Ce s-a ales de industria de armament a lui Ceaușescu. De la tehnica cu influențe sovietice la standardele NATO
Una din principalele resurse ale exportului românesc în perioada comunistă a fost industria de apărare, care începând cu anii `70 a fost dezvoltată în ritm alert de Nicolae Ceaușescu.
În 1989 România producea tancuri, transportoare blindate, elicoptere, avioane subsonice și mai multe piese de armament ușor, fiind cunoscută ca unul din principalii exporatori pentr țările arabe.
După 1989, în timp ce întreaga industrie a început să se clatine și industria de apărare a cunoscut un declin destul de accelerat, așa încât mulți specialiști din domeniu fie au ales alte domenii, fie au ajuns prin străinătate. Și asta după ce la jumătatea anilor `90, în industria de apărare era deja cunoscut termenul de șomaj tehnic, mulți dintre angajați fiind trimiși acasă ca apoi sfie rechemați la serviciu în cazul apariției unor contracte.
La sfârșitul anilor `80, industria românească de apărare era compatibilă cu armamentul care se utiliza de către țările acre făceau parte din Tratatul de la Varșovia. După 1989, obiectivele din industria de armament s-au schimbat, iar noile tehnici militare urmau a fi aliniate standardelor NATO.
Asta a făcut ca multe uzine din subordinea Companiei Romarm să se alinieze unor standarde noi și să producă echipamente compatibile cu cele folosite de Alianța Nord-Atlantică.
Potrivit datelor existente la Ministerul Economiei, la sfârșitul anului trecut, Producătorul de armament și tehnică militară, Romarm a avut în 2015 exporturi de 94, 5 milioane de dolari, în creștere față de 2014, cu circa 10%.
Pe acest fond, al menținerii industriei de armament pe linia de plutire, companiile din subordinea Romarm au început să modernizeze tehnica produsă în perioada comunismului sau să introducă produse noi compatibile cu cele ale armatelor aliate.
Ce s-a ales de tancul românesc
Unul dintre produsele pe acre industria românească de apărare din perioada comunistă punea mare accent a fost tancul românesc. Acesta este produs la Uzina Mecanică din București, cunosctă înainte de 1989 și ca FMGS (Fabrica de Mașini Grele Speciale).
În prezent este produs modelul TR 85, care este un derivat al unui tanc de proveniență sovietică, însă este compatibil cu tehnica NATO, toate sistemele fiind total modificate. La baza lui TR 85 stă șasiul lui TR 77 – 580, succesorul tancului sovietic T 55.
TR 77 a fost proiectat între 1974 și 1980, după modelul T 55 și a intrat în fabricație între 1979 și 1985. Tancul purta denumirea TR 77 – 580, adică tanc românesc model 1977 cu motor de 580 de cai putere.
În 1978 Fabrica de Mașini Grele Speciale a început proiectarea unui nou model, mai modern. TR 85 – 800. Tancul a intrat în fabricaței în 1986 și a fost produs până în 1990. Modelul era o versiune îmbunătățită a predecesorului TR 77 și avea un motor de 800 de cai.
După 1990, Armata română își schimbase viziunea spre Alianța Nord-Atlantică, iar armamentul, compatibil cu cel al țărilor din Pactul de la Varșovia nu mai era bun. TR 85 a cunoscut o schimbare, iar multe sisteme au fost înlocuite, inclusiv turela și sistemele de conducere a foscului. Multe sisteme au fost dezvoltate cu firme străine din domeniu. În prezent, versiunea modernizată a TR 85 utilizată de Forțele Terestre Române poartă denumirea de TR 85 M1 „Bizonul“.
