Cronica Anonimă a Moldovei
Cronica Anonimă a Moldovei (1661-1729) – cronică oficială, redactată în limba română, la îndemnul şi în timpul primei domnii a lui Grigore II Ghica (1726-1729), numită şi Cronica anonimă ghiculească sauPseudo-Amiras. Teza paternităţii anonime a scrierii, susţinută de M. Kogălniceanu (primul ei editor), Al. Piru, Ariadna Camariano-Cioran şi Dan Simonescu, nu reuşeşte să infirme atribuirea textului, de către I.G. Sbiera, N. Iorga, C.A. Stoide şi, cu solide argumente filologice, de N.A. Ursu, lui Alexandru Amiras, în mod cert traducător al cronicii în greceşte la Iaşi, în 1729. Prima parte, compilativă, corespunzătoare perioadei 1661-1726, prelucrează în spirit oficial, dar cu adaosuri originale, tradiţia orală şi cea istoriografică din Cronica anonimă racoviţeană şi dintr-un presupus „izvod al Costăcheştilor”, atribuit lui Ştefan Pădure. Partea originală a cronicii se inspiră din cea a lui Radu Popescu pentru genealogia encomiastică a Ghiculeştilor şi pentru unele domnii muntene. În mod inedit, textul încorporează documente oficiale orientale traduse de Amiras. La rândul său, letopiseţul este unul dintre izvoarele unei compilaţii anonime păstrate în limba greacă, numită Cronica Ghiculeştilor, referitoare la istoria Moldovei dintre 1695 şi 1754.
Cronica urmăreşte, într-o succesiune evenimenţială şi portretistică, domnitorii pământeni şi fanarioţi, relaţiile lor cu boierimea autohtonă şi cu noua clientelă adusă de la Ţarigrad.
Figură întunecată, Gheorghe Duca, „prea vrăjmaş şi plin de toată răutatea”, asuprea cu „dăjdii” deopotrivă norodul şi boierimea — lezare a privilegiilor, aspru sancţionată. Precis consemnată, răscoala lui Hâncu este urmărită în toate fazele şi dedesubturile ei:lupta de la Ciric, tergiversările lui Duca pentru a o înăbuşi cu ajutor turcesc, complicitatea boierilor de la Iaşi cu cei răzvrătiţi, trădaţi chiar de conducătorul lor. Vremea lui Constantin Duca, ginerele lui Constantin Brâncoveanu, ce întreţinea „cu multă cheltuială” grecii (seimenii) aduşi de la Ţarigrad, este tulburată de nemulţumirile boierilor Gavriliţeşti. Mihai Racoviţă, lăudat la început pentru că era „nemăreţu şi cinstitoriu” cu boierimea „de ţară”, cade curând în dizgraţia cronicarului. Nicolae Mavrocordat, înfăţişat favorabil pentru că era unchiul lui Grigore Ghica, dar şi „cărturar mare”, face reforme în învăţământul epocii şi dă scutiri fiscale boierimii şi clerului. Lui Dimitrie Cantemir, apreciat pentru cultura şi buna cunoaştere a vieţii turcilor, cronicarul nu-i dezaprobă politica orientată spre Petru cel Mare. Cronica, antiracoviţeană, îl încondeiază pe Mihai Racoviţă, ce împărţea dregătoriile rudelor, era rău platnic şi lacom de bani, pe care îi storcea prin înscenarea de procese. Cronicarul este martor ocular al războiului purtat cu nemţii, în 1716-1717, urmat de molime, foamete şi înăsprirea birurilor, inventariate tipicar şi cu obidă.
Pentru protectorul său, Grigore Ghica, autorul recurge la o înşirare encomiastică de calităţi:bun judecător şi milostiv cu familia predecesorului său, politician abil în conflictele cu tătarii, spirit înnoitor în acţiunile sale culturale şi edilitare, ce dădeau strălucire Curţii princiare. Guvernarea lui „ca o lumină au străluminat, plină de bucurie”.
Cronica rămâne o mărturie bogată în date istorice, politice şi sociale (despre starea populaţiei şi fiscalitate, despre viaţa comercială din târguri ş.a.). Valoarea literară a textului provine din bogăţia portretistică, din naraţiunea colorată şi claritatea stilistică. Traducerea grecească a cronicii, făcută de Amiras, a fost transpusă în franceză de Nicolas Genier, în 1741.
Academia Română, Dicţionarul general al literaturii române, vol. II, (C-D), 2004, Editura Univers Enciclopedic
sursa: http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/01/22/cronica-anonima-a-moldovei/
