Cum a apărut paraşuta. O istorie de peste 4000 de ani!

Primul care a realizat schita unei parasute a fost italianul Leonardo da Vinci (1452-1519)-arhitect si pictor celebru, sculptor, inginer, scriitor, matematician si muzician, cel care a conceput, printre altele, si planurile unui aparat de zburat, asemanator cu elicopterul. in jurul anului 1480, el a proiectat o parasuta de forma unei piramide cu baza patrata, alaturi de care a mentionat:"Daca omul are un cort de panza scrobita, larg pe fiecare latura de 12 coti si inalt tot de 12 coti, el va putea sa-si dea drumul de la orice inaltime, fara sa i se intample nimic rau".

În epoca noastra, inginerul englez Adrian Nicholas a realizat, dupa schitele concepute de marele savant italian, o parasuta, folosind unelte si materiale care existau la sfarsitul secolului al XV-lea, adica panza de canava realizata manual, material folosit si de da Vinci ca suport al picturilor sale in ulei. Autoritatile engleze nu i-au permis lui Nicholas sa foloseasca aceasta parasuta, intrucat nu exista nici un studiu si nici o experienta care sa confirme securitatea zborului, o cadere cu astfel de parasuta fiind extrem de riscanta, mai ales in cazul unor vanturi puternice. Nicholas nu s-a lasat intimidat de embargoul autoritatilor engleze si si-a testat modelul de parasuta in Africa de Sud, unde nu exista nici un fel de interdictii legate de acest tip de zbor.

El a inchiriat un balon cu aer cald si s-a agatat cu parasuta de nacela, iar cand a ajuns la inaltimea de 3.000 de metri a taiat sforile de legatura. Caderea a fost cat se poate de lina, plutind pana la 800 de metri de pamant, apoi a abandonat parasuta construita de el, deschizand parasuta moderna. intrebat de ce a procedat asa, el a raspuns zambind:"Nu pentru ca nu aveam incredere intr-o aterizare lenta, ci eram preocupat de greutatea parasutei, care avea 85 de kg. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat la aterizare, daca mi-ar fi venit in cap?" Prin experimentul sau, englezul a demonstrat ca, in urma cu 500 de ani, Leonardo da Vinci a facut calcule cat se poate de exacte.

Dupa cum aflam dintr-o stire publicata in 29 aprilie 2008, si un parasutist elvetian, in varsta de 36 de ani, a sarit in week-end, in localitatea La Payerne, de la o altitudine de 650 de metri cu o replica a parasutei imaginate la sfarsitul secolului al XV-lea de Leonardo da Vinci, dar realizata din materiale moderne, si a aterizat, in conditii bune, pe un aeroport militar.

in anul 1617, venetianul Faustus Verazino da Sebenico a schitat si el o parasuta care avea calota dreptunghiulara. Mai tarziu, in 1770, profesorul francez Defontage a realizat o "manta zburatoare" formata dintr-un numar mare de pene iscusit prinse una de alta, pe care a experimentat-o pe un condamnat la moarte. Defonatge a cerut justitiei sa-i puna la dispozitie un condamnat la moarte, stabilindu-se, totodata, si o conditie:daca reusea experienta, cel destinat mortii sa fie absolvit de pedeapsa. Astfel, Jean Dumier, condamnat pentru talharie si omor, a fost urcat pe acoperisul unei cladiri inalte si dupa ce i s-a pus in spate "mantaua zburatoare" a fost aruncat in gol. Dumier a plutit pe deasupra multimii curioase si a ajuns cu bine pe pamant, palid de spaima, dar scapat de condamnarea la moarte.

in urma experientelor celebrului fizician englez Isaac Newton (1642-1727), facute in 1705, asupra rezistentei aerului, fizicianul francez Sebastian Lenormand a facut primele studii pentru realizarea unui mijloc de coborare a omului cu o viteza nepericuloasa. La 26 decembrie 1783, el a realizat mai multe salturi de pe turnul Observatorului astronomic din Montpellier, cu o parasuta de forma conica. Lenormand este cel care a folosit pentru prima oara termenul de parachute, format din grecescul "para"-contra si frantuzescul "chute"-cadere, cuvant care a intrat in limbajul curent, desi este impropriu, pentru ca parasuta nu pareaza caderea, ci doar o face nepericuloasa, prin micsorarea vitezei de cadere.

Ideea lui Lenormand a avut un puternic ecou in randul temerarilor, tinand cont de faptul ca, la sfarsitul secolului al XVIII-lea s-a dezvoltat mult constructia de aerostate-baloane si dirijabile-aparate de zbor mai usoare decat aerul.

Francezul Jean Pierre Blanchard (1753-1808) a conceput si el un model de parasuta pe care a experimentat-o la 7 ianuarie 1785, lansand cu ea, dintr-un balon aflat in zbor, o capra, care a ajuns cu bine la sol.

