historia ro undefined jpeg

Cetatea de la Câlnic

Numele așezării provine din slavul "kal" sau "kalinik" (=lut, lutos, ung. sáros hely), fiind preluat, mai întâi, de români sau de unguri, de la care l-au preluat ulterior sașii. Numele săsesc al localității este Kelling și vine de la primii stăpâni, familia nobililor Kelling.

La fel ca și alte familii de sași, aceștia au devenit probabil din greavi niște adevărați comiți. Greavii de Câlnic sunt menționați încă din 1267, 1269 și 1309. Cetatea a fost restaurată între 1962-1964, iar astăzi a fost transformată într-un centru cultural știintific internațional. Unul greavii de Câlnic cu numele său de Chyl de Kelling, a construit la mijlocul secolului al XIII-lea donjonul de la Câlnic și îl folosea drept locuință. Chyl a cumpărat apoi Blajul, iar urmașii lui au continuat să cumpere satul Cut, Vingardul și multe alte teritorii.

La Câlnic a fost descoperit și material preistoric, precum și vagi urme medievale din secolele XI-XII, dar așezarea medievală propriu-zisă datează din secolele XII-XIII. Nivelul cel mai consistent corespunde consolidării domeniului nobiliar al greavilor (1267). În anul 1599 Câlnicul a fost jefuit de armatele lui Mihai Viteazul, iar cetatea a fost pustiită.

sursa: http://ro.wikipedia.org