Cealaltă blondă din viaţa lui Eminescu. De ce l-a respins Mite Kremnitz pe poet

Mite Kremnitz a fost una dintre marile pasiuni ale lui Eminescu. Poetul a adorat-o pe blonda nemţoaică şi -a dedicat poezia ” Atât de fragedă”. Mite, în schimb, l-a respins, din cauza poziţiei sociale.

Veronica Micle n-a fost singura blondă de care marele poet Mihai Eminescu s-a amorezat nebuneşte şi căreia i-a dedicat poezii celebre. Pe blonda Mite Kremnitz, Eminescu a iubit-o cu patimă, însă frumoasa nemţoaică nu i-a răspuns cu aceleaşi sentimente. Cumnata lui Titu Maiorescu şi soţia doctorului Wilhem Kremnitz l-a cunoscut pe poet într-o perioadă în care relaţia acestuia cu Veronica Micle fusese întreruptă. Eminescu lucra la ziarul conservator „Timpul” şi s-a văzut pentru prima dată cu Mite la una dintre seratele literare ale lui Maiorescu. Cei doi s-au mai văzut la cenaclul Junimea şi la Palatul Regal.  Mite l-a angajat pe Eminescu ca să îi predea lecţii de limba română.  Blonda nemţoaică, după care poetului i se aprinseseră călcâiele de la prima vedere, a recunoscut în memorii că întâlnirea cu poetul a fost o decepţie .

”O creatură ideală, frumoasă, uşoară ca un vis”

„Timid şi stângaci, neîndemânatic în fiecare mişcare, un om care, după aparenţă cunoscuse tot atât de puţină disciplină corporală, ca şi pe acea spirituală. Mai mult scund decât înalt, un cap ceva prea mare pentru statura lui, prea cărnos la faţă, nebărbierit, cu dinţi mari galbeni, murdar pe haină şi îmbrăcat fără nicio îngrijire, cu mâna neîngrijită, poate nespălată. Eram atât de decepţionată încât mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu şi cel care trăise în închipuirea mea. Mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, un râs care mie îmi părea brutal. Îl preţuisem mai mult decât preţuia”, scria Mite Kremnitz în memoriile ei despre întâlnirea cu Eminescu.

În schimb, Eminescu a fost vrăjit pe loc de frumuseţea blondei nemţoaice. „O creatură ideală, frumoasă, uşoară ca un vis. De talie cam mică, cu părul blond, cu ochi albaştri, de un albastru clar azuriu, cu o pieliţă dulce, cu vinişoare ca de alabastru, ea amintea prin alcătuirea ei gingaşă şi delicată, de porţelanurile de Saxa, cu o nuanţă rece de o fiinţă din nord”. o descrie Nicolae Petraşcu pe  nemţoaica Mite Kremnitz în cartea ”Icoane de lumină”.

Eminescu a făcut primele gesturi de amor faţă Mite, în timpul lecţiilor de gramatică.. A sărutat-o şi a luat-o în braţe, după cum povesteşte Mite în memoriile scrise peste ani, chiar în căminul conjugal:

„Pe când făceam într-o seară lecţia pe neaşteptate, nu însă dintr-o pasiune de moment, ci pe când eu întoarsă spre el vorbeam cu voiciune, el mă sărută şi eu îl lăsai, fără să mă opun. Altădată, el mă rugase de ceva timp să-i dau voie să mă strângă odată în braţele sale, cedai în sfârşit şi el mă cuprinse în braţe, mă ridică de la pământ şi mă lăsă jos”, a mai povestit Mite.

”Privirile lui le simţeam ca o durere nespusă”

Mite l-a respins  pe poet din cauza poziţiei sociale: „Desconsiderarea şi dispreţul Mitei pentru Eminescu ba parcă şi o ură surdă împotriva talentului săi veneau din faptul că ea se credea pe o treaptă socială inferioară” , susţine N. Petraşcu.Un episod din zilele în care Eminescu îi preda lecţii de gramatică a fost descris de Mite în cartea „Amintiri fugare despre Mihai Eminescu“, publicată în 1933.

„A doua zi nu îl aşteptai la lecţie şi nici la masă, eram poftită de bărbatul meu la un dineu. Eu eram gata îmbrăcată şi îmi luam rămas bun de la copil în sufragerie, când se auzi soneria şi fu anunţat Eminescu. Uitase că rugasem să nu vie. Mersei în întâmpinarea lui, tristă că trebuie să plec şi-l întrebai dacă n-aş putea măcar să îi pregătesc masa. El refuză şi se uită la mine cu ochi arzători : Cât de frumoasă eşti dumneata“ spuse el, tărăgânând vorba. Privirile lui le simţeam ca o durere nespusă. Ceea ce dorisem se realizare, fericirea lui atârna numai de mine”.

Despre Eminescu îndrăgostit Mite credea că este un om care nu se poate stăpâni , aflat în pragul „turbării”.

„Într-adevăr, într-o vară, când dragostea sa ameninţa să degenereze în turbare, el îmi spuse după o zi în care zăcusem în pat din cauza unei migrene: «Ieri după masă am venit la dumneata, am trecut prin toate odăile, şi am ajuns la uşa d-tale, însă am găsit-o închisă; altfel aş fi pătruns înăuntru şi te-aş fi omorât». Afară de aceasta mai observasem la el o imposibilitate de a se stăpâni”, mai povesteşte Mite în „Amintiri fugare despre Eminescu".

 Eminescu i-a dedicat poezia ”Atât de fragedă”

Idila dintre cei doi a stârnit gelozia lui Titu Maiorescu, cel care-l adusese pe Eminescu pe post de profesor în casa doctorului Kremnitz. „Lui Maiorescu nu îi plăcea deloc că-l găsea pe Eminescu la noi... Vorbi cu mine în această privinţă în mai multe rânduri, începuse să râdă de Eminescu în faţa mea şi mă întreba dacă nu cumva uitasem să-l fac să simtă distanţa socială care ne separa”, povesteşte Mite în memorii.

Maiorescu a fost cel care i-a spus lui Mite că Eminescu nu a întrerupt niciodată legătura cu Veronica Micle, în ciuda idilei de la Bucureşti. 

Marie Charlotte Kremnitz a tradus poeziile lui Eminescu 

Marie Charlotte Kremnitz- Mite a plecat din ţară, dupa moartea sotului său în 1897. S-a retras în Germania şi a trăit la Berlin, având o activitate literară care a cuprins în mare parte traduceri în limba germană din operele scriitorilor români, printre care şi Mihai Eminescu. A murit la Berlin, în 18 iulie 1916.