Un alt francez, François André-Jaques Garnerin (1769-1823) a efectuat, alaturi de profesorul sau, Jacques Charles (1746-1832), inventatorul aerostatului cu hidrogen, numeroase zboruri cu balonul, devenind un adevarat impatimit al zborului. in timpul Revolutiei franceze din 1789, in calitatea sa de comisar al Conventiei, a fost numit in functia de sef al trupelor de artilerie ale armatei franceze de nord. Luat prizonier de catre austrieci, a profitat de cei trei ani petrecuti in puscarie, pentru a pune la punct planurile primei sale parasute. La inceputul anului 1797, Garnerin a efectuat primele experiente, la Paris, cea finala constand in lansarea cu parasuta a cainelui sau, care a avut o aterizare fara probleme, ajungand cu bine pe pamant.

Dupa aceasta tentativa reusita, Garnerin s-a incumetat, la 22 octombrie 1797, sa incerce pe propria piele inventia, sarind de la 1.000 de metri si bagand in sperieti spectatorii din parcul Monceau, dar reusind sa aterizeze relativ bine cu "cearceaful sau zburator", alegandu-se doar cu o  entorsa! in anul urmator, impreuna cu fratele sau, Jean Garnerin (1766-1849), a realizat o parasuta cu nacela, prevazuta cu un orificiu central in velura, dandu-i, astfel, o stabilitate asemanatoare cu cea realizata astazi, la parasutele moderne. Garnerin si-a brevetat inventia in 1802, astazi acest document fiind pastrat la Muzeul Institutului National Francez al proprietatii Industriale. A.J.Garnerin si-a continuat activitatea de aeronaut si parasutist pana la 18 august 1823 cand, la o aterizare gresita, s-a accidentat mortal. Sotia sa Jeanne Garnerin, nascuta Labrose, care l-a insotit in multe din calatoriile sale cu balonul, a fost prima femeie care, la 10 noiembrie 1798, a sarit cu parasuta dintr-un balon. Primul aeronaut care si-a salvat viata folosind o parasuta a fost polonezul Kuparenko, care a sarit din nacela unui balon avariat.

Aeronautii germani Latterman si Köthe Paulus au realizat prima parasuta impachetata, sub forma unui pachet legat in cercul de la baza balonului. Astfel stransa, parasuta se desprindea de sub balon si dupa ce se actiona un dispozitiv manual de deschidere, pachetul se desfasura si se deschidea complet in aer, asigurand o coborare mai lina pe pamant.

Aparitia aparatelor de zbor mai grele decat aerul a declansat o noua etapa in constructia de parasute. Zborurile cu primele avioane-aparate care nu erau destul de sigure-faceau ca unele dintre ele sa se incheie cu catastrofe. Din aceasta cauza, se simtea nevoia unui dispozitiv sigur, care sa poata salva viata pilotului in caz de avarie a aparatului. Pentru inceput, s-a incercat adaptarea parasutelor utilizate la salturile din aerostate la noile aparate de zbor, dar se ridicau unele probleme legate de forma si marimea lor, dar si cat de sigure pot fi, in orice conditii de zbor.

Cei care sareau cu parasuta din avion trebuiau sa fie bine instruiti pentru ca existau situatii in care saltul se facea incorect si parasuta se agata de ampenajul avionului sau putea sa se deschida cu intarziere si sa se produca accidente grave. Pentru a elimina asemenea incidente s-au confectionat parasute cu deschidere semiautomata, la care clapeta de declansare a parasutei era legata de avion printr-un snur. Cand parasutistul sarea, daca intarzia declansarea deschiderii parasutei, in momentul cand, in cadere, se parcurgea distanta egala cu lungimea snurului, sistemul se declansa sub actiunea greutatii omului. De asemenea, o varianta originala de parasuta a fost cea creata de rusul Gleb Evghenievici Kostelnicov, in 1911, avand forma unei ranite metalice, fixata la spatele parasutistului. Prin tragerea de un snur se deschidea capacul ranitei, iar un sistem de arcuri arunca parasuta in afara.

Primul salt cu parasuta dintr-un avion a avut loc in S.U.A. si a fost executat in zona orasului Saint Louis, din statul Missouri, in ziua de 1 martie 1912, de catre capitanul Albert Berry, de la o inaltime de circa 500 de metri, iar primul salt fortat cu parasuta a fost executat de aviatorul francez Adolphe Pegoud, la 19 august 1913. in timp ce cobora cu parasuta, urmarind evolutiile aparatului pe care il parasise, Pegoud si-a dat seama ca exista posibilitatea de a se realiza acrobatii aeriene cu avionul. Ca urmare a acestei descoperiri, in lunile urmatoare el a executat mai multe lupinguri si primul zbor cu avionul pe spate, din lume.

