Centrul Vechi din Botoşani, un exemplu de bună practică doar pe jumătate
La finele anului trecut, în oraşul Botoşani se încheia oficial procesul de reabilitare a 18 clădiri din Centrul Vechi al urbei. Iniţiativa municipalităţii, finanţată din fondurile de preaderare la Uniunea Europeană, se vedea în sfârşit concretizată;o dovadă că, dacă există interes, construcţiile ruinate, cu faţade decojite, pot reveni la menirea iniţială:cea comercială. Există însă şi o neîmplinire care umbreşte succesul din Botoşani:cele 18 clădiri restaurate reprezintă doar un sfert din imobilele de patrimoniu din zona respectivă. Celelalte, aflate în proprietate privată, păstrează încă semne din urâta imagine a oraşului de dinainte de începerea proiectului.
Întemeierea oraşului Botoşani se pierde în zorii Evului Mediu românesc:aşezarea a luat naştere în ultimele decenii ale secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, pe locul unei alte localităţi. Cronicarul Grigore Ureche consemnează târgul în lucrarea sa, Letopiseţul Ţării Moldovei:„Scrie letopiseţul nostru că în anii 6947 (1439) noiembrie 28, intrat-au în ţară oaste tătărească de au prădatu şi au arsu până la Botoşani şi au arsu şi târgul Botoşani". Aşadar, acest 28 noiembrie 1439 trebuie luat ca actul oficial de întemeiere a Botoşanilor.
O străveche vocaţie de târg
În Evul Mediu românesc, pe lângă diverse fapte istorice - bătălii, treceri ale voievozilor, invazii, prădăciuni, incendii etc. - oraşul Botoşani şi-a afirmat un puternic rol comercial, stimulat în parte şi de populaţia care locuia aici. Primii au fost armenii, pentru a căror statornicire stă mărturie prima biserică, ridicată în anul 1350. Prezenţa acestora ca buni negustori, moşieri, arendaşi, administratori de moşii, deţinători ai unor case frumoase (a se vedea construcţiile de pe Strada Armeană - n.r.) şi a unor biserici impunătoare este menţionată şi de istorici precum Nicolae Iorga sau Vasile Pârvan. Totuşi, cei care au reuşit să ajungă la proporţiile populaţiei româneşti, ba chiar să le şi depăşească, au fost, în perioada interbelică, evreii. Aceştia au continuat ocupaţiile armenilor, ale lipovenilor, având centrul de greutate în strada „Popa Şapcă" şi în zona limitrofă.
Faţa oraşului a fost schimbată cu totul de marele incendiu din 3 iunie 1887. Atunci a fost afectată puternic Strada Mare, indiscutabil artera comercială principală a târgului. Au ars cu acel nefericit prilej nenumărate prăvălii armeneşti, evreieşti sau româneşti, locuinţe şi magazine la modă în perioadă. După incendiu, locul edificiilor din lemn a fost luat de altele, din zid, cărămidă, piatră, cea mai mare parte a acestora dăinuind până astăzi. Totuşi, în urma acestui eveniment, centrul de greutate din punct de vedere al comerţului s-a mutat în zona Pieţii „Carol" (devenită în timpul comunismului „1907", actualmente „1 decembrie 1918"), la intersecţie cu o nouă arteră, Calea Naţională, care a căpătat rol polarizator. Aceasta este şi în prezent bulevardul care împarte în două oraşul. Albumele fotografice cu imagini ale prăvăliilor pline cu produsele negustorilor armeni şi evrei sunt edificatoare; după cum edificatoare e şi piesa „Take, Ianke şi Cadâr", a dramaturgului Victor Ioan Popa, bun cunoscător al realităţilor din micile oraşe moldave.
Cum ajung centrele vechi o ruină
Centrul istoric al oraşului Botoşani se concentrează astăzi în jurul acestei Pieţe „1 decembrie 1918" şi în ce a mai rămas din Strada Mare de odinioară. Sunt peste 60 de imobile înregistrate pe lista monumentelor istorice în această zonă. Ca mai toate centrele vechi din România, clădirile care alcătuiesc miezul istoric al Botoşanilor nu au constituit o prioritate la consolidare nici în Epoca de Aur, nici în primii 10-15 de ani care au urmat Revoluţiei din 1989.
Oferite ca spaţii locative diverselor familii care constituiau cazuri sociale sau folosite în regim de chirie, imobilele nu au mai cunoscut o renovare adecvată de foarte mulţi ani. După Revoluţie, unele dintre ele au fost vânate la propriu atât de urmaşii foştilor proprietari, cât şi de diverse societăţi sau persoane interesate mai degrabă de teren. Amplasamentul central a constituit o miză importantă pe fondul creşterii preţului metrului pătrat construit în România. Astfel, doar un număr limitat de clădiri a rămas în subordinea autorităţilor locale. Mai mult: vidul legislativ din primii zece ani de după 1989 a făcut ca multe dintre imobile să dispară cu totul, aşa că întâlnim astăzi în centrele istorice ale oraşelor din România clădiri cu totul nepotrivite cu amplasamentul în care se găsesc: turnuri de tip „glass and steel", înconjurate de clădiri de secol XVIII-XIX.
Click aici pentru mai multe imagini
18 clădiri din Centrul Vechi al Botoşanilor, reabilitate
Cât priveşte imobilele rămase în gestiunea autorităţilor locale, ele au intrat într-un program de reabilitare-cazul fericit al Botoşanilor. Dar nici aceste programe n-au fost ferite de probleme;a se vedea numai ce s-a întâmplat în Centrul Vechi al Capitalei, unde, mai bine de doi ani, aproape toate străzile din zona Lipscani erau nu doar un pericol public pentru trecători, dar şi un focar de infecţie. Chiar şi astăzi lucrările sunt departe de a fi terminate...
Revenind la Botoşani, iată ce se va întâmpla cu clădirile restaurate şi aflate în gestiunea primăriei, potrivit lui Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu (D.J.C.P.N):„Cele 18 clădiri restaurate, care reprezintă cam 20-25% din imobilele de patrimoniu din municipiu Botoşani şi care sunt ale Consiliului Local, cel mai probabil îşi vor păstra contractele care sunt în vigoare, întrucât unele dintre ele au fost închiriate. Celelalte vor fi destinate instituţiilor de cultură din oraş:ONG-uri culturale, spaţii expoziţionale etc. În plus, pe lângă monumentele restaurate trebuie luat în seamă şi faptul că s-a modernizat întreaga reţea de utilităţi:apă, canal şi gaz, precum şi infastructura".
De ce costă mult un Centru Vechi
Investiţia de la Botoşani a însumat 7, 6 milioane de euro fără TVA şi circa patru ani de muncă (2008-2011). Au fost reabilitate/renovate/restaurate un număr de 18 clădiri monument-istoric din Centrul Vechi, clădiri aflate în proprietatea municipalităţii, în cadrul proiectului „Reabilitarea Centrului Istoric şi a zonei pietonale a municipiului Botoşani", finanţat prin programul PHARE CES 2006.
Cu această ocazie s-a refăcut şi întreaga reţea de utilităţi din zonă (apa-canal, gaz, energie electrică), au fost amenajate trei parcări, s-a montat mobilier urban şi zona a fost pavată. În plus, în Centrul Vechi s-au construit şi două fântâni arteziene-una la intrarea în Piaţa „1 Decembrie" şi una în dreptul Bisericii „Uspenia", dar şi un amfiteatru în aer liber. Directorul D.J.C.P.N a nuanţat:„Incluzând şi mobilierul urban, proiectul a costat cam 7, 6 milioane de euro. Este foarte scump să restaurezi. Se porneşte de la proiectare, urbanizare, realizare. Sunt lucruri care costă şi durează. La aceste clădiri nu s-au făcut doar reparaţii, ci şi consolidări. Noi, plimbându-ne, vedem doar faţadele, dar clădirile sunt afectate de timp, în plus, faptul că unele din ele au avut destinaţii sociale şi-a lăsat putenic amprenta. Sperăm ca în viitor să reuşim, împreună cu Primăria şi Consiliul Judeţean, să restaurăm întreg Centrul Istoric."
Pe lângă modernizările aduse zonei, care cresc considerabil factura lucrărilor, restaurarea şi reabilitarea unei clădiri monument istoric pot să prespună costuri mult mai mari decât ar fi presupus ridicarea unui imobil cu aceeaşi capacitate. Apare atunci întrebarea: de ce să cheltuim atât de mult? Răspunsul - valabil nu doar pentru acest caz sau pentru celelalte centre vechi ale oraşelor româneşti, dar şi pentru oricare monument istoric - este că o construcţie nouă, chiar făcută după modelul celei demolate, rămâne doar o imitaţie fără valoare istorică deosebită. Pentru cei care au călătorit, de pildă, în capitala Poloniei, Varşovia (complet distrusă în Al Doilea Război Mondial), sentimentul de imitaţie, dacă nu chiar de fals, este prezent la tot pasul.
Click aici pentru a vedea imagini din Botoşanii de odinioară
Ce urmează după reabilitare
Şi pentru că încercăm nu doar să prezentăm cazul fericit al Botoşanilor, ci să întocmim şi un cod de bune practici, ar trebui să avem în vedere şi lucrurile care se întâmplă după ce proiectul e gata. Paza acestor obiective nu este, de pildă, realizată în mod satisfăcător. Se cuvine ca beneficiarii unor astfel de proiecte (autorităţi şi cetăţeni) nu doar să fie conştienţi de sumele şi munca alocate, dar şi de responsabilităţile pe care le au faţă de imobile în sine şi de zonă, ca ansamblu. Unele autorităţi locale preferă înăsprirea regulilor cu privire la estetica zonei şi bine fac. Dacă zona a fost dedicată comerţului se preferă ca siglele societăţilor comerciale să fie dintr-un material care să corespundă ansamblului.
Pentru a nu se ajunge la sume foarte mari necesare restaurării, în Franţa, spre exemplu, se preferă alocarea periodică a unor sume mici pentru acţiuni de conservare. De asemenea, amenzile pentru acţiuni de degradare a patrimoniului sunt usturătoare. Şi aceasta pentru că, prin natura sa, un monument istoric rămâne pentru totdeauna un „bolnav", care trebuie supravegheat şi ajutat să supravieţuiască...
Ce facem cu celelalte clădiri, care nu aparţin municipalităţii?
Monumentele refăcute sunt un mare pas înainte, dar, ne întrebăm, ce se întâmplă cu ansamblul? Ce se întâmplă cu celelalte clădiri din Centrul Vechi, care se degradează pe zi ce trece? Directorul Huţu face distincţiile:„Trebuie precizat de la bun început că nu s-a refăcut tot Centrul Vechi, ci doar o mică porţiune de clădiri, care sunt în proprietatea Consiliului Local. Restul nu s-a refăcut. Nici n-avea cum, întrucât sumele din care s-a finanţat această lucrare provin din fondurile PHARE, iar acestea nu se dau decât pentru clădiri aflate în proprietatea statului. Păi, ce, credeţi că oferă Uniunea Europeană bani pentru proprietari privaţi?"
Într-adevăr, la Botoşani s-a creat un precedent; s-a restaurat ce se putea restaura cu fonduri europene. Celelalte imobile însă, aflate în proprietate privată, se află la rândul lor într-un real pericol de dispariţie, ameninţate de probleme precum: iminenţa prăbuşiri în cazul unor ziduri care prezintă fisuri încrucişate, exfolierea tencuielilor exterioare, infiltraţii ale apei pluviale în ziduri, degradări ale învelitorilor acoperişurilor, structuri de susţinere a acoperişurilor degradate, degradări structurale care pot conduce la prăbuşire în caz de cutremur. Se adaugă aici intervenţiile realizate de proprietari la tencuielile exterioare originale, cu tencuieli realizate după standarde moderne, fără respectarea normelor estetice şi tehnice specifice acestei categorii de monumente istorice.
Soluţiile posibile pentru aceste clădiri, în opinia directorului D.J.C.P.N, ar fi reprezentate, printre altele, de acordarea unor facilităţi „în conformitate cu legea", a unor scutiri de taxe şi impozite pentru aceia care ar lua în calcul reabilitarea imobilelor pe care le deţin:„Cred însă că acest gen de subiect trebuie discutat şi negociat în prealabil. De asemenea, există şi posibilitatea folosirii legislaţiei în vigoare care, în momentul de faţă, obligă pe toţi proprietarii de clădiri care au faţadele distruse să le repare. Probabil, Primăria va realiza un proiect pentru a le repara sau restaura. Apoi îşi va recupera în timp banii de la proprietari".
Visând frumos, autorităţile şi cetăţenii îmbrăţişează ideea ca zona istorică a Botoşanilor să redevină principala zonă comercială şi culturală al urbei. Ce-i drept, s-au făcut primii paşi, dar aceştia sunt mici, insuficienţi. Salvarea Centrului Vechi continuă să fie un deziderat, unul major. Atât forurile centrale europene, cât şi cele locale trebuie să se alieze, înlesnind revenirea Botoşanilor la vocaţia sa comercială, dar şi intrarea în circuitul turistic şi cultural al ţării.
