Cum a fost manipulat Ștefan cel Mare de nevasta mult mai tânără decât el

Cazul Maria Voichița, mai precis manipularea Marelui Ștefan de nevasta mult mai tînără ca el (diferență de 25 de ani), sesizat și descris de Mihail Sadoveanu în capodopera „Viața lui Ștefan cel Mare”, mă îndeamnă să caut în Biblioteca de acasă cărți despre Ștefan cel Mare pentru a afla amănunte, dar și poziții adoptate de diferiți istorici.

Indiscutabil, prima carte căutată e celebra însumare de telenovele scrise, Trecute vieți de doamne și domnițe, de Constantin Gane, ziarist, prozator și istoric.

Constantin Gane publică primul volum dintr-o serie de trei, în 1932, la editura Luceafărul SA. În Biblioteca de acasă găsesc cu greu primul volum, publicat în 1942, ediția a V-a. Un soi de precuvîntare – datată noiembrie 1942 – aduce precizări despre conținutul acestei a V-a ediție:

„Prezint astăzi publicului iubitor de trecut românesc, a 5-a ediţie a acestei lucrări, corectată şi adăogată cu noui știri privitoare la Doamnele şi Domniţele române, publicate în cursul celor 10 ani strecuraţi dela apariţia primului ei volum.

A ajunge în România, şi în aceste grele vremuri, la un tiraj de 22.000 de exemplare, este un lucru care cinsteşte, nu pe autor, ci pe cititorul român, care dovedeşte astfel că a înțeles «rostul trecutului nostru», precum pe cîmpul de luptă dovedesc ostaşii că înţeleg viitorul Neamului lor.

Noembrie 1942.

C. GANE”

Volumul a fost scos în 1943 la editura Universul.

Inițial caut cartea pe cele trei rafturi cu cărți de Istorie diverse, aflate între rafturile cu literatura română postbelică și multele volume din Opera lui Sadoveanu.

Nu găsesc nimic din ceea ce s-ar putea numi Trecute vieți de doamne și domnițe.

E pe la prînz.

Am venit acasă pentru somnul obligatoriu de amiază. Caut cartea pentru ca, lungit în pat, să citesc ceva din ea înainte de a pica în somn. Reiau scotocirea. Cînd termin, îmi amintesc că mai am cărți diverse în sufragerie, pe rafturile cît jumătate de perete. Merg la rafturile respective și dau de cartea lui Gane. Am pus-o aici, deoarece e de format mare și nu încăpea pe rafturile mici din încăperea cu cărți de Istorie, Literatură română și altele.

Deschizînd-o, descopăr că e un exemplar cu dedicație a autorului. Cred că m-a costat o avere. Anticarul de la Anticariatul „Unu” mi-a spus că astfel de exemplare se țin separat de restul cărților, sub cheie:

Dedicația, mai ales a autorului, îi dublează prețul.

Dedicația rămîne o enigmă:

„Peste scheletul Istoriei – flori

Deasupra exuberanței literare – adevăr

C. Gane”

După cum mă așteptam, paginile despre Maria-Voichița, cuprinse în capitolul V, Familia lui Ștefan cel Mare, sînt în volumul 1.

Volumul 1 e un exemplar care se desface în bucăți.

Norocul meu.

Mi-e ușor să desprind un fascicol pentru a-l citi în pat.

Altfel cartea e cărțoi.

Lucruri în plus față de Iorga și Xenopol nu ne spune C. Gane. Cartea lui Sadoveanu, cu cea mai completă abordare apare în 1934, după ce se tipărise primul volum din Trecute vieți de doamne și domnițe.

C. Gane abordează cazul Maria Voichița în contextul căsătoriei lui Ștefan cel Mare cu Maria de Mangop. Autorul o prezintă pe Voichița ca una dintre primele nenorociri care o lovesc pe Maria de Mangop. Ca și Xenopol, C. Gane îl surprinde pe Ștefan cel Mare într-o căsătorie interesată cu Maria de Mangop. Cînd nevasta își pierde moștenirea, Ștefan cel Mare își permite a-și dezvăluie iubirea față de Maria Voichița:

„FAMILIA LUI STEFAN CEL MARE

Căsătoria aceasta nu numai că dădea Domnului Moldovei şi întregei țări o deosebită vază, venită dela strălucirea neamului împărătesc al Comnenilor, cît mai ales dădea lui Ştefan posibilitatea de-a pune cîndva stăpînire pe Mangop, prin drept de moştenire. În adevăr, tatăl Mariei, Olobei Comnen, fiind bătrîn, la moartea lui ținutul Mangopului urma să se împartă între fiul său, Isac şi fata lui, Maria. Iar Ştefan, a cărui politică a fost mereu ațintită asupra mării, care se luptase cu atîta înverşunare pentru menţinerea Kiliei şi a Cetății Albe, nu putea decît să rîvnească la această posesie bizantină din peninsula Crimeiei, ale cărei coaste erau stăpînite de Genovezi, cu care comerțul nostru întreţinea strînse legături.

Nunta lui Ștefan cu Maria Comnen se făcu la Suceava, în ziua de 24 Septembrie 1472.

Această căsătorie nu fu mult mai norocoasă decît precedentele. Convieţuirea Mariei cu Ștefan fu scurtă şi fără noroc. Trei ani după sosirea acestei odrasle împărăteşti în meleagurile noastre, Turcii atacară Crimeia, supuseră pe Han, puseră stăpînire asupra Caffei şi Mangopului și omorîră pe ultimii Comneni de acolo, pe Isac, fratele Mariei, şi pe Alexandru, un văr de-al ei. Această nenorocire familială se lega în curînd de alta, mai grozavă pentru Maria, nenorocirea casnică. Trebue să se fi petrecut în cetatea din Suceava, pe vremea aceea, o grozavă dramă, și multe lacrimi trebue să fi curs în cămara Doamnei. Ştefan cel Mare ţinea mai de mult acuma, la curtea lui din Suceava, două femei prizoniere, pe doamna Maria, nevasta lui Radu cel Frumos al Munteniei, și pe fiica lor Maria Voichița.

Le avea la curte la dînsul dinainte chiar să se fi însurat cu Maria din Mangop, cu un an înainte, din 1471, cînd înfrînsese el pe înverşunatul său duşman, Radu, voevodul Munteniei. Îl bătuse lîngă Bucureşti, la Soci, în Martie 1471, şi-i nimicise oştirea, încît acesta, în graba lui de a trece mai repede Dunărea, își părăsise în capitală soţia, fata şi întreaga lui avere. Ștefan puse stăpînire pe bogăţiile lui Radu, iar pe femei le luă cu el la Suceava, prizoniere.

Maria Voichița pare a fi moştenit frumuseţea tatălui ei Radu, supranumit cel Frumos. Cu timpul, crescînd fata sub ochii lui Vodă, acolo în cetatea Sucevei, s-a îndrăgostit Ștefan de ea. Cînd Turcii cuceriră Mangopul, omorînd pe Isac Comnen, Ştefan, pierzînd nădejdea ce întreţinea de-a fi cîndva stăpânul acelui ținut din Crimeia, se înstrăină de soţia lui Maria, la dragostea căreia se vedea că ţinea mai puțin decît la zestrea ei, răpită de Turci. Că s’ar fi despărţit Stefan de Maria Comnen, după cum spune Xenopol, şi că s’ar fi reînsurat chiar în acel an, 1475, cu Maria Basarab, fata lui Radu cel Frumos, nu poate fi adevărat. De nicăeri nu rezultă lucrul acesta. Din potrivă, d. Iorga ne spune că în anul următor, 1476, după bătălia dela Răsboeni, Ştefan Vodă fiind biruit de Turci şi umblînd o vreme fugar prin țară, Doamna lui, Maria din Mangop, rămasă în Suceava, se îngrijia că de săptămîni de zile era fără veşti dela bărbatul ei. Dacă însă Ştefan nu se depărtase de ea, în tot cazul se înstrăinase. Ochii frumoşi ai celeilalte Maria, farmecele ei, îl subjugaseră. Și rivalitatea între aceste două femei, între Doamna și viitoarea Doamnă, durerea de a-şi vedea dragostea stingherită, de-a se vedea părăsită cînd tocmai avea mai multă nevoe de sprijin, de-o vorbă bună, din pricina doliului ei recent, aceste toate au dus de sigur în mormânt pe tînăra Domniţă de neam împărătesc. Ea moare în anul 1477, în luna Decembrie, în postul Crăciunului, după abia cinci ani de căsnicie. A îngropat-o Vodă Ştefan, cu alai şi cinste multă la mînăstirea Putna, noua lui ctitorie. Ștofa cusută cu fir, care-i acoperă mormîntul, o arată moartă, îmbrăcată în scumpe haine domnești, cu coroana bizantină în cap şi cu armele Bizanţului cusute în colțurile stofei. Ştefan, fie că a vrut să fie un doliu cuviincios, fie că fata lui Radu cel Frumos era încă prea tînără, s’a însurat cu ea abia trei ani mai tîrziu, în 1480 2). Această din urmă căsnicie ţinu 24 de ani, pînă la moartea lui Ştefan, întîmplată la 1504. Doamna Maria-Voichița i-a supraviețuit 7 ani. A fost îngropată la Putna, alături de cealaltă soție, în anul 1511, în timpul domniei fiului ei Bogdan.”