Ce le datorăm migratorilor pecenegi?
Teritoriul actualei Românii a fost străbătut în secolele IX – XI de mai multe popoare nomade. Vă prezentăm succint moștenirea lăsată de pecenegi spațiului mioritic.
Pecenegii, terminologie:În latină bisseni sau pacinacae, în maghiară besenyő. În limba greacă (în sursele bizantine) erau cunoscuți ca πατσινáκοι=Patzinaki, în limba turcă se numeau beçenekler, pecenekler, pacanak, în limbile arabă și persană Bjnak/Bjamak/Bajanak, în tibetană Be-co-nag, în limba georgiană (gruzină) Pacanak-i, în armeană Badzinaghi, în limbile slavilor răsăriteni Peceneghi/Pecenezi, în limba poloneză Pieczyngowie/Piecinigi și în textele redactate în latina medievală Bisseni, Bessi, Pizenaci, relatează athenian legacy.
Pecenegii populație de origine turanică, din ramura turcă (originea turcă este demonstrată prin mărturiile arabilor, în care pecenegii erau numiți turci dar și prin sursele păstrate din limba cumanilor, populație ce vorbea o limbă asemănătoare cu cea a pecenegilor).
Proveniți din stepele de la răsărit de Volga, având vetre lângă râul Ural, sunt scoși din vechile așezări de alte neamuri turce:kazari și uzi. La sfârșit de secol IX, alături de bulgari, năvălesc asupra ungurilor din Atelcuz. La mijlocul secolului al X-lea locuințele lor ajunseseră deja la Siret și la Dunărea de Jos până la Silistra.
Pecenegii au constituit un pericol și pentru Imperiul Bizantin. Pecenegii erau descriși în De administrando imperio, lucrare a împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul, ca „populație nomadă, care se deplasa în funcție de ploi și de locurile de pășunat” și că „erau bogați” de pe urma controlului exercitat asupra rutelor comerciale și a negoțului de sclavi, blănuri și ceară. De Administrando Imperii conține cinci capitole dedicate pecenegilor. Întrucât reprezentau o forță redutabilă și după ce îi învinseseră de câteva ori pe bulgari, pecenegii constituiau o componentă importantă a politicii externe a imperiului bizantin, ei fiind în viziunea Constantinopolului o contrapondere la forța militară a țaratului bulgar. Potrivit împăratului Constantin al VII-lea, pecenegii își urmăreau politica de dominare și prin corespondență și cadouri. Imperiul Bizantin îi încuraja să obțină prin mijloace pașnice bunurile de lux pe care altminteri le-ar fi procurat ca pradă de război. Serviciile pecenegilor, odată cumpărate, erau direcționate împotriva inamicilor Imperiului Bizantin.
După căderea și desfințarea țaratului Bulgar, pecenegii s-au îndreptat spre Muntenia, Oltenia. Au trecut granița în Transilvania și s-au stabilit în părțile sudice ale acesteia (județe Sibiu, Brașov de astăzi). Carpații Meridionali devin interesante pentru pecenegi, pădurile dese devenindu-le adăposturi.
În 1048, un mare conducător al pecenegilor, Kegen, fiind în conflict cu chanul cel mare Tyrachus, a trecut cu peste 20.000 oameni Dunăre și s-a așezat în Dobrogea, unde împăratul Constantin al IX-lea Monomachos le-a dat pământ, ulterior creștinându-i. Kegen a primit astfel titlul de patriciu și trei cetăți la Dunăre ca vasal.
În iarna următoare Tyrachus împreună cu 80.000 de oameni a trecut Dunărea înghețată, însă Kegen la învins. Acesta a fost apoi creștinat și colonizat împreună cu restul armatei sale la vest de Sofia (aproape de granița cu Serbia).
După câțiva ani, pecenegii s-au răsculat și au chemat în ajutor pe cumanii ce stăpâneau la nord de Dunăre. Cu ei au făcut cauză comună, inclusiv cu Kege. Răsculații au devastat complet părțile de nord ale Peninsulei Balcanice, strivind trei armate bizantine. Abia în anul 1051 bizantinii au izbutit să-i scoată din Macedonia și Tracia, iar Bulgaria nu a fost recucerită decât în 1054, când Tyrachus trimis împotriva pecenegilor a pactizat cu ei împotriva împăratului. Un armistițiu de 30 de ani avea să fie stabilit.
Împăratul Isac Comnenul a reușit într-o expediție împotriva maghiarilor, să-i înfrângă pe pecenegi, restabilind ordinea la sud de Dunăre. Pecenegii rămași s-au contopit cu Bulgarii.
Moștenirea lăsată limbii române este una aproape inexistentă, doar câteva denumiri geografice fiindu-ne lăsate moștenire:satele Peceneaga (jud. Tulcea), Pecineaga (jud. Constanța), pădurea Peceneaga (jud. Brăila) și muntele Picineagul (fostul județ Muscel).
