Cele mai mari scandaluri de dopaj din istoria sportului. Lista pe care ar putea ajunge și Simona Halep
Probabil cea mai de succes sportivă româncă a ultimului deceniu, Simona Halep a fost suspendată din tenis și acuzată oficial de dopaj. De-a lungul istoriei au existat numeroase cazuri de dopaj care au dus la retragerea titlurilor și suspendări permanente. Halep încă poate evita această listă rușinoasă chiar dacă acuzația este oficială, dar cazul tenismenei românce probabil nu se va apropia de gravitatea celor enumerate mai jos.
Tabăra Simonei Halep este unită până la capăt
Probabil nimeni nu-și imagina să o vadă pe Simona Halep suspendată, dar Agenția Internațională a Integrității în Tenis a decis acest lucru după ce tenismena a testat pozitiv în timpul turneului US Open 2022. Fanii tenisului probabil își amintesc că sportiva româncă a părăsit acest turneu din primul tur, învinsă de ucraineanca Daria Snigur, cotată la momentul respectiv atât de bookmakeri, cât și de specialiști cu șanse mult mai slabe. Diferența din clasamentul WTA era de asemenea semnificativă (Halep - locul 7, Snigur - locul 124).
„Astăzi începe cel mai greu meci al vieții mele: lupta pentru adevăr. Am fost informată că am testat pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea”, a declarat Simona Halep prin intermediul unui mesaj pe pagina de Instagram.
Reacțiile din lumea sportului au fost de șoc, dar și de susținere pentru tenismenă. Tabăra Simonei pare însă unită, în frunte cu antrenorul Patrick Mouratoglou.
„Te susțin sută la sută în această bătălie. Până la capăt”, a publicat acesta pe contul său de Instagram.
Cele mai mari scandaluri de dopaj din istoria sportului
Încă nu știm care va fi deznodământul în cazul Simonei Halep, și probabil nu se va putea compara cu cele mai mari scandaluri din istorie, dar poate merită să ne amintim unde poate ajunge obsesia unor sportivi cu îmbunătățirea performanțelor.
Ciclistul Lance Armstrong
Unul dintre cele mai mediatizate cazuri de dopaj din toate timpurile, cazul ciclistului american Lance Armstrong este binecunoscut în lumea întreagă.
Armstrong a câștigat Turul Franței de 7 ori la rând între 1999 și 2005, devenind și mai faimos după ce a reușit să învingă cancerul.
Chiar dacă unii competitori puneau sub semnul întrebării consistența performanțelor ciclistului american, nu s-a ales nimic de aceste acuzații până în 2010 când un fost coleg american care a fost implicat în propriul scandal de dopaj l-a acuzat pe Armstrong de același lucru.
După investigarea cazului, Agenția Anti-Doping l-a acuzat oficial pe Lance Armstrong că a folosit substanțe interzise, publicând într-un raport câteva luni mai târziu că Armstrong a luat parte la cel mai sofisticat, profesionalizat și de succes program de dopaj pe care sportul l-a văzut vreodată. Lance Armstrong și-a pierdut toate titlurile câștigate la Turul Franței și chiar a confesat totul într-un interviu cu Oprah Winfrey.
Rusia la Jocurile Olimpice de la Soci
În anul 2014, Jocurile Olimpice de iarnă s-au ținut la Soci, în Rusia. Doi ani mai târziu, fostul director al laboratorului anti-doping din Moscova a divulgat informații despre o inițiativă complexă condusă de guvernul Rusiei prin care atleților ruși li se ofereau substanțe interzise pentru îmbunătățirea performanțelor.
După ce au primit teste manipulate de la laboratorul din Moscova, Agenția Anti-Doping a decis interzicerea participării Rusiei la Jocurile Olimpice timp de 4 ani. Între timp, această sentință a fost redusă la 2 ani, astfel că începând cu 2021, atleții ruși pot participa din nou la aceste competiții.
Atleții Germaniei de Est
Conform History.com, în anii ‘70-’80, guvernul Germaniei de Est a decis să-și dopeze atleții cu diverse substanțe interzie, în principal steroizi, crezând că reușitele din sport vor demonstra superioritatea comunismului.
Atleții n-au avut încotro și au trebuit să se supună acestei direcții, chiar dacă simțeau cum li se schimbă corpul din cauza steroizilor. Competitorii au început să suspecteze un potențial dopaj pentru că atleții Germaniei de Est dominau prea categoric multe competiții. În total, 9.000 de sportivi au primit substanțe interzise pentru îmbunătățirea performanțelor, iar mulți dintre aceștia au rămas cu probleme de sănătate întreaga viață.
Steroizii BALCO
Un scandal de proporții s-a produs când Agenția Anti-Doping din Statele Unite a anunțat că steroidul tetrahidrogestrinonă (THG) - nedetectabil la momentul respectiv, a fost folosit de mai mulți atleți.
BALCO, laboratorul din California care vindea acești steroizi interziși a ajuns în atenția autorităților în urma unui pont anonim venit împreună cu o seringă ce conținea THC. S-a aflat mai târziu că pontul a venit chiar din partea lui Trevor Graham, antrenorul fostei campioane mondiale la atletism Marion Jones.
Fondatorul BALCO împreună cu alți oameni din conducerea laboratorului au fost condamnați, dar majoritatea au scăpat cu 3-6 luni de închisoare și ani cu suspendare. Dintre sportivii implicați, Marion Jones este probabil numele cel mai cunoscut. Atleta și-a pierdut toate medaliile câștigate la Jocurile Olimpice și a fost condamnată la 6 luni de închisoare și doi ani cu suspendare.
Scandalurile de dopaj ale României
Din păcate, Simona Halep nu este primul scandal de dopaj în care au fost implicați sportivii români.
Întreaga echipă de caiac a României a picat testul anti-doping pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, după ce reușiseră calificarea la această competiție. Un caz cu siguranță neobișnuit - fiind vorba de o întreagă echipă, care i-a implicat pe 4 alți atleți pentru teste pozitive cu aceeași substanță interzisă (Meldonium).
Un alt scandal de proporții mai recent a avut loc la Jocurile Olimpice de la Tokyo unde Federația Română de Haltere a fost suspendată un an de Federația Internațională de Haltere (IWF) datorită mai multor cazuri de încălcări ale regulamentului antidoping. Conform unui comunicat IWF, sancțiunea este motivată de 5 încălcări ale reglementărilor de către 5 sportivi diferiți începând din 2012 încoace.
Adrian Mutu este un alt caz celebru în care s-a ajuns la suspendare din cauza depistării substanțelor interzise. Marele fotbalist român, fost ambasador al casei de pariuri Favbet - una dintre cele mai bune case de pariuri online, și în prezent antrenorul lui Rapid București, a fost prins dopat și suspendat de două ori în carieră - Chelsea chiar i-a reziliat contractul pentru consum de cocaină. Adi Mutu este fără îndoială cel mai cunoscut caz de dopaj din istoria sportului românesc.