Credinţa românilor e o piesă în mozaicul ortodox jpeg

Credinţa românilor e o piesă în mozaicul ortodox

­čôü Istoria Religiilor
Autor: Radu Preda

Ex Oriente lux (Lumina vine de la R─âs─ârit).Aceasta este cea mai concis─â formulare legat─â de originea misiunii cre┼čtine ├«n teritoriile rom├óne┼čti. Sigur, discu┼úiile dintre istorici sunt controversate:teza sursei apusene, la concuren┼ú─â cu sursa r─âs─âritean─â, r─âm├ón├ónd p├ón─â acum nedemonstrat─â integral. La scar─â istoric─â mai larg─â, de unde ┼či c├ót anume matricea noastr─â spiritual─â provine dintr-o sfer─â sau alta nu mai este ├«ns─â at├ót de relevant. Ceea ce conteaz─â cu adev─ârat este faptul c─â afirma┼úia potrivit c─âreia ÔÇ×poporul rom├ón s-a n─âscut cre┼čtinÔÇť are un foarte mare grad de adev─âr. ├Än fapt, elementul cre┼čtin este liantul care a f─âcut posibil─â articularea unei leg─âturi de durat─â dintre dacii ├«nvin┼či, colonizatorii romani sau, mai apoi, ├«n Dobrogea, grecii. Procesul prin care se contureaz─â aceast─â paradoxal─â insul─â neolatin─â ├«ntr-o mare slav─â, f─âr─â a rupe ├«ns─â comuniunea cu R─âs─âritul c─âruia ├«i apar┼úine de la bun ├«nceput, este imposibil de g├óndit f─âr─â rolul activ al Cre┼čtinismului.

Latinitatea ortodox─â a rom├ónilor, cumva ├«n oglind─â cu slavitatea catolic─â a polonezilor, ilustreaz─â ├«n primul r├ónd faptul c─â ÔÇ×latiniiÔÇť ┼či ÔÇ×greciiÔÇť nu au reprezentat ├«n istoria Cre┼čtinismului timpuriu paradigme culturale ireconciliabile. Dimpotriv─â. ├Än hipodromul din noul s─âu ora┼č de pe malurile Bosforului, ├«mp─âratul Constantin aduce un obelisc la baza c─âruia avem dou─â panouri cu mesaje ├«n greac─â ┼či altele dou─â ├«n latin─â. P├ón─â spre mijlocul secolului V, schimbul cultural ┼či spiritual dintre cele dou─â emisfere cre┼čtine s-a desf─â┼čurat nestingherit. O dat─â ├«ns─â cu reduc┼úia lingvistic─â, grecii nemaicultiv├ónd latina, dar nici romanii greaca, ├«ncepe procesul de ├«nstr─âinare. La acesta se vor ad─âuga cur├ónd ┼či argumentele de natur─â politic─â, teritorial─â, de mentalitate ┼či sensibilitate, care vor culmina ├«n Schisma cea Mare din 1054. Vorbim de o schism─â sau ruptur─â ÔÇ×mareÔÇť tocmai pentru a o diferen┼úia de cele c├óteva mai mici derulate ├«nainte. Altfel spus, suspendarea comuniunii era un ÔÇ×exerci┼úiuÔÇť curent, un fel de practic─â diplomatico-bisericeasc─â similar─â sanc┼úiunilor ONU de azi.Schisma cea Mare a trecut la ├«nceput neobservat─â.

AFP 041 AA370834 caseta schisma jpg jpeg

Schisma cea Mare.  Papa Leon al IX-lea,   excomunic├óndu-l pe Mihail Cerularie, Patriarhul Constantinopolului, ├«n 1054. ├Än realitate, cei doi nu s-au v─âzut niciodat─â;Leon a murit ├«nainte de a se rosti anatema

Pe acest fundal, Schisma din 1054 avea s─â treac─â, pentru ├«nceput, aproape neobservat─â. Era una din multe. Dar faptul c─â, din motive istorice ┼či a unui ┼čir de nefericite tentative de reunificare, aceast─â dat─â se va perpetua avea s─â o transforme ├«ntr-o adev─ârat─â cenzur─â ├«n istoria eclesial─â ┼či politic─â a lumii cre┼čtine. ├Äncerc─ârile de reluare a comuniunii canonice ├«ntre Bizan┼ú ┼či Roma se vor lovi de diferen┼úele din ce ├«n ce mai greu de ignorat de natur─â dogmatic─â. Venind ├«n ├«nt├ómpinarea semiarienilor spanioli, Roma acceptase introducerea ├«n Crezul stabilit la Sinoadele Ecumenice de la Niceea (325) ┼či Constantinopol (381) a adaosului Filioque (adic─â purcederea Duhului Sf├ónt ┼či de la Fiul). Inova┼úia va fi cultivat─â ca instrument politic de diferen┼úiere de c─âtre Carol cel Mare, cel care, prin ├«ncoronarea sa ca ├«mp─ârat roman, la Cr─âciunul din anul 800, contesta practic Imperiului Bizantin caracterul de mo┼čtenitor integral ┼či legitim al Imperiului Roman. La acestea se adaug─â ├«ntemeierea teologic─â a primatului papal, eclesiologia de comuniune a primului mileniu cre┼čtin fiind ├«nlocuit─â treptat cu un model centralist. Din aceast─â concep┼úie a unei papalit─â┼úi ÔÇ×guvern├óndÔÇť peste Biserica ├«ntreag─â ┼či lume aveau s─â se nasc─â o serie de conflicte:de la cel dintre papi ┼či regi privind dreptul primilor de a depune din func┼úie pe ceilal┼úi (cearta ├«nvestiturilor), p├ón─â la uniatismul ca metod─â de ÔÇ×recuperareÔÇť ├«n Est a turmei pierdute ├«n Vest o dat─â cu Reforma.Diferen┼úele dintre Ortodoxie ┼či Catolicism

Aspectul teologic merit─â aici pu┼úin detaliat, m─âcar ┼či din cauza tendin┼úei multora, ├«n necuno┼čtin┼ú─â de cauz─â, de a minimaliza diferen┼úele ┼či de a cultiva astfel un ecumenism al superficialit─â┼úii. Centralismului roman, Ortodoxia ├«i va r─âspunde cu o f─âr├ómi┼úare interioar─â cu efecte p├ón─â azi. Este bine de ┼čtiut c─â una dintre tr─âs─âturile definitorii ale Bisericii Ortodoxe este lipsa centrului doctrinar ┼či de autoritate, altul dec├ót sinodalitatea pan-ortodox─â prezidat─â onorific de Patriarhul Ecumenic, primus inter pares. Din acest punct de vedere, Ortodoxia este un exemplu de unitate ├«n diversitate. Deja din primele secole, formula pentarhiei (a celor cinci centre ale Cre┼čtin─ât─â┼úii:Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia ┼či Ierusalim) sugera c─â Biserica lui Hristos nu trebuie v─âzut─â ca o structur─â piramidal─â, c─â promisiunea prezen┼úei M├óntuitorului ┼či a lucr─ârii Sf├óntului Duh fac imposibil─â identificarea geografic─â a punctului de maxim─â relevan┼ú─â spiritual─â, c─â o autentic─â abordare ecleziologic─â percepe ├«n fiecare Biseric─â local─â ┼či chiar ├«n fiecare parohie (ca adunare sacramental─â) ├«ntruparea ├«ntregii Biserici. De la formula ecleziologiei organice a Sf├óntului Apostol Pavel, ├«n care toate p─âr┼úile stau ├«n dependen┼ú─â reciproc─â, la cea a Sf├óntului Ciprian al Cartaginei, care identific─â Biserica lui Hristos cu oricare comunitate de credin┼ú─â (cu un episcop canonic), problema centralit─â┼úii, a primatului, s-a pus ├«n termenii unei communio Ecclesiarum (comunitatea Bisericilor). Scaunele apostolice patriarhale aveau doar rolul de repere dogmatice ┼či centre de misiune. Evolu┼úia ulterioar─â a celor dou─â emisfere, accentuarea pe de o parte a centralismului prima┼úial roman ┼či apari┼úia de cealalt─â parte a acelui commonwealth medieval al Bizan┼úului, a dus nu doar la distrugerea unit─â┼úii cre┼čtine, dar ┼či la profilarea a dou─â modele ecleziologice opuse. ├Än timp ce rigoarea centralismului romano-catolic se va consolida de la un secol la altul, nu f─âr─â mi┼čc─âri de rezisten┼ú─â la nivel local, c─âderea Bizan┼úului, ├«n 1453, va pune lumea ortodox─â ├«n fa┼úa unei dileme. C├ót─â vreme Ortodoxia era sinonim─â cu un corp istoric, cu Imperiul Roman de R─âs─ârit, unitatea ei p─ârea garantat─â oarecum din exterior. Dispari┼úia suportului geografic ┼či politic, a punctului de orientare, va antrena ├«ns─â procesul intern de atomizare pe criterii exclusiv na┼úionale, Biserica Ortodox─â ajung├ónd s─â fie mai cur├ónd o sum─â de jurisdic┼úii ┼či mai pu┼úin o realitate omogen─â. Ridicarea Moscovei la rang de patriarhie, la finele secolului XVI, adic─â apari┼úia unei noi geografii ecleziale, complet independent─â de Biserica-mam─â a Constantinopolului ┼či chiar ├«n concuren┼ú─â cu aceasta (mai ales prin perpetuarea teoriei celei de a treia Rome), va accentua trecerea de la ecumenismul genuin (├«n sensul universalit─â┼úii) la na┼úionalismul eclezial. Acesta din urm─â va sta ┼či la baza proclam─ârii ulterioare, ├«n secolele XIX ┼či XX, a autocefaliilor biserice┼čti din Bulgaria, Serbia, Rom├ónia etc.Construc┼úia identit─â┼úii na┼úional-ortodoxe rom├óne

├Än mod evident, Patriarhia Ecumenic─â de la Constantinopol va r─âspunde acestor tendin┼úe prin sublinierea necesit─â┼úii unit─â┼úii, apel care va r─âm├óne ├«n bun─â parte neauzit, ÔÇ×eliberareaÔÇť de sub tutela jurisdic┼úional─â a ÔÇ×grecilorÔÇť reprezent├ónd, ├«n contextul geopolitic al modernit─â┼úii, una dintre etapele articul─ârii statale. Potrivit acestei logici, un stat majoritar ortodox, precum Rom├ónia, trebuia s─â fie independent nu doar de Istanbul, adic─â politic, ci ┼či de Constantinopol, adic─â ┼či eclesial. Astfel, Bisericile Ortodoxe locale s-au trezit ├«n situa┼úia de a se emancipa unele de altele ├«ntr-o spiral─â merg├ónd p├ón─â la introducerea cu for┼úa a elementelor ap─âsat locale, de la arhitectur─â la r├ónduieli liturgice ┼či de la norme cvasi-canonice la na┼úionalisme hagiografice.

23347125 Densus jpg jpeg

Biserica ortodox─â din Densu┼č, una dintre cele mai vechi din Rom├ónia, construit─â prin secolul X cu piatr─â de la fostele construc┼úii de la Sarmizegetusa

O Biseric─â a M├óntuitorului, adus─â de asiaticul Andrei, cu un monahism refondat prin str─âdaniile unui nerom├ón precum s├órbul Nicodim, cu o tradi┼úie liturgic─â marcat─â de Matei al Mirelor, dator├ónd prima tip─âritur─â bosniacului Macarie, ridicat─â pe culmi retorice de un alogen precum georgianul Antim Ivireanul, ale c─ârei faimoase biserici din Bucovina sunt pictate ├«n bun─â parte de me┼čteri greci, cu o spiritualitate revigorat─â de un ucrainean precum Paisie Velicikovski, bucur├óndu-se de patronajul duhovnicesc al unor sfinte de pe meleagurile bizantine precum Filofteia de la Curtea de Arge┼č sau Parascheva de la Ia┼či, rezist├ónd ├«n Transilvania prin vigoarea unora ca Sf├óntul Ierarh Sava Brancovici (originar din Her┼úegovina) sau a lui Visarion Sarai (originar din Bosnia), o astfel de Biseric─â, respir├ónd ecumenicitatea celor mai constructive influen┼úe inter-ortodoxe, ajunge s─â fie redus─â la limitele stricte ale etnicit─â┼úii, rom├ónitatea, iar nu Ortodoxia, fiind aici genul proxim.

Replierea identitar─â pe etnicitate este explicabil─â, nu ┼či justificabil─â, prin atacurile succesive la ├«nsu┼či miezul acestei identit─â┼úi exprimate prin limb─â proprie de cult, tradi┼úii ┼či obiceiuri. Slavizarea ┼či grecizarea prin care au trecut ortodoc┼čii rom├óni din ┼ó─ârile Rom├óne sau maghiarizarea, pe filier─â calvin─â ┼či apoi uniat─â, prin care au trecut cei din Transilvania sunt tot at├ótea explica┼úii pentru refugiul identitar. Cu toate acestea, domnitorii ┼ó─ârilor Rom├óne nu vor ├«nceta, mai ales dup─â c─âderea Constantinopolului ├«n 1453 sub turci, s─â men┼úin─â continuitatea ÔÇ×marii ideiÔÇť bizantine, ajut├ónd constant pe cre┼čtinii din Orientul Apropiat. Rela┼úiile cu Patriarhia de Constantinopol vor fi marcate de o succesiune de momente de sprijin cu altele de conflict. Niciodat─â ├«ns─â, cu rare excep┼úii, ra┼úiunea politic─â a domnitorilor rom├óni nu a pus sub semnul ├«ntreb─ârii men┼úinerea caracterului ortodox a ┼ú─ârilor lor. Putem identifica m─âcar trei motive majore. Primul este de natur─â religioas─â:credin┼úa ├«n caracterul autentic al Ortodoxiei ca drum spre m├óntuire cu ┼či prin Hristos. Programul iconografic din m─ân─âstirile rom├óne┼čti dau m─ârturie despre o credin┼ú─â profund─â dublat─â de o ├«ntreag─â teologie a istoriei. Al doilea motiv este de natur─â cultural─â:con┼čtiin┼úa domnitorilor medievali, p├ón─â ├«n preziua modernit─â┼úii, c─â adev─ârata surs─â de rafinament este Bizan┼úul ┼či ceea ce a mai r─âmas din el. S─â nu uit─âm c─â p├ón─â ca Occidentul s─â accead─â la civiliza┼úie, reperul a fost ├«ntrupat de Imperiul Bizantin. Al treilea motiv era oferit de statornicia ├«ntru Ortodoxie a rom├ónilor ├«n┼či┼či, tentativele de ÔÇ×str─âmutareÔÇť confesional─â a acestora d├ónd gre┼č mai tot timpul.

Cronologie

271  Retragerea Aurelian─â. Teritoriul Daciei este p─âr─âsit de administra┼úia roman─â, ├«ns─â cre┼čtinismul ├«ncepuse deja s─â se r─âsp├óndeasc─â, chiar dac─â era o religie persecutat─â

286  Prima ├«mp─âr┼úire a Imperiului Roman ├«ntre Diocle┼úian ┼či Galeriu

313  Edictul de la Milan, dat de ├«mp─âratul Constantin, prin care religia cre┼čtin─â este permis─â ├«n imperiu325, 381  Primele dou─â Sinoade Ecumenice ale Bisericii ├«n care se compune Crezul

364  A doua ├«mp─âr┼úire ├«ntre Valentinian (Apusul) ┼či Valens (Orientul)

379-395  Teodosie cel Mare este ultimul ├«mp─ârat al ├«ntregului Imperiu

395  Ultima ├«mp─âr┼úire a Imperiului ├«ntre Honorius ┼či Arcadius

447, 589  Sinoadele de la Toledo, unde apare adaosul ÔÇ×FilioqueÔÇť ├«n simbolul de credin┼ú─â-Crezul451  Sinodul IV Ecumenic (Calcedon) l─ârge┼čte jurisdic┼úia Constantinopolului asupra Pontului ┼či a Traciei476  Imperiul Roman de Apus dispare

472-519  Schisma acachian─â (prima ruptur─â a celor dou─â Biserici)

527-565  ├Ämp─âratul Justinian recucere┼čte o parte din vechiul Imperiu de Apus. Imperiul Bizantin e la apogeu

602  Marea invazie avaro-slav─â;structura popula┼úiei din Balcani se modific─â radical

610  Sunt chema┼úi s├órbii de ├«mp─âratul Heraclie la grani┼úa de vest a Imperiului

672  Bulgarii hanului Asparuh trec Dun─ârea ┼či supun triburile slave

692  Sinodul Trulan II stabile┼čte egalitate onorific─â ┼či ├«n drepturi ├«ntre patriarhiile Roma ┼či Constantinopol

731-732  ├Ämp─âratul Leon III Isaurul trece Iliricum Oriental, Italia de Sud, Creta ┼či Sicilia sub jurisdic┼úia Constantinopolului, spre marea nemul┼úumire a Romei

800  Papa Leon al III-lea ├«ncoroneaz─â un rege franc, pe Carol cel Mare, ca ÔÇ×├«mp─âratÔÇť al Imperiului Roman de Apus, ceea ce era o jignire adus─â ├«mp─âratului din Constantinopol

860  Ru┼čii din Kiev atac─â Constantinopolul

861-863  Disputa dintre Patriarhul ecumenic Fotie ┼či Papa Nicolae I ├«n privin┼úa dorin┼úei de suprema┼úie a Papei peste toat─â Biserica (primatul papal). Papa excomunic─â pe Patriarhul Fotie ┼či clerul ortodox

863-886  Ac┼úiunea de misionarism ortodox ├«ntreprins─â de Kiril ┼či Metodie ├«n spa┼úiul slav (s├órbi, bulgari ┼či slavi vestici). Cei doi compun alfabetul glagoritic ┼či pe cel chiril, precum ┼či Liturghia ├«n slav─â

864  Cre┼čtinarea bulgarilor sub hanul Boris, devenit Mihail I

866  Conflictul Roma-Bizan┼ú pentru cre┼čtinarea bulgarilor (de┼či cre┼čtina┼úi oficial de Constantinopol, Papa Nicolae I le trimite ┼či el misionari). Ac┼úiunea Papei este condamnat─â de Patriarhul Fotie, care ├«l excomunic─â pe Nicolae I

893  Se reiau leg─âturile dintre cele dou─â scaune patriarhale

896  Ungurii ajung ├«n C├ómpia Panoniei ┼či a Tisei

927-969  ├Än timpul ┼úarului Petru I, ├«mp─âratul bizantin recunoa┼čte un patriarh bulgar, dar acesta nu este validat de Biserica Constantinopolului

953  Gyula, al doilea demnitar al hanului maghiar, e cre┼čtinat la Constantinopol. El se ├«ntoarce ├«n regiunea pe care o controleaz─â, Alba Iulia, cu un episcop ortodox ÔÇô Ierotei. Fiica lui Gyula, ┼×arolta, se c─âs─âtore┼čte cu Gheza ┼či din c─âs─âtoria lor se na┼čte Vajk (┼×tefan cel Sf├ónt al Ungariei)

988  Cneazul Vladimir al Kievului, c─âs─âtorit cu sora ├«mp─âratului bizantin Vasile al II-lea, ├«i cre┼čtineaz─â pe ru┼či

997-1038  ┼×tefan cel Sf├ónt al Ungariei introduce ritul latin

1025  ┼óaratul bulgar dispare, cucerit de ├«mp─âratul bizantin Vasile al II-lea

1054  Schisma cea Mare:Patriarh ecumenic era Mihail Cerularie, iar Pap─â, Leon IX. Anatema a fost dat─â de Cardinalul Humbert de Silva Candida asupra Patriarhului ecumenic, asupra clericilor ┼či credincio┼čilor ortodoc┼či. C├óteva zile mai t├órziu, Cerularie a rostit o anatem─â similar─â ├«mpotriva Bisericii Romane. Abia ├«n 1965, printr-o declara┼úie comun─â, Papa Paul al VI-lea ┼či Patriarhul Atenagora I au ridicat blestemele rostite ├«n urm─â cu 900 de ani

1071  B─ât─âlia de la Manzikert, ├«n care armata bizantin─â e ├«nfr├ónt─â zdrobitor de turcii selgiucizi. Ace┼čtia p─âtrund ├«n Asia Mic─â

1096  ├Äncep cruciadele. C─âderea locurilor sfinte sub controlul necre┼čtinilor a tulburat lumea cre┼čtin─â, iar la ini┼úiativa ├«mp─âra┼úilor bizantini, sprijini┼úi de papa, cavalerii occidentali au ├«nceput o serie de r─âzboaie sfinte numite cruciade. Doar prima cruciad─â ┼či-a atins ┼úinta fiind recucerit pentru o vreme Ierusalimul

1186  R─âscoala fra┼úilor Petru ┼či Asan ├«n Balcani ├«mpotriva Imperiului Bizantin. Apare cel de-al doilea ┼óarat Bulgar

1191  Regele maghiar ├«ncepe colonizarea sa┼čilor ├«n Transilvania

1187  Ierusalimul cade ┼či ├«n m├óinile sultanului Saladin. Va urma cruciada a III-a

1197-1207  Ioni┼ú─â Caloian, ajung├ónd la conducerea ┼óaratului Bulgar ┼či dorind titlul de ├«mp─ârat ┼či un patriarh pentru vlaho-bulgari, ├«ncheie o unire cu Roma ├«n 1204, revocat─â ulterior

1204  Cruciada a IV-a e deturnat─â c─âtre Constantinopol. Apare Imperiul Latin (1204-1261), ├«mp─âratul bizantin ┼či patriarhul se retrag la Niceea1234  Scrisoarea Papei Grigore IX c─âtre regele maghiar Bela al IV-lea despre existen┼úa ├«n episcopia cumanilor a unor clerici greci care ├«l ├«ncurc─â pe episcopul catolic

1235  Este recunoscut─â Patriarhia bulgar─â de la T├órnovo de c─âtre patriarhul ecumenic;aceast─â patriarhie dispare ├«n 1393, c├ónd e cucerit─â de turci1241  Marea invazie t─ât─ârasc─â

1247  Diploma Cavalerilor Ioani┼úi, ├«n care sunt men┼úionate forma┼úiunile prestatale dintre Carpa┼úi ┼či Dun─âre

1330  B─ât─âlia de la Posada. Basarab I ├«l ├«nvinge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou c├ó┼čtig├ónd independen┼úa ┼ú─ârii sale

1347  Drago┼č e trimis s─â ├«nfiin┼úeze o marc─â de ap─ârare la est de Carpa┼úi. Aici e nucleul viitoarei Moldove

1359  Urma┼čul lui Basarab, Nicolae Alexandru, mut─â mitropolia de la Vicina la Curtea de Arge┼č, iar Iachint devine primul mitropolit al ┼ó─ârii Rom├óne┼čti

1359  Bogdan I fuge din Maramure┼č ├«n Moldova, unde pune bazele statului medieval moldovean

1401  Dup─â ├«ndelungi tratative care au ├«nceput cu Petru I Mu┼čat, Patriarhia de la Constantinopol recunoa┼čte Mitropolia Moldovei ├«n timpul lui Alexandru cel Bun