Cine ne-au fost duşmanii în „Cruciada contra bolşevismului”

Jean Lopez şi Lasha Otkhmezuri au publicat recent la editura pariziană Seuil volumul Grandoarea şi mizeria Armatei Roşii. Mărturii inedite. 1941-1945.Primul autor e un specialist al conflictului germano-sovietic, binecunoscut în Franţa, autor al unor cărţi caBerlin.

Ofensivele gigantice ale Armatei Roşii(Ed. Economică, 2009). Al doilea este un vechi diplomat, prezentat de editură drept un fin cunoscător al Rusiei şi consilier al revistei "Războaie şi istorie". Cartea e deosebit de importantă pentru noi, fiindcă ne prezintă mărturiile veteranilor celeilalte părţi a Frontului de Est, care pentru noi s-a numit Cruciada împotriva bolşevismului, iar pentru ei, în analele propagandei, a primit numele de Marele Război pentru Apărarea Patriei.

De ce era nevoie de acest volum

Cartea apare, spun autorii, în contextul unui reviriment naţionalist în Rusia contemporană, în care efortul gigantic al defunctei URSS de pe Frontul de Est contra Wehrmachtului e prezentat conform poncifelor vechii propagande staliniste. Obiceiul e iniţiat de primul preşedinte rus de după căderea URSS, Boris Elţîn, şi continuat de urmaşii lui, Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev-o situaţie groaznică pentru veterani ai Armatei Roşii cum sunt cei prezentaţi în volum, dar benefică pentru veteranii care iau parte la aniversările Victoriei în calitate de eroi. Gestul de acum câţiva ani al primarului din Sankt Petersburg-fostul Leningrad-de a pavoaza la un eveniment naţional oraşul cu portretele lui Stalin e deosebit de semnificativ;şi pentru aceia dintre veteranii din est consideraţi a fi încă suficient de verticali e o insultă, pentru că Stalin, după război, a şters orice urmă a eroismului apărătorilor Leningradului din motive politice.

Exista un muzeu al asediului, în care eroii armatei şi ai locuitorilor erau glorificaţi:oamenii lui Stalin l-au distrus iar creatorii muzeului au fost arestaţi şi o parte chiar împuşcaţi. Omul, cel mai preţios capital în propaganda comunistă, trăia în cantităţi suficiente în Rusia pentru a putea fi risipit. Mai mult, în anii ’50, marii mutilaţi ai războiului, unii eroi ai URSS, au fost, discret, ridicaţi de la domiciliile lor şi deportaţi într-o insulă din Oceanul Îngheţat, unde au murit de foame. Motivul deportării ? Eroii URSS sunt fizic perfecţi, prin urmare oricine n-a fost suficient de norocos să corespundă acestui criteriu merită a fi lichidat.

Doisprezece veterani povestesc

Autorii volumului sunt adepţii demitizării Marelui Război pentru Apărarea Patriei, deci şi mărturiile veteranilor au fost alese în consecinţă:intervievaţii au fost foarte mult marcaţi de război şi ca urmare sunt de părere în majoritatea lor că URSS a învins în război-dar a pierdut în plan psihologic fiindcă n-a fost în stare să-şi distrugă spaimele interioare, adică angoasele lui Stalin repercutate la nivel naţional. Printre cei intervievaţi se numără, în afară de ruşi, un başkir, doi evrei şi un georgian, fiindcă Armata Roşie a însemnat în primul rând unitate în diversitate. Şi, dintre cei intervievaţi, doisprezece la număr, cel puţin trei fac parte din intelighenţia epocii staliniste, aruncată în abatorul războiului laolaltă cu mujicii şi cu muncitorii, cu interlopii trimişi pentru reabilitare în prima linie a frontului şi cu indivizii proveniţi din familiile deculacizate în perioada interbelică. Omul care le-a marcat tuturor tinereţea a fost Iosif Vissarionovici Djugaşvili, zis Koba, zis Stalin, agitator, bandit, asasin şi jefuitor de bănci, ajuns prin manevrele abile ale complotului în Partidul Comunist bolşevic al URSS dictatorul uneia dintre cele mai mari ţări din lume, cu o poliţie politică eficientă în subordine şi un sistem concentraţionar imens răspândit din Europa în Siberia (GULAG). În viziunea lui Stalin, intelighenţia era dispensabilă, dar bandiţii erau "socialmente apropiaţi", conform mărturiei lui Soljeniţin.