Cu timpul, parasutismul a devenit o ramura sportiva care cuprinde probe de lansari cu parasuta de la diferite inaltimi. Salturile se executa individual sau in grup, cu deschiderea intarziata a parasutei, cu aterizare la punct fix, cu executii acrobatice etc. Parasutistii acrobati au aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea. Ei au inlocuit centura cu o bara legata de suspantele parasutei. Aceasta, desfacuta, era prinsa initial de plasa balonului. Dupa ce se aseza pe bara, acrobatul desprindea parasuta de balon si, in timpul coborarii, executa diferite figuri acrobatice.

in 1919, un francez, Lallemand, a efectuat primele salturi cu o parasuta cu deschidere comandata, iar americanul Irwing a facut primul salt cu o parasuta cu deschidere intarziata.

Prin practicarea parasutismului se dezvolta forta generala, cu accent pe forta membrelor inferioare, curajul, vointa etc.

Uriasa dezvoltare a aviatiei, prin aparitia de aparate de zbor care ating viteze si inaltimi tot mai mari, a dus la perfectionarea parasutelor de salvare, care trebuie sa faca fata socului dinamic produs de deschiderea brusca, la o viteza mare a avionului, smucitura care poate duce la ruperea voalurii, daca aceasta nu este confectionata dintr-un material deosebit de rezistent. De asemenea, parasutistii au nevoie de un echipament special si o pregatire temeinica pentru a putea suporta suprasarcinile care apar in timpul salturilor. in cazul coborarii supersonice, parasuta de salvare este inlocuita de scaunul catapultabil, care asigura atat catapultarea-cu scaun cu tot-cat si deschiderea parasutelor de franare si stabilizare a caderii, protejand pilotul impotriva suprasarcinilor. Pentru zborurile la mari inaltimi, unde presiunea atmosferica este foarte scazuta, pilotul este echipat cu un costum special si dotat cu o instalatie speciala pentru alimentarea cu oxigen.

Parasutele folosite pentru salvarea pilotilor si a echipajelor avioanelor, in cazul unor accidente de zbor, au aspectul unei perne de forma patrata, care este pliata, pe ea stand aviatorul in timpul zborului, fiind cunoscuta sub denumirea de parasuta de scaun. in aviatia sportiva si cea militara sunt folosite astfel de parasute dar si parasute de spate, asociate cu o parasuta secundara, de rezerva, fixata pe piept. Toate parasutele au comanda manuala, care se actioneaza de catre parasutist, dar sunt si parasute prevazute cu comanda de deschidere automata.

Parasutele moderne, de diferite tipuri, sunt utilizate in aviatie, cosmonautica, misiuni militare, pentru parasutarea unor materiale, pentru franarea, la aterizare, a avioanelor de mare viteza, in vederea reducerii distantei de rulare pe pista etc.

La noi intara, primul salt cu parasuta din avion a avut loc la 12 octombrie 1925, in cadrul unui miting aviatic desfasurat in orasul Tecuci si a fost executat de locotenentul de aviatie Jean Nicolaescu.

Prima parasutista romanca a fost Smaranda Braescu (1899-1960), care a obtinut brevetul international de parasutism, la Berlin, in 1928, si brevetul de pilot de aviatie, in 1933, la Cleveland (S.U.A.). La 28 octombrie 1931, ea a sarit de la inaltimea de 6.000 de metri, dintr-un avion pilotat de Alexandru Papana-un as al aviatiei romane-aducand tarii noastre primul record mondial feminin si un record national absolut, iar in 1932 in cadrul unui miting aviatic desfasurat la Sacramento (S.U.A.) a sarit de la inaltimea de 7.233 metri, doborand recordul mondial absolut din acea vreme.

Prima parasuta romaneasca a fost confectionata dupa un model francez, in atelierele Grupului de aerostatie de la Pantelimon, in anul 1922.

in anul 1925, mecanicul de marina Eugen Sziklay, din Brasov, a conceput o parasuta cu aer comprimat, cu care a facut demonstratii la mitingul de aviatie organizat in ziua de 19 iulie 1925, la Bucuresti. in acelasi an, Aurel Biju a realizat un nou model de parasuta, obtinand primul brevet de inventie romaneasca. Cu acest model de parasuta s-a stabilit primul record national, cu o lansare de la inaltimea de 2.000 de metri.

De un larg ecou s-a bucurat sistemul de salvare inventat de Dragomir Anastase. El este autorul "cabinei catapultate" experimentata in 1929, in Franta, pe aeroportul Orly. Ideea consta in atasarea la scaunul fiecarui pasager a unei parasute care, in momentul critic, ii da posibilitatea pasagerului sa treaca printr-o deschizatura a podelei si sa cada pana la deschiderea parasutei. Importanta acestei inventii este foarte mare, caci astazi a devenit singura posibilitate de salvare a pilotilor si a echipajelor avioanelor supersonice moderne.