Cum ar fi arătat Anglia azi dacă prințul Carol, viitorul Carol al II-lea Stuart, ar fi fost executat

Un document inedit a fost vândut la licitație în Anglia pentru suma de 33.000 de lire sterline, anunță The Guardian. Este vorba de o proclamație emisă de Parlamentul britanic prin care se oferea o recompensă în valoare de 1000 de lire pentru capturarea „trădătorului” Carol Stuart.

Documentul datează din 1651, an în care prințul în vârstă de 21 de ani încercase să recâștige tronul englez după procesul și execuția tatălui său, Carol I Stuart. Tentativa lui nu a avut succes:la 3 septembrie, armata regaliștilor a fost zdrobită de armata lui Oliver Cromwell la Worcester. Carol a fugit de pe câmpul de luptă, reușind să scape de capturare. După restaurarea monarhiei în 1660, norocoasa sa evadare a fost prezentată drept dovadă clară a faptului că Dumnezeu avea grijă de tânărul rege.

Însă cât de important a fost faptul că prințul, viitorul Carol al II-lea, a reușit să scape de la Worcester în asigurarea viitorului monarhiei? Dacă istoria ar fi luat un alt curs, poate că în locul sărbătoririi jubileului Reginei, englezii s-ar fi pregătit acum pentru alegerea unui nou președinte.

Richard Westwood-Brookes, organizatorul licitației, a sugerat că dacă prințul ar fi fost capturat, „probabil că nu am fi revenit niciodată la monarhie”. Este un fapt aproape sigur că prințul Carol ar fi fost executat dacă era prins. Chiar și înaintea execuției lui Carol I, adepții lui Cromwell au arătat clar, prin manifestul din 1648, că fiii regelui, Carol și James, erau considerați a fi fost complici la crimele tatălui lor.

Nu trebuie să cădem însă în tentațiile istoriei contrafactuale. Adevărul este că, cel mai probabil, moartea prințului nu ar fi avut un impact atât de mare asupra formei de guvernământ. Anglia dispunea de mulți alți posibili succesori la tron. Dacă în alte privințe Carol I nu fusese un monarh care să aducă multe foloase țării sale, el își îndeplinise totuși datoria de a lăsa țării moștenitori:cu soția lui, Henrietta Maria, el a avut cinci copii care au ajuns la maturitate:trei băieți – Carol, James și Henry, și două fete – Maria și Henrietta Anne.

În orice caz, slăbiciunea sau, dimpotrivă, forța cauzei regaliste a avut prea puțin de-a face cu Restaurația din 1660. Alianțele regaliștilor cu irlandezii și, apoi, cu scoțienii fuseseră distruse violent de forțele lui Cromwell, și mai multe rebeliuni regaliste au fost înăbușite în 1655 și 1659. La momentul respectiv, puține armate ar fi putut reprezenta o provocare serioasă la adresa noii republici.

În cele din urmă, Carol al II-lea Stuart a ajuns rege în 1660 nu datorită eforturilor depuse și nici datorită sentimentelor regaliste ale populației. Monarhia a fost restaurată, în mod ironic, ca o consecință a puterii, și nu a slăbiciunii, republicanismului englez. Renașterea republicanismului și a radicalismului religios ca rezultat al decăderii protectoratului lui Richard Cromwell în 1659 i-a înspâimântat pe parlamentarii mai conservatori precum William Prynne. Asta a dus la intervenția generalului George Monck, un om ce avea la dispoziția sa suficientă forță militară pentru a înclina balanța puterii în favoarea moderaților.

Însuși Carol al II-lea era conștient de faptul că majoritatea celora care au jucat un rol important în Restaurație s-au implicat nu pentru că vedeau în monarhie forma ideală de guvernământ, ci pentru o considerau a fi cea mai puțin rea dintre toate opțiunile disponibile.

http://www.guardian.co.uk