Dar intelighenţia s-a oferit voluntară să lupte pe front, şi bandiţii au plecat pe front numai obligaţi. Stalin a impus regulile mafiei de partid ca principiu de bază al conducerii, a ucis milioane într-un proces îndelungat de colectivizare şi industrializare a ţării, a organizat foametea din Ucraina pentru a o supune, a purificat Armata Roşie cu arma pentru a nu exista dubii asupra adevăratului stăpân şi, în final, şi-a exterminat uneltele:un număr de circa 3.000 de NKVD-işti au fost lichidaţi pentru rolul jucat în împuşcarea şefilor cei mai buni ai armatei sovietice.

Foto: GRANDOAREA ŞI MIZERIA ARMATEI ROŞII,  Mărturii inedite. 1941-1945,  Jean Lopez şi Lasha Otkhmezuri, Editura Seuil, Paris, 2011

El şi-a pregătit îndelung ţara pentru război, ucigând fără a clipi copilăriile a milioane de copii care vor fi viitorii soldaţi ai Armatei Roşii şi i-a transformat în fiarele care vor teroriza Europa de Est. 

Viaţa de zi cu zi în armata sovietică

Dintre cei care povestesc, câţiva sunt, aşadar, membrii ai intelighenţiei, o categorie aparte de oameni, care aveau în comun cu mujicii din prima linie doar patriotismul, fiindcă există printre ei o conştiinţă puternică a unei elite. Experienţa lor de front e la fel de înfiorătoare ca şi cea a veteranilor fără carte, numai că raţiunea domină la ei întreaga povestire în timp ce oamenii care nu au avut norocul să înveţe sunt instinctuali. De pildă, başkirul, Anatoly Iumabaievici Genatulin, deşi crede că Stalin a fost un tiran, e foarte ataşat de memoria acestuia, fiindcă armata i-a permis să vadă lumea, or ea era condusă de Tătuca. Dar Grigori Solomonovici Pomeranz, expert în Dostoievski, printre cei mai mari gânditori ai Rusiei contemporane, Nikolai Nikolaievici Nikulin, mort în 2009, conservator la muzeul Ermitaj din Leningrad, mare specialist în primitivii flamanzi, sunt în mod cert într-o relaţie ambivalentă cu frontul, pentru că acolo au cunoscut oroarea şi unele mici bucurii create de anumite întâmplări sau de unii oameni cumsecade. Ura este pentru ei şi pentru veteranii fără carte omniprezentă, şi viaţa în prima linie, desfăşurată vreme de ani de zile, le-a imprimat o conştiinţă elastică şi un al şaselea simţ, de fiară. Başkirul era un păstor oarecare;fără Stalin ar fi putrezit la el în aul;ceilalţi însă, au cunoscut lumea, i-au descifrat dedesubturile prin taina cărţilor, astfel că au fost mult mai distruşi de război decât veteranii fără carte, întrucât înainte de front mai erau încă oameni ai unui mediu aparte. Pierderea în mod brutal a rafinamentului conferit de cunoaştere e mai dureroasă decât dezumanizarea.

Cartea e structurată pe mai multe niveluri:contextul viitorului război, războiul, apoi un lung şir de experienţe personale ale veteranilor sau foştilor prizonieri, argoul şi viaţa de zi cu zi din armata sovietică. De pildă, aici înjurătura cea mai răspândită, mat!..contragerea expresiei io’ tvoiu matî!(te-n p... mă-tii!) ţinea loc de orice, de sudalmă, de urlet pentru atac sau de mângâiere. Generalii, foarte numeroşi, erau de multe ori beţivani, afemeiaţi, cruzi şi guralivi, pentru ei vieţile soldaţilor erau doar praf;conta îndeplinirea ordinelor mai mult ca oamenii, şi orice tanc sau altă armă fabricată după dezastrul primilor doi ani de război într-o uzină din Urali înmagazina deja vieţi omeneşti fără să fi ajuns încă în linia frontului. Pentru noi ca români, volumul are valoarea unui document inestimabil:ne pune la curent cu viaţa în armata sovietică, cu oamenii ei, pe care bunicii noştri îi cunoşteau doar ca duşmanii din spatele mitralierelor.