacele n-au contat. Viaţa şi fericirea oamenilor la fel de puţin.
Instaurarea primului regim comunist în Rusia a însemnat şi declanşarea revoluţiei mondiale, dar Lenin a putut să constate cu neplăcută surprindere că Polonia şi România au reuşit să respingă armatele roşii prost conduse şi dispunând de puţin echipament greu. Tacticile specifice războiului civil nu aveau eficienţă împotriva unor divizii ale armatei regulate. Rusia ţaristă avea un mare potenţial militar, dar sabotajele comuniste provocaseră un haos greu de rezolvat doar prin teroare. Lenin n-a reuşit să modernizeze economia fiindcă nu era un practician şi, în plus, era grav bolnav. Misiunea a fost preluată de Iosif Stalin şi aplicată cu încăpăţânare, chiar dacă psihologii demonstraseră că o industrializare bazată pe ura împotriva valorilor nu poate să ducă decât la nenorociri. Nimic n-a contat în ochii noului stăpânitor de la Kremlin. Industrializarea forţată a fost declanşată fără milă faţă de muncitorii controlaţi de poliţia politică, temuta CEKA ce-şi schimba numai numele nu şi metodele barbare.
Cărbunele şi minereul de fier au stat la baza puterii Marii Britanii în secolul al XIX-lea. Mineritul a fost dezvoltat prin campanii propagandistice şi prin exemplul celebrului Stahanov. S-a ridicat rapid uriaşul complex metalurgic de la Magnitogorsk, istoricii şi locuitorii de rând putând acum să ofteze după locurile de muncă apărute peste noapte. Randamentul motoarelor cu abur era însă scăzut şi termocentralele consumau un combustibil greu de extras şi transportat. Se impunea trecerea la un motor superior prin randament şi singura soluţie a fost motorul electric. Obţinerea curentului prin arderea combustibililor fosili aducea mari cheltuieli şi atunci s-a copiat modelul american al electrificării. Forţă de muncă ieftină exista şi spaţii de inundat prin măreaţa patrie a proletariatului se găseau. Dacă nu se aflau, puteau să fie obţinute prin inundare. Înarmarea trebuia să aibă loc cu orice preţ şi cantitatea de echipament militar ar fi rămas unică în istorie.
Barajele imense au împânzit continentul Eurasia. S-a început din preajma marilor centre industriale, dar apoi au fost căutate cele mai favorabile amplasamente în inima sălbatică a Siberiei. Fluviul Nipru a fost barat pentru a asigura energie oraşului Kiev şi un lac de 420 km2 a apărut în 1932. Era prea puţin. Moscova avea necesităţi mult mai mari. Dacă lacul Ivankovo avea o suprafaţă limitată la doar 327 km2, tot a înghiţit oraşul Korcheva şi câteva sate în 1937. Erau simple antrenamente. Lacul Rybinsk a însemnat scufundarea oraşului Mologa şi a 663 de sate, dar s-a ajuns la un luciu de apă de 4.580 km2. NKVD-ul s-a ocupat în mod special de realizarea operaţiunii. Se spune că oamenii ce n-au vrut să-şi părăsească locuinţele au fost lăsaţi să piară-n valuri. Febra a continuat prin enorma acumulare de la Kuibîşev de 6.450 km2.
Al Doilea Război Mondial a oprit pentru moment ofensiva hidrică, dar ideea de revoluţie mondială devenise un adevărat crez pentru liderii de la Moscova. Aprovizionarea importantului centru al industriei militare de la Irkutsk a dus la folosirea apelor lacului Baikal, dar tot a fost necesară inundarea a 136.800 ha şi mutarea a 17.000 de persoane. Puterea instalată era prea mică şi au apărut uriaşele centrale de la Bratsk (4.500 MW şi 5470 km2) şi Krasnoyarsk (6.000 MW şi 2.000 km2). N-a contat faptul că barajele sunt situate în regiuni unde un seism de gradul 8 este posibil în orice moment.
România a fost obligată să copieze sistemul sovietic şi ideea de electrificare a fost pusă în practică. Inundarea ţării a început prin hidrocentrala de pe Bistriţa. Apoi a fost lansată munca pentru ridicarea hidrocentralei de la Porţile de Fier I şi a dispărut sub ape oraşul Orşova. Barajul de la Stânca-Costeşti a înghiţit 92 km2 şi au fost lichidate şapte sate din România şi 11 din RSS Moldovenească.
China condusă de temutul Mao a intrat repede în conflict ideologic cu Moscova, dar a copiat Uniunea Sovietică în plan industrial. Nici nu se putea altfel dacă ţinem cont de limitările impuse de modelul ideologic oferit de lucrările lui Karl Marx. Saltul de la o societate agrară la una ce se îndrepta deja spre Al Treilea Val cum era SUA era absolut imposibil. Energia a devenit insuficientă şi într-o ţară preponderent agrară până-n 1949, dar care trebuia să participe cu uriaşele mase de luptători şi muncitori la edificarea măreţului comunism în lumea întreagă. Ideile n-au fost abandonate nici astăzi, dovadă fiind imensa hidrocentrală Trei Strâmtori.
Oamenii au fost mutaţi cu forţa în oraşe pentru a ajunge mai uşor sub controlul poliţiei politice şi pentru a produce armament necesar uriaşelor armate din Al Doilea Val. Aceste aglomerări urbane există şi astăzi, multe fiind în continuare dependente de producţia cu caracter militar, inclusiv Moscova